www.profamilia.ro /meditatii.asp?reflectia=198
 
 MEDITA?II 

Reflec?ia saptamânii

Inapoi la cuprins

Sarut mâna!
- 26 octombrie 2009 -

Acum o saptamâna m-am dus într-o delegatie prin niste sate. Într-unul din ele, pe când consilierii cu care eram discutau intens cu parohul, eu îmi faceam una dintre sarcinile mele în aceste drumuri: sa fotografiez obiectivele. La un moment dat m-am întâlnit cu o batrânica. Si-a dat seama ca am fotografiat-o si s-a rusinat. M-am apropiat atunci de ea si, fara sa ajung sa îi spun ceva, mi-a prins mâna si mi-a sarutat-o. Am înlemnit. M-am simtit eu rusinat. Foarte probabil credea ca sunt preot. Doar ca preotia mea nu este cea ministeriala, ca a consilierilor cu care eram, ci universala, ca a Dvs. Si nu mi-o traiesc la acel nivel care sa justifice pupatul mâinii.

Munca de teren s-a terminat seara. Dupa aproape 12 ore eram înapoi acasa, dar intervenise ceva: mama mea îsi dorea foarte mult sa stea de vorba cu un preot în acea seara. De unde sa iau unul? Pe când eram înca în masina cu consilierii am îndraznit sa îi cer unuia dintre ei sa nu considere ziua încheiata si sa ma ajute. "Când ajungem în Cluj, ma duc vreo jumatate de ora la Adoratie Euharistica, dar apoi vin, ne întâlnim la mama ta!" Asa a fost. Si aproape de 11 noaptea am plecat de la mama, împacati. Preotul s-a oferit sa ma conduca acasa iar eu nu stiam cum sa îi multumesc pentru efortul facut. Mi-a luat-o înainte. Era bine dispus... dar de fapt când nu e el bine dispus? Si mi-a spus: "Acum multi ani, când nu eram preot, într-o noapte simteam ca ma duc. Eram asa de speriat încât m-am grabit în miezul noptii sa ma spovedesc. M-am dus acasa la parintele L si m-am spovedit. L-am tinut noaptea pentru spovada mea, dar, culmea, la sfârsit el mi-a spus mie: 'Multumesc!' Am ramas mirat, dar parintele L a continuat: 'Multumesc ca ma ajuti sa îmi traiesc preotia.'" Si a început sa îmi spuna entuziasmat cât de bine se simte sa poata sa îl slujeasca pe Cristos prezent în semeni. În seara aceea Cristos/aproapele în nevoie era mama mea.

Mintea îmi statea tot la sarutul pe mâna al acelei batrâne. Când am ajuns la mama, i-am sarutat mâna. Când am ajuns acasa la sotie, i-am sarutat mâna. Acelui preot, desi ar fi meritat, nu, nu i-am sarutat mâna. Probleme cu coloana, stiti Dvs. Probleme pe care batrâna nu le avea. M-am gândit la cât de des spunem "Sarut mâna!" dar cât de rar o facem. Este doar un alt caz în care cuvintele se disociaza de fapte. Cu vorba înainte, cu fapta înapoi. Laudam dând din buze dar nu sarutam cu acele buze. A devenit doar o simpla expresie de salut, pe care o foloseam mai des când eram mici si pe care cu cât crestem cu atât o înlocuim cu un mai distant si plat "Buna ziua!" Îmi amintesc ca în copilarie, când îmi salutam bunica cu "Sarut mâna!", tineam adesea sa îi si sarut mâna. Acea mâna cu pielea zbârcita ma atragea (si ma mai atrage) sa o sarut cu respect.

