www.profamilia.ro /meditatii.asp?reflectia=71
 
 MEDITA?II 

Reflec?ia saptamânii

Inapoi la cuprins

Tonul face muzica
- 30 iunie 2005 -

Ca profesor care corecteaza lucrari saptamânal, am contractat o boala profesionala numita "corectomanie", care ma face mult mai atent la orice text pe care-l citesc si, de îndata ce dau de vreo greseala, ma grabesc sa o corectez, ca si cum as citi o lucrare a vreunui elev.

La un moment dat, am dat de o greseala într-un articol pe care un prieten îl pregatea pentru o revista si, plin de elan, m-am grabit sa i-o semnalez amicului, cu explicatiile gramaticale de rigoare, uitând ca nu aveam de-a face cu un elev.

Dincolo de pasiunea pentru corectitudinea gramaticala, trebuie sa marturisesc ca am simtit si o anumita satisfactie de a ma arata mai învatat decât prietenul meu si de a i-o putea arata din înaltimea "stiintei" mele.

Ca greseala trebuia corectata, nu e nici o îndoiala, dar felul de a o face conteaza foarte mult, pentru ca într-o astfel de situatie, mai mult decât oricând, tonul face muzica. Pornind de la acest pretext gramatical, cum actionam când suntem pusi în situatia de a-i corecta pe ceilalti?

Isus ne spune: "Daca fratele tau greseste împotriva ta, mergi si mustra-l numai între patru ochi. Daca te asculta, l-ai câstigat pe fratele tau. Daca nu te asculta, mai ia cu tine unul sau doi pentru ca orice hotarâre sa fie întemeiata pe declaratia a doi sau trei martori. Daca nu vrea sa-i asculte nici pe ei, spune-l Bisericii. Iar daca nu vrea sa asculte nici de Biserica, sa fie pentru tine ca un pagân si un vames" (Mt 18, 15-17).

Desigur, Isus nu se refera aici la greseli de gramatica, ci la o atitudine. De ce insista ca prima etapa a corectarii fratelui nostru sa se faca între patru ochi? În primul rând, pentru ca avem de-a face cu un frate, înzestrat cu un suflet nemuritor ca si noi, prin care Dumnezeu ni Se arata (v. criteriile Judecatii finale la Mt 25, 31-46), iar iubirea pe care i-o datoram trebuie sa copleseasca orgoliul de a ne arata mai destepti.

Un preot îmi spunea odata ca, pentru a-mi purifica intentia atunci când trebuie sa corectez pe cineva, sa nu o fac imediat, pentru ca avântul orgolios de a ma arata "corector de serviciu" mereu la datorie sa se domoleasca. Iar apoi, în felul în care îmi voi formula observatia, sa fac sa primeze dorinta de adevar si de dreptate, si nu mânia împotriva celui care a gresit. Daca reusesc sa o fac pe un ton glumet, ori usor ironic, sansele ca fratele meu sa primeasca mai usor observatia si sa poata profita de ea sunt mai mari.

Un alt mare ajutor ca sa fiu blând cu greselile altora ar trebui sa fie amintirea propriilor mele greseli, al caror numar numai Dumnezeu îl stie, prin care El, cu iubirea Lui de Tata, ma smereste si ma îndeamna sa-mi accept imperfectiunile si sa încerc sa ma îndrept mereu, alergând "cu ochii atintiti la Isus, începutul si desavârsirea credintei" (Evr 12, 2).

Andrei Gotia

Această pagină a fost listată de la adresa: http://www.profamilia.ro/meditatii.asp?reflectia=71
Vă rugăm să respectați drepturile de autor