www.profamilia.ro /meditatii.asp?reflectia=207
 
 MEDITA?II 

Reflec?ia saptamânii

Inapoi la cuprins

Dinamica patimirii
- 2 martie 2010 -

N. mi-a fost o vreme însotitor pe drumul spre Cristos, pe când nu stiam prea multe despre El, dar eram dornic a-L afla. Îmi amintesc râvna lui de la început, întrebarile multe, experientele minunate ale dragostei dintâi. Când ma gândesc însa la viata lui spirituala de atunci, ca o radiografie premonitorie îmi apar în minte spusele lui: "multi crestini vad convertirea ca fiind finish-ul vietii de credinta, când, de fapt, profunda apropiere de Domnul Isus e doar startul cursei spre El". Auditoriul era încântat de marile si adevaratele lui cuvinte. Am rememorat acest episod al vietii lui, de curând, când mi-a fost îngaduit a ma întâlni iarasi, pret de câteva clipe, cu N. Startul bun nu a însemnat finish-ul cu Dumnezeu. Înca pastrez speranta unei întoarceri la iubirea primordiala, în cazul lui. Dar ce se va întâmpla cu N. tine deja de tainica întâlnire a harului divin cu disponibilitatea lui, în spatiul liberului sau arbitru. Am încercat sa merg pe firul evenimentelor, ca sa-mi dau seama unde traiectoria spre cer a fost parasita. Si, prin acest demers, am realizat cât de valoroasa e, pentru practica Bisericii, descrierea treptelor pacatului, dupa sfântul Nicodim Aghioritul.

Ne spune sfântul ca prima treapta a pacatului este sa faci binele cu un scop rau. De pilda, sa faci milostenie în gura târgului, atragând atentia asupra ta. Graitoare sunt cuvintele filocalice: "judecata lui Dumnezeu nu priveste la cele facute, ci la scopul celor facute". A doua treapta este încetarea cu totul a binelui. Când ne lipsim cu totul de mersul la biserica, de exercitiile spirituale, de nevointa, de ajutorul acordat aproapelui în nevoie, am pasit deja aici. Traim momentul în care preotul ne enerveaza la culme, când vocile cantorului si ale coristilor, alaturi de acompaniamentul cu orga devin insuportabile, când toate actiunile sociale nu mai prezinta nici un interes, când spunem categoric: "am lucrat destul pentru Biserica, pentru familie, pentru oameni. Sa mai lucreze si altii!" Urmeaza a treia treapta, momeala. Doar un gând trece prin mintea noastra, e pasager, vioi, pare strain de caracterul nostru: "ce-ar fi daca tu...?" Acum însa, la treapta aceasta, el graieste, momeste, bântuie, ataca, dar launtrul nostru tace. În a patra treapta, începem sa stam de vorba cu ispita. "Ce-ar fi daca tu..." îsi gaseste raspuns în noi: "ce-ar fi daca eu..." E pasul unirii, consimtirii cu gândul pacatos. În a cincea treapta, apare lupta. Ne dam seama de pericol, natura cea noua se razboieste cu pofta launtrului. E batalia între "da" si "nu", "a urma gândul pacatos" si "a refuza pacatul". Treapta a sasea este învoirea. "Da, ai dreptate, gândule! Asa voi face, cum spui tu!" Treapta a saptea este pacatul cu mintea (Sf. Maxim Marturisitorul). Suntem în punctul în care se deruleaza pacatul, în mintea noastra, în cele mai mici si aparent împlinitoare aspecte. Imaginatia ne e captiva. Simtim placerea trupului, desfatarea simturilor, ne vedem numarând banii sau cheltuindu-i prin supermarketuri, întrezarim clipa în care batem cu pumnul în masa, aratându-le tuturor cine e seful. Savârsirea pacatului este treapta a opta. În pasul al noualea, apare obisnuinta. Cadem în pacat pentru ca ne-am obisnuit cu el, a început sa faca parte integranta din viata noastra. Urmeaza apoi treapta a zecea, împatimirea. Am cazut din pacat în patima. Suntem robiti, fara pacat "nu putem". "Cine face pacatul este rob al pacatului" - Ioan 8, 34. Iata ce minciuni ne vâra satan în minte: "Asta e; acum nu mai e cale de întoarcere", "daca tot pacatuiesc, macar sa o fac cum trebuie", "cele de dincolo le-am pierdut, sa ma bucur de viata". Urmeaza treapta deznadejdii. Încet-încet, framântarea launtrica ia un alt sens: "vezi ce om esti?", "nu esti bun de nimic", "nu esti în stare", "te asteapta Iadul". Sa ne fereasca Domnul de cea din urma treapta, sinuciderea.

Va povesteam mai sus de N., un om care-L cauta pe Dumnezeu cu multa pasiune cândva. Si va spuneam ca am încercat sa merg pe firul evenimentelor, ca sa-mi dau seama unde traiectoria spre cer a fost parasita. Si abia acum, având înaintea mea mirobolantul model al dinamicii patimirii, îmi dau seama... Abia acum realizez ca problema începe nu când te bântuie gândul pacatului, nici când înfaptuiesti pacatul, ci cu mult înainte. În punctul acela în care nu mai faci bine de dragul lui Cristos, ci de dragul tau. Si se continua cu episodul acela în care nu mai gasesti ca fiind pline de sens, împlinitoare, clipele de partasie cu Domnul si cu semenii tai. Asa a fost cu N. Nu a mai mers la slujba, nu a mai deschis Biblia, nu s-a mai întâlnit cu Isus, nici direct, nici prin cei în nevoie.

Preaiubitilor, cu multe pacate ne confruntam si noi, în viata noastra. Nu suntem cu nimic mai buni decât N. Sa ne amintim însa ca, oriunde am fi, pe orice treapta a pacatului, Domnul Isus Cristos este solutia despatimirii noastre. Sa fim constienti de iubirea Lui, de puterea Lui de reabilitare, si sa ne umplem de bucurie stiind ca mare îndurare ni s-a facut sa avem un Mântuitor milos, blând, cunoscator al zbaterilor noastre! Sa ne legam tot mai tare de El, cu speranta, si nu cu disperare! Sa cerem, sa cautam, sa batem la portile Inimii Lui! Oh, cu cât drag ne va primi, cu câta grija ne va tamadui ranile, cu câta tenacitate va schimba consecintele caderii noastre în pricini de ridicare a celorlalti raniti ai Lui! Haideti, împreuna, sa coborâm treptele patimirii si sa le urcam pe cele ale libertatii în virtute!

Andrei Patrînca

Această pagină a fost listată de la adresa: http://www.profamilia.ro/meditatii.asp?reflectia=207
Vă rugăm să respectați drepturile de autor