www.profamilia.ro /meditatii.asp?reflectia=180
 
 MEDITA?II 

Reflec?ia saptamânii

Inapoi la cuprins

Pastile noastre, spaima mortii
- 10 aprilie 2009 -

"Murim, dar învingem!"
Tertulian

În camera mortuara, un unchi si doua matusi care nu s-au vazut de mult timp, discuta în continuu. Scanez camera, îmi salut rudele, îndreptându-ma apoi spre o alta încapere, ce i-a servit scumpei mele bunici ca locuinta, o buna parte din viata. Trupul sau era înca acolo... În casa ei, multe frumoase clipe am petrecut cândva! Mi-am amintit de rugaciunile ei pasionale si consecvente, de focul într-o soba veche si de mirosul de lemn, de felul în care alergam, împreuna cu sora mea, pe dealurile pline cu vita-de-vie, pentru ca sa dormim noaptea adânc, toti de-a curmezisul patului de paie... Si câte si mai câte suveniruri avea sa ne lase noua, nepotilor, o femeie atât de frumoasa la trup si la suflet! Dupa serviciul funerar, la masa ce a urmat, cineva se opreste din sirul discutiilor ocolitoare, de negare a mortii, punând întrebarea: "Oare mai e ceva dupa moarte?" Rapid primeste si un raspuns, din partea unui alt mesean: "Probabil, dar nu s-a întors nimeni de acolo, ca sa ne spuna..." Fals. S-a întors Cristos! Cristos a înviat!

Haideti sa pornim într-o scurta incursiune în ceea ce priveste dovezile stiintifice ale Învierii Domnului Isus! Si ma rog Celui Înviat sa ne dea tuturor puterea de a crede veridicitatea întoarcerii din morti a Sa, întru mântuirea sufletelor noastre!

Dupa ce a fost crucificat, în conformitate cu obiceiul iudaic, trupul Omului Isus a fost înfasurat în pânza, aplicându-se peste aceasta o suta de masuri de mirodenii si uleiuri, amalgamate, sub forma unei paste vâscoase (Ioan 19, 39-40). Trupul, astfel pregatit, a fost depus într-un mormânt în stânca, o piatra de doua tone pravalindu-se în fata (Matei 27, 60; 16, 4). Mormântul era sigilat cu pecetea romana. Garda romana, formata din soldati care si-ar fi pierdut viata de corpul Domnului Isus ar fi disparut, pazea mormântul neîncetat.

A treia zi, trupul lui Cristos nu se mai afla acolo. Piatra era înlaturata, sigiliul rupt, soldatii fugiti.

Sa fi gresit ucenicii mormântul, în sfânta duminica a Învierii? Nu, mormântul lui Cristos era sigur, pecetluit, sigilat, pazit. Iar daca trupul ar fi fost în alta parte, evreii si romanii nu s-ar fi dat înapoi nicicând sa-l prezinte, contestând învatatura periculoasa a "sectei crestinilor" care avea sa se nasca si sa le darâme propriile crezuri.

Sa nu fi fost Cristos mort, ci doar "în coma"? Gânditi-va cum ar fi putut un muribund, dupa ce a zacut ore în sir pe cruce, cu rani care ar fi produs septicemie, deshidratat, tremurând, sa treaca peste toate oprelistile de la gura despicaturii în stânca, sa se prezinte apoi tuturor ca înviat din morti (nu ca un învins, demn de compasiune si de jale) si sa atraga adorarea atâtor martori ai învierii?! În plus, cei ce L-au dat o data la moarte, L-ar fi dat din nou, în taina, de asta data.

Sa fi furat ucenicii corpul Domnului? Speriatii aceia care L-au parasit pe Isus, fugind într-o parte si-ntr-alta mâncând pamântul? Înfricosatii care, de teama de a nu pati si ei ceva rau, fie L-au tagaduit pe Învatatorul lor, fie s-au închis într-o camera bine ferecata? Oamenii acestia traiau cea mai cumplita tragedie psihologica... Si unii cred ca ar fi capatat atâta forta încât sa depaseasca toate obstacolele spre trupul Domnului!

Fasiile de pânza în care fusese învelit trupul Domnului erau asezate cu grija în mormântul gol. Se pare ca au suferit o transformare extraordinara, pentru ca acopereau un corp care trecuse din trup al putrezirii în trup al învierii. Daca am lua în considerare doar acest element, al asezarii pânzei (si nu al disparitiei ei), s-ar darâma toate ipotezele de mai sus.

