www.profamilia.ro /meditatii.asp?reflectia=149
 
 MEDITA?II 

Reflec?ia saptamânii

Inapoi la cuprins

Babe rautacioase
- 11 octombrie 2007 -

Urma sa iau interviul unei paciente. Desi e interzis, din comoditatea-mi caracteristica, ma asez pe patul unei batrâne, la invitatia acesteia, în timp ce vorbesc cu a sa colega de salon si de suferinta. Anamneza decurge bine, pâna ce doamna mai tânara povesteste despre un copil al sau, care sufera de o boala genetica grava. Batrâna, atenta la discutie, se întoarce spre mine, îsi acopera gura cu un colt al basmalei si îmi spune în soapta: "Asta sigur a facut ceva de i-a iesit copilul asa!" "Ce baba rautacioasa!", îmi spun în gând si continui examinarea.

Hei, de parca numai ea gândeste asa! Locuinta mea închiriata se gaseste în apropierea sediului unei organizatii religioase antitrinitariane. Cunoscându-le "teologia", m-am întrebat adeseori daca adeptii ei sunt normali. Un om care crede astfel de lucruri, gen "Cristos nu e Dumnezeu, iar Duhul Sfânt nu exista ca si Persoana, harul e ocazia de a ne întâlni pe noi, Iadul e o fabulatie, iar Raiul e pe pamânt, în Regatul lui Dumnezeu intra doar un numar limitat de oameni si astia doar dintr-ai nostri...", în conceptia mea, ar trebui sa arate cumva diferit de altii, nu? Si m-a "ros" curiozitatea aceasta pâna într-o zi de sfânta duminica, când, asteptând autobuzul în statie spre a ma duce la Biserica, i-am vazut trecând spre sala de întrunire. Surprize-surprize! Erau oameni firesti. Cu cap, trunchi si picioare, cu haine obisnuite de Biserica, unii cu copii în carucioare, altii cu ei de mâna sau fara, cu masini sau pe jos si tot asa. Ba chiar duminica trecuta am trecut pe acolo si geamurile încaperii erau deschise - în general sunt ferecate zdravan - asa ca n-am ratat ocazia sa privesc o clipa înauntru. Regret ca n-am stat mai mult sa analizez un interior de sala unitariana, chiar cu pretul sa primesc ceva "priviri prietenoase" (cel putin)! Sunt sigur acum nu doar ca sunt oameni ca si restul lumii, dar si ca au dramele lor, bucuriile lor, nevoile lor, dorintele si nemultumirile lor, ba chiar ca multi dintre ei au ars, ca si mine adineauri, orezul cu lapte, macar o data în viata. Dar, mai ales, sunt sigur ca si ei sunt pacatosi si au nevoie, asemeni noua, tuturor, de salvarea lui Isus prin descoperirea Lui personala ca Domn, Mântuitor si Dumnezeu.

Prejudecata. O parere, idee preconceputa si adesea eronata pe care ti-o faci fara a cunoaste în mod real faptele. Gresita prin ea însasi si prin faptul ca aduce un prejudiciu unei alte persoane. Mediul si educatia o cultiva. Daca am vazut putin ce sunt, haideti sa descoperim câteva idei preconcepute ale românilor. Si, cine stie, dupa ce le identificam, sa începem sa le izgonim din minte!

Ati auzit spunându-se: "Aschia nu sare departe de trunchi!" Arghezi ne învata: "Adevaratele flori sunt cele ce ies din mucegai". Sau: "Haina face pe om!" Dar omul face haina, ca el însusi e mesterul croitor. Devenind seriosi, sa luam aminte la învataturile Domnului Isus din sfintele Evanghelii si la accentul pus de El pe aspectul interior, nu pe cel exterior: Matei 9, 9-17. Apoi sa ne oprim asupra îndemnului apostolului Iacov, "Fratii mei, sa nu tineti credinta Domnului nostru Isus Cristos, Domnul slavei, cautând la fata omului. Caci, de pilda, daca intra în Biserica voastra un om cu un inel din aur si cu o haina stralucitoare, si intra si un sarac îmbracat prost si voi puneti ochii pe cel ce poarta haina stralucitoare, si-i ziceti: 'Tu sezi în locul acesta bun!' Si apoi ziceti saracului: 'Tu stai acolo în picioare!' Sau: 'Sezi jos la picioarele mele!' Nu faceti voi oare o deosebire în voi însiva, si nu va faceti voi judecatori cu gânduri rele? Ascultati, prea iubitii mei frati: n-a ales Dumnezeu pe cei ce sunt saraci în ochii lumii acesteia, ca sa-i faca bogati în credinta si mostenitori ai Împaratiei pe care a fagaduit-o celor ce-L iubesc?" Iacov 2, 1-5. O alta prejudecata pe care o avem noi, românii, si pe care o regasesc iarasi la mine e ca nimic bun nu poate iesi din anumite zone ale tarii. "Coloana Infinitului" se pune împotriva pre-judecatii noastre. O alta, ca omenia s-ar masura dupa culoarea pielii. Si lista nu se termina aici.