Am cautat din curiozitate niste date despre sarutatul mâinii. Am aflat ca obiceiul s-a "subtiat" în occident la mediul diplomatic si aristocratic. În Europa Centrala si de Est s-a pastrat însa mai mult, în special în spatiul religios. În Biserica Catolica se obisnuieste sarutarea mâinii (mai corect a inelului) de la Episcop în sus. În unele zone însa, în special în spatiul ortodox, se obisnuieste sarutarea mâinii chiar si la preot. Nu pentru meritele personale ale preotului, ci pentru ca acele mâini ating Euharistia si iau parte la transsubstantiere. Sfântul Francisc de Assisi nu gasea nimic umilitor în a saruta mâinile preotilor, ci pentru el era o continuare fireasca a iubirii pentru Preasfântul Sacrament. Si sunt atâtia alti sfinti care faceau asemenea Sf. Francisc. În primele secole, persecutia împotriva Bisericii cunostea adesea ca forma de pedeapsa taierea mâinilor, pentru ca preotul sau Episcopul condamnat sa nu mai poata celebra si binecuvânta. Credinciosii recuperau aceste mâini si le conservau. În fine, Sf. Ioan Maria Vianney vorbea despre marea veneratie data obiectelor din Casa de la Loretto, pentru ca au fost cândva atinse de Fecioara Maria si de Isus. "Dar degetele preotului, care ating Preasfântul Trup al lui Isus Cristos - nu sunt acestea oare mai pretioase?" Avem si cazuri de vindecari prin simpla atingere a mâinilor unui preot: o femeie care suferea de paralizie i-a cerut Sf. Ambrozie sa îi permita sa îi sarute mâinile si s-a însanatosit imediat.

Nu încerc prin toate acestea sa îndemn la sarutarea mâinilor preotilor. As fi un fariseu sa îndemn la un asemenea lucru, atâta timp cât pe mine însumi nu ma vad facându-l. Suntem prea moderni. Atingerile, aproape orice atingeri, ajung sa fie suspectate, iar daca la mijloc mai e si un sarut, chiar si pe mâna... ce subiect de scandal poate iesi. Si daca nu ar fi asa, ne preocupa ce ar gândi ceilalti vazându-ne, sau chiar ce ar gândi preotul (nu cumva l-am ispiti sa fie mai mândru? noroc ca ne preocupam noi de ispitele lui...). Cu timpul, peste obiceiul sarutarii mâinii preotului se va asterne tot mai mult praf... si trist e ca obiceiul în familii merge pe aceeasi cale.

Dar sa revin la batrânica de la care am plecat. Ea, sarutându-mi mâna - mi-e rusine si sa repet aceste cuvinte - mi-a oferit câteva lectii. În primul rând, lectia umilintei fara nici o retinere, a umilintei interiorizate. Eu, în fata unor situatii care îmi cer umilinta, adesea ma codesc pâna la... evitare. Apoi lectia respectului: nu fata de persoana mea, chiar si preot sa fi fost. Când un taran saruta mâna unui preot, o face pentru a-si arata respectul pentru cel care reprezinta Biserica. Eu ar fi trebuit sa sarut mâinile acelei batrâne si ale tuturor batrânilor pe care îi întâlnesc în aceste delegatii, pentru ca fara statornicia lor în credinta, în contextul regimului trecut, Biserica de astazi ar fi putut sa nu mai existe. Cât respect merita acesti oameni cernuti de anii "epocii de aur"! În fine, lectia recunostintei: am început sa spun mai des în gând (am mare rabdare cu mine... de la gând voi trece la vorba... de la vorba cândva si la fapta) "sarut mâna pentru..." si lista e lunga. Sarut mâna, mama, pentru ca esti, pentru ca m-ai nascut, pentru ca te îngrijesti si acum de mine! Sarut mâna, sotie, pentru ca esti alaturi de mine, pentru copiii pe care îi avem, pentru ca ma rabzi desi sunt asa de imposibil! Sarut mâna, parinte, pentru Liturghia de astazi, pentru binecuvântare, pentru dezlegare! Sarut mâna, Doamne, ca unui asa pacatos i-ai mai dat sa vada înca o data lumina zilei, înca o sansa sa îmi deschid mai larg ochii pentru a vedea cât de binecuvântat sunt si pentru câte pot sa multumesc! Sarut mâna!

Radu Capan

Această pagină a fost listată de la adresa: http://www.profamilia.ro/meditatii.asp?reflectia=198
Vă rugăm să respectați drepturile de autor