www.profamilia.ro /meditatii.asp?reflectia=70
 
 MEDITA?II 

Reflec?ia saptamânii

Inapoi la cuprins

Îngerul cu ochelari de soare...
- 23 iunie 2005 -

O fetita de noua ani, pusa la ora de religie sa deseneze o scena din Scriptura, a prezentat clasei un desen frumos cu Învierea. În mijloc stânca cu piatra data la o parte, câtiva copaci, iar lânga piatra un înger, destul de reusit, îmbracat în alb, cu o pereche de ochelari de soare. Surâzând a explicat ca a gresit ceva când a desenat ochii si a încercat sa dreaga cu ochelarii... Dupa o pauza de tacere a adaugat serioasa: "oricum este foarte bine asa; ochelarii de soare erau necesari. La Înviere era plin de lumina...".

Atunci când ne cufundam în nori, totul devine neclar, apoi realizam ca ceea ce ascunde lumina este de fapt facut din NIMIC. Mici molecule de apa care se ating în miscare continua, formând un val, ca o tesatura deasa de gânduri si impresii, greutati si necazuri... Umblând pe curcubeul vietii noastre, Hristos ne arata, ca prin magie, cum pot fi lasati în urma norii gri încarcati de cotidianitate. Un Cuvânt capabil de a fiinta formeaza stari si imagini pe care cineva orb în profunzimea sufletului sau nu stie sa le comunice cu o privire luminoasa...

Curios cât de greu reusim sa ne mai bucuram de lumina. Daca întâlnim un cunoscut si îi marturisim un necaz, probabil ne va consola, se va întrista cu noi. În schimb daca am marturisi ca trecem printr-o perioada fantastica din viata noastra, probabil vom fi rasplatiti cu un surâs ironic. E mai greu sa te bucuri de bucuria altuia decât sa suferi pentru suferinta lui.

Se cuvine totusi sa nu-i uitam, banalizând suferinta, pe cei care participa ca Simon Cireneul la via crucis, respectându-le durerea.

Am observat o cersetoare, asezata jos pe pamânt cu un bebelus în brate... Trecea multa lume din diferite straturi sociale si de toate vârstele...Toti sau aproape toti, dupa ce vedeau femeia, grabeau pasul sau priveau în directia opusa, ca si cum ar cauta ceva... Nimeni nu se oprea sa puna monede, mici sau mari, în paharul multicolor (unde era atârnata o iconita cu Mântuitorul) pe care femeia i-l întindea fiecarui trecator.

Dintr-o data bebelusul s-a trezit si femeia si-a dezvelit pieptul si l-a dus la gura micutului... Ca printr-un miracol toti trecatorii au început sa dea bani femeii...Evident, vederea alaptatului permitea lumii sa se întoarca la emotii primordiale, traite odata de fiecare, iar în schimb se simteau obligati sa dea macar un banut.

Terminând de supt, copilul a adormit iar donatorii de monezi s-au rarit tot mai mult pâna când trecatorii au început din nou sa învaluie femeia într-un nor de indiferenta.

Tot pe aceeasi strada am observat de câteva saptamâni un filozof ambulant... fara barba, fara aspect ascetic, vorbeste putin. Trei caracteristici rare la un filozof... si totusi se plimba observându-si cu interes semenii, care umblau în jurul lui cu capul plecat, grabiti si ocupati... Fluxul pietonilor, ca un suvoi al unui râu umflat, se deschide, ca odinioara Marea Rosie, lasând spatiu filozofului imobil...

Acesta sustine cu încapatânare ca fiintele umane sunt capodopere, si ca aparatele puterii de multe ori, în badarania lor, nu cunosc si nu le recunosc valoarea inestimabila. Fiintele sunt atunci devastate, transformate doar în functionari, muncitori, frizerite, casiere, soti, militari, artisti, în sfârsit în orice lucru înafara de ei însisi, în "Maestozitatea unica si irepetabila ca fiinte umane", ca si "creaturi dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu".

"La fel cum cineva, ignorând maretia unui tablou de Caravaggio sau Leonardo Da Vinci, l-ar folosi ca tava pentru servitul cafelelor". Dumnezeu însusi s-a facut om prin Hristos tocmai pentru a-l ridica si îndumnezei.

Filozoful îsi exprima mirarea pentru faptul ca fiintele umane însele nu reusesc sa devina experti ai sinelui si ai semenilor, convingându-se ca au de a face cu capodopere inestimabile. În loc sa se bucure, nu se stie de ce, se încapatâneaza sa nu se aprecieze îndeajuns, legând cu greutate raporturi pline de deziluzii, angoase, frustrari si depresii. Bucuria crestina înseamna acceptarea propriilor limite, care nu sunt ca o cusca sau un lant care ne împiedica sa ne realizam visele, ci locul sigur întru care devenim capabili de Iubire...

Ieri mi-a iesit în cale. "Iertati-ma, pot sa va pun o întrebare care i-a framântat pe gânditorii tuturor timpurilor?" "Sigur, întrebati..." "Care este sensul vietii omului?" Omul m-a fixat pentru o clipa în tacere, apoi a susurat cu voce clara si constienta: "Hristos a înviat!"

pr. Sorin Hagi
sorinews.blogspot.com

Această pagină a fost listată de la adresa: http://www.profamilia.ro/meditatii.asp?reflectia=70
Vă rugăm să respectați drepturile de autor