www.profamilia.ro /meditatii.asp?reflectia=209
 
 MEDITA?II 

Reflec?ia saptamânii

Inapoi la cuprins

De ce plânge Isus?
- 28 martie 2010 -

Cu jumatate de mileniu înainte, profetul Zaharia prevestise momentul acesta: "Bucura-te foarte mult, fiica a Sionului! Striga de bucurie, fiica a Ierusalimului! Iata, Împaratul tau vine la tine; El este drept si aduce mântuire, este smerit si calare pe un magar, chiar pe un magarus, mânzul unei magarite" (Zaharia 9, 9). Acum venise ziua aceea, cea dintâi a saptamânii, în care Isus intra în Ierusalim. Se apropia sarbatoarea pascala. Ierusalimul era inima spiritualitatii iudaice. O data pe an, mare multime de iudei, raspândita în tot Imperiul Roman, se aduna spre a aduce cult si jertfa la Templu. Alaturi de evreii veniti la Ierusalim cu scopul închinarii, Îl urmau pe Domnul Isus toti cei care auzisera vestea învierii lui Lazar si a altor minuni înfaptuite de Cristos. Isus trimisese doi ucenici pentru a-I aduce un magarus. Asa, profetia avea sa fie împlinita întru totul. El, prin care întreaga creatie sta în fiinta, se afla iarasi în nevoie de un animal. La venirea Sa în lume, singura ocrotire Îi erau, alaturi de sfintii Sai parinti, animalele ieslei. Acum însa, magarusul de care Domnul avea trebuinta era salbatic, neîmblânzit. Un simbol, spun inspiratii Parinti ai Bisericii, al neamurilor aflate în afara primului legamânt; mai în profunzime, o imagine a inimii mele si a inimii dvs. aflate sub guvernarea pornirilor rebele. Si iata un alt element asupra caruia e bine sa meditam: "Si pe când mergea El, îsi asterneau hainele pe drum" (Luca 19, 36). Când au aparut hainele în istoria lumii? O data cu pacatul. Atunci, când protoparintii nostri au gresit cei dintâi, slava lui Dumnezeu le-a parasit trupurile, iar ei si-au acoperit corpul cu haine facute din piele. Acum, Isus venea sa-i poarte pe toti cei doritori la starea primordiala, prin propovaduirea Evangheliei în lumea întreaga, tuturor popoarelor. Întruchipare a Raiului si Cale într-acolo, Mântuitorul schimba istoria: hainele sunt aruncate acum în calea dobitocului, aratându-se ca suntem izbaviti, prin Isus, de a noastra dobitocie. Ieri, rusinea ne facea sa ne acoperim si sa ne ascundem. Azi, când Isus intra în cetate, strigam osanale plini de curaj, de îndrazneala.

Cristos urma întru totul obiceiul iudaic al întâmpinarii împaratilor. Pentru prima oara în toata slujirea Lui de pâna atunci, Se lasa adorat de multime. Îsi pastra însa blândetea si smerenia, coordonate care, în economia divina, sunt în acelasi ton cu regalitatea Proniei. Multimea aclama, convinsa ca a sosit vremea eliberarii sale de jub jug roman. Evreii se vedeau deja liberi, formând o natiune independenta, cu un Rege puternic si mântuitor. În mintea ucenicilor, crestea dorinta ca ei sa fie partasi domniei lui Cristos. Si abia acum, toate drumurile lor cu Isus, în post si priveghere, în umilinta si renuntare la cele lumesti, pareau a se sfarsi. Dar Domnul avea o alta lucrare. Cu adevarat, daca pruncii ar fi încetat a-L glorifica, pietrele ar fi vorbit despre El, semn ca omul care nu-L adora pe Domnul Isus este mai prejos decât pietrele. Dar nu spre închinarea adusa Persoanei Sale era intrarea Sa triumfala în Ierusalim, ci spre îndreptarea atentiei tuturor asupra rastignirii ce avea sa vina. Oamenii acestia ce-I înalta Numele lui Isus astazi, în zi de crucificare vor fi sensibilizati sa priveasca monumentul mântuirii lor.

