www.profamilia.ro /meditatii.asp?reflectia=212
 
 MEDITA?II 

Reflec?ia saptamânii

Inapoi la cuprins

Eu, în fata alegerii propriei cruci
- 1 mai 2010 -

Am resimtit timpul, în ultimele luni, ca trecând prin fata mea în mare viteza, aducându-mi, cu o rapiditate uimitoare, zâmbet lânga lacrima si lacrima lânga zâmbet, raspunsuri lânga întrebari si întrebari lânga raspunsuri, liniste lânga temeri si temeri lânga liniste... De felul meu, sunt mai morocanos si prea putin multumitor, iar duiumul evenimentelor la care am fost nevoit a participa nu a facut decât sa-mi alimenteze aceasta puternica înclinatie româneasca. Am plecat spre un alt oras, la o conferinta, fara nici cea mai mica idee despre ce lectie urma sa primesc acolo. Am ajuns în zori în autogara urbei respective, iar, la sugestia organizatoarei de a ma deplasa cu taxiul pâna la locatia cu pricina, m-am îndreptat spre un taxi. Am eu asa o idee (sa nu-i spun "fix") ca cei care-si parcheaza taxiurile în fata celorlalte au parte de mai multi clienti, iar domnii soferi cu masinile mai în spate sunt nedreptatiti. Asa ca, pentru a contribui si eu la binele umanitatii, facând sa se simta bine un taximetrist cu masina în spatele cozii si, astfel, cu putine sanse de a face vreun ban în ziua respectiva, m-am urcat în taxiul acestuia, spre destinatia interna. Soferul meu era foarte bucuros, foarte amabil. Suspect de bucuros, suspect de amabil. Soarele se juca zglobiu cu privirea mea, în vreme ce înaintam pe stradutele serpuite, aratându-se semet, pentru a se ascunde, în clipa imediat urmatoare, în spatele muntilor si al brazilor. Ma bucuram de peisaj si... atât.

Eram aproape de sfârsitul calatoriei când, privind spre ceasul bordului masinii, care arata kilometri parcursi si suma ce urma a fi achitata de mine, am observat ca afisajul era acoperit de un bon, asezat anume pentru a face imposibila vederea pretului calatoriei. M-am prins de manevra, am dat discret bonul deoparte, si temerile mi-au fost confirmate. Suma pentru acea calatorie era cam de patru ori mai mare decât cea platita pentru drumul din orasul în care locuiesc în cetatea cu pricina. O rânduiala de organizare (locala, am aflat ulterior) prevede ca taxiurile sibiene sa perceapa acelasi tarif. De unde sa-mi treaca mie prin cap ca nu e peste tot, în toata România, la fel? Am coborât din masina cu un surâs iritat, dar hotarât sa nu las incidentul cu pricina sa ma marcheze mai mult decât trebuie. Continuarea sederii mele la evenimentul cu pricina nu a fost lipsita de peripetii tragico-comice. Însa nu despre ele vreau sa vorbesc. Ci despre o învatatura pe care mi-am însusit-o acolo. Unul dintre pacientii prezenti voluntar la manifestare m-a lasat, pur si simplu, cu gura cascata. Cam asa sunau spusele lui: "Am trei slujbe... Îmi strâng banii pentru o operatie chirurgicala". "Ce s-ar întâmpla daca interventia chirurgicala mult dorita nu s-ar materializa?", l-am întrebat. "As trai, dar nefericit". Pentru persoana în cauza, interventia medicala ce urma a se realiza în corpul sau tinea de structurile lui interioare bazale, cele mai adânci cu putinta. Eu am un singur job, un salariu de care sunt nemultumit, dar idealurile mele în ceea ce priveste finantele tin de cu totul alte dorinte, superficiale de-a dreptul. Pentru mine, o locuinta a mea, de pilda, e un ideal financiar, dar fara atingerea lui pot trai si înca pot trai bucuros. Pentru el, pentru amarâtul care statea în fata mea, suma exorbitanta pe care încerca sa o obtina i-ar fi adus (macar el ar fi resimtit asa) liniste în prima motivatie fundamentala, aceea de a trai deplin angajat în viata ce i-a fost data.

