www.profamilia.ro /meditatii.asp?reflectia=57
 
 MEDITA?II 

Reflec?ia saptamânii

Inapoi la cuprins

Situatia este sub control!
- 31 martie 2005 -

Zilele trecute am gasit pe Internet un program traznet! M-a atras descrierea lui: "Te-ai întrebat vreodata daca Dumnezeu vegheaza cu adevarat asupra ta? Doresti sa stii daca El este acum în camera cu tine? Atunci de ce nu descarci God Detector (Detectorul de Dumnezeu) si sa afli sigur? Nu multi stiu ca Dumnezeu emite radiatii în banda 280-300GHz. God Detector este sensibil la toate radiatiile în aceasta banda si detecteaza vibratiile cuantumului spatiu-timp de fiecare data când Dumnezeu este în apropiere. Nu mai trebuie sa stai în îndoiala. Detectorul este ca un ceas elvetian: functioneaza perfect si capteaza prezenta lui Dumnezeu pe o raza de 100 de metri." Cool! În sfârsit un program spiritual, care îmi spune când Dumnezeu vegheaza asupra mea (atunci ma asez rapid în genunchi la rugaciune, ca un copil cuminte), si când nu (ura! atunci îmi pot face de cap). Nu, nu este un banc: programul exista, iar dovada este imaginea alaturata si link-ul pe care îl voi da la sfârsitul reflectiei pentru cei dornici sa îl descarce!

Este însa un banc, unul prost, foarte prost, sa crezi ca prezenta lui Dumnezeu oscileaza ca acul acelui program. Probabil sunt unii care descarca programul si îl privesc îndelung, asteptând ca acul sa treaca la Yes, dar acesta, culmea, va sta tot la No. Partea surprinzatoare este ca atunci programul într-adevar detecteaza ceva: nu ca Dumnezeu nu este aproape de utilizatorul programului, ci ca acela este departe de Dumnezeu.

* * *

Crestinismul nu are un Dumnezeu distant la care ne conectam ca la Internet, ci unul care este foarte aproape de noi, caci în El "traim si ne miscam si suntem" (Fapte 17,28). Asa ca poate mai de folos ne-ar fi un program care sa detecteze voia lui Dumnezeu! Ne-ar place, sunt sigur, sa stim exact ce vrea Dumnezeu de la noi, sa avem o confirmare clara - printr-un semn - daca într-un moment anume suntem sau nu pe calea cea buna. Dupa cum de asemenea ne-ar place sa stim ce ni se va întâmpla mâine, sau altcândva în viitor, si de aceea - desi buni crestini! - tragem din când în când cu ochiul la horoscopul din ziar; sau ca surprizele în viata sa fie doar placute, si atunci începem sa purtam rozarii, scapulare, medalioane, si altele, ca pe niste obiecte magice. Îmi amintesc ca în copilarie am citit o carte de la Editura Rusa, în care se facea apologia omului modern, ce apasa un buton în hidrocentrala din munti si tot orasul de la poale se lumineaza. Ce Dumnezeu!?, scria autorul bolsevic, ce Creatie!?, omul modern este adevaratul dumnezeu care spune: "Sa se faca lumina!" si totul se lumineaza. Copil mic si prost, am ramas impresionat de grandoarea "noului om". Iar de atunci tehnica ne-a adus tot felul de minunatii, facându-ne tot mai stapâni pe universul din jur: usa de la garaj este cu telecomanda; televizorul este cu telecomanda; ba si combinele audio si luminile din tavan sunt acum cu telecomanda. Cuptoarele cu microunde transforma munca bunicii într-o joaca: din butoane! Progresul a început sa se masoare în controlul pe care îl avem asupra universului. Si noi am ajuns desigur subiectul controlului, în sens mecanicist. Orarul de scoala sau serviciu, orarul curselor de autobuz, orarul programelor de televiziune, si multe alte orare ne dicteaza existenta si o pun ca într-un raft: Doamne fereste sa se întâmple ceva cu aceasta ordine! Nu cumva sa se întâmple ceva neprevazut, mai ales daca este de rau! Doar ca ordonarea adusa vietii nu este spre eliberarea, ci spre subjugarea ei.