Iar ucenicii, convinsi de realitatea învierii pentru ca s-au întâlnit cu Cel Înviat, ieri fugari fricosi, tagaduitori si plini de îndoieli, mâine, în noua era, cea de dupa sfânta Înviere, vor suferi morti de martiri (Petru, Andrei, Iacov, fiul lui Alfeu, Filip, Simon, Bartolomeu - crucificati, Matei si Iacov, fiul lui Zebedei - omorâti cu sabia, Ioan - exilat, Tadeu - ucis cu sageti, Iacov, ruda Domnului - ucis cu pietre, Toma - ucis cu lancea). Nimeni nu s-ar deda mortii de buna voie, decât daca ar crede în Înviere!

Preaiubitilor, moartea, iadul, dracii, nu se tem de un Cristos mort, ci de unul Înviat! De aici, atâtea teorii menite sa puna la îndoiala un crez în Învierea Lui care a înnoit fata pamântului!

Unde a fost duhul lui Isus, în timp ce trupul era în moarte? Ne spune sfântul apostol Petru: "pentru ca si Cristos a suferit o singura data pentru pacatele noastre, Cel drept pentru cei nedrepti, ca sa ne aduca la Dumnezeu, fiind omorât în carne, dar facut viu în duh, prin care, deasemenea, mergând, a predicat duhurilor din închisoare..." (1 Petru 3, 18-19), "fiindca pentru aceasta s-a vestit Evanghelia si celor morti, ca sa fie judecati potrivit oamenilor, dupa carne, dar sa traiasca potrivit lui Dumnezeu, dupa duh" (1 Petru 4, 6). Daca ati sti cât urasc unii pasajele acestea, printre predicatorii lumii! Daca ati sti ce interpretari fantasmagorice dau unii simplelor si curatelor învataturi! De ce nu suporta oare omul învatatura sanatoasa, pierind cu Biblia în minte si ducându-i si pe altii în ratacire? Isus S-a coborât în Locuinta mortilor, în Iad, Seol, Hades. În locul în care Isus S-a coborât, mai prejos de toate adâncimile pamântului (Efeseni 4, 9-10), existau oameni sfinti, pâna la Cristos, care nu aveau acces la vederea Fetei lui Dumnezeu. În Infern însa, sfintii nu stateau în acelasi locas cu pacatosii neconvertiti (Luca 16, 22-26). Cristos se pogoara în locasul dreptilor din Seol, stramutându-i în Rai. Pentru ca nimeni nu a vazut si nu va vedea slava lui Dumnezeu fara Cristos Domnul! El e Calea, El e mijlocul, El e mântuirea si-n afara de El nu e decât vesnica osânda! În Troparul de Pasti, dupa Liturghia Bizantina, sta asezat acest frumos pasaj: "O mare liniste domneste astazi pe pamânt, o mare liniste si o mare singuratate. O mare liniste, pentru ca Regele doarme. Pamântul s-a cutremurat si s-a linistit, pentru ca Dumnezeu a adormit în trup si S-a dus sa-i trezeasca pe cei care dormeau din veci (...). El îl va cauta pe Adam, cel dintâi Parinte al nostru, oaia cea ratacita. El vrea sa-i cerceteze pe toti aceia care sunt asezati în întuneric si în umbra mortii. Se duce sa-i scape de suferinte pe Adam cel aflat în lanturi si pe Eva, prizoniera si ea, El care este în acelasi timp Dumnezeul lor si Fiul lor (...). 'Eu sunt Dumnezeul tau, si pentru tine am devenit Fiul tau. Scoala-te, tu care dormeai, caci nu te-am creat ca sa stai aici înlantuit în iad! Scoala-te din morti: Eu sunt Viata celor care au murit'."

Isus a zdrobit moartea, omorând-o cu propriile-i arme. Isus a luat cheile locuintei mortilor din mâna celui care le avea în stapânire (Evrei 2, 14). Isus ne-a trasat o Cale, singura neînselatoare, singura perfecta, singura veridica, spre învierea noastra. Isus nu ne vrea pierduti, sortiti chinurilor vesnice, El ne doreste mântuiti! Sa plângem pentru pacatele comise din prea multa iubire pentru sinele nostru, sa îndraznim sa strigam: "Isuse, iarta-ne, transfera asupra noastra îndreptatirea dobândita prin crucificarea Ta pentru noi! Scapa-ne, ca sa nu pierim!"

Sa nu ne fie comemorarea pascala o sarbatoare a trupului, asa cum urât avem noi, românii, obiceiul acesta! Sa ne recunoastem vina, sa credem în rastignirea si-n învierea Salvatorului nostru, sa-I imploram iertarea, sa ne mântuim sufletele! Asa doar murim si noi, la rândul nostru, dar învingem!

Sa murim învingatori! Prin Cristos, Pastile noastre, spaima mortii!

Andrei Patrînca

Această pagină a fost listată de la adresa: http://www.profamilia.ro/meditatii.asp?reflectia=180
Vă rugăm să respectați drepturile de autor