www.profamilia.ro /meditatii.asp?reflectia=196
 
 MEDITA?II 

Reflec?ia saptamânii

Inapoi la cuprins

Preocupari imobiliare pentru viata de apoi
- 14 octombrie 2009 -

"Stim ca daca locuinta pamânteasca, cortul nostru, se desface,
avem o locuinta de la Dumnezeu, o locuinta nefacuta de mâna, vesnica, în ceruri."

(2Corinteni 5,1)

Se spune ca maharajahul Gundafor a dorit sa îsi construiasca un palat magnific, fara de asemanare pe pamânt. Cautând un mester bun, providenta i l-a scos în cale pe Sf. Toma, apostolul (credincios, sa fim corecti cu el) care îl propovaduia pe Cristos înviat pe meleagurile Indiei. Toma, constructor de meserie, i-a spus maharajahului ca poate construi palatul pe care acesta îl dorea. A primit imediat o suma imensa de bani pentru a începe lucrul. Dar imediat ce s-a vazut cu banii în mâna, Toma a început sa îi împarta saracilor.

Dupa doi ani, maharajahul Gundafor devenise nerabdator sa îsi vada palatul, asa ca a trimis un slujitor sa vada în ce stadiu este. Sf. Toma i-a transmis: "Totul este gata, mai putin acoperisul", cerându-i alti bani; iar maharajahul i-a dat. Din nou Toma i-a împartit saracilor, continuând ceea ce facea de când ajunsese acolo: sa predice Evanghelia. În cele din urma Gundafor a aflat ca palatul sau nu se înaltase nici un centimetru de la sol. Suparat, a trimis dupa Toma sa fie arestat si l-a aruncat în închisoare. În acea noapte, fratele maharajahului muri. Un înger i-a luat sufletul si, conducându-l în Paradis, a trecut pe lânga un palat magnific, cum mintea omeneasca nu îsi poate imagina. A vrut sa intre în el, dar îngerul i-a spus ca nu poate, pentru ca este al lui Gundafor. Îngerul i-a dus apoi sufletul din nou în trup.

Revenindu-si la viata, fratele i-a spus maharajahului despre palatul pe care acesta, fara sa stie, îl avea în ceruri. Gundafor era uimit sa afle ca are asa un palat. A înteles ce facuse de fapt Apostolul Toma si a cerut sa fie eliberat imediat. L-a ascultat apoi predicând despre mântuire si despre viata vesnica, dupa care a cerut împreuna cu fratele sau sa fie botezati. Astfel maharajahul a început o viata noua, din care nu au lipsit operele de caritate, construindu-si în cele din urma un palat si mai maret în ceruri.

* * *

Aceasta frumoasa povestioara m-a facut sa îmi amintesc de ceea ce un prieten îmi spunea acum câtiva ani. Era vorba despre viziunile nu mai stiu cui, conform carora cei mai multi dintre noi, majoritatea covârsitoare, mergem în iad. Refuz si acum sa cred, poate încrezându-ma mai mult decât ar trebui în milostivirea lui Dumnezeu si minimizând dreptatea Lui. Marea "problema" este ca suntem responsabili de vietile noastre (cea prezenta si cea viitoare); ca vom dormi asa dupa cum ne asternem. Avem un mod ciudat de a ne distribui eforturile: mult, cel mai mult, pentru viata aceasta, de câtiva zeci de ani, câti da Domnul; putin, foarte putin, pentru viata de dincolo. În aceasta viata ne îngrijim sa avem un acoperis deasupra capului, iar apoi ne preocupam sa asiguram câte unul si pentru copiii nostri. Ne împovaram cu credite pentru locuinte si platim apoi si asigurari pentru ele. Ce se întâmpla însa cu casa adevaratei noastre destinatii?

Daca aveti impresia ca a ne procura o casa aici pe pamânt e dificil, stati sa vedeti cum stau lucrurile în ceruri! În primul rând acolo nu exista "da-mi acum, platesc mai apoi". Nu, nu merge asa. Investim acum, care dupa cum poate, dar rezultatul - exceptând minuni cu îngeri si viziuni - îl vom vedea abia dupa ce vom parasi casa de aici cu picioarele în fata si vom intra doi metri sub pamânt. În baza investitiilor vom primi una dintre multele locuinte deja construite de Dumnezeu pentru noi. Care? Unii vor primi din pacate locuinte foarte calduroase, diabolic de fierbinti, acolo unde nu si-ar dori nimeni. Altii însa îsi vor primi locuintele în zona temperata. Rezervarile au început din momentul nasterii fiecaruia! Câstigam caramida cu caramida ajutându-ne aproapele, facând fapte bune. Iar usile, ferestrele, mobila traind virtutile (uh, ce sunt acelea?), printr-o viata sacramentala, colaborând cu harurile. Frumusetea casei va fi reflectia frumusetii sufletului nostru. Dar partea cea mai importanta este cea care nu se vede: fundatia. Pentru ea trebuie sa punem muuulta iubire: pentru Domnul care ne-a creat, pentru semenii pe care ni i-a dat sa ne însoteasca pe acest drum de câti ani o fi el.

Daca cerurile s-ar deschide deasupra noastra ori de câte ori facem câte un gest de iubire adevarata (fie el pregatirea sandvisului copiilor dimineata sau cuvântul de sustinere spus colegului întristat), pentru a ne vedea locuinta cuvenita, am fi desigur mult mai motivati. Dar nu se întâmpla asa. Casa noastra din ceruri e o surpriza totala. Se dobândeste cu multa straduinta (tocmai de aceea avem câtiva zeci de ani la dispozitie! multumim Doamne!) si... se pierde cu mare usurinta. Asa cum casa din aceasta viata se poate mistui într-o clipita într-un incendiu sau poate fi luata de ape, asa si casa din ceruri poate fi pierduta într-o clipa prin pacat. În milostivirea Sa, Dumnezeu ne lasa sa o redobândim, prin pocainta. Dar câti ne grabim sa o facem, macar cu frecventa minima prescrisa de Biserica?

"Nu va conformati lumii acesteia, ci schimbati-va prin înnoirea mintii ca sa întelegeti care este vointa lui Dumnezeu, ce este bun, ce este placut, ce este desavârsit" (Romani 12,2). Avem disperata nevoie de o înnoire a mintii, care sa ne aseze corect prioritatile. Sufletul nostru trebuie sa ne fie prioritatea. Iar aceasta nu se realizeaza îngrijindu-ne (cu atât mai mult rasfatându-ne) viata de aici. Dimpotriva. "Cine vrea sa îsi salveze viata o va pierde; cine, însa, îsi pierde viata pentru Mine si pentru Evanghelie o va salva" (Matei 8,35). Da-ne Doamne metanoia pentru a întelege ca slujirea Ta si a aproapelui, cu fapta si cu rugaciunea, sunt singurele lucruri care conteaza pe termen lung. Si când spun lung vreau sa spun... vesnic. Spor la zidit, spor la investitii!

Radu Capan

Această pagină a fost listată de la adresa: http://www.profamilia.ro/meditatii.asp?reflectia=196
Vă rugăm să respectați drepturile de autor