Si uite asa ajung din nou la bunica mea (personaj frecvent al reflectiilor, ca povestile science-fiction, doar ca ea este reala). Ea m-a crescut pâna înainte de majorat, obisnuindu-ma cu refrenul: "vai, voi ajunge eu oare...?" Mai întâi a fost: "voi ajunge eu oare sa traiesc pâna ajungi la liceu?" Iaca am ajuns la liceu si bunica m-a vazut. A urmat: "dar voi ajunge eu oare sa traiesc sa te vad student?" Si a ajuns. "Oh, dar voi ajunge eu sa te vad casatorit?" Si a ajuns! "Ei, dar sa am stranepoti, voi ajunge?" Ati ghicit: a ajuns! Aceste framântari s-au înmultit odata cu vârsta, exprimate acum ca afirmatii "sigure". "Nu voi mai prinde revelionul!" "Nu voi mai ajunge pâna în vara!" Au aparut si conditionarile: "Daca iese Basescu la alegeri, am sa mor!" Traieste! Si as putea sa continui cu zeci de exemple, multe hilare. M-am obisnuit în atâtia ani cu bunica si am ajuns sa o si înteleg: cu frica de moarte cu care traieste, i-ar place sa stie data exacta când va muri. Nu stiu cum ar reactiona daca ar afla cumva, printr-o viziune, aceasta data; m-as îndoi ca ar linisti-o. Dar stiu ca sufletul îi este macinat de gândul ca moartea va veni cândva, într-un moment pe care nu îl poate controla: nu stie cum va veni, unde o va gasi...

Însa nu numai moartea am vrea sa o putem controla, ci si venirea vietii. Am aflat cu surprindere despre o traditie în SUA: programarea nasterilor. De ce nasterea sa fie un eveniment necontrolat? De ce sa stai cu teama ca mamei i se rupe apa în timp ce este pe strada? De ce sa alergi - cu masina, evident - în mijlocul noptii prin oras, spre maternitate? Exista o solutie mai simpla: programarea nasterii de catre medic si parinti la o anumita data si ora. Poate joi tatal este ocupat, asa ca mai bine se pune pe vineri. Sau poate si mai bine sâmbata dimineata, pe la 10: ca suntem cu totii liberi, si mai este si ziua bunicului, asa ca fortam coincidenta, daca tot îi va purta numele. Nu as sti sa spun cât de curente sunt aceste practici, dar am citit marturia unui tata, catolic, ce recunostea ca aceste nasteri îi priveaza pe parinti de surpriza nasterii, de bucuria pe care doar neprevazutul o poate da. O nastere programata devine mai degraba un punct în agenda, decât un moment binecuvântat.

Controlul asupra propriei existente este o dorinta periculoasa. As vrea sa ma laud ca eu nu fac asa, dar frecvent ma întorc butoi de nervi de la serviciu, când ceea ce mi-am propus dimineata sa fac sa duce pe apa sâmbetei datorita aparitiei multor lucruri neprevazute. Vai si amar de cel care îmi strica programul cu vreo solicitare: are parte de o "disponibilitate" din partea mea... deloc crestina. Ma tot gândesc, poate ar trebui sa schimb putin rugaciunea "Tatal nostru": partea cu "faca-se voia Ta" în "respecta-s-ar programul meu". Sau mai bine sa ma schimb eu, sa renunt la robotizarea propriei mele vieti, pentru a o lasa în mâinile celui pe care îl recunosc ca Stapân al ei. Si cred ca acum este timpul... Numaratoarea inversa a început la noi în familie, iar al treilea copil al nostru poate aparea în orice moment... chiar si când scriu aceste rânduri. Chiar de am locui în America, tot nu am forta momentul venirii ei. Este o asteptare atât de dulce! Fiorul asteptarii este sublimat de gândul la fiinta pe care în curând o vom tine în brate!

...

Este însa o mica problema: bunica, în sirul ei de predictii, si-a spus de la începutul sarcinii ca, "daca vine o fetita, voi muri". Conform celor spuse de medic, se pare ca vom avea din nou o fetita, asa ca... privim cu optimism! Daca de atâtia ani s-a perfectionat în pariuri necâstigatoare cu moartea, bunica va supravietui momentului în care va deveni pentru a treia oara strabunica. Nu credeti si voi?

Radu Capan
www.capan.ro

Link-ul promis: http://pages.prodigy.net/ticket2ride/programs/

Această pagină a fost listată de la adresa: http://www.profamilia.ro/meditatii.asp?reflectia=57
Vă rugăm să respectați drepturile de autor