www.profamilia.ro /meditatii.asp?reflectia=251
 
 MEDITA?II 

Reflec?ia saptamânii

Inapoi la cuprins

Dezamagiri
- 25 aprilie 2012 -

În vremea studentiei mele, eram perceput adesea de catre colegi si de catre unele cadre didactice drept o persoana asezata, chibzuita, principiala. Într-unul dintre anii terminali însa, s-a întâmplat sa nu ma simt destul de pregatit pentru un anumit examen, motiv pentru care, deopotriva cu ai mei colegi de grupa, mi-am sintetizat unele subiecte, cu scopul de a folosi rezumatele respective în cazul în care mi-ar fi picat la proba respectiva o chestiune necunoscuta mie. Zis si facut. În dimineata examenului, surpriza cea mare a fost ca aveam cazul despre care stiam sa spun cele mai multe lucruri, neajutat de nicio sursa de inspiratie. Dar, totusi, în dosarul meu, existau "pacatoasele" sinteze. M-am asezat la masa de scris, bucuros ca nu sunt nevoit sa copiez, când, vijelios, intra profesoara, cu o falca-n cer si cu una-n pamânt, controlându-ne tuturor foile. O colega de dinaintea mea venise la examen nu cu mici prezentari, ci cu foi întregi pline de informatii; intrând cu ele la examen si nereusind sa le foloseasca selectiv, a dat peste cap tot planul "diabolic" al grupei. A fost o dezamagire pentru multi dintre cei care ma cunosteau. Cel mai mult m-a durut însa faptul ca am produs suferinta launtrica asistentului universitar care ne preda materia respectiva, un om deosebit, care credea în mine, atât în potentialul meu medical, cât si în cel uman si spiritual. Respectul pe care mi-l daruia odinioara s-a transformat subit în taceri reci, în priviri evitante si-n rememorari triste ale evenimentului cu pricina. A fost nevoie de ani pentru ca o relatie frumoasa cândva, dar curmata brutal, sa prinda din nou contur.

Dezamagiri. Ne asteptam ca unii oameni în care credem sa se comporte într-un anumit fel si vedem ca sunt exact inversul reprezentarilor cu care noi i-am investit. Ne asteptam ca noi sa fim într-un anumit fel si falimentam grosolan fata de noi însine. Îi dezamagim pe ceilalti si ne dezamagim pe noi zilnic. Cu unele persoane dezamagite ma întâlnesc în fiecare zi lucratoare. Citesc pe fetele lor ca nu sunt bucuroase sa ma vada, ca prezenta mea naste-n ele simtaminte de mâhnire. Nici nu mai stiu ce, cum si când am spus, cert este ca dezamagindu-i pe ei, între ei si mine s-a asezat un morman de reprosuri tacite, de evitari aspre, de atitudini neprietenoase.

Stiti de ce suntem atât de des dezamagiti? Pentru ca avem expectanta ca oamenii sa fie perfecti. Suntem creati într-o lume la început imaculata, dar cazuta acum. Tindem spre desavârsire, dar suntem robi ai unei naturi pervertite. Sa observam însa cu câta blândete îi abordeaza Isus pe cei care-L dezamagesc! Domnul Îl reconfirma pe Toma, dupa ce acesta se îndoieste de El, cerând semne vizibile si palpabile ale învierii. Îl întâlneste personal pe Petru, cel care L-a tagaduit de trei ori, si-l reabiliteaza de trei ori, însarcinându-l apoi sa pastoreasca Biserica. Isus, Cel perfect, are asteptari realiste de la oameni. Noi, cei patati, avem asteptari utopice de la semeni.

Unii dintre cei pe care i-am dezamagit vad azi în mine doar acel ungher care le-a produs suferinta launtrica. M-au redus la o debara din locuinta mea interioara si nu au îndraznit niciodata sa vada toata casa launtrului meu. Dar eu va îndemn sa îndrazniti sa-i priviti pe semeni prin ochii Mântuitorului! Sa credeti ca, undeva, dincolo de încaperile inimilor care v-au întristat, exista camere pline de lumina si de pace! În fiecare om, exista ceva pentru care merita sa fie iubit! Si-n fiecare om, Cel ce-a biruit moartea poate instaura viata, si înca viata din belsug! Dezamagirile nu sunt motive sa ne înstrainam de oameni, ci sunt provocari pentru noi sa-i acceptam pe semeni asa cum sunt si sa-i vedem prin prisma a ceea ce ar putea face Cristos în ei! Dezamagirea se vindeca prin credinta!

Cât despre examenul meu... l-am dat în toamna. Evident, de data aceasta cinstit. Am extras acelasi subiect primit si-n vara, pe care-l stiam cel mai bine. Undeva acolo sus, aparent departe, dar totusi atât de aproape, Dumnezeu a crezut în mine mereu, chiar atunci când eu, cel confruntat cu propria-mi nimicnicie, încetasem a mai crede: "Într-adevar, pe când eram înca neputinciosi, Cristos a murit la timpul hotarât pentru cei nelegiuiti. De fapt, cu greu moare cineva pentru un om drept. Poate ca pentru un om bun ar îndrazni cineva sa moara. Dar Dumnezeu Si-a aratat iubirea fata de noi [prin faptul] ca, pe când eram înca pacatosi, Cristos a murit pentru noi. Asa dar, cu atât mai mult acum, când suntem justificati prin sângele Lui, vom fi mântuiti prin El de mânie, deoarece daca, dusmani fiind, am fost reconciliati cu Dumnezeu prin moartea Fiului Sau, cu atât mai mult, reconciliati fiind, vom fi mântuiti prin viata Lui. Dar nu numai atât, ci ne laudam în Dumnezeu prin Domnul nostru Isus Cristos, prin care acum am primit reconcilierea" (Romani 5,6-11).

Andrei Patrînca

Această pagină a fost listată de la adresa: http://www.profamilia.ro/meditatii.asp?reflectia=251
Vă rugăm să respectați drepturile de autor