A fost apasatoare experienta cu pricina. Mi-am amintit de o istorioara pe care am auzit-o prima oara la funeraliile unui coleg din generala. În predica sa consolatoare, preotul care a oficiat slujba respectiva, a rostit-o. Se spune ca era un crestin care de ani de zile se ruga Domnului sa-i schimbe crucea suferintei. "Doamne, nu mai pot, vreau si eu o cruce mai mica!" Într-o noapte, credinciosul nostru Îl viseaza pe Domnul Isus stând lânga o gramada de cruci, spunându-i: "Fiule, ti-am auzit rugaciunile si îti dau voie sa-ti alegi crucea pe care o vrei". Se uita crestinul la cruci, testeaza câteva dintre ele, dar toate îi par mari si grele. Mai priveste o data, zareste o cruce mai mica într-un colt, o ridica si Îi spune Domnului: "Pe aceasta, Doamne, o vreau!". "Te-ai uitat ce scrie pe ea?", îl întreaba Domnul Cristos. Când se uita el pe spatele ei, vede însemnat însusi numele lui. Crucea pe care dorea sa o ridice era chiar crucea pe care o purtase cu multa cârtire si cu multa întristare pâna atunci. Credinciosul îsi apleca capul, rusinat de atitudinea lui, si se trezi din visul sublim. În fata alegerii propriei cruci, as opta pentru crucea lasata mie de Dumnezeu, în Atotstiinta Sa. Pus în fata aceleiasi alegeri, iubite suflet, ai opta pentru a ta cruce, în mod similar barbatului nemultumitor.

Scumpi prieteni, nu va cunosc dimensiunea suferintei personale. Constientizez astazi, mai mult ca ieri, prin prisma celor relatate mai sus, ca circumstantele vietii mele îmi sunt cele potrivite pentru a deveni o fiinta noua în Cristos. Si sunt deplin convins ca la fel este si în dreptul dumneavoastra. Privim cu jind la marile personalitati necrestine ale lumii noastre, la toate realizarile lor, la toata bogatia si la tot succesul de care "se bucura", la toata simpatia pe care o stârnesc. Ce nu stim este ca, mult mai puternic decât în noi, launtrul lor geme, plânge necontenit si nu-si gaseste niciunde alinare. Pentru noi însa, chemarea Domnului este aceea de a ne lepada crucile artificiale pe care ni le-am pus în spate dând curs dorintelor egoiste si rebele fata de El, de a lua jugul Lui asupra noastra si de a înainta voiosi prin propria viata. Mai devreme sau mai târziu, facând asa, vom constata ca cea mai usoara cruce este cea pe care Isus ne-o ofera si pe care Se angajeaza mereu a o purta împreuna cu noi. Mai devreme sau mai târziu, procedând în felul acesta, vom remarca ca situatiile noastre de viata, de la cele minore precum plata peste masura rezonabilului a unei calatorii cu taxiul, pâna la cele care ameninta putinta noastra de a fi în acelasi ton cu propria existenta, sunt parte a unei cruci care e cea mai mica si cea mai usoara pentru noi de dus. Fie cuvintele pauline balsamul lin pus pe ranile purtarii crucilor noastre: "Nu v-a ajuns nici o ispita care sa nu fie potrivita cu puterea omeneasca. Si Dumnezeu, care este credincios, nu va îngadui sa fiti ispititi peste puterile voastre. Împreuna cu ispita, a pregatit si mijlocul pentru a putea iesi din ea, ca s-o puteti rabda" (1 Corinteni 10, 13)!

Preaiubitilor, haideti sa ne bucuram de vietile si de crucile noastre, cu tot avântul, din tot strafundul!

Andrei Patrînca

Această pagină a fost listată de la adresa: http://www.profamilia.ro/meditatii.asp?reflectia=212
Vă rugăm să respectați drepturile de autor