www.profamilia.ro /meditatii.asp?reflectia=240
 
 MEDITA?II 

Reflec?ia saptamânii

Inapoi la cuprins

Lectii la treizeci de ani
- 25 noiembrie 2011 -

În timp ce prietenele surorii mele, cu sase ani mai în vârsta decât mine, discutau cu nesat despre filosofia vietii, subiect care le întrecea pâna si lor cunostintele si experienta, eu ma prefaceam ca ma joc în camera alaturata, desi eram cu urechile ciulite la discutiile întelepciunii. Un gând exprimat de una dintre fete mi s-a întiparit, de atunci, în minte: "Când eram copil, îmi doream cu tot dinadinsul sa fiu mare. Mi se parea ca, pe masura ce voi creste, voi fi libera sa fac tot ceea ce îmi doresc. Astazi, vreau sa fiu din nou copil, macar pentru o clipa". Eu eram la acea etapa din viata, pe care cu totii ne-o aducem aminte, în care le spuneam "sarut-mâna" tuturor vecinilor, chiar de erau doar putin mai mari decât mine, si-n care îi consideram maturi pe tinerii între douazeci si treizeci de ani, pe când cei trecuti de a treia decada de viata mi se pareau cumva apartenenti ai unei alte lumi, tangentiale universului copilariei. De aceea, spusele acelei fete, la vârsta, în conceptia mea, a deplinei maturitati, cântarea enorm. Acum, când cea mai însemnata cifra din numarul anilor mei se schimba, cât de vie îmi pare scena aceasta de demult! Adevarul este ca nu ne împacam niciodata usor cu propria trecere. Ne vopsim parul, ne acoperim ridurile, ne preocupam obsesiv de propria sanatate sau, din contra, evitam sa facem minime investigatii ce ne-ar putea descoperi boli "de neacceptat", îi vizitam prea putin pe cei din spitale si camine de batrâni, etc. Si totusi, "zilele omului sunt ca iarba, el înfloreste ca floarea câmpului. Când sufla vântul, ea dispare, nici locul în care a stat nu se mai cunoaste" - Psalmul 103 (102), 15-16.

O alta lectie pe care am învatat-o de-a lungul curgerii vietii de pâna acum este ca ne temem sa stam singuri cu noi însine. Charles Caleb Colton spunea: "Sa îndraznesti sa traiesti singur este un curaj foarte rar, multi ar prefera sa-si întâlneasca cei mai rai dusmani pe câmpul de lupta decât propriile inimi într-o camera izolata". Si din aceasta pricina, ne înfricosam de comuniunea cu Domnul Cristos, în rugaciune si sfânta meditare: întâlnirea cu El, în solitudinea fiintei noastre, ne confera cel mai minunat prilej de a ne întâlni cu noi, cei reali, cei de dincolo de aparentele prin care ne ascundem de ceilalti si, mai ales, de propriile constiinte. În apasatoarea liniste a singuratatii, se aud cel mai bine ciocanele Creatorului, lucrând pe santierele noastre launtrice, si ne dor cel mai constructiv cuiele sapate adânc în fire. Si totul pentru ca, într-o zi anume, chipul sa ne straluceasca de preaplinul înnoirii celei în veci nestricacioase.

Si, în sfârsit, deasupra tuturor celorlalte pilde cu care viata m-a binecuvântat, ramâne aceasta: merita sa iubesti. "Chiar daca ar fi însemnat despartire, singuratate, tristete, iubirea îsi merita fiecare banut din pretul ei" (Paulo Coehlo). Nu-i nimic care sa ne poata scoate din propriile limitari, sa ne ridice din neagra genune, sa ne încalzeasca inimile înghetate si sa ne umple de energie vitala decât dragostea. Iar noi, chemati fiind sa-i iubim cu aceeasi masura chiar si pe cei ce "a iubi" nu stiu, sa ne adapam inimile cele însetate de dragoste din izvorul nesecat al Celui care, Iubirea Însasi fiind, pentru noi murit-a pe lemn, facând tocmai din nebunia Crucii altar al iubirii!

La multi ani, iubiti prieteni! Si pentru ca "nu omul care a trait cei mai multi ani este cel care a trait cel mai mult, ci acel care a simtit cel mai mult viata" (Jean Jacques Rousseau), ma vad nevoit sa completez urarea de mai sus cu înca una: "Sa dati ani vietii si viata anilor!" Asa doar, oricât de scurta sau de lunga va fi fiintarea terestra, viata va continua sa curga etern!

Andrei Patrînca

Această pagină a fost listată de la adresa: http://www.profamilia.ro/meditatii.asp?reflectia=240
Vă rugăm să respectați drepturile de autor