www.profamilia.ro /meditatii.asp?reflectia=56
 
 MEDITA?II 

Reflec?ia saptamânii

Inapoi la cuprins

Industria jucariilor. Industria mortii
- 24 martie 2005 -

În octombrie 1995 a avut loc ultima nastere a unei fiinte umane. În mod misterios, lumea si-a pierdut capacitatea reproducerii. Consecintele asupra acestei lumi fara viitor sunt grave. Scolile se închid, locurile de joaca sunt goale, iar societatea se pregateste sa închida definitiv ochii. Toti cei care sufera de vreo boala, sunt sfatuiti sa se sinucida. Afectiunea umana, în lipsa copiilor, se întoarce spre jucarii si animale... dar fara succes. Acesta este cadrul romanului "Copiii oamenilor", al scriitoarei P.D. James. Cunoscuta pentru romanele ei politiste, în lucrarea tocmai amintita ea schimba registrul în favoarea fictiunii, oferindu-ne astfel ceea ce unii au descris a fi "un roman pro-life involuntar". Dar oare este un roman de fictiune?

Desigur, în societatea noastra se mai nasc înca copii. Tot mai putini însa. Nu cu multe zile în urma am putut citi cu totii o cutremuratoare stire: în România un sfert de milion de vieti sunt ucise înainte de a se naste. Consecintele le simtim: scolile, chiar daca nu se închid toate, ca în romanul lui James, se împutineaza totusi. Sunt si scoli închise, iar în cele ramase numarul de clase se reduce de la an la an. Scaderea natalitatii este un import occidental, din valul mai larg al importurilor din occident - dupa principiul "orice vine de acolo e bun!" -, dar care, departe de a fi un dar, este o boala. Îmbatrânirea Europei este un fapt despre care tot auzim, dar bag de seama ca nu îl si pricepem. Statistici triste ne arata ca acest continent pretins crestin devine tot mai musulman. Având si zece copii, familia musulmana stramutata în Europa prinde radacini. Dar probabil este nevoie de timp: dupa ce se vor occidentaliza pâna în maduva oaselor, si musulmanii, din tarile lor de origine sau de adoptie, vor deveni ca noi - agenti ai mortii.

Înaintea lor au cazut prada occidentalizarii asiaticii. Japonia este poate cel mai trist exemplu, si poate locul ce pregateste terenul pentru ca romanul lui James sa devina din roman stiintifico-fantastic unul istoric. Dintr-o societate traditionalista, care punea accentul pe valori umane, astazi Japonia este o tara ce moare încetul cu încetul. Copiii sunt o specie pe cale de disparitie, natalitatea înregistrând aici cote incredibil de mici; în schimb foarte multi mor la peste 100 de ani. Femeia japoneza a lasat mersul umil în spatele barbatului pentru cariera, iar casatoria este o optiune tot mai târziu aleasa. Societatea de aici a devenit una a singuratatii: a batrânilor fara nepoti, a adultilor fara sot sau sotie. Si unde putea sa caute solutia problemei o tara a tehnologiei... decât în tehnologie?! Tot la câteva luni vedem pe la stiri câte o inventie care, departe de a fi amuzanta, striga a disperare. Mai întâi au fost pernele în forma de brat masculin, pe care femeile le-au cumparat în cantitati uriase, pentru ca seara, la culcare, sa aiba senzatia ca se cuibaresc în bratele unui barbat, care le protejeaza... Mai apoi a venit si replica, o alta perna ce ofera senzatia barbatilor ca se culca pe poala unei femei. Desigur, perna este disponibila cu fuste în diferite culori!

