www.profamilia.ro /meditatii.asp?reflectia=219
 
 MEDITA?II 

Reflec?ia saptamânii

Inapoi la cuprins

Chemarea si cerinta Crucii
- 14 septembrie 2010 -

O frumoasa istorioara, de prin secolul III d.C., povesteste cum Petru ar mai fi avut o alta întâlnire cu Domnul Isus, pe drumul Romei de data aceasta, când apostolul ar fi dorit sa paraseasca Roma, pentru a scapa de martiriu. Se spune ca Petru l-ar fi întrebat pe Isus: "Unde mergi, Doamne?", la care Cristos i-ar fi raspuns: "Am venit la Roma pentru a fi din nou crucificat!" Rusinat de replica Mântuitorului, Petru se întoarce la Roma, primind moartea ca martir.

Daca mai ieri, crestinismul nu putea fi disociat de ideea de cruce, astazi îsi face loc tot mai puternic asa zisa "evanghelie a prosperitatii", care propovaduieste un crestinism fara cruce. De unde mai ieri, parintii din pustie erau tare mâhniti daca Dumnezeu nu le trimitea o anumita boala în anul respectiv, crezând ca astfel Isus si-a întors fata de la ei, nu-i mai pasa de ei, nu mai vrea sa lucreze la caracterul lor, astazi putini dintre crestini înteleg chemarea pe care Domnul ne-o face tuturor la a ne purta cu demnitate si pâna la capat, fara sovaire si fara cârtire, crucea.

În fata provocarii vremurilor, rasuna, plin de dragoste, avertismentul lui Isus: "Oricine vrea sa vina dupa Mine, sa se lepede de sine, sa-si ia crucea si sa Ma urmeze" (Marcu 8,34b). Va invit sa poposim pret de câteva clipe asupra acestui verset, ca sa extragem din el cât mai multa învatatura pentru viata noastra de credinta!

Vad, înainte de toate, în frumoasele cuvinte de mai sus, chemarea universala a Crucii: "oricine vrea sa vina dupa Mine..." Ca sa dai curs acestei chemari, e nevoie de vointa ta libera. Nimeni nu poate fi crestin fara sa doreasca. Cristos nu obliga pe nimeni, dar îi avertizeaza pe toti asupra consecintelor alegerilor lor. De asemenea, chemarea se adreseaza tuturor oamenilor, din orice semintie, din orice popor, din orice stare sociala si din orice stare de pacat. Am pierdut foarte mult prin faptul ca, noi, care pretindem a-L urma pe Cristos, stim sa aruncam cu pietre în cei cu inimi zdrobite, dar nu mai stim sa-i îmbratisam; stim sa bârfim, dar nu sa încurajam; stim sa-i batjocorim tocmai pe cei care au mai mare nevoie de mila noastra, dar nu mai plângem cu cei ce plâng; stim sa ne ferim de cei cu vietile ranite vizibil de pacat, dar nu mai vrem sa iesim spre ei, sa-i privim de departe, sa le iesim în întâmpinare. Am ratacit aceasta dimensiune a iubirii din pricina prea multei mândrii, a orgoliului si a arogantei noastre si mi-e tare ciuda pe faptul acesta! Dar Dumnezeu nu e ca noi! Va amintiti de prostituata Rahav? Rahav e o femeie dintr-un neam pagân care recunoaste suprematia lui Dumnezeu si devine aliat al poporului lui Dumnezeu, ajutându-l sa câstige lupta cu inamicul. Cunoasteti ce se întâmpla apoi cu ea? Se converteste la iudaism, se marita cu un om credincios, îl naste pe Boaz si numele ei e mentionat în genealogia Domnului Isus. O femeie pe care Dumnezeu a considerat-o vrednica a fi parte a lucrarii Lui de mântuire. De ce? Pentru ca aceasta chemare a Sa are caracter de universalitate. În ea suntem cuprinsi si noi, iubiti prieteni! Da, chiar noi, cu starile noastre, cu slabiciunile noastre, cu caderile noastre; cu ceea ce suntem si cu ceea ce nu suntem. Chemarea Crucii e si pentru noi.

