www.profamilia.ro /meditatii.asp?reflectia=52
 
 MEDITATII 

Reflectia saptamânii

Inapoi la cuprins

Mi-e sete
- 3 martie 2005 -

În viata Maicii Tereza de Calcutta citim ca, la un moment dat, meditând la cuvintele lui Isus "Mi-e sete", a simtit chemarea de a-i sluji pe cei saraci. Cuvintele spuse de Mântuitorul pe cruce au fost pentru calugarita un imbold pentru a se darui celor aflati în nevoi, spre potolirea setei lui Dumnezeu de suflete. Impactul puternic al acestor cuvinte a facut ca Maica Tereza sa ceara ca ele sa apara lânga fiecare crucifix din comunitatile ei. Despre sete am auzit însa si duminica trecuta, când în Biserica de rit apusean lectura evangheliei ne-a amintit de femeia samariteana. Aceasta femeie a cautat ani în sir ceva care sa o satisfaca. A încercat cinci casnicii, dar nici una nu a împlinit-o. A ramas însetata în interiorul ei, fara sa stie ca ceea ce o macina este setea de Dumnezeu. Pâna într-o zi, când l-a întâlnit la fântâna.

Sf. Augustin scrie foarte frumos despre aceasta întâlnire, si explica faptul ca femeii nu i-ar fi putut fi sete de Dumnezeu daca înainte Acestuia nu i-ar fi fost sete de sufletul ei. Lui Dumnezeu i-a fost sete de credinta femeii. Lui Dumnezeu îi este mereu sete de sufletele oamenilor. Setea Lui dupa noi devine si setea noastra dupa El. Aceasta sete, scoasa la lumina de întâlnirea cu evreul de lânga fântâna, îi da femeii samaritene deschiderea de a-i cere lui Isus apa vietii. Deschizându-si sufletul în fata lui Isus, ea se lasa "spalata" de trecut. Depunerile groase ale istoriei vietii ei, care o gârboveau pâna atunci, dispar sub jetul apei vietii, astfel ca acum, cu verticalitatea recâstigata, femeia se întoarce în comunitatea sa vestindu-l pe cel care i-a spus "tot ce am facut".

Aceasta sete dupa Dumnezeu exista în fiecare dintre noi, doar ca adesea ne-o astâmparam cu sucuri, daca nu cu bauturi spirtoase. Daca ne oprim în realitatea vizibila, setea va ramâne. Nu va disparea nici dupa schimbarea a cinci soti/i, nici dupa schimbarea a cinci ordine religioase, pentru ca nici casatoria si nici calugaria nu pot fi scopuri în sine, ci doar mijloace pentru a atinge scopul pentru care am fost creati. Întorcându-ne la Sf. Augustin sa ne amintim de cunoscuta sa afirmatie: "nelinistit este sufletul nostru Doamne, pâna se va odihni în Tine". Aceasta neliniste - în care recunoastem de fapt setea despre care vorbeam pâna acum - este un excelent motor al existentei noastre. Îmi amintesc anii de liceu când pasiunea mea pentru stiinta m-a condus la întrebarile grele de genul: cum a aparut acest univers? cum a aparut viata? Am citit tomuri întregi, si oricât încercam sa îmi spun ca am aflat tot ce era de aflat, ceva lipsea... În final, Domnul mi-a iesit în cale (da, sub chipul acelui preot pe care îl pomenesc, din când în când, în reflectii): ca orbul din parabola, am început sa vad; ca femeia samariteana, am primit apa vietii; ca fiul ratacit, am fost primit în Casa Tatalui. Laudat fie Domnul!

Dar nelinistea nu a disparut. Va disparea doar când vom adormi în somnul de veci. Pâna atunci însa, nelinistea de care scrie Sf. Augustin continua sa fie un motor al existentei. De ce ne dam jos din pat în fiecare zi? Ce ne împinge sa dam plapuma la o parte, în loc sa ne continuam somnul sau motaiala? Desigur, exista raspunsuri aparente: pentru ca trebuie sa ajungem la locul de munca sau de studiu; pentru ca altfel avem de-a face cu sefu' care nu tolereaza întârzierile; pentru ca trebuie sa ne câstigam pâinea cu care sa traim mai apoi. Daca acestea ar fi adevaratele motive pentru care ar trebui sa ma trezesc zi de zi... as spune pas... Noi, crestinii, ne trezim de fapt pentru a ne lua la trânta cu aceasta neliniste! Ne trezim pentru a ne adapa setea de Dumnezeu! Ne trezim pentru a ne lucra mântuirea!

În Evanghelia de la Ioan, ascultata duminica trecuta, dupa ce femeia samariteana s-a întors în cetate, apostolii au ajuns si ei la Isus. Acestia l-au invitat la masa, dar Isus le-a spus: "Eu am de mâncat o mâncare pe care voi nu o cunoasteti". Imaginatia apostolilor s-a aprins: la ce bunatati se refera oare?! Pentru a-i linisti, Isus le spune urmatoarele cuvinte, pentru mine cele mai frumoase cuvinte din Evanghelii: "Hrana mea este sa fac vointa Celui care mi-a trimis si sa împlinesc lucrarea Lui."

Ne trezim pentru a face vointa Celui care ne-a adus la viata! Ne trezim pentru a împlini lucrarea pe care El ne-a încredintat-o!

* * *

Se spune ca apa nu are miros. Si totusi animalele o simt de la distanta. Ne-am pierdut se pare multe simturi, asa ca uneori stam si murim de sete, prea surzi ca sa auzim zgomotul deloc tacut al cascadei de lânga noi. Iar daca nu murim de sete, murim de foame, atunci când activitatile pe care le facem zi de zi nu au nici o legatura cu cine suntem noi. Si daca nelinistea începe sa ne apese, apelam iute la calmante, la tot felul de chimicale, sau la psihiatrii. Iata omul secolului XXI, gârbovit de o existenta anosta. Nici o operatie estetica nu ne va scapa de aceasta cocoasa urâta. Doar credinta în puterea lui Isus Cristos de a ne transforma existenta, pe care i-o oferim cu deschiderea femeii samaritene.

Radu Capan
www.capan.ro

Această pagină a fost listată de la adresa: http://www.profamilia.ro/meditatii.asp?reflectia=52
Vă rugăm să respectați drepturile de autor