www.profamilia.ro /meditatii.asp?reflectia=213
 
 MEDITA?II 

Reflec?ia saptamânii

Inapoi la cuprins

Pildele caderii
- 10 mai 2010 -

Despre cea pe care noi o cunoastem astazi sub numele de Sfânta Maria Egipteanca se stiu crâmpeie din viata sa. De pilda, se cunoaste faptul ca, dupa nasterea ei în Egipt si convietuirea alaturi de parinti, a fugit în lume, asa cum ea însasi marturiseste: "Am lepadat dragostea parinteasca si timp de saptesprezece ani am petrecut în destrabalari". Ajunsa în Ierusalim si dorind sa intre într-o Biserica Crestina, de praznicul Înaltarii Sfintei Cruci, se simte împiedicata de o "putere dumnezeiasca", moment în care îsi da seama ca ceea ce nu o lasa sa asiste la slujba este chiar viata ei murdara. Atunci, cu lacrimi si tânguire, se converteste si începe urcusul ei spiritual. Urmeaza pentru ea traiul în pustie, timp de patruzeci si sapte de ani. Acolo îl întâlneste pe batrânul Zosima, caruia i se spovedeste si care o împartaseste cu Sfintele Taine. Batrânul o întreaba: "Ti-a fost greu, maica?" Raspunsul ei concentreaza în câteva cuvinte toata zbaterea consacrarii crestine: "Mi-a fost greu sa lupt mai ales cu poftele nebunesti. Doream pestii si carnurile Egiptului, bautura de vin... Ma chinuiau pofta cântecelor desfrânate si focul care se aprindea înauntrul nefericitei mele inimi."

Am ales tema caderii pentru ca esecul, greseala, pacatul, patimirea ne sunt obisnuite, naturale. Cu totii cunoastem caderea. Din pacate, nu toti stim ca ea, tocmai ea, poate fi rampa de lansare spre o viata plina de prezenta Domnului Isus. Iar cei care stim, ne lasam prea lesne coplesiti de ea, cadem în disperare sau cautam cai prin care sa ne înabusim constiinta. Si totusi, marii oameni de care Dumnezeu se foloseste nu sunt cei care "nu cad niciodata", ci aceia care stiu sa se ridice din caderile lor si sa faca tocmai din acestea prilej de întelegere a iubirii Tatalui si a nevoii de slujire a semenilor pacatosi.

O prima lectie referitoare la cadere ne-o ofera Sfântul Paul, în epistola sa catre Romani: "vad o lege diferita în madularele mele" (Romani 7, 23a). Apostolul era foarte atent la trairile lui. În el vietuia omul nou, nascut a doua oara prin Domnul Isus. Dar uitându-se la el cu atentie, constata ca naturii celei vechi, în care domina Eul, nu-i prea place sa ramâna rastignita, cerându-si cu cverulenta dreptul la domnie. Paul cunoscuse adânc si ispitirea, si caderea. Iar acestea împreuna, tentatia si esuarea, l-au condus la a-si însusi o învatatura pe care apostolul o împarte si cu noi: caderea îmi ofera prilejul de a ma uita la mine. Preaiubitilor, oare când am stat ultima oara sinceri, înaintea lui Cristos, lasând Spiritul Lui sa ne cerceteze si sa ne ajute sa ne vedem în lumina cerului? Doar prin lumina Lui vedem lumina autentica, doar iluminati de razele blândei Sale prezente ne percepem în mod real, cu plusurile si cu minusurile noastre; si doar atunci ne dam seama ca ceea ce cred altii despre noi, ceea ce poate am crezut sau am vrut sa credem noi însine despre noi, fac nota discordanta cu ceea ce suntem, de fapt.

Nu mai era mult si Învatatorul avea sa fie dat mortii celei mai înjositoare. "Doamne, unde Te duci?", Îl întreaba Simon Petru. Iar Isus îi raspunde: "Unde Ma duc Eu, tu nu Ma poti urma acum, dar mai târziu Ma vei urma". Mândria lui Petru e ranita: "cum, tocmai despre el sa spuna Isus asa?" Asa ca, împins de propriul orgoliu, Petru continua: "Doamne, de ce nu Te pot urma acum? Eu îmi voi da viata pentru Tine". Isus spune: "Adevarat, adevarat îti spun. Nicidecum nu va cânta cocosul pâna când nu Ma vei tagadui de trei ori!" (dupa Ioan 13, 36-38). Vine seara puterii întunericului. Isus e dat în mâinile vrajmasilor, interogat la nesfârsit, batut, scuipat, ironizat, flamând si singur. Petru, constrâns de teama de a nu avea aceeasi soarta ca a lui Cristos, când este întrebat daca Îl cunoaste pe Domnul Isus, se leapada de El în trei instante. La cea de-a treia tagada a Domnului, atunci când cocosul cânta, Petru îsi aminteste de spusele Lui, iese din multime si plânge cu amar. Ce a fost în mintea lui Simon atunci? Cam aceleasi trairi pe care le avem si noi atunci când, în fata maretiei divine, ne vedem micimea interioara. A fost buna experienta aceasta pentru Petru? Da. A fost buna. I-a pictat pe loc doua tablouri: primul, al unui Petru puternic, invincibil, fidel, statornic; cel de-al doilea, al unui Petru supus greselii, copil, mândru, orgolios, cu pretentii de superioritate fata de ceilalti, încrezator în propriile forte, în esenta însa, cu nimic mai presus decât ceilalti discipoli, risipiti de spaima grelei nopti a lumii. Desprindem de aici o învatatura importanta: caderea îmi arata limitele. Caderea ma confrunta cu ceea ce sunt, în raport cu ceea ce sunt chemat sa devin. Înfrângerea îmi da ocazia sa vad ca sunt un ostas vulnerabil si ca, uneori, oastea inamica, desi învinsa la cruce, e mai veghetoare decât mine.

