www.profamilia.ro /meditatii.asp?reflectia=238
 
 MEDITA?II 

Reflec?ia saptamânii

Inapoi la cuprins

Rabdare si valoare
- 10 octombrie 2011 -

Se spune ca modelarea lutului este un proces complicat. Materia prima, depozitata într-o groapa si umezita periodic se scoate pe un tol, se framânta trei ore cu picioarele, fara oprire, se curata de impuritati trecându-se printr-un malaxor, se face calupuri, se taie felii, se mai framânta o data cu mâna, etc. Si acesta este doar începutul procesului. Ne miram de costul mare pe care-l implica un vas facut manual, de catre olar, omitând ca e o mare concentrare si o enorma munca în olarit. Dar pretul nu ne da nicicum înapoi de la a admira si la a achizitiona aceste "bijuterii" realizate de mâinile pricepute ale olarului. Ceva ne atrage irezistibil în a prefera aceste produse celor care abunda în mall-uri, care sunt întocmite în masa si-n care nu gasesti aparent niciun defect de constructie sau de decorare exterioara. Si acel ceva este valoarea lor. E nevoie de rabdare pentru ca un vas sa capete valoare.

Pentru noi, victimele consumatorismului, rabdarea nu e un cuvânt la moda. Cafeaua e instant, mâncarea se ia de la "fast-food", plata facturilor online se face în câteva minute, telecomanda schimba canalele într-o clipa, taxiul soseste în fata blocului, la putina vreme de la efectuarea comenzii. Într-un fel, graba noastra e justificabila. O publicatie facea urmatorul calcul: din 8784 de ore ale anului 2012, daca excludem vremea necesara satisfacerii nevoilor fundamentale, ne ramân cca. 3442 de ore; destul de putin timp pentru un an în care ne-am propus sa rezolvam multe. Dar, pe de cealalta parte, de teama sa nu irosim momentele, am început sa avem asteptari instant de la toate aspectele vietii. Ne suparam pe Dumnezeu când nu ne raspunde grabnic rugaciunilor noastre arzatoare, îi abandonam pe cei apropiati noua care cad în aceleasi patimi din care noi i-am ajutat a se ridica, renuntam la a mai crede în vindecarea si sfintirea noastra, de îndata ce ni se confirma iarasi ca suntem la fel de vulnerabili în fata pacatului ca odinioara. Am devenit pretentiosi cu privire la viata si de-ndata ce ea nu ne împlineste instantaneu, cadem în resemnare, plictiseala, întristare sau adictii.

"De ce oare lucrurile par sa nu se schimbe?". "De ce Dumnezeu lipseste atunci când am mai mare nevoie de El?". "De ce mamei îi place sa-i controleze pe ceilalti, desi merge la biserica si-L cunoaste pe Cristos?". "De ce partenerul de viata, dupa ani de traire împreuna, e la fel de insensibil la nevoile mele?". "De ce fiul meu cel mare e atât de irascibil, iar fiica ramâne la fel de bolnava, în ciuda tratamentelor îndelungate?" Sunt întrebari care se nasc adesea în sufletele noastre si care zamislesc în noi suferintele cele mai adânci ale launtrului. Vietile sfintilor ne confera, alaturi de Cuvântul Scripturii, raspunsuri. Iata, de pilda, exemplul Sfintei Tereza celei mici. Sfânta Tereza de Lisieux a avut o viata plina de dureri. La patru ani, îi moare mama. Se îmbolnaveste foarte grav si apoi e vindecata miraculos în ziua de Rusalii. Îi moare tatal. Se îmbolnaveste de tuberculoza. Aceeasi care capata din partea Domnului Isus un har special printr-o întâlnire personala si supranaturala cu El, în noaptea vietii ei are sa afirme: "Si acum, dintr-o data, ceata ce ma înconjoara a devenit mai deasa ca oricând; ea coboara adânc în sufletul meu si îl învaluie". Si noi traversam diverse ipostaze existentiale. Astazi strigam, ca Ilie proorocul, ca numai Dumnezeu e Dumnezeu, si nu ne e teama nici de multimea idolatra, nici de puterea întunericului, nici de propriile îndoieli, mâine ne ascundem disperati, ca profetul speriat de gura sloboda a unei femei ce se simte amenintata de lucrarea sa. Astazi ne simtim parasiti de Dumnezeu, ca Naomi dupa moartea fiilor, pentru ca mâine sa fim gasiti, tocmai prin prisma dureroaselor întâmplari, parte a planului de mântuire al lui Dumnezeu prin Domnul Cristos.

Scumpi prieteni, pentru ca vasele noastre de lut sa fie valoroase, e nevoie de multa rabdare. Dumnezeu ne-a luat din tarâna si ne-a dat suflare de viata. Pe când eram noi doar embrioni fara chip, ochii Lui ne vedeau si-n cartea Lui erau scrise toate zilele vietilor noastre - dupa Ps. 139 (138). El ne masoara fiecare respiratie si fiecare bataie de inima. El ne-a adus la o viata noua prin Domnul Isus. El ne vorbeste printr-un susur blând, printr-o mângâiere fina sau printr-o palma ferma. Întunericul din vietile noastre nu e în afara stiintei Lui, iar frângerile cele grele Îi ating mereu inima plina de dragoste. Când toate ne merg bine, ne îndepartam de El. Abia când visele ni se naruie si pamântul ne fuge de sub picioare, ni se ofera prilejul sa descoperim în noi o dorinta mai presus decât nazuintele noastre spre bine. Pierdem ceea ce socotim valoros pentru a descoperi Valoarea Împaratiei. Iar pentru aceasta îndelunga metamorfoza, noua ni se cere încredere în El si rabdare. Caci numai rabdând cu rabdarea sfintilor sub mâna destoinica a Olarului, din noi va iesi un vas cu valoare eterna.

"Cerul meu este de a-I zâmbi acestui Dumnezeu pe care-L ador atunci când El se ascunde pentru a pune la încercare credinta mea" (Istoria unui suflet, Tereza de Lisieux).

Andrei Patrînca

Această pagină a fost listată de la adresa: http://www.profamilia.ro/meditatii.asp?reflectia=238
Vă rugăm să respectați drepturile de autor