Abordez aici, înainte de timpul biblic în care e situat evenimentul cu pricina, cu îngaduinta fratiilor voastre, episodul intrarii Domnului în Templu. Locasul central de închinare iudaica oferea imaginea dezolanta a imixtiunii profanului în sacrul ceremonial. Negustorii, vânzatorii de animale si schimbatorii de bani faceau comert în locasul Templului destinat pagânilor. Cei de alte credinte se puteau apropia de Dumnezeu în aceasta incinta. Aici, în atriul pagânilor, puteau sa faca primii lor pasi spre credinta în singurul Dumnezeu adevarat. Dar acum, atriul pagânilor era pângarit. Preaiubitilor, astazi noi suntem Templul lui Dumnezeu. Mai pastram vreun loc în inima noastra unde pelerinul necunoscator de Cristos sa-si gaseasca odihna? Vrednice de ascultare sunt cuvintele unei martire a credintei crestine, închise sub regimul comunist, despre persecutorii sai: "Orice om, chiar si un tortionar care se întâlneste cu un crestin, gaseste acolo, în inima crestinului, un locsor unde chipul sau hidos e vazut sub o alta lumina, înfrumusetat. Chiar daca e privit ca un criminal, pentru noi el devine o fiinta care are dreptul la dragostea noastra" ("The Pastor's Wife", Sabina Wurmbrand).

Ce zi agitata! Se lasa seara peste Ierusalim. Din glasurile adoratorilor Sai, ramân slabe ecouri care nu fac decât sa accentueze tristetea Mântuitorului. Isus plânge. Dar lacrimile Lui nu se scurg pentru suferinta ce va sa vina. Nu, e un alt timp dedicat durerii acesteia. Domnul Isus plânge pentru cetate. Pentru Ierusalimul ce n-a vrut sa primeasca mesajul pacii si a respins Solul cercetarii sale. Într-un fel aparte, în plânsul Sau, suntem cuprinsi si noi. Da, noi, chiar noi, dvs. si cu mine. Isus a intrat, blând si smerit, în inimile noastre salbatice, îmblânzindu-le si pe ele. A biciuit patimile launtrului si a facut din noi Temple pentru Spiritul Sau. Odata, cândva, cumva, a trecut Isus si prin dreptul nostru. I-am cântat atunci osanale si I-am adus adorarea pe care o merita. Dar azi, precum evreii de altadata, prin îndepartarea noastra de Domnul Isus, pacatele cele multe ne-au facut sa cerem iarasi crucificarea Lui.

În zi de Florii, tocmai plânsul Regelui Isus pentru noi sa ne convinga a ne deschide iarasi cetatea sufletului pentru El:

"Porti, ridicati-va capetele!
Si ridicati-va, porti ale eternitatii
si va intra Împaratul gloriei!
Cine este acest Împarat al gloriei?
Domnul cel tare si puternic,
Domnul cel puternic în lupta".
Psalmul 23 (24), 7-8

Doamne Isuse Cristoase, Cel coborât din marire în chip smerit, astazi bati la portile cetatilor noastre interioare! Isuse, n-am cunoscut ca lucrarea Ta în noi e spre pace, si-n ziua cercetarii Ti-am întors spatele! Nu avem nimic sa-Ti daruim acum, caci fapte mai grele ca ale dobitoacelor am savârsit. Mai priveste înca cu mila spre noi! Lasa harul Tau sa ne acopere, sângele Tau sa ne curateasca, mijlocirea Ta, cea de la dreapta Tatalui, sa ne fie spre mântuire! Rege, venit în chip de rob, patrunde în inimile noastre, ca în Templul de odinioara, aducând în ele curatirea de toata întinaciunea nevegherii noastre! Si ne conduce a petrece praznicele Sfintelor Tale Patimi si ale Învierii Tale cu inimi înnoite, revigorate si salvate de Tine, întru Ziua cea neînserata a eternitatii cu Tine!

Andrei Patrînca

Această pagină a fost listată de la adresa: http://www.profamilia.ro/meditatii.asp?reflectia=209
Vă rugăm să respectați drepturile de autor