www.profamilia.ro /meditatii.asp?reflectia=147
 
 MEDITA?II 

Reflec?ia saptamânii

Inapoi la cuprins

Ti-ai pierdut crucea
- 19 iulie 2007 -

Dupa lucrarea "Fie Voia Ta"
- Sf Alfons de Liguori -

În avion. Doi pasageri, un barbat si o femeie stau pe locuri vecine. El citeste din Biblie. Avionul decoleaza. Ea îsi face cruce. El nu. "De ce, domnule, nu va faceti cruce?", întreaba doamna revoltata. El ridica usor privirea, continuând apoi sa citeasca. La un moment dat, stewardesa se apropie, se îndreapta spre ei... avionul începe sa se clatine, stewardesa se dezechilibreaza si un pahar cu bautura racoritoare de pe tava ei se varsa pe rochia doamnei evlavioase. Aceasta începe sa o atace verbal pe stewardesa. Barbatul se întoarce spre ea si îi spune: "Doamna, v-ati pierdut crucea!"

La fel este si în viata noastra. Ne este usor sa acceptam crucea atunci când ea înseamna bunastarea noastra, bucuria noastra... Dar adevarata credinta se vede în situatii de criza. Acolo se testeaza supunerea fata de Voia divina. În lipsuri, în singuratate, în mijlocul neîntelegerii venite din partea celor din jur, în crizele afective, profesionale, sociale, iese la iveala masura smereniei sub crucea încredintata fiecaruia spre Golgota proslavirii noastre!

"Unirea vointelor celor ce se iubesc, astfel ca ei sa aiba aceeasi dorinta, este cea mai însemnata urmare a iubirii" - Dionisie Areopagitul. De aceea, cu cât cineva va fi mai strâns unit cu vointa lui Dumnezeu, cu atât mai mare va fi dragostea sa. Sfântul Alfons de Liguori îsi pune întrebarea: "la ce ne folosesc faptele pe care vrem sa le facem spre marirea lui Dumnezeu, dar nu sunt dupa placerea sa?" Tot el vine cu raspunsul: "Domnul nu vrea jertfe, ci sa ne supunem poruncilor Sale: 'Oare vrea Domnul arderi de tot si jertfe mai bine decât ascultarea Cuvântului Sau? Nesupunerea este la fel cu închinarea la idoli' - 1 Împarati 15, 22. Omul care vrea sa lucreze dupa propria lui vointa, în afara de vointa lui Dumnezeu, savârseste un fel de închinare la idoli, caci în loc sa se închine vointei dumnezeiesti, el se închina vointei sale".

Ma confrunt adesea cu oameni care "au doar o forma de evlavie, dar tagaduindu-i puterea". Persoane care cred ca au facut o crima daca au spalat rufe miercuri si vineri, dar care traiesc în curvie. O colega se lauda ca ea tine în fiecare marti "postul sfântului Anton", în timp ce ne tinea o conferinta pro-concubinaj si anti-casatorie. Se pare ca ea nu a citit niciodata în Sfânta Scriptura ca postul nu se trâmbiteaza si ca principala lui componenta e cea spirituala, nicidecum aspectul alimentar.

Ce se întâmpla însa cu cei care suntem sau pretindem ca suntem convertiti la Cristos în momente în care ne este greu sa purtam crucea? Cum sa ne depasim crizele? Când totul urla în noi împotriva deciziei divine, când suntem suparati la culme pe viata noastra? Acelasi sf. Alfons de Liguori ne îndeamna, într-una din scrierile sale, sa cautam a face voia lui Dumnezeu "în lucrurile obisnuite, firesti, în boala, în suparari, în ispite, în moartea celor apropiati, în darurile primite de la Domnul Isus". Este premiza de la care pornim. Fara tagada, trebuie sa acceptam faptul ca Dumnezeu vrea sa ne supunem voia Voii Sale. Problema noastra nu este ca suntem în necunostinta de faptul acesta, ci ca ne este greu sa-l punem în practica.

Sa ne oprim o clipa asupra însemnarilor robilor lui Dumnezeu cu privire la acest subiect. "Pretuieste mai mult sa spui: 'Fie numele Domnului binecuvântat' când întâmpinam lucruri neplacute, decât mii de multumiri, în lucrurile care ne plac" - pr. Ioan Avila. "Tot ce se întâmpla aici contrar vointei noastre, sa stii ca nu se întâmpla decât din Voia lui Dumnezeu" - Sf. Augustin. "Sufletele supuse vointei lui Dumnezeu, daca sunt umilite, ele doresc aceasta. Daca sufera lipsuri, ele doresc sa fie sarace. Când vine frigul sau caldura, ploaia sau vântul, cel ce e unit cu vointa divina zice: 'vreau sa fie frig sau cald, vreau sa fie vânt sau ploaie, caci asa vrea Dumnezeu'. Când vine saracia, prigoana, boala sau moartea, un astfel de suflet zice: 'eu vreau sa fiu sarac, prigonit, bolnav. Chiar vreau sa mor, caci asa vrea Dumnezeu" - Salvian.

Desigur, avem în istoria lumii cel mai motivant exemplu de supunere. Când omul a hotarât sa Îi întoarca spatele lui Dumnezeu, Însusi Isus, Dumnezeu fiind în Sfânta Treime, a luat chip uman si a purtat pentru noi povara pacatelor si a mortii. Stim asta. Fiul a adus Tatalui singura jertfa prin care noi putem avea acces la partasia cu Sfânta Trinitate. Ceea ce uitam adesea este ca Acelasi Isus nu ne-a lasat singuri în lume, dupa înaltarea Sa. Ci este gata sa împlineasca în noi minunea ascensiunii spirituale, chiar purtându-ne crucile noastre spre destinatia finala. Domnul Isus este solidar cu noi în drumul spre Golgota, în calea noastra spre culmi! Nu e suferinta sa ne doara mai tare decât pe El! Nu e lacrima care sa nu-si aiba izvorul în sensibilitatea Lui! Iata de ce, unindu-ne voia noastra cu Voia Lui, ne vom trezi lucrând prin durerea de azi rasplatirea de mâine. Si nu suntem vreo clipa lipsiti de Sfânta-I prezenta.

 

"Doamne Isuse, Cel care Ti-ai parasit gloria cereasca pentru a Te identifica cu durerea aleasa de om prin nesupunere, model de smerenie pâna la moarte, si înca moarte de cruce, închinare Tie! Ramâi alaturi de noi când nu întelegem Voia Ta, lucrând în noi acceptarea si conformarea cu orice circumstanta îngaduita de Tine! Trezeste-ne iubirea pentru crucile noastre! Pe cei care ne-am pierdut crucile, recupereaza-le pentru noi! Pe cei ce le-am blestemat, învata-ne sa le binecuvântam! Caci Tu esti Dumnezeul si Izbavitorul nostru, în bucurie si în necaz, de acum si pâna la sfârsitul veacurilor! Lauda Tie, Isuse Cristoase!" Amin.

Andrei Patrînca

Această pagină a fost listată de la adresa: http://www.profamilia.ro/meditatii.asp?reflectia=147
Vă rugăm să respectați drepturile de autor