Un tata drept, bogat, bine vazut social, avea doi fii. Într-o zi, fiul cel mic îsi cere partea de avere si pleaca departe de tatal sau. Cheltuieste totul cu femeile desfrânate, iar peste tara unde locuieste acum se abate o mare foamete. Fiul cel mic ajunge porcar, slujba de jos, asociata atunci cu idolatria si cu pagânismul. Dar când stapânul nu-i acorda nici macar dreptul de a se hrani cu roscovele animalelor, Mântuitorul spune ca "îsi vine în fire" si ia o hotarâre: "Ma voi ridica si voi merge la tatal meu si-i voi spune: 'Tata, am pacatuit împotriva cerului si înaintea ta; si nu mai sunt vrednic sa fiu numit fiul tau; fa-ma ca pe unul dintre argatii tai!' Si s-a ridicat si s-a dus la tatal sau". (Luca 15, 18-19). De aici desprindem o alta lectie a caderii: caderea ma conduce în pragul convertirii. Nu constientizez adesea cât de bine e în Casa Tatalui pâna când nu ajung în ograda lumii, gol si lipsit de toate lucrurile care-mi confera suport, protectie, mângâiere, împlinire de nevoi, iubire, respect si demnitate umana. Si abia atunci când, vrând sa câstig totul, pierdut-am totul, îmi vin în fire, ma scol smerit si pornesc cait spre Casa.

Caderea e ocazia de a ma uita la mine, cu ochii credintei si în asistenta Duhului Sfânt. Privindu-ma, analizându-ma, cercetându-ma, mi se deschide apoi calea cunoasterii propriilor mele limite. Iar când mi-am epuizat resursele, îndurarea divina ma conduce la convertire, la pocainta, la întoarcerea acasa. Oh, dulce întoarcere, cât de linistit e acum sufletul si câta pace salasluieste în el! Îmi tresare inima de bucuria mântuirii si rostesc, deopotriva cu psalmistul: "Este bine pentru mine ca am fost smerit, ca sa învat hotarârile Tale" (Psalmul 118/119, 71).

Nu laud caderea, ci puterea lui Cristos de a ne scoate de-acolo! Întru aceasta, scump suflet cazut printre maracinii pacatului, priveste spre Golgota, uita-te cu bagare de seama la Cel Rastignit pentru tine, cere-I iertare si gaseste vindecare în ranile Lui! Si dupa ce ti-ai lepadat poverile, zboara lin spre Cer, pluteste deasupra pamântului, cucereste înaltul, învata-i pe altii zborul si fa-ti din viata o neobosita calatorie spre tara luminii eterne, unde Isus vietuieste si locuieste în unire cu Tatal si cu Duhul Sfânt, în toti vecii vecilor!

"Copii, dati ascultare deplina parintilor vostri! Parinti, faceti educatie crestina copiilor, spre a-i feri, ca de foc, de relele acestui veac! Fratilor si surorilor întru Cristos, pretuiti darul vietii primit de la Dumnezeu! Iar daca ati cazut cumva, Doamne fereste, nu deznadajduiti! Întoarceti-va cu lacrimi, dar si cu nadejde. Caci daca mie, dupa nefericita cadere, mi-a fost primita pocainta si mi-am redobândit demnitatea, si voi veti fi primiti, si demnitatea voastra poate reînvia. Duhovnicii preoti va asteapta! Nu va rusinati si nu va temeti, cereti-le neîntârziat ajutorul, spre a dobândi pacea si bucuria cea statornica! Ma rog lui Dumnezeu pentru voi, sa ne vedem cu bine în Rai!" (Sfânta Maria Egipteanca)

Andrei Patrînca

Această pagină a fost listată de la adresa: http://www.profamilia.ro/meditatii.asp?reflectia=213
Vă rugăm să respectați drepturile de autor