www.profamilia.ro /meditatii.asp?reflectia=199
 
 MEDITA?II 

Reflec?ia saptamânii

Inapoi la cuprins

Tatal nostru si fratii nostri
- 30 octombrie 2009 -

Am fost pus nu demult în situatia de a-mi împarti pentru câteva saptamâni apartamentul, locuinta de serviciu, cu un coleg si cu doi dintre copiii lui, al caror apartament nu era înca gata. Aveam camere separate, dar baia si bucataria erau comune. Ne cunosteam destul de bine de aproape zece ani, dar niciodata nu locuisem împreuna.

La început am încercat sa primesc aceasta situatie cu entuziasm, ca un dar al Providentei, dar au venit si momente în care ma gândeam cum sa fac, cu delicatete, unele observatii, legate mai ales de curatenie.

Mi-am dat atunci seama ce concreta poate deveni cererea din Tatal nostru: "Si ne iarta noua pacatele noastre, precum si noi..." Ce putina rabdare si îngaduinta fata de fratii mei aveam! Cum eram de grabnic în a ma revolta pentru nimicuri si în a-i judeca pe ceilalti! Oare cum ar fi daca si Dumnezeu ar face la fel cu mine, asa cum Îl rugam zilnic? Sfânta Tereza cea mica era adesea coplesita când se ruga aceasta rugaciune si nu putea înainta mai departe de primele doua cuvinte...

Am încercat sa trec prin aceste mici încercari bombanind mai putin în sinea mea si, aproape imediat, mi s-au deschis ochii: ce vrednic era colegul meu care, dupa ce-si ducea copiii la scoala, se ducea la slujba, apoi se întorcea sa pregateasca amiaza; dupa-masa îsi supraveghea copiii sa-si faca temele, iar seara, când se întorceau cu totii acasa de la Sfânta Liturghie, el iar în bucatarie, sa pregateasca cina! Asta în timp ce sotia statea cu ceilalti doi copii mai mici, asteptând si ea reunirea familiei.

Ce draguti erau copiii, când cel mai mic, obosit, adormea înainte sa fie cina gata ori când îsi faceau cu totii rugaciunea de seara împreuna! Cu ce ochi curati priveau în jur, ce întrebari directe îti puneau! M-am simtit coplesit si recunoscator pentru asemenea dar! Când, dupa câteva saptamâni, s-au mutat la apartamentul lor, le-am simtit lipsa.

Monseniorul Ghika ne invita, într-unul din Gândurile sale, sa încercam, când îi întâlnim pe altii, sa vedem în ei o bunica, un frate ori o sora. Ce dramatic poate schimba lucrurile acest mod de a le privi!

Romanele lui Charles Dickens sunt vestite pentru numarul bogat de personaje, care, pe masura ce actiunea de dezvolta, se vadesc în chip nebanuit legate unele de altele. Unii au vazut în asta un defect. Într-unul din aceste romane, un barbat, din neglijenta, zgârcenie si rautate, cauzeaza moartea unui copil. Care nu i-a fost uimirea si groaza când si-a dat seama ca era vorba de propriul lui copil, de care nu mai stia nimic de la nastere!

Când Isus ne-a învatat sa începem sa ne rugam cu cuvintele "Tatal nostru", nu ne-a transmis o metafora, ci o profunda realitate: cu totii ne tragem din Dumnezeu, Cel Care ne-a creat din iubire; aceasta prima calitate de fii se adânceste odata cu moartea rascumparatoare a lui Isus pe cruce, prin care ne-a restituit, cu pretul sângelui Sau, ca fii ai Tatalui si frati între noi. Daca Tatal ne-a iubit atât de mult, cum oare sa nu ne straduim, zi de zi, cu fiecare ocazie, sa redescoperim cine suntem?

Andrei Gotia

Această pagină a fost listată de la adresa: http://www.profamilia.ro/meditatii.asp?reflectia=199
Vă rugăm să respectați drepturile de autor