www.profamilia.ro /meditatii.asp?reflectia=204
 
 MEDITA?II 

Reflec?ia saptamânii

Inapoi la cuprins

As vrea mai degraba sa fiu...
- 6 ianuarie 2010 -

"Nu ma simt bine deloc aici", îmi spune cumnatul meu, adânc tulburat de vizita neasteptata pe care parintii mei au gasit cu cale sa o faca locului unde odihnesc, în nadejdea învierii, trupurile bunilor mei. Adevarul este ca nici pe mine nu ma încânta ideea reculegerii la cimitirul acela, la început de an. Subliniez, la "cimitirul acela", care, spre deosebire de alte tintirimuri are ceva ce ma priveste personal: printre numele multe însemnate pe crucile de deasupra mormintelor, se gasesc numele persoanelor pe care le-am cunoscut. Oameni care mai ieri credeau mai mult sau mai putin în propria moarte, oameni care se asteptau la deces sau pe care crunta trecere în lumea cealalta i-a surprins nepregatiti, dar oameni a caror revenire în minte ma confrunta pe mine, vizitatorul tihnitului loc de veci, cu realitatea, nespus de dramatica, a faptului ca eu însumi voi muri. Stiti, ne invita Parintii Bisericii la un exercitiu nespus de folositor pentru suflet: acela de a ne aminti, periodic, ca vom muri. E uimitor cum noi, oamenii recenti, am cautat toate mijloacele de a alunga de lânga noi tot ceea ce ne aminteste de moarte, de la muribunzii care trec în lumea de dincolo singuri, prin camine rupte de lume, pâna la priveghiurile care, din pseudoratiuni ecologice, nu mai au voie a se tine în case, sau pâna la cimitirele departate din ce în ce mai mult de locasurile de cult. Si totusi, moartea, dupa venirea noastra în fiinta, este evenimentul cert prin care va trece fiecare dintre noi.

Va propun sa meditam împreuna la o ilustratie tare draga mie! Un preot s-a dus sa-si viziteze unul din enoriasi si omul era foarte ocupat. A intrat parintele în curte, omul mergea cu apa la cal, era tare preocupat de munca lui. Slujitorul altarului l-a oprit si i-a spus: "Asculta, domnule! As vrea sa te întreb ceva: spune-mi, câte ore pe zi te îngrijesti de calul din grajd?" "Doua ore dimineata, una la prânz si doua seara". "Dar de sufletul din dumneata, câte ore pe zi te îngrijesti?", a fost a doua întrebare. La care omul nostru a facut socoteala si-a zis: "Crezul nu-l mai stiu de mult, Nascatoarea am uitat-o, de mult timp nu ma mai gândesc la cele sfinte, doar un minut sau doua pe zi în mintea mea mai apare ideea de Dumnezeu". Preotul a început sa plânga, s-a uitat în ochii acelui enorias si i-a zis: "Domnule, as vrea mai degraba sa fiu calul tau, decât sufletul tau!" Ma întreb ce ar zice preotul daca ar trece prin dreptul sufletului meu si ma rusinez la gândul acesta. Ma întreb ce ar zice Marele Preot, Cel care îmi cunoaste ferecatele taine ale launtrului, despre sufletul meu. Mi-ar spune Domnul Isus, Cel care ar trebui sa fie binecuvântatul Rege al locuintei mele interioare, ca ar dori sa fie altceva decât sufletul meu? Poate ar vrea sa fie masina mea, casa mea, familia mea, meseria mea, prietenii mei, animalul meu preferat, prestanta mea, exteriorul meu cosmetizat...

A început un an nou. Cu planuri noi, cu sperante proaspete, cu drumuri la fel sau altele care ne asteapta a le parcurge. De ne va prinde din nou viata în mrejile ei, de timpul va trece prea lesne, luându-si, cu fiecare clipa ce ne-o rapeste, tributul în noi, sa ne oprim un moment... Sa ne oprim pentru a ne aminti ca vom muri. Si atunci, sa privim în Sus, spre Cel care, Dumnezeu fiind, chipul nostru a luat, pentru ca noi, dumneavoastra si cu mine, sa devenim, crezând în El si traind cu El, ceea ce am fost destinati a fi: chip al Chipului, chip uman care, privind la Isus, îsi ucide urâtenia, îsi sfinteste trasaturile, îsi desavârseste frumusetea. Asa, fiinta aceasta transformata în Isus nu are a se mai teme de moarte, ci va socoti plecarea din aceasta lume prilej binecuvântat de unire plenara cu Domnul Vietii. Si sa spuna Domnul Isus, la sfârsit de an 2010, trecând prin dreptul fiecaruia dintre noi si cercetându-ne, ca nu ar vrea sa fie nimic altceva decât sufletul nostru, maturat si îmbracat acum de Duhul Sfânt, în toata estetica Lui!

Un an cu Domnul Cristos, preaiubitule cititor!

Andrei Patrînca

Această pagină a fost listată de la adresa: http://www.profamilia.ro/meditatii.asp?reflectia=204
Vă rugăm să respectați drepturile de autor