Maximul de barbarie sufleteasca a sosit însa acum câteva luni, cu noua jucarie numita Yumel (de la cuvântul japonez "yume", însemnând vis). Aceasta papusa, de 37 de centimetri si 80 de dolari, este asemenea unui baietel de câtiva anisori, si dispune de un vocabular format din 1.200 de fraze. Nu are inima, dar are un procesor foarte istet, care îi permite sa se culce si sa se trezeasca odata cu stapânul, iar când constata ca culcarea si trezirea au loc neregulat, întreaba: "Nu cumva muncesti prea mult?" Aceeasi întrebare o pune si daca nu îi acorzi suficienta atentie. Daca esti grijuliu cu el, toata ziua va cânta si va fi vesel. Îti va cere chiar sa îi cumperi jucarii! Iar seara, când ochii i se închid de... era sa spun ca de oboseala, dar de fapt i se închid ca asa a fost programat, îti va spune: "Ma simt asa de bine! Noapte buna!" În fine, ca orice copil, Yumel pune o groaza de întrebari. Una dintre ele a fost "De ce au elefantii nasul atât de lung?" Spun "a fost" pentru ca întrebarea a trebuit modificata în exclamatie, "Ce nas lung au elefantii!" dupa ce mai multi posesori ai jucariilor Yumel s-au plâns fabricantilor ca nu au stiut sa raspunda la întrebare.

Trist... cumplit de trist... Într-o societate în care copiii sunt tot mai putini, industria de jucarii a fost inventiva, creând jucarii pentru batrâni. Doar ca nu li se spun jucarii, ci "parteneri vindecatori", pentru vindecarea singuratatii pensionarilor. Si se cumpara! Se cumpara în cantitati mari, fiind un adevarat succes comercial! Oribila fictiune a lui James prinde viata în Japonia: în câteva decenii s-ar putea ca singurii copii sa fie acesti Yumel-i. Si nu pentru ca o misterioasa boala a eradicat fertilitatea, ci pentru ca oamenii au ales sa nu si-o mai foloseasca. De ce? Pentru ca sunt ocupati sa se joace de-a cariera, de-a "vreau sa fiu mare" (nu ca vârsta, ci ca functie). Pentru ca jucariile erotice pot da placere fara "pericolul" sau "boala" de a ramâne însarcinata. Pentru ca este mai dulce sa traiesti o copilarie pâna muuuult dupa 30 de ani, decât sa devii parintele unor copii.

Industria jucariilor si-a schimbat fata. Ea nu a existat la început: parintii construiau jucarii pentru cei mici; copiii însisi îsi construiau jucarii. Astazi avem în schimb o uriasa industrie ce distruge imaginatia, creativitatea, uscând si buzunarul. În plus astazi industria jucariilor nu mai produce doar jucarii în sensul clasic (papusa, calutul, cuburile...), ci s-a extins si produce si vibratoare si prezervative pentru copiii-mari care nu sunt înca suficient de maturi sa se bucure de darul procreatiei; masini si vile pentru copiii-mari dornici sa aiba tot mai multe în posesie; televizoare si calculatoare pentru copiii-mari cu frica de lumea reala, si care prefera sa traiasca prin vedetele de film sau în spatiul virtual, cu prieteni la care nu le stiu culoarea ochilor, dar le stiu ID-ul pentru Yahoo Messenger. Viata însasi, în întregul ei, a ajuns un obiect de joaca pentru omul de astazi. Iar omul, un copil prost.

Mega-industria jucariilor este o problema serioasa, cu care nu ne putem juca. Oricât de dulce este copilaria, trebuie sa crestem, sa lasam jucariile deoparte si sa ne angrenam în relatii umane reale, profunde. O batrânica japoneza de 82 de ani, mândra posesoare a unui Yumel, declara: "Va multumesc pentru acest copil ce mi-a încalzit inima. Nu mai sunt singura. Îl cresc ca pe propriul meu copil." Daca bucuria ei nu ne suna tragic în urechi, atunci peste câtiva ani ne vom cumpara sotul sau sotia, unchii si matusile, verisorii si verisoarele, prietenii, ca jucarii în dimensiune naturala, evident cu un vocabular mai bogat decât al lui Yumel... Brrr... Ce perspectiva terifianta! Închei aici caci simt nevoia sa îmi îmbratisez sotia si copiii, care sunt, slava Domnului, umani!

Radu Capan
www.capan.ro

Această pagină a fost listată de la adresa: http://www.profamilia.ro/meditatii.asp?reflectia=56
Vă rugăm să respectați drepturile de autor