www.profamilia.ro /meditatii.asp?reflectia=159
 
 MEDITA?II 

Reflec?ia saptamânii

Inapoi la cuprins

Invizibilul si omul recent
- 30 octombrie 2008 -

"Un simplu act de curaj este cel care ne poate reda libertatea"
Coehlo, Maktub

În vremea copilariei mele, pe la vârsta la care baietii îsi copiaza tatii, una dintre preocuparile mele favorite era sa îmi bag degetele printre firele purtatoare de curent ale diverselor aparate electronice pe care al meu parinte, electrician de meserie, le "supunea" operatiilor de reparare. Foarte interesant pentru mine a fost un aparat de radio mic, achizitionat de tatal meu cu greu, caci, pe vremea aceea, regimul politic (deplâns acum de cei care o duceau bine pe atunci) îti impunea sa ai, pentru orice obiect care te conecta cu lumea, o autorizatie speciala de care tata nu dispunea. Aparatul acesta avea ceva diferit fata de celelalte: în fata un ecran pe care se proiectau trei lumini, de forma a trei chitaristi, însotind cu dansul lor frenetic cele ce se emiteau. Îmi placea sa ma trezesc dimineata, sa stau sa privesc jocul de lumini si sa ma întreb care sunt cei trei omuleti minusculi care, clipa de clipa, nu au altceva de facut decât sa danseze pe ritmul muzicii. Nu va spun câta filosofie si aici: "cum de sunt asa de mici?", "de ce nu ies niciodata de acolo?", "cu ce se hranesc?", "oare nu obosesc?" În mintea mea infantilo-filosofica, nu încapea nicidecum ideea de "electricitate", "unde magnetice", "invizibil". Totul trebuia sa aiba o cauza reala, palpabila, concreta.

Cam asta e boala lumii noastre, în timpul acesta de istorie târzie si obosita. Totul devine atât de posibil de transformat în realitate palpabila, suntem atât de asaltati de imagini si de sunet, încât nu mai vedem realitatea invizibila care genereaza si care sustine totul.

Un prieten de-al meu, viitor psiholog, cu cinci ani mai mic decât mine (un pusti, adica), îmi povestea zilele trecute ca nu prea are ce discuta cu cei din generatia lui. Dincolo de preocuparile pentru împlinirea nevoilor de orice fel, pentru topurile muzicale, tonurile "cool" de mobil, s.a, nimic nu este. Si nici cu cei vârstnici, lucrurile nu stau mai bine. Pe drept spunea Patapievici ca omul recent nu stie decât sa-si umple spatiul (cu mobila, haine, masini), sa-si umple timpul si sa astepte o noua zi, care va veni la fel. Va pot garanta, prin prisma scumpilor pacienti carora le slujesc, ca a timpului curgere, pâna la moarte, este mai grea de suportat decât însasi ideea de moarte. Omului modern îi e mai frica de viata decât de moarte. Omul modern urla înlauntrul lui, din lipsa de sens.

Odata cu explozia multiconfesionala post-reformista, în lumea crestina "si-au dat spectacolul" câteva confesiuni pregatitoare pentru ideea de nihilism. Una dintre ele sustine ca, între moarte si Învierea trupului, exista o perioada în care sufletul nu exista. Un fel de vid existential, departe de litera Scripturii si de Traditia Patristica care nu au spus niciodata altceva decât ca sufletul are viata în el însusi, e etern, apartine lumii invizibile si fiinteaza, pâna la unirea cu trupul, în forma singulara. O alta grupare preia aceeasi idee, dar îndrazneste sa o duca mai departe. În conceptia acestei organizatii, nu exista Iad si nu exista nici Rai spiritual, ci un Paradis pamântesc, vizibil, care va fi creat cu trupurile membrilor ei, reînviate. Mai mult, nasterea din nou, marea si unica experienta a duhului prin care un om devine crestin, înseamna doar o noua personalitate pe care o primesti îngrosându-le rândurile. Sa fi fost aceste miscari si altele similare lor mijloacele prin care omul modern sa nu mai creada în lumea spirituala, invizibila? Sincer, nu cred. Sunt de parere ca aceste organizatii s-au nascut prin ideologizarea unei înclinatii tot mai mari a lumii moderne spre "nihil", incluzând în acest "nihil" si Dumnezeul în perceptie iudeo-crestina, Atotputernic, Omniscient, Spirit. Nerespectarea granitelor de protectie morala, trasate de crestinism, a dus la puternica autoculpabilizare. Neîntelegerea principiului tolerantei, toleranta ea implicit inclusa în exercitarea dragostei crestine, a crescut culpabilizarea. Iar negarea deopotriva a autoculpabilitatii si a culpabilizarii, si-a gasit rezolvarea puerila, caricaturala, în negarea oricarei instante superioare menite sa judece si sa predea omului iubirea si iertarea. Prin nihilism, omul modern ramâne acum lipsit de scop.

Pe unde privesti, numai de idioti dai! Si cu cât coeficientul de inteligenta rationala si emotionala se apropie mai mult de valoarea la care îngheata apa, cu atât sunt mai promovati. Traim tragi-comedia scriitorilor care nu au citit la viata lor decât "Capra cu trei iezi", si ea în varianta moderna, a oamenilor de televiziune care, în afara de tupeu, de aspect fizic si de inspirate casatorii (care tin cât eclipsa si eclipseaza, deopotriva, conturile amantilor) nu prea mai au nimic, de profeti si de predicatori cu plamâni puternici, sugestie însusita, dar cu totul sarmani într-un duh blând si linistit, etc. Valoarea sta în lucrurile altadata dispretuite, iar veritabilele valori nu mai intereseaza modernul din noi. Valorile se inverseaza. Cu o asa de mare viteza încât cei care mai sunt valori, din alte vremuri, nu mai pricep nimic, iar cei care se ridica acum drept valori autentice îsi traiesc înaltimea întelepciunii fie într-o forma schizoida, fie într-una paranoida.

Atunci când bunica ne-a facut o vizita si noi abia ne cumparasem televizor color cu telecomanda, schimbarea canalelor doar intr-o secunda a speriat-o atât de tare, încât a început sa-si faca cruci neîncetat, afirmând totodata ca televizorul e posedat. Nu stia ca partea care face conexiunea între comanda si aparatul tv tine de invizibil. Cu toate acestea, în fiecare seara saruta pamântul, atingea reprezentarea comemorativa a lui Cristos martirizat si se ruga. Nu cunostea invizibilul modernismului nostru fara de sens, fara de scop, fara de valori, dar cunostea Invizibilul care-i facuse viata cu sens, cu scop, cu valori.

"Un simplu act de curaj este cel care ne poate reda libertatea". Si acest act de curaj este credinta în Invizibil.

Preaiubitilor, nu pierdeti cea mai însemnata parte din existenta Dvs, Invizibilul, oricât de moderni sau postmoderni ati dori sa fiti!

Andrei Patrînca

Această pagină a fost listată de la adresa: http://www.profamilia.ro/meditatii.asp?reflectia=159
Vă rugăm să respectați drepturile de autor