www.profamilia.ro /meditatii.asp?reflectia=253
 
 MEDITA?II 

Reflec?ia saptamânii

Inapoi la cuprins

Curajul de a ne lasa raniti
- 4 mai 2012 -

O cunostinta comuna îmi transmisese ca dna X, din SUA, doreste sa ma întâlneasca. Pentru ca a sa calatorie în România avea un itinerariu care nu cuprindea Sibiul, urma sa ne gasim unul pe altul într-o urbe din vecinatate, la un anumit fast-food. Doamna pe care urma sa o aflu era una în vârsta, zglobie, vopsita si machiata strident. Ma astepta la usa incintei unde urma sa luam masa. Am intrat în fast-food. Ea, în continuu, vorbea enorm, gesticula larg, monopoliza discutia. Ceea ce m-a impresionat a fost flerul ei deosebit de a afla în cinci minute lucruri pe care unii nu le afla de la mine într-o viata. Stateam sprijinindu-ne de tejgheaua unde comandam meniurile noastre în vreme ce ea ma întreba cu nesat: "Câti ani ai?", "Ai vreo prietena?", "Si când voiesti sa-ti faci?", "Nu ti-ar placea de nepoatele mele din America? Lor cred ca le-ar placea de tine!" Tot interogatoriul se desfasura în public, cu voce suficient de puternica pentru ca ospatarii sa aiba înaintea privirii nu doar privelistea unor clienti gata sa le faca vânzare, ci, mai cu seama, pe aceea a unei americance histrionice care pune întrebari indiscrete unui pusti pe care-l cunoaste de câteva minute.

Ne-am despartit la scurta vreme. M-a salutat la fel de reverentios la plecare, ca si cum vederea mea i-ar fi produs o extraordinara bucurie. Am facut însa "imprudenta" de a privi în spate, imediat dupa ce m-am departat. Zâmbetul larg de pe chipul ei, de îndata ce m-am întors, s-a transformat într-o grimasa expresiva, în vreme ce raza privirii ochea cu totul alte obiective decât persoana mea, care pleca de lânga ea. Am mers spre casa amuzat la culme de întâlnirea de gradul III. Dar simtamântul care m-a urmarit multa vreme, în ceea ce o priveste pe dna X, a fost acela ca m-am întâlnit cu o fiinta care joaca o frumoasa piesa de teatru în propria viata, dar care nu a ajuns sa traiasca autentic. De aceea, cu permisiunea dvs., mi-as dori sa va invit sa parcurgem împreuna câtiva pasi în cunoasterea acelor mijloace care ne fac sa devenim originali, autentici si, deasupra tuturor, egali cu noi însine în relatie cu Dumnezeu, cu ceilalti si cu vietile noastre.

Primul pas pe care-l avem de parcurs în drumul nostru spre autenticitate este trecerea de la evitare la confruntare. Evitarea este primul mecanism de aparare pe care Biblia îl descrie. Atunci când omul a pacatuit, el s-a ascuns de fata Dumnezeu. Daca nu s-ar fi apropiat Dumnezeu de om, daca nu l-ar fi chemat la dialog pe cel întors spre sine si speriat de realitatea consecintelor gestului lui, cine stie câta vreme nu ar fi ramas Adam departe de interactiunea cu al Sau Creator! De atunci si pâna azi, evitarea îmbraca multe dintre atitudinile noastre. De la amânarea pregatirii unui examen pâna la evitarea confruntarii cu o persoana incomoda, dar care are totusi nevoie de prezenta noastra, de la ocolirea lecturii Scripturii pâna la parasirea Bisericii din motive fara consistenta, de la ascunderea pacatelor pâna la excluderea rugii din viata noastra de credinta, aceasta defensiva numita evitare ne îndeparteaza pe zi ce trece de armonia iubirii cu Dumnezeu si cu semeni. Calea inversa este confruntarea. Alegem sa lasam ochii deschisi, sa tinem capul sus, sa pasim cutezatori înainte, prin credinta, cu onestitate si curaj! Nu ne ferim de ceea ce viata ne scoate în cale, ci confruntam cu speranta orice situatie existentiala daruita noua!

