www.profamilia.ro /meditatii.asp?reflectia=184
 
 MEDITATII 

Reflectia saptamânii

Inapoi la cuprins

Între sclipire si plinatate
- 15 iunie 2009 -

"E foarte sigur ca, golind noi tot ce înseamna fiinta
si desprinzându-ne de ea pentru iubirea Domnului,
însusi Majestatea Sa ne va umple la loc cu Duhul Sau"
Sfânta Tereza din Avilla

Dintre toate cele trei Persoane ale Sfintei Treimi, a vorbi despre Duhul Sfânt e cel mai greu lucru cu putinta. Desi e vremea în care Dumnezeu ni Se face de cunoscut doar prin Duhul Sfânt, desi Duhul nu ne mai este extern noua, crestinilor, ci ocupa cel mai tainic spatiu interior al sufletului nostru, Spiritul lui Dumnezeu ramâne adesea un subiect care stârneste controverse sau nu isca interes decât în timpul praznicului Rusaliilor. Iata de ce m-am gândit ca ne-ar fi de folos sa meditam, vreme de aceasta reflectie, la Duhul Sfânt, adica Dumnezeu astazi printre noi, în mijlocul si înlauntrul nostru!

Înainte de toate, Duhul Sfânt este mijlocul prin care noi Îl putem cunoaste pe Dumnezeu. El ne cerceteaza, El ne convinge de pacat si de nevoia de împacare cu Cristos, El ne conduce în sânul Sfintei Treimi, înfiindu-ne în Familia lui Dumnezeu (Romani 8, 15). În viata lui Simon, Petru cum îl cunoastem noi, au existat câteva momente în care Duhul Sfânt a lucrat cu putere, conducându-l pe ucenic mai aproape de inima Învatatorului Sau. Un prim astfel de moment este prilejuit de chemarea sa la ucenicie. Pe Marea Galileii, în corabie cu alti pescari iscusiti, Petru se trudeste toata noaptea sa prinda peste si nu reuseste nimic. Atunci când Domnul Isus vine si, la cuvântul Lui, se arunca din nou mrejile, în doar câteva clipe barcile se umplu, aproape sa se scufunde. Si iata prima sclipire a Duhului în viata lui Petru, consemnata de evanghelisti pe paginile Bibliei: "Doamne, pleaca de la mine, caci sunt om pacatos" (Luca 5, 8). Când te atinge Duhul Sfânt si începi sa-L cunosti pe Dumnezeu, te înspaimânti de pacatul din tine. Dar Isus nu pleaca, ci îi raspunde blând: "Nu te teme, de acum încolo vei fi pescar de oameni". Si întelege Petru, la inima caruia lucreaza Duhul Sfânt, ceea ce vrea Isus sa-i transmita: "Petru, nu am de gând sa plec, sa te parasesc. Nu, Petru, pleaca tu de la ale tale, iesi din tine însuti ca sa intrii în Împaratia lui Dumnezeu. Lasa-ti pestii fizici si vei avea parte de cei duhovnicesti! Dezleaga-ti legaturile cu pamântul si te voi lega puternic de Cer". Si iata reactia lui Petru si a prietenilor lui: "Ei au scos corabiile la mal, au lasat totul si au mers dupa El" (Luca 5, 10b-11).

Când începi sa-L cunosti pe Dumnezeu, lasi drumurile tale si mergi pe Cale! Si Calea aceasta este Cristos! O a doua sclipire a Duhului Sfânt în viata lui Simon Petru se produce tot pe Marea Galilelii. Isus merge pe ape si Petru îndrazneste sa-L roage pe Domnul sa-L poarte si pe el, în acelasi chip minunat, pe deasupra lor. "Doamne, daca esti Tu, porunceste-mi sa vin la Tine pe ape!" (Matei 14, 28). Si merge Petru un timp. Vântul se înteteste. Valurile se ridica. Petru îsi trage privirea de la Cristos, în inima lui încolteste îndoiala si, dintr-o data, valurile sunt gata sa-l înghita. Cât timp priveste la Isus, poate merge pe ape. Caci Dumnezeu te poate face biruitor prin Duhul Sfânt atâta vreme cât privesti la Fiul Lui. Dar îndrazneala lui Simon, chiar cu micile-i ezitari, îi conduce pe toti cei din corabie la o cunoastere mai adânca a lui Cristos: "Cu adevarat, spun acestia, Tu esti Fiul lui Dumnezeu!" Petru asculta de o licarire a Duhului si a lui ascultare nu-l îndruma doar pe el mai aproape de Isus, ci si pe cei din jurul lui. Si, iubiti prieteni, la fel se întâmpla si cu noi toti crestinii. Avem doar impresia ca nu-i influentam pe cei de lânga. De fapt, prin cele mai mici acte de ascultare sau de rebeliune fata de Dumnezeu, îi apropiem sau îi îndepartam si pe ei de aflarea mântuitoare a Maretului nostru Domn. Si înca o a treia ipostaza vadind sclipirea Duhului Sfânt în viata lui Petru: "Tu esti Cristosul, Fiul Dumnezeului celui viu!" (Matei 16, 17). Nu prin fire avea Petru sa recunoasca identitatea de Dumnezeu a lui Cristos, ci prin Duhul Sfânt, care-i lumina gândul si-i inspira cuvântul.

