www.profamilia.ro /meditatii.asp?reflectia=55
 
 MEDITA?II 

Reflec?ia saptamânii

Inapoi la cuprins

Îti multumesc, Tata!
- 17 martie 2005 -

Într-o zi, un tata care o ducea bine cu banii, s-a hotarât sa îsi duca fiul la tara, pentru a-i arata cum traiesc oamenii saraci, iar astfel baiatul sa înteleaga valoarea lucrurilor, si sa înteleaga cât de norocosi sunt ei. Asa se face ca au stat o zi si o noapte la o familie foarte saraca de la o ferma. La finalul calatoriei lor, pe când se întorceau acasa, tatal îsi întreaba fiul: "Deci baiete, ce crezi despre calatorie?" "A fost excelent, tata!" "Ai vazut cum trebuie sa traiasca acei oameni saraci si nevoiasi?" "Da!"

"Si ce ai învatat?" Baiatul i-a raspuns: "Am vazut ca noi avem acasa un singur câine, dar ei au patru. Noi avem un urias bazin de înot, dar ei au un râu nesfârsit. Noi avem felinare, ei au stelele. Curtea noastra se termina la gard, a lor se pierde în linia orizontului. În special, tata, am vazut ca ei au timp sa stea de vorba unul cu altul, si traiesc ca o familie. Tu si cu mama trebuie sa lucrati toata ziua, si cu greu va vad pe amândoi!" Tatal a ramas tacut, iar dupa o vreme fiul i-a spus: "Îti multumesc, tata, ca mi-ai aratat cât de bogati putem fi!"

* * *

Am primit acest text prin email, acum câteva zile, pe unul din grupurile de discutie la care sunt abonat. De atunci recunosc ca nu îmi da pace. Nu întâmplator mi-a iesit în fata acest text dupa ce duminica am auzit (în ritul bizantin): "Nu va adunati comori pe pamânt, unde molia si rugina le strica si unde furii le sapa si le fura. Ci adunati-va comori în cer, unde nici molia, nici rugina nu le strica, unde furii nu le sapa si nu le fura. Caci unde este comoara ta, acolo va fi si inima ta." Faptul ca tocmai în aceste zile am si schimbat prefixul la vârsta m-a facut poate sa ma gândesc mai mult ca niciodata la bogatia si la saracia mea. Si de unde începe o minte pacatoasa decât de la saracie? Mi-am amintit ca, asemenea românului tipic, nu m-am bucurat niciodata de bogatie. Mi-am amintit de anii de copilarie, de blocul în care am locuit atunci si care în fata avea un complex comercial cu mai multe magazine. Pentru bunica era "locul strategic", caci de pe geam puteam urmari când veneau masinile cu aprovizionarea. Le stiam, care sunt de pâine, care de carne, iar în câteva minute eram la coada. Îmi amintesc de bonurile ce ne rationalizau mâncarea, si îmi amintesc ca atunci când era ziua mea de nastere, cu o zi înainte bunica mea mergea la ora închiderii la magazinul de pâine sa vada daca nu a ramas ceva surplus: daca avea noroc, a doua zi aveam pentru sandvisuri, la petrecere.

Interesant însa, atunci nu m-am simtit niciodata sarac. Nascut în epoca de aur, bonurile, cozile, toate limitarile mi se pareau ceva normal. Ca traim în saracie aveam sa înteleg abia mai târziu, când bunica mi-a spus ca a fost odata ca niciodata o vreme când alimentele nu se cumparau pe bonuri... Un autor ceh a scris odata un roman despre o familie de oameni saraci, dar care erau foarte fericiti. Situatia s-a schimbat când copilul a ajuns la scoala, si acolo, comparându-se cu ceilalti, si-a descoperit saracia. Continuarea nu mi-o mai amintesc: de, memorie saraca! Dar mi-a ramas aceasta concluzie: saracia pentru cei mai multi se defineste prin comparatie. Dupa 1990, mai ales, am înteles ce viata de saraci am dus, mai toti românii, pâna atunci. Iar astazi cred ca suntem tot mai saraci, pe zi ce trece mai saraci, desi în realitate detinem mai multe bunuri decât am avut vreodata. Suntem tot mai saraci având atât de des sub ochi casele din telenovele sau cele ale vip-urilor. Suntem tot mai saraci inundati fiind de reclame ce ne nasc nevoi, ne impun nevoi, ne prostesc sa credem ca viata nu poate merge înainte fara produsul X sau Y. Suntem tot mai saraci pentru ca ne comparam cu nivele de viata putred de bogate (si dati-mi voie sa subliniez cuvântul putred).

Saracia materiala este foarte vicleana, un vierme în stare sa ne manânce de vii la fel ca bogatia. Gândindu-ma însa la celalalt tip de saracie, si tot privind retrospectiv, cred ca cel mai sarac am fost la capitolul paternitate, atât umana cât si divina. Încurcaturile vietii au facut sa am tata doar câteva luni. Mai apoi am mai primit vizita lui pe la câtiva anisori, dar chipul lui nu mi-a ramas în memorie: doar jucaria de la el. Anii au trecut, iar straduintele celor doua femei care m-au crescut, mama si bunica, m-au facut sa nu simt foarte mult lipsa tatalui... Si totusi... Daca este sa ma gândesc la o saracie în existenta mea, atunci acesta este capitolul. Acum câteva luni l-am sunat, si am crezut ca poate ceva se va schimba. Dar lunile au trecut, iar saptamâna aceasta, de ziua mea, desi telefonul a sunat des, emailurile au curs, cadourile nu au lipsit... dintr-un anume loc nu am primit decât tacere. Desigur, descoperirea Tatalui ceresc acum mai multi ani m-a îmbogatit, si nu pot exprima matematic în ce cantitate. Si totusi, poate ar trebui sa îmi fie rusine sa recunosc asa ceva, toata aceasta bogatie nu a reusit - înca? - sa îmi alunge definitiv gustul saraciei. Mi-ar fi placut sa pot spune si eu, ca baiatul din povestea de mai sus, dar cuvintele îmi ies pe dos: "Îti multumesc, tata, ca mi-ai aratat cât de sarac pot fi!"

Dar Dumnezeu întoarce de atâtea ori raul în bine, si saracia în bogatie, înca din aceasta viata! În fata îmi este asternuta o provocare majora: sa fiu copiilor mei tatal pe care eu nu l-am avut. Am un scop: sa îi fac bogati, atent fiind sa nu confund prezenta fizica cu prezenta reala de care copiii au nevoie, caci altfel experienta vietii mele se va repeta, dar sub o alta forma. Si cred, sper, ca suntem pe calea cea buna, caci la noi în casa cuvintele "Te iubesc" se aud de zeci de ori în fiecare zi (si nu exagerez), spuse unul altuia, în toate combinatiile posibile, fara sa devina o expresie goala de continut. Desigur, chiar si aceasta bogatie se poate pierde usor, dar investind cu întelepciune unul în celalalt, "afacerea" nu are cum sa falimenteze. Cu speranta ca am învatat din propria-mi istorie, ma opresc aici pentru a spune: "Îti multumesc, Tata, ca mi-ai aratat cât de bogati putem fi! Ajuta-ma sa traiesc acum aceasta bogatie, cu familia mea!"

Radu Capan
www.capan.ro

Această pagină a fost listată de la adresa: http://www.profamilia.ro/meditatii.asp?reflectia=55
Vă rugăm să respectați drepturile de autor