www.profamilia.ro /meditatii.asp?reflectia=34
 
 MEDITA?II 

Reflec?ia saptamânii

Inapoi la cuprins

Povara cunoasterii
- 28 octombrie 2004 -

În perioada liceului si în primii ani de facultate, am fost un mare devorator de literatura science-fiction. Apoi, odata cu apropierea de Biserica, acest gen de literatura a intrat pentru mine într-un con de umbra, caci descoperisem un "science-fiction" mai de calitate, pe cât de fantastic, pe atât de adevarat, cel îl avea ca personaj central pe Cristos. Regaseam multe dintre ingredientele genului meu favorit: un Om care venea de altundeva; care facea minuni ce demonstrau ca avea niste puteri uimitoare, cea mai grozava minune fiind cea din mormânt, când a disparut parca printr-o explozie radioactiva lasând urme vizibile si astazi pe giulgiu; care în urma lui a instaurat o societate ce în timp s-a raspândit pe întreg pamântul. Desigur, în timp, perspectiva aceasta de roman s.f. s-a cernut. Am ales sa ma ancorez în cea mai pura realitate: viata în Cristos.

Îmi amintesc însa si acum cu placere de vechile lecturi. Printre ele a fost si un roman al lui Poul Anderson, cu titlul "Povara cunoasterii" si subtitlul "Ziua în care a început schimbarea". Cartea exploreaza urmatorul scenariu: cum ar fi daca noaptea trecuta a avut loc un ciudat fenomen care face ca de astazi toti oamenii sa fie mult, mult mai inteligenti. Retardatul de ieri are astazi IQ-ul unui doctor în stiinte. Omul inteligent este de n ori mai inteligent. Si pâna si animalele par a fi mai inteligente... Poul Anderson reuseste sa analizeze cu mare finete un astfel de viitor, cu toate consecintele lui: omul de la lift devine plictisit de viata lui si vrea sa faca facultatea; cei care zi de zi faceau o munca mecanica, au nevoie de ceva mai mult, asa ca în halele de productie li se difuzeaza prin statie conferinte elevate; oamenii inteligenti gasesc solutii la ceea ce cautau de ani de zile, descoperind în acelasi timp noi întrebari, pe care nu si le-au pus vreodata... Nu, nu am intentia sa fac reclama romanului, asa ca nu voi mai povesti despre el.

Aceasta idee, a poverii cunoasterii, m-a urmarit mult timp. Iar intrând în Biserica, am început sa îi simt consecintele. Provocat de un preot, m-am integrat într-un grup de tineri crestini, cu care ma întâlneam cu bucurie, si datorita caruia am si început apoi sa merg la Liturghie. Dar mergeam nu duminica, ci vineri, când se întâlnea grupul si erau discutii dupa Liturghie. Preotul mi-a spus apoi ca pot merge oricând la Liturghie, este bine cât mai des, dar duminica este obligatoriu. Credeti ca m-am dus? Da' de unde! Desi mi-a spus ca nu este o dorinta sau un ordin al lui, ci este o porunca a Bisericii, nu eram gata sa accept. Si totusi, nu te poti întâlni cu Cristos iar acest fapt sa nu lase urme. Am început sa înteleg ca El ma chema la Sfânta Liturghie, ca era dorinta lui de a sfinti duminica prin aceasta participare. Ups!, povara cunoasterii începea sa se simta. Acelasi preot, instrument al lui Dumnezeu pentru convertirea mea, mi-a pus apoi în fata capitolul 6 din Evanghelia lui Ioan, începând cu versetul 48: "Eu sunt pâinea vietii". În urmatoarele versete Isus îmi repeta, de la un rând la altul, - parca as fi fost greu de cap! dar de fapt eram! - aceeasi idee: ca cine manânca din Trupul sau si bea din Sângele sau, are viata vesnica. Ups!, din nou povara cunoasterii... Nu mai puteam da înapoi, odata ce stiam conditia pentru viata vesnica, asa ca, dupa ceva timp, am primit sacramentele Spovezii si Împartasaniei.