Nu sunt un tip sportiv. În generala, mi-era greu uneori sa rezist unei ore de sport. Pentru ca ramâne între noi, va povestesc câteva întâmplari hazlii cu mine, pe terenul de sport. Aveam ca îndrumator o doamna pe cât de grasa, pe atât de energica si de severa. 1. Alergarea de rezistenta. Pentru nestiutori, alergi de nebun, fara nici un sens, pe un teren mare. Si nu alergi o data, ci de mai multe ori, pâna când parcurgi 1000 de metri. (Nu înteleg de ce trebuie sa alergi, când ai putea merge lejer! Ca doar nu te alearga nimeni. Asa ne place noua, oamenilor, sa ne complicam vietile!). Ultima tura, pe la jumatatea ei, spontan, alimentele din stomac fac cale inversa. (Probabil se înscrisesera si ele la alergare). M-am oprit, evident. Dar bondoaca mea profesoara, desi vazuse scena cu pricina, striga de zor: "Daca nu alergi pâna la capat, nu pupi cinciul!" 2. Aruncarea cu mingea de oina. Eu am aruncat-o, dar nu s-a dus decât la câtiva metri de mine. (Ea nu a vrut mai mult, nu poti obliga pe cineva sau ceva sa faca ce nu-i place, nu?) Profesoara s-a oprit înmarmurita câteva momente, si-a facut cruce si apoi a început sa zbiere: "Ba, tu n-ai aruncat niciodata cu pietre?" "Ba da, dar abia acum îmi dau seama de ce nu nimeresc niciodata tinta. Obiectele de aruncat nu ma asculta". 3. Saritura la lada. Trebuia sa sarim peste un obiect ciudat de lemn, sub forma unei lazi, având deasupra un material amortizor. Ce credeti ca s-a întâmplat aici? Am avut cea mai buna tehnica din clasa. Am luat 9 si 10 la exercitii. Profesoara m-a laudat si m-a pus sa fac exercitiul pâna când colegii mei "împiedicati" aveau sa-mi ajunga performanta. Pare pueril exemplul, însa profesoara aceasta mica, grasa si severa a fost întotdeauna obiectiva cu mine. Nu m-a evaluat niciodata prin prisma experientei anterioare, catastrofale, ci întotdeauna mi-a acordat sansa unui nou început.

A aseza peste o fiinta umana prejudecata ta, la un moment dat poate declansa în ea o reactie de aparare, pentru ca, la putina vreme, persoana "pre-judecata" chiar sa se conformeze felului în care tu o vezi si sa devina întocmai. Oare câti dintre oameni nu sunt "rai" pentru ca noi i-am vazut dintotdeauna "rai"? La formarea sau, mai bine zis, la deformarea câtor semeni nu am contribuit si noi, cu ideile noastre preconcepute, cu tiparele noastre înguste de gândire? De câte ori nu am fost "babe rautacioase", emitând sentinte morale fara a audia "inculpatul", dar neevaluându-ne propriile încalcari de Lege? Pâna la urma, suntem oameni, creati de Acelasi Dumnezeu si cu aceeasi trebuinta de Cristos, spre mântuirea sufletelor noastre!

"Doamne Isuse Cristoase, prietenul vamesilor si al desfrânatilor, Cel ce ai vazut valoare în fiecare fiinta, ajuta-ne sa ne debarasam de catalogarea celor din jur! În spiritul apararii si al cinstirii demnitatii umane si întru asemanarea cu Tine, Domnul nostru!"

Andrei Patrînca

Această pagină a fost listată de la adresa: http://www.profamilia.ro/meditatii.asp?reflectia=149
Vă rugăm să respectați drepturile de autor