Apoi, pe calea spre autenticitate avem de facut si saltul de la activism la ascultare. Cred ca exemplul cu cele mai multe valente în acest punct este modelul celor doua femei, prietene de nadejde ale Mântuitorului, surorile Marta si Maria. Marta reprezinta prototipul omului activist, preocupat de detalii, de ordine, de curatenie, de munca dusa pâna la epuizare. Maria, sora ei, cea care si-a luat partea cea mai buna, e modelul omului gata sa asculte înainte de a actiona. Pentru Marta, e important ca Domnul Isus sa se simta confortabil. Pentru Maria, lucrul cel mai de pret este ca Domnul Isus sa fie ascultat. Activismul Martei o conduce pe aceasta la nemultumire si la cârtire, pe când inima meditativa a Mariei se umple de bucurie si de pace la auzul Cuvântului vindecator! Azi, e plina lumea de activisti, în toate domeniile. Unii au palmaresuri atât de bogate, încât te si miri câteodata cum de mai respira oamenii acestia, la cât de multe actiuni împlinesc si la câte evenimente sunt prezenti! În Biserica, activistii se ofera cei dintâi voluntari, se implica benevol în fel de fel de manifestari, ba chiar sunt oamenii nelipsiti atunci când ai nevoie de sprijinul lor, în cele mai diverse situatii. Numai ca viteza lor e invers proportionala cu profunzimea lor si, de aceea, ei tin mai mult la forma decât la continut, la cantitate decât la calitate, la proiecte mai mult decât la oameni, la lucruri ce izbesc privirea decât la a patrunde tainele inimilor. Cumva, ei sunt peste tot si totusi nicaieri. În timp, activistii devin perfectionisti, rigoristi, pretentiosi cu ei, cu ceilalti si cu Dumnezeu. Drumul înapoi se parcurge asezându-ne prioritatile în ordine si acordându-le timp lucrurilor de valoare ale vietii.

Daca vrem sa fim autentici, suntem nevoiti sa parcurgem si cararea dinspre agresivitate spre blândete. Cain a uzat de simtamântul mâniei, care a pus stapânire pe el atunci când jertfa fratelui sau a fost apreciata, ajungând pâna la a-l ucide pe Abel. Apoi s-a ascuns si a negat înaintea lui Dumnezeu ca ar sti ceva despre fratele sau. Pentru cei dintre noi care ne confruntam des cu agresivitatea, calea spre a o depasi este exact cea contrara istoriei de viata a lui Cain. Suntem pe drumul cel bun daca recunoastem ca avem o problema cu agresivitatea si cautam la Cristos cel blând si la duhovnici priceputi sprijin pentru tamaduire.

În sfârsit, cel mai important pas din drumul nostru spre autenticitate este tranzitia de la moarte la viata. Lupta cea mai mare a Domnului Isus în vremea propovaduirii Sale a fost cu liderii religiosi ai vremii. Preotii cei mai de seama ai Israelului erau desavârsiti la capitolul exterior: haine frumoase, rugaciuni lungi, râvna pentru lucrare, toate aceste mijloace folosite exclusiv cu scopul de a atrage veneratia poporului îndoctrinat. În interior, erau lipsiti de minime sentimente de mila si de respect pentru cei pe care-i pastoreau. Cel mai mare obstacol în calea schimbarii lor era tocmai aceasta constatare plina de tragism cu privire la ei: "Vai de voi, carturari si farisei fatarnici! Pentru ca voi sunteti ca mormintele varuite, care pe din afara se arata frumoase, iar pe dinauntru se arata pline de oasele mortilor si de orice fel de necuratie" (Mat. 23,27). Cu alte cuvinte, le spune Domnul: "Va merge numele ca traiti, dar sunteti morti!", "Sunteti prea plini de voi, pentru a fi plini de Mine!" Noi, astazi, marturisim la botez ca ne-am îngropat viata veche si ca ne-am ridicat din moartea traiului trecut la o viata noua, împreuna cu Isus, cel Înviat. Botezul devine pentru noi nu doar un moment semnificativ al vietii de credinta, ci o icoana care ne aminteste mereu ca viata adevarata se gaseste doar în Domnul Cristos. Crezând în El, legând o relatie apropiata cu El, facând din El Domnul si Mântuitorul vietilor noastre, viata Lui începe sa se înfiripeze în vietile noastre si natura Lui începe sa devina si natura noastra. Care e însa contributia noastra? Curajul de a ne lasa raniti! Curajul de a ne expune! Curajul de a ne arata vulnerabili! Curajul de a ne lasa modelati, ca lutul sub loviturile pricepute ale ciocanului olarului! Noi ne deschidem pentru tot ceea ce El ne ofera si El încununeaza deschiderea noastra cu diadema autenticitatii noastre, de mare pret înaintea oamenilor si înaintea lui Dumnezeu.

Pentru ca Isus e viu, si noi putem fi vii spiritual. Pentru ca Isus nu se teme de confruntare si noi vom lepada evitarea. Pentru ca Isus e ascultator, si noi vom lasa activismul nostru deoparte, pentru ceasul împuternicirii. Pentru ca Isus e blând, si noi vom învinge violenta. Lepadând ce e vechi, ne îmbracam cu vesmintele înnoirii. Oh, înnoiti de vom fi, ce priveliste placuta vom deveni pentru semeni si pentru îngeri!

Andrei Patrînca

Această pagină a fost listată de la adresa: http://www.profamilia.ro/meditatii.asp?reflectia=253
Vă rugăm să respectați drepturile de autor