www.profamilia.ro /meditatii.asp?reflectia=40
 
 MEDITA?II 

Reflec?ia saptamânii

Inapoi la cuprins

Copiii nu spun numai lucruri traznite
- 9 decembrie 2004 -

La începutul acestei saptamâni l-am sarbatorit pe Arhiepiscopul Nicolae al Mirei din Licia, sfântul care, sub numele de Mos Nicolae, este atât de iubit de copii. Am frunzarit mai multe pagini (pe Internet) citind despre acest sfânt, despre aceasta sarbatoare, despre diferitele obiceiuri asociate ei. A fost o lectura interesanta si printre multele lucruri noi despre care am aflat a fost si obiceiul alegerii Baiatului-Episcop. Atestat a fi existat înca din primul mileniu, probabil din a doua jumatate, acest obicei s-a mentinut pâna în timpul Reformei, când, datorita exagerarilor, a fost suprimat, pentru ca acum sa reapara tocmai în... Bisericile Reformei.

Parcurgând diversele surse pe care le-am gasit la îndemâna am aflat ca initial în Catedrale, dar mai apoi, odata cu raspândirea obiceiului, chiar si în bisericile manastirilor sau în bisericile parohiale, în ziua Sfântului Nicolae (devenit de tânar Episcop) era ales un Baiat-Episcop. Acesta lua locul Episcopului de regula pâna în sarbatoarea Sfintilor Prunci Nevinovati, de la sfârsitul lunii decembrie. Baiatul, ales fie din cor, fie din scoala ce functiona pe lânga biserica, era îmbracat ca un Episcop si prelua functiile Episcopului, desigur fara a celebra Liturghii, fara a spovedi s.a. Acest obicei, spun unii, îi ajuta pe crestini sa nu uite ca trebuie sa fie asemenea copiilor, ca toti în fata lui Dumnezeu sunt egali, si deci nu exista functii care sa înalte. Trebuie sa fi fost interesante acele zile, în care canonicii bisericilor preluau slujirile copiilor de pe lânga altar, în care Baiatul-Episcop statea în tron, si predica chiar.

Faptul ca acest obicei cunoaste o reînflorire în acesti ani m-a facut sa ma gândesc cât de potrivit este oare. Am gasit de altfel pe Internet o predica de anul trecut a unui astfel de Baiat-Episcop si am citit-o cu interes. Nu, nu era ceva extraordinar în ea, dar nici de la Episcopi sau preoti nu îti este dat sa auzi în fiecare zi o predica extraordinara. Dar gândindu-ma mi-am dat seama ca cei mici au un alt stil de predicare. Obisnuiti sa ridicam privirea spre amvon, uitam ca predicile pot sa vina si de mai jos de nivelul privirii noastre. Dar si copiii predica. Asa se face ca mi-am amintit diferite experiente în care copiii, ai mei sau ai altora, mi-au oferit predici profunde. Una dintre ele, pe care am gasit-o într-o carte, are o legatura speciala cu aceasta perioada si mi-as permite sa v-o repovestesc.

Este vorba de o întâmplare reala, povestita de o doamna aflata înainte de Craciun la cumparaturi. În agitatia de acolo, ea a auzit o mama apostrofându-si fiica sa nu mai bage obiecte în gura. Fetita, care avea în jur de cinci ani, i-a explicat ca nu bagase nimic în gura, doar îl sarutase pe Isus: îl gasise într-o mica iesle, pe un raft. Privind spre ele, doamna a vazut ca atât mama, cât si fiica, erau îmbracate saracacios. Fetita i-a strigat atunci mamei, aflate la raionul de haine cu pret redus, ca vrea sa cumpere mica iesle cu Isus, pentru a o pune acasa. Raspunsul mamei a fost o noua amenintare cu bataia, pe care se parea ca si vrea sa o puna în practica. Doamna a întors capul, pentru a nu parea ca le urmareste. A asteptat sa auda probabil zgomotul unei palme, sau plânsetul copilei... Dar nimic... Când a întors mirata privirea, a vazut-o pe mama îngenuncheata, suspinând de disperare, strângându-si în brate fetita.

Fetita s-a speriat si a început sa îsi ceara scuze, spunându-i mamei ca nu mai cere nimic. Mama, la rândul ei, încerca sa îi explice fetitei ca nu au bani, dar ca în ziua de Craciun va primi vasele de jucarie pe care le dorea, iar la anul poate îsi vor permite si un brad adevarat. În acel moment de îmbratisare-împacare, fetita i-a spus mamei: "Stii ceva? Nu am nevoie de statueta cu pruncul Isus! Si stii de ce? Profesorul de religie ne-a spus ca Isus traieste în inimile noastre! Ma bucur ca traieste si în inima mea." Doamna care a asistat la toata aceasta întâmplare, dupa cum ne spune chiar ea, a ramas marcata pentru totdeauna de cuvintele: "Isus traieste în inimile noastre". O fetita a reusit sa îi graveze în suflet aceste cuvinte mai bine decât ar putea-o face multi dintre preoti, pastori sau profesori de religie. Acolo, la magazin, ea a avut parte de o predica exceptionala, de una care nu doar a încântat auzul ci i-a aprins sufletul.

Despre astfel de predici pot da marturie multi parinti. Cât despre obiceiul Baiatului-Episcop nu îmi este dat mie a ma pronunta, si nu stiu daca vom vedea vreodata acest obicei în parohiile noastre. Dar în familie, biserica domestica, este o idee buna ca în decembrie sa îi privim pe cei mici cu o mai mare consideratie, sa îi privim, sa îi ascultam, sa îi încurajam sa "predice". Mi se pare însa ca adesea facem chiar pe dos: în loc sa îi aducem în fata, îi ascundem dupa un morman de cadouri; în loc sa le insuflam valorile crestine, îi învatam de mici gustul consumismului, valoarea banului, fericirea adusa de obiecte materiale; în loc sa stam în prezenta lor, îi gonim în alta camera caci noi facem curatenie sau gatim. Micilor predicatori nu le dam loc de... predica. Copiii nu spun numai lucruri traznite. Faceti doar putina liniste, si urmariti-i. Iar daca deja copiii Dvs sunt la casele lor, atunci depanati amintiri. Veti gasi si predicile.

Radu Capan

Această pagină a fost listată de la adresa: http://www.profamilia.ro/meditatii.asp?reflectia=40
Vă rugăm să respectați drepturile de autor