www.profamilia.ro /meditatii.asp?reflectia=222
 
 MEDITA?II 

Reflec?ia saptamânii

Inapoi la cuprins

Ce ne desparte, cine ne apropie?
- 28 octombrie 2010 -

În cursul întâlnirii dintre Papa Benedict si Arhiepiscopul anglican Rowan Williams, s-a adus în discutie personalitatea lui John Henry Newman, pastor anglican ce a trait în secolul XIX si care s-a convertit la catolicism. Impresionante sunt cuvintele legate de separarea dintre catolici si protestantii anglicani ale unui apropiat al lui Newman, cuvinte care ne confera noua astazi un prilej extraordinar de reflectie: "ceea ce este nesfânt de ambele parti ne tine departe". Multe reverberatii a produs gândul acesta în mintea mea. Oricât as cauta o explicatie mai adânca a pluralismului confesiunilor crestine, nu gasesc ceva mai bogat în sensuri si mai cuprinzator decât aceste simple cuvinte: "ceea ce este nesfânt ne tine departe".

Când omul a fost creat, el a beneficiat de o sublima comuniune cu Creatorul Sau. Dar nu doar relatia aceasta era perfecta, ci si partasia dintre Adam si Eva, primii oameni, era desavârsita. Mai mult, toate celelalte creaturi traiau în pace si erau supuse omului. De îndata ce primele fiinte umane au pus la îndoiala adevarul avertizarii divine, toate relatiile s-au rupt. Dumnezeu nu l-a mai cautat pe om ca sa-i vorbeasca fata în fata, de atunci, nici în racoarea diminetii, nici la vreme de asfintit. Se vor asterne putine pagini în istoria umanitatii si Creatorul va rosti grelele cuvinte predeluviene: "Voi sterge de pe fata pamântului pe omul pe care l-am creat, de la om pâna la animal, si târâtoare si pasari ale cerului, pentru ca Îmi pare rau ca i-am facut" (Geneza 6, 7). În îndurarea Lui, cei care aveau sa se întoarca, în ceasul cel de pe urma al acelor timpuri, vor gusta salvarea, viata. Pe de cealalta parte, ca o consecinta a pacatului, barbatul si femeia nu vor mai experimenta împreuna, la aceiasi parametri, armonia care guverna unirea lor primordiala. Ceea ce este nesfânt a despartit dintotdeauna. Doar ceea ce este nesfânt separa si nimic altceva.

Astazi, oamenii vorbesc limbi diferite si chiar cei de o singura limba nu se mai înteleg. Astazi, exista o explozie de mijloace de comunicare interpersonala si o penurie în dialogurile dintre oameni. Astazi, pasiunile se aprind repede si se sting la fel. Astazi, oamenii sunt amabili unii cu altii, dar si straini unul de celalalt. Astazi, desi au toate modalitatile fizice de a fi mai aproape unul de altul decât vreodata, sunt mai singuri ca niciodata. De ce? Ceea ce e nesfânt îi tine departe pe unul de celalalt.

Si totusi, undeva, în Atotstiinta lui Dumnezeu si potrivit cu milostivirea Sa, un plan al restaurarii Creatiei era întocmit deja, înca de dinaintea venirii în fiinta a protoparintilor nostri. Cristos, Una cu Dumnezeu Tatal în Sfânta Treime, Dumnezeu Fiul, se va coborî pe pamânt si-l va relega, în El, pe om de Dumnezeu si pe om de om. De aceea, de am pune întrebarea "ce ne apropie" pe unii de ceilalti, am gresi. Am gresi la fel ca Pilat, în ziua rastignirii, când L-a întrebat pe Domnul Isus "ce este adevarul?" Si s-ar prea putea ca, asemeni lui, sa primim si noi, din partea Domnului, aceeasi apasatoare tacere. Caci întrebarea nu este "ce este?", ci "cine este?" Caci chestiunea corecta care se pune nu este "ce ne apropie?", ci "cine ne apropie?" Cine va apropie pe dvs., iubite cititor, de partenerul de viata, de copiii sau de parintii dvs., de pastorul sufletesc si de fratii din Biserica? Cine va apropie de amici sau, si mai mult, de dusmanii de azi, facându-i prietenii sinceri de mâine? Cine ne poate apropia pe noi, cei din atâtea si atâtea confesiuni crestine, dupa ce multe rani ne-am pricinuit reciproc si multi lastari de despartire am lasat sa rodeasca? Domnul Isus Cristos. În El, Cel prin care, ne spun Scripturile, toate au fost create si toate fiinteaza, sta solutia problemei separarii noastre de Dumnezeu si de oameni.

O istorioara frumoasa relateaza cum un baietel de cinci ani a vizitat, împreuna cu tatal sau, o manastire. Pe geamurile cladirii erau pictate diferite personaje biblice. Chiar atunci, o raza a soarelui patrundea prin vitralii. Baietasul l-a întrebat pe tatal sau: "Taticule, cine sunt cei pictati pe geamuri, prin care trece lumina?" Tatal a raspuns: "Aceia sunt sfintii din Biblie". Ajuns acasa, în orasul sau natal, în prima duminica, la scoala duminicala, învatatorul a pus o întrebare copiilor dupa ce le-a vorbit despre sfintenie: "Copii, care dintre voi ar putea sa-mi spuna ce e acela un sfânt?" Baiatul s-a ridicat si a spus: "Sfânt e un om prin care trece lumina!" Mare dreptate avea copilul cu pricina! Sfintenia, punerea deoparte pentru Dumnezeu, apropierea de Cristos si comuniunea personala, intima si continua cu El, lasa sa treaca prin noi Lumina. Si Lumina aceasta, care este Domnul Cristos, face vizibila, chiar stralucitoare, calea spre apropierea noastra de mâine, oricât de întunecata si de plina de eresuri ar fi cararea pe care astazi orbecaim însingurati.

Ne desparte ce este nesfânt, ne apropie Cel care este sfânt. Sa înaintam spre Cristos si asa ne vom apropia, pe negândite, si unul de celalalt!

Andrei Patrînca

Această pagină a fost listată de la adresa: http://www.profamilia.ro/meditatii.asp?reflectia=222
Vă rugăm să respectați drepturile de autor