www.profamilia.ro /meditatii.asp?reflectia=221
 
 MEDITA?II 

Reflec?ia saptamânii

Inapoi la cuprins

Aventura cea mai temerara
- 21 octombrie 2010 -

"Crestinismul da pace, liniste si odihna - dar nu serbede si monotone, ci pe calea aventurii celei mai temerare, a luptei neîncetate, acrobatiei celei mai riscate. Un trapez la mare înaltime - si nici o plasa dedesubt." (N. Steinhardt, Jurnalul fericirii, Iasi, Manastirea Rohia, Polirom, 2008, p. 308)

Paradoxale aceste cuvinte! Pentru autorul lor, Parintele Nicolae Steinhardt, ele si-au dovedit adevarul odata cu 15 martie 1960, când, dupa ce a fost botezat, "sub pecetea ecumenismului", în închisoare, acesta a început aventura crestinismului cotidian, mai întâi pâna la eliberarea din 1964, iar apoi în "închisoarea cea mare" care era România. Iata ce scrie imediat dupa botez:

"Cine a fost crestinat de mic copil nu are de unde sa stie si nu poate banui ce-nseamna botezul. Asupra mea se zoresc clipa de clipa tot mai dese asalturi ale fericirii. (...) Altminteri fericirea aceasta care ma împresoara, ma cuprinde, ma îmbraca, ma învinge n-ar putea fi atât de neînchipuit de minunata si deplina. Liniste. (...) Totodata o resemnare, senzatia ca as putea face orice, imboldul de a ierta pe oricine, un zâmbet îngaduitor care se împrastie pretutindeni, nu localizat pe buze." (Ibid., p. 170)

Cât despre "aventura cea mai temerara", ea i se oferea clipa de clipa noului crestin, în conditiile extrem de solicitante ale vietii de închisoare, unde un alt detinut flamând, obosit, descurajat ori sâcâitor sau un gardian înrait erau mereu prezenti pentru a-i cersi, în numele Celui cu Care se îmbracase - Cristos -, dragostea.

Oare noi, care am fost botezati de mici, cum ne traim botezul? Gasim în calitatea noastra de a-I apartine lui Cristos pace si fericire? Ori, cum se întâmpla în unele parti, la cea mai mica poticneala ne grabim sa renuntam la un botez pe care nu-l mai întelegem si sa iesim dintr-o Biserica ai carei membri ne scandalizeaza?

Paradoxul amintit de Steinhardt fusese deja anuntat de Cristos Însusi, al Carui drum a fost pregatit de Sf. Ioan Botezatorul, trimis "sa ne îndrepte pasii pe calea pacii" (Lc 1, 79). Cu toate acestea, Cristos spune raspicat: "Sa nu credeti ca am venit sa aduc pace pe pamânt; n-am venit sa aduc pace, ci sabie" (Mt 10, 34).

Este oare o contradictie? Desigur ca nu! Dar, ca fii ai lui Adam si ai Evei, adesea ne gasim pacea unde ea, adevarata Pace, cea pe care o are si o poate da doar Cristos, nu se gaseste de fapt. De aceea avem nevoie de o sabie care sa ne desprinda si sa ne elibereze de tot ceea ce ne desparte de Cristos.

Închei cu o seama de îndemnuri la lupta crestineasca, cotidiana, îndârjita, dar senina si fericitoare ale aceluiasi autor: "Ni se cere sa avem simtul tragic si eroic al existentei. Si sa nu le luam în tragic. Sa iesim din noi, sa nu ne gândim la noi. (...) Sa consideram fericirea drept prima noastra datorie. Si sa nu uitam ca prima datorie a crestinului este sa stie a suferi. Sa fim curajosi si îndrazneti. Si sa fim blânzi si smeriti cu inima. (...) Sa nu cautam mântuirea în moarte sau neant, ci pastrând modesta conditie luptatoare a omului. Si sa ne purtam ca printii, sa fim desavârsiti, sa ne îndumnezeim. Sa vedem în crestinism reteta perfectei fericiri." (Ibid., pp. 377-378)

Andrei Gotia

Această pagină a fost listată de la adresa: http://www.profamilia.ro/meditatii.asp?reflectia=221
Vă rugăm să respectați drepturile de autor