www.profamilia.ro /meditatii.asp?reflectia=231
 
 MEDITA?II 

Reflec?ia saptamânii

Inapoi la cuprins

Cristos în mijlocul nostru
- 31 ianuarie 2011 -

Înainte de Se desparti de apostoli, Isus le-a spus: "Iata eu sunt cu voi în toate zilele, pâna la sfârsitul veacurilor" (Mt 28, 20). Cu aceste cuvinte încurajatoare, un fel de bun ramas, se încheie de altfel prima Evanghelie. Ca ele nu se limiteaza doar la apostoli, ci ne interpeleaza si pe noi, ne-o arata prezentul folosit de Isus: "Eu sunt." Oare este doar o coincidenta ca aceste cuvinte sunt o afirmare a dumnezeirii lui Isus (v. Ex 3, 14)?

Când Sf. Ioan Botezatorul îi chema pe contemporanii sai la convertire vestindu-le ca "împaratia lui Dumnezeu s-a apropiat" (Mc 1, 15), el nu facea o afirmatie abstracta. Dupa cum ne aminteste Sf. Parinte Benedict al XVI-lea în cartea sa extraordinara Isus din Nazaret (cap. 3), sintetizându-l pe Origen, nu e vorba de o împaratie determinata geografic printre alte împaratii ale vremii, ci de o persoana: Cristos Însusi e împaratia.

Daca acum peste doua mii de ani Cristos S-a întrupat, a patimit si a înviat, iar apoi S-a înaltat la ceruri, cum afirmam în Crez, unde e Cristos acum, pentru omul acestui secol? Sf. Martin L-a întâlnit, fara sa o stie, într-un cersetor zgribulit de care i s-a facut mila si caruia i-a dat o jumatate din mantaua sa militara. Sf. Toma din Aquino, sarbatorit nu demult în calendarul latin, vorbea în adoratie cu Cristos Cel din tabernacol. Isus Se poate manifesta în cele mai variate si neasteptate feluri. Stim cu siguranta ca Îl putem întâlni în rugaciune, în Cuvântul Sau, în fratii din jur, în Sacramente, în frumusetea creatiei.

Însa un mod privilegiat în care Isus este cu noi este în suferinte si dificultati. Pare paradoxal, dar este profund adevarat. El, Care, nevinovat fiind, a platit cu viata Sa pentru a ne readuce din moarte la viata, stie ca nimeni altul ce e suferinta, intrata în lume odata cu pacatul. Suferinta nu este un scop în sine, dar poate fi un instrument mântuitor atunci când este îmbratisata, precum a fost Crucea.

Când, coplesiti de durere, cu inima sfâsiata si cu ochii plini de lacrimi, ne simtim abandonati si-L întrebam pe Dumnezeu de ce a permis ca moartea, boala, tradarea ori parasirea sa intre în viata noastra, uitam ca Dumnezeu e Tatal nostru, singurul cu adevarat bun (v. Mc 10, 18). "Daca atunci voi, rai fiind, stiti da daruri bune copiilor vostri, cu cât mai mult Tatal vostru din ceruri va da lucruri bune celor care-L roaga" (Mt 7, 11).

N-as vrea sa dau impresia unei solutii facile, mecanice, a misterului suferintei, însotita întotdeauna de o lupta. Dar ne putem pregati pentru aceasta lupta încercând zi de zi sa primim tot ceea ce ne trimite Tatal ca un dar, care, ca este placut ori neplacut, este bun si ne este dat pentru ca avem nevoie de el în aceasta vale de lacrimi ca sa ajungem în final la acel "loc de verdeata, de unde a fugit durerea si suspinarea".

Dupa ce a patimit si a murit, Cristos a înviat si ne asteapta pe toti în casa Tatalui. La afirmatia din titlu, care, în Sf. Liturghie bizantina, preceda Crezul, sa raspundem si noi: "Este si va fi."

Andrei Gotia

Această pagină a fost listată de la adresa: http://www.profamilia.ro/meditatii.asp?reflectia=231
Vă rugăm să respectați drepturile de autor