www.profamilia.ro /meditatii.asp?reflectia=234
 
 MEDITA?II 

Reflec?ia saptamânii

Inapoi la cuprins

Ce fel de fii, ce fel de tata?
- 23 aprilie 2011 -

Saptamâna care tocmai s-a scurs, penultima înainte de începerea Postului Mare, este, în ritul bizantin, saptamâna Fiului Risipitor, dupa Evanghelia duminicii care-o începe (Lc 15, 11-32).

În mod traditional accentul parabolei cade pe fiul mai mic, cel care, dupa ce si-a cerut partea de mostenire, paraseste casa parinteasca ca sa-si traiasca cum crede el libertatea, "ducând o viata destrabalata" (Lc 15, 13). Originalul grecesc descrie mai precis acest mod de viata cu adverbul asotos, care înseamna "în chip pierdut, fara scapare". În plus, mostenirea pe care fiul cel mic o risipeste este numita în greceste ousia, "esenta, substanta", un cuvânt cu traditie filosofica, care arata ca fiul cel mic îsi risipeste propria esenta, propria viata (gr. bios, celalalt cuvânt folosit în parabola), astfel încât tatal sa poata spuna cu adevarat despre el ca era mort (Lc 15, 32).

Dar fiul cel mic, ajuns porcar, îsi vine în fire si hotaraste sa se întoarca la tatal sau, care, ne spune Sf. Luca, îsi vede fiul pe când acesta era înca departe (Lc 15, 20), ceea ce înseamna ca tatal nu îsi pierduse speranta si ca îl astepta sa se întoarca. Exista o celebra pictura a lui Rembrandt reprezentând întâlnirea dintre cei doi: fiul este cazut în genunchi în fata tatalui, care îl îmbratiseaza. Însa mâinile tatalui nu sunt la fel: una este de barbat, iar cealalta de femeie. Pictorul trebuie sa fi avut în minte acest citat din profetul Isaia: "Poate o femeie sa uite de copilul pe care îl alapteaza si sa nu aiba mila de rodul pântecelui ei? Dar chiar daca l-ar uita, Eu totusi nu te voi uita" (Is 49, 15). Iubirea Tatalui milostiv este mai puternica decât iubirea oricarui tata si a oricarei mame.

Însa parabola începe spunându-ne ca erau doi fii. Povestea fiului mai mare, cel care ramasese ascultator în casa tatalui, este fara doar si poate mai putin spectaculoasa, dar nu mai putin bogata în învataminte, astfel ca Sf. Parinte Benedict al XVI-lea, în cartea sa deosebita Isus din Nazaret, propune urmatorul titlu întregitor: "Parabola celor doi frati (a celui pierdut si a celui ramas acasa) si a tatalui cel bun".

Fiul cel mare nu era acasa când fratele sau s-a întors. Aflând de la un servitor care este explicatia muzicii si a dansurilor pe care le aude, fiul cel mare se îmbufneaza si nu vrea sa intre, iar atunci tatal iese sa-l îmbuneze (Lc 15, 25-28). Dupa cum scrie Sf. Parinte, fratele este contrariat: ce dreptate mai este asta, ca sa i se faca o astfel de primire celui care i-a risipit tatalui averea cu prostituatele? Oare se cuvine premiat un asemenea comportament?

Sf. Parinte arata cu subtilitate ca supararea fratelui mai mare fata de bunatatea neasteptata si coplesitoare a tatalui este motivata de o ascultare superficiala, formalista, si de o invidie tainica fata de "isprava" celui mic. Fratele cel mare nu a trecut înca, precum fratele sau, printr-un drum de purificare care sa îi descopere resorturile profunde ale ascultarii si ale bucuriei de fi în casa tatalui.

Si noi, fie ca ne-am îndepartat de Tatal, fie ca am ramas cu El, dar nu ne traim viata de crestini cu bucurie, avem nevoie sa ne întoarcem zilnic în bratele iubitoare ale Tatalui Care nu înceteaza sa ne astepte cu iubire de nespus!

Andrei Gotia

Această pagină a fost listată de la adresa: http://www.profamilia.ro/meditatii.asp?reflectia=234
Vă rugăm să respectați drepturile de autor