Sclipirile Duhului Sfânt în viata lui Simon Petru l-au dus la descoperirea interiorului sau gresit si a solutiei lui Dumnezeu pentru pacat: renuntarea la propriile cai si urmarea Domnului Isus. Iar curajul de a se conforma imboldului interior al Spiritului Sfânt l-a îndreptat spre o descoperire autentica a identitatii Domnului Cristos. Si, cu toate sclipirile, Petru e cuprins de temeri în clipele prinderii Învatatorului sau, îl paraseste în noaptea pustie si rece, îl tagaduieste pentru a-si scapa viata, dupa care îsi plânge cu amar neputinta spirituala. Dar vine Cincizecimea. Si când Duhul Sfânt se pogoara peste adunarea maicii lui Isus si a ucenicilor Lui, printre care si Petru, instituind Biserica, Duhul Sfânt, din exterior îi devine lui Petru interioritate. Iar din sclipire, plinatate. Un preaplin de Dumnezeu care avea sa-l umple de curaj în marturisirea Celui mai ieri tagaduit, sa-l aseze piatra binecuvântata la zidirea Bisericii, sa-l faca sfânt martir pentru numele lui Cristos. Sclipirile Duhului Sfânt nu l-au absolvit de dureroasa negare a lui Isus. Dar plinatatea Spiritului Sfânt l-a împuternicit sa moara, fara regret si fara ezitare, pentru Numele Lui.

Înainte ca Moise sa vada slava lui Dumnezeu, i s-a cerut sa ridice un altar si sa aduca sânge drept jertfa. (Exod 24, 8-12). Noi, azi, ca si crestini, nu putem vedea fata lui Dumnezeu, prin Spiritul Sfânt, fara sa fim întâi curatati de sângele Domnului Isus. Si a mai vazut Moise iarasi gloria lui Dumnezeu, ascultând de îndemnul divin: "urca-te pe munte!". Cristos e o Cale în sus spre Dumnezeu. O stânca de adapost, un drum care parcurs ne înalta mereu. Si aceasta este cararea îngusta de la sclipire la plinatatea Duhului Sfânt: cainta neîncetata, marturisire necurmata, spalarea hainelor sufletului în sângele Mielului, credinta, speranta si dragoste!

Nu stiu cum sunteti fratiile voastre în raportarea la Duhul Sfânt. Eu, de multa vreme, nu am mai avut nici sclipirea ucenicului Simon, daramite plinatatea sfântului si apostolului Petru. Poate ca n-am plecat înca cu totul de la ale noastre, izgonindu-L pe El. Poate ca vântul aprig si valurile furioase ale vietii ne-au luat privirea de la Cel care ar fi trebuit sa ne fie tinta, scop, tel. Poate ca am uitat cine este El sau cine suntem si nu suntem noi. Poate ca ne-au multumit sclipirile si nu am stiut ca, în Cristos, e întotdeauna "un dincolo". Poate ca ne-a înspaimântat muntele umblarii cu El si am renuntat a-l mai parcurge. Si poate ca în noi se naste acum si aici o dorinta arzânda dupa plinatatea prezentei Sale în noi. Si de va fi acest ultim "poate" real, chiar de ar fi prezente în noi si toate celelalte, avem o sansa reala ca Majestatea Sa sa faca din noi Temple pentru Duhul Sau, Cel ce vietuieste si domneste în unire cu Tatal si cu Fiul, în toti vecii vecilor. Sa îndraznim deci a spune, în modul în care Duhul a inspirat sfânta ruga:

"Odaia Ta, Doamne, o vad împodobita,
Dar îmbracaminte nu am, ca sa intru-ntr-nsa
Lumineaza haina sufletului meu, Datatorule de lumina
Si ma mântuieste!"

*În redactarea acestei reflectii, au fost folosite Sfânta Scriptura, scrieri patristice si lucrari ale unor preoti contemporani, catolici si ortodocsi.

Andrei Patrînca

Această pagină a fost listată de la adresa: http://www.profamilia.ro/meditatii.asp?reflectia=184
Vă rugăm să respectați drepturile de autor