Cel care voieste, e sfatuit apoi sa vina dupa Domnul: "oricine vrea sa vina dupa Mine...". Vedem ca aici totul e în miscare: "sa vina", nu "sa stea". Asa e umblarea în Cristos: când esti în El, totul e dinamic, nimic nu-i static: urci, cazi, te ridici iarasi; fugi, obosesti, te opresti pentru putina vreme si apoi alergi din nou. Viata în Cristos e un proces care are un start bine definit, dar niciodata un finish. Si pentru ca nu putem parcurge aceasta traiectorie spirituala fara o tinta, ni se traseaza si sensul umblarii noastre în credinta: "dupa Mine". Parca ar spune Isus: "dupa Mine, Pastorul cel Bun, nu dupa celalalt stapân". Multi dintre cei care au trait înca din tinerete o viata apropiata de Domnul, sunt cuprinsi uneori de gândul ca a-L urma pe Domnul îi priveaza de foarte multe experiente bucuroase. Un preot celib tânar, pe care-l cunosc personal, a fost cândva abordat de un barbat vârstnic, cu foarte multe aventuri amoroase la viata lui. "Auzi, parinte, sa nu-ti para niciodata rau ca ai ales sa-L slujesti pe Dumnezeu în castitate! Eu am încercat tot ce se poate dintr-ale lumii; nu m-au facut acestea decât gol si trist." Directia spirituala corecta e Cristos. Sa-L urmam pe El si nu vom rataci niciodata! Iar când ne-am pierdut, sa venim tot la El; ne este Cale, Adevar si Viata!

Dincolo de chemarea universala la Cruce, exista si o cerinta universala a Crucii: "sa se lepede de sine, sa-si ia crucea si sa ma urmeze". A ma lepada de mine însumi nu înseamna a ma neglija, a-mi refuza împlinirea tuturor nevoilor, ci înseamna a aseza dorintele lui Cristos pentru viata mea mai presus de ceea ce voiesc eu. Apoi, luarea crucii aduce cu sine împlinirea imperativului de a trai deplin angajat în viata pe care o am: a accepta încercarile, a învata din esecuri, a nu-mi pierde credinta, speranta si dragostea, indiferent de împrejurari. Stiti care e farmecul purtarii propriei cruci? Ca atunci când te lepezi de tine, crucea ta devine Crucea Lui! El o poarta împreuna cu tine, El o ia de pe umerii tai si o pune pe umerii care-au purtat povara lumii, în cele mai greu de suportat clipe de suferinta launtrica. Când crucea ta devine Crucea Lui, când crucea mea devine Crucea Lui, tocmai ea "lucreaza în noi, tot mai mult, o greutate vesnica de slava" (2 Corinteni 4,17). E precum zborul vulturilor prin furtuna: daca aripile îi sunt în jos atunci când zboara, vulturul va fi doborât, daca si le înalta spre cer, furtuna îl poarta mai sus decât s-a putut înalta vreodata. Crucea noastra fara Cristos, constituita din multimea consecintelor razvratirii noastre fata de El, mai devreme sau mai târziu ne va doborî. Dar Crucea Lui pe umerii Lui si ai nostri ne va înalta, ne va ridica mai sus decât am putut crede sau ajunge vreodata.

Fiul unui pastor sufletesc american, la vârsta tineretii, a plecat departe de tatal lui si de valorile credintei crestine. Multe peripetii îndura el, dar îsi aminteste cu durere de o noapte în care, sarac si flamând, cere ajutor proprietarilor unei benzinarii. Îi dau patronii sarcina de a face curat în toaleta benzinariei, loc în care si înnopteaza. Peste ani, tânarul nostru se converteste si devine misionar. Într-una dintre calatoriile sale cu scop evanghelist, cel de-al doilea avion pe care urma sa-l ia îsi anuleaza zborul, iar compania aeriana pune la dispozitia pasagerilor un hotel unde sa poata dormi la caderea noptii. Receptionera hotelului îl întâmpina cu vestea ca toate camerele de hotel sunt pline, dar ca... a mai ramas un singur apartament liber: cel prezidential. Din camera de sus a apartamentului prezidential, "întâmplator", misionarul priveste pe fereastra. În fata hotelului, jos, la fel de murdara ca odinioara, statea benzinaria în toaleta careia, mai ieri, rebel, sarac si flamând, tot el, pe atunci un tânar care fugea de Cruce, îsi petrecea noaptea. Viata pe pamânt, chiar presarata cu multe tristeti, le ofera celor care primesc chemarea Crucii si sunt gata a-i împlini cerintele prilejuri binecuvântate de a pregusta din fericirea care îi asteapta dincolo.

Preaiubitilor, sa ne învioram si sa ne veselim si noi de Crucea Lui, prin care noi suntem rastigniti fata de valorile cazute ale lumii si lumea e rastignita fata de noi!

Andrei Patrînca

Această pagină a fost listată de la adresa: http://www.profamilia.ro/meditatii.asp?reflectia=219
Vă rugăm să respectați drepturile de autor