www.profamilia.ro /meditatii.asp?reflectia=63
 
 MEDITA?II 

Reflec?ia saptamânii

Inapoi la cuprins

Domnul meu si Dumnezeul meu
- 5 mai 2005 -

La o ora de filozofie, profesorul a abordat cu studentii tema existentei lui Dumnezeu. El i-a întrebat: "Cine din aceasta aula l-a auzit vreodata pe Dumnezeu?" Nu a raspuns nimeni. "Cine din aceasta aula l-a atins vreodata pe Dumnezeu?" Din nou, tacere. "Cine din aceasta aula l-a vazut vreodata pe Dumnezeu?" Pentru a treia oara nu a primit nici un raspuns. Atunci profesorul a conchis: "Vedeti deci, Dumnezeu nu exista!"

Unul dintre studenti nu era însa de acord cu constructia logica expusa de profesor, si a cerut permisiunea sa vorbeasca. Profesorul a acceptat, iar studentul, ridicându-se în picioare si, privindu-si colegii, i-a întrebat: "Cine dintre voi a auzit vreodata creierul profesorului?" Liniste. "Cine dintre voi a atins vreodata creierul profesorului?" Liniste adânca. "Cine dintre voi a vazut vreodata creierul profesorului?" Din nou nici un sunet. Studentul a tras concluzia: "Atunci, conform logicii profesorului nostru, trebuie ca este adevarat ca nu are creier!"

* * *

Am fost la sfârsitul saptamânii trecute la Slujba Învierii, într-o parohie oarecare (de oras). Ca de fiecare data la Pasti, lume multa, imposibil de înghesuit între peretii bisericii, ceea ce te face sa te întrebi de unde au aparut cu totii?! Mi-am amintit de o poanta - sau o întâmplare adevarata? - ce spune ca un preot, într-un astfel de context, le-a spus credinciosilor: "Dragii mei, pentru ca nu am sa va mai vad pâna la anul de Pasti, permiteti-mi sa va urez de pe acum sarbatori fericite pentru Craciun si numai bucurii si fericire pentru Noul An."

În câteva minute, în jurul bisericii se formasera zeci de "bisericute", grupuri de câte doua, trei sau mai multe persoane. Tocmai pentru ca nu se mai vazusera de un an, membrii acestor "bisericute" erau extrem de activi din buze, împartasindu-si ce mai facusera între timp, ce haine mai sunt la moda, ce mai face fostul coleg de scoala, ce muzica mai asculta, si alte astfel de teme "fundamentale" pentru momentul liturgic în care ne aflam. Fundalul sonor prea palid al slujbei (oare preotului si/sau curatorilor nu le ajung 40 de zile de Post pentru a pregati sonorizarea pentru Pasti? sau pe români nu numai iarna îi surprinde mereu, ci si venirea Pastilor?) era aproape acoperit de zumzetul credinciosilor din tribul "o-zi-din-an-la-biserica-ajunge-caci-ce'i-prea-mult-nu'i-sanatos", care se întrerupeau doar pentru a cânta "Cristos a Înviat!" În fine, daca mai amintesc si îmbulzeala de la final, pentru luarea pastilor, veti spune ca sunt prea tragic.

Întors acasa am avut cumva un gust amar. Poate la anul voi fi mai matur spiritual, si lucrurile lumesti, vacarmul lumii, nu ma va deranja. Anul acesta însa, trebuie sa recunosc cu toata rusinea, desi prezent fizic, am fost totusi absent de Pasti. Ca probabil majoritatea celor "prezenti" la slujba. Mai stim însa unul care a absentat, chiar si fizic, în Duminica Pastelui: Toma. Dintre toti apostolii, el este singurul care rateaza momentul întâlnirii cu Isus, înviat. În timp ce ceilalti apostoli erau împreuna, Toma... nu stim ce facea, dar stim ca nu era acolo. Când aude de la ceilalti apostoli ca Isus este viu, ca a fost acolo, în acea camera, cu ei, Toma raspunde cu neîncredere: "Daca nu voi vedea, în mâinile Lui, semnul cuielor, si daca nu voi pune degetul meu în semnul cuielor, si daca nu voi pune mâna mea în coasta Lui, nu voi crede".

Omul de astazi, care nu merge duminica la biserica, se afla cumva în situatia lui Toma. Aude despre Isus, dar lipseste de la întâlnirea cu el. În timp ce ceilalti sunt întariti în credinta de Isus, omul nostru "modern" devine sclavul îndoielilor. Lipsit de harul credintei, lui nu îi ramâne sa "creada" decât în ceea ce poate vedea, atinge, masura, cuprinde. Este fara îndoiala o boala a vremurilor recente. "A fi" a devenit un concept prea abstract, nepalpabil, filozofic, asa ca existenta a ajuns sa se masoare dupa concretul "a avea". Banul, masina, casa, mâncarea, telefonul mobil, acestea sunt lucrurile care exista. Restul, adica Dumnezeu, mântuirea, viata dupa moarte, si altele, sunt lucruri nesigure, de a caror realitate omul se îndoieste. Ce e de facut atunci? Ne spune Toma, din propria lui experienta: "Nu lipsi duminica viitoare de la biserica!" (nu cautati citatul, nici macar în texte apocrife). "Doar acolo îndoielile tale se vor transforma în credinta. Si crezând, vei fi mai fericit decât mine! Caci Isus însusi a spus: 'Fericiti cei ce n-au vazut si au crezut!'"

Dupa doua mii de ani, pare greu sa mai crezi în Isus Cristos. Doar ca Isus Cristos, prin moartea sa, nu a pus punct unei propozitii, ci a marcat începutul unei noi istorii. O istorie din care El nu lipseste. În fiecare moment, în mii de locuri de pe acest pamânt se celebreaza Sfânta Liturghie. În toate aceste locuri, pâinea si vinul se transforma în Trupul si Sângele sau. El este prezent în mod real, nu simbolic, gata sa ne transforme îndoielile în certitudini ale credintei. Proclamând Anul Euharistiei, Biserica Catolica îsi pune înca o data speranta ca omul modern va redescoperi importanta Sfintei Liturghii, a celei duminicale în primul rând, nu pentru ceremonial, si nici pentru preotul de la altar, ci pentru Cristos, pentru ca crezând în El, sa exclamam si noi: "Domnul meu si Dumnezeul meu!"

* * *

Un om i s-a plâns preotului ca de fiecare data când vine la biserica aude aceeasi predica. Preotul i-a raspuns: nu mai veni doar de Pasti, vino la biserica si peste an, si atunci nu o sa ma mai auzi predicând doar despre Învierea Domnului, ci si despre alte momente din viata Mântuitorului.

Sa ne dea Domnul lumina sa întelegem importanta participarii duminicale la biserica, a prezentei totale, nu doar biologice. Cât despre mine, deja încep sa uit nemultumirile de la slujba de duminica trecuta, si privesc cu nerabdare spre duminica ce vine. Astept întâlnirea cu Domnul meu si Dumnezeul meu, sa ma las în mâinile Lui, sa ma întareasca în credinta.

Radu Capan
www.capan.ro

Această pagină a fost listată de la adresa: http://www.profamilia.ro/meditatii.asp?reflectia=63
Vă rugăm să respectați drepturile de autor