www.profamilia.ro /meditatii.asp?reflectia=24
 
 MEDITA?II 

Reflec?ia saptamânii

Inapoi la cuprins

Domnul Învatator Suferinta
- 1 aprilie 2004 -

O veche poveste spune ca un taran, uitându-se peste câmpurile sale, si-a zis în sine: "Vad ca Dumnezeu nu prea se pricepe la agricultura. Daca eu as fi în locul lui cred ca as rândui mult mai bine natura si vremea. As da întotdeauna soare si ploaie la timpul potrivit." Dumnezeu îl aude si îi spune: "Mai omule, tu spui ca te pricepi bine la agricultura si la vreme. Ei bine, uite, anul viitor ai sa ai tu puterea de a comanda totul asa cum vrei tu. Ai libertate sa comanzi exact ceea ce vrei."

În primavara taranul, bucuros de puterea primita, însamânteaza grâul. Imediat cere ploaie pentru ca samânta sa încolteasca. Dupa ce rasare grâul cere imediat soare. Apoi iar ploaie, si iar soare. Si o tine tot asa pâna în iulie, la vremea secerisului: ploaie. soare, ploaie, soare....

În iulie câmpurile aratau minunat: totul, de un galben auriu, stralucea în soare. Taranul, bucuros la culme, pregateste totul pentru seceris. Vine la marginea lanului si da sa înceapa a secera. Ia în mâna câteva spice, bucuros de reusita sa. Strânge spicele în palma si....stupoare: spicele erau seci, nu aveau nici un bob. Intra mai în largul câmpului, ia alte spice, dar tot seci.

Atunci se aude din nou glasul lui Dumnezeu care îl întreaba: "Ei, tarane, cum a mers? Esti multumit? Ai recolta buna?" "Eu nu mai înteleg nimic, Doamne. Am dat totul când trebuia, am calculat ploile, am fost generos cu soarele si totusi nu am nici un bob de grâu." "Prietene, continua Domnul, se vede ca tu ai crezut ca este suficient sa ai soare si ploaie. Dar nici nu ti-a trecut prin minte sa trimiti din când în când si vânt. Grâul, batut de vânt, si-ar fi facut radacini mai mari si si-ar fi tras hrana de la o mai mare adâncime. Apoi vântul ar fi ajutat la polenizare. Ori tu nu ai înteles ca si vântul are rostul lui. Vântul, chiar daca deranjeaza, ajuta la recolta!"

Noi oamenii greu putem întelege valoarea suferintei, a durerii. Refuzam categoric suferinta, asceza, renuntarea. Majoritatea rugaciunilor noastre se refera la îndepartarea oricarei suferinte. În aceste zile de Postul Mare avem mai des în fata sufletului nostru pe Isus care sufera, care este rastignit pe o cruce. El însusi a ales sa ne mântuiasca prin suferinta... Fiul cel mic, din parabola fiului risipitor, abia atunci revine la realitate, îsi da seama de situatia sa, când ajunge la ananghie, când este flamând, când sufera si nu mai poate.

În viata crestina. asceza, lipsurile, postul, abstinenta, chiar daca la prima vedere sunt suferinte si lumea nu le prea iubeste, au rolul de a ne deschide ochii la realitate, de a ne maturiza, de a întelege mai bine realitatile din jurul nostru. Un copil care e singur la parinti si nu suferit nici macar o singura data de foame, nu va întelege niciodata ce înseamna un sarac flamând. Un copil care nu a fost nevoit sa împarta marul sau sau ciocolata sa cu alti patru sau cinci frati, greu va împarti mai târziu cu un sarac bucatica sa de pâine. De aceea eu cred în valoarea de mare pedagog a suferintei.

Sigur ca nu e de dorit suferinta sau nu trebuie sa provocam noi altora suferinta. Dar cred în valoarea salvatoare a suferintei. Oare când ne mântuieste Cristos? Când predica admirabil, sau când face minuni? Nu. Ne mântuieste pe Calvar, prin suferinta, prin varsarea sângelui.

Însasi dragostea si prietenia se verifica în suferinta. Doi prieteni nu vor fi niciodata adevarati prieteni daca nu vor sti sa sufere în anumite momente unul pentru celalalt. Tot Isus spune: "Nimeni nu are mai mare dragoste decât cel care îsi da viata pentru prietenii sai..." Prietenia adevarata cere sacrificii. Ca si familia, de altfel. O familie formata din doi soti care nu au stiut ce înseamna lipsurile, greutatile, la cel mai mic hop se vor poticni. Acesti doi soti nu au fost caliti la scoala suferintei si nu vor avea capacitatea de a oferi unul celuilalt ceva din ei.

Îndeobste, toti vrem sa fugim de suferinta, si e normal asa. Si totusi nimeni nu poate scapa de ea, orice nume ar purta ea: boala, saracie, singuratate, despartire, umilire, faptul de a fi neînteles, neacceptare, handicap, nerecunostinta, lipsuri, absenta unui prieten, moarte, razboi, catastrofe, dusmanii. Nici Cristos nu a scapat de toate acestea. Nici noi nu vom fi scutiti. Important e sa profitam de ceea ce ne învata în aceste momente domnul Învatator Suferinta: în boala sa ne dam seama ce mare dar e sanatatea; în lipsuri materiale sa vedem cu câte daruri am fost înzestrati; în singuratate sa vedem ce mare valoare are un prieten; când altii sunt nerecunoscatori cu noi sa vedem ce frumoasa e recunostinta.

"Doamne, nu-ti cer suferinta, dar când ea va veni, fa sa fiu un elev silitor la scoala domnului Învatator Suferinta!"

pr. Iosif Dorcu

Această pagină a fost listată de la adresa: http://www.profamilia.ro/meditatii.asp?reflectia=24
Vă rugăm să respectați drepturile de autor