Deja întelegeam tehnica acelui preot minunat. Asemenea semanatorului, astepta momentul prielnic sa arunce în mine samânta. Sau, daca e sa ne întoarcem la Poul Anderson si la al lui roman, cauta ocazia sa îmi puna pe umeri povara cunoasterii. Mai târziu mi-am dat seama ca acesta este de fapt unul dintre elementele pedagogiei lui Dumnezeu: prin Cuvântul sau, ne pune pe umeri povara cunoasterii. Daca pâna ieri nu stiam ceva, dar astazi stim, avem doua optiuni: facem pe prostii si ignoram, sau ne asumam ceea ce tocmai am aflat. Iar daca ne asumam, cunoasterea nu mai este povara, ci eliberare. Vrem, nu vrem, cu totii am auzit de Cristos. Facem pe prostii - cum am facut eu atâtia ani - sau încercam sa aflam cine este Acesta despre care se vorbeste atât de mult? Atâtia oameni umplu duminica de duminica biserica - sunt ei prosti si noi destepti, sau exista un adevar pe care nu vrem sa îl aflam? Cristos ne cheama sa îl mâncam, si totusi atât de multi crestini vin la Masa de duminica fara sa consume nimic! Se fac ca nu au auzit chemarea lui Cristos dar, vor, nu vor, povara cunoasterii apasa asupra lor.

Si câte alte poveri nu ni se adauga cu fiecare mers la Liturghie, când auzim ca Mântuitorul ne cere sa ne iubim dusmanii, sau când auzim ca suntem fii ai lui Dumnezeu, sau când auzim ca suntem chemati sa îl marturisim pe Cristos. Ni se adauga poveri si cu lecturile spirituale sau vazând exemplele vii de lânga noi: cunoastem noi realitati, noi adevaruri. Chiar daca nu vorbim despre ceva fizic, cu masa, cunoasterea are greutatea ei. La finalul vietii putem ajunge gârboviti de cunoastere. Sau putem sa ne-o asumam, sa transformam ceea ce stim (teoria) în traire cotidiana (în practica adica). Atunci, ma repet, stiu, cunoasterea devine eliberare. Multumim lui Dumnezeu, traim într-o relativa libertate religioasa, asa ca scuza ca "nu am stiut" (de Biserica, de Cristos, de porunci) nu va functiona, ci la judecata ni se va spune "ai stiut, doar ca ai ales sa ignori ce ai stiut". Si daca am trai pe o insula, pe Dumnezeu l-ar marturisi natura, si tot nu l-am putea ignora...

Preotii pun pe umerii nostri povara cunoasterii adevarurilor crestine atunci când ne citesc din Sfânta Scriptura, ori când predica. Si catehetii ne pun pe umeri povara cunoasterii atunci când ne învata fundamentele credintei si ale vietii crestine. Fiecare crestin este chemat sa vesteasca Împaratia lui Dumnezeu, prin cuvânt si fapta, si aceasta înseamna a pune pe umerii subiectilor vestirii - membrii familiei, colegii de scoala ori serviciu, ceilalti - tocmai povara cunoasterii. Este optiunea lor sa transforme ceea ce au aflat din povara în eliberare. Pentru crestini în general, "Ziua în care a început schimbarea" poate fi considerata cea a întruparii Domnului. Dar în parte, pentru fiecare dintre noi, "Ziua în care a început schimbarea" este fiecare zi, cu momentele si experientele ei din care am învatat ceva.

Ma iertati ca m-am lungit, dar am avut atâtea sa va spun. Evident, pentru a va pune pe umeri povara cunoasterii. Dupa cum mi-au pus-o si mie altii. Multumesc pentru întelegere.

Radu Capan

Această pagină a fost listată de la adresa: http://www.profamilia.ro/meditatii.asp?reflectia=34
Vă rugăm să respectați drepturile de autor