www.profamilia.ro /meditatii.asp?reflectia=146
 
 MEDITA?II 

Reflec?ia saptamânii

Inapoi la cuprins

Natie de câr-cotasi
- 12 iulie 2007 -

E o emisiune tv unde nu e bine sa ajungi! Se numeste "Cârcotasii". Daca esti persoana publica, moderator mass-media sau simplu cetatean prins pe strada de echipa "cârcotasilor" te-ai ars! Arsura e de grad mare, doare tare, da complicatii si tine mult! Ce fac asa-zisii cârcotasi? Pândesc orice slabiciune a ta. Într-un moment de vulnerabilitate, te-au si "vânat". Îti mai scapa câte o greseala gramaticala, te bâlbâi putin când vorbesti în fata ecranului, nu sti care e capitala României sau pe ce lume traiesti, apari în emisiunea lor. Si râde o tara întreaga de tine!

Sa fie numai "cârcotasii" consacrati cârcotasi? Eu cred ca e o caracteristica de neam. Nu ne caracterizeaza pe noi, ca si români, cârcoteala? Nu suntem noi mai mereu pusi pe cearta, vesnic nemultumiti, sicanatori, gâlcevitori, câr-ciogari?

Nu zic ca ma identific întru totul natiei, dar hai sa încep cu un exemplu din viata mea. E Vinerea Mare. Suntem în biserica. Lânga mine e asezat un prieten, student la teologie. Preotul vorbeste despre strigatul Domnului Isus catre Tatal din apogeul crucificarii. " Si în ceasul al noualea, Isus a strigat cu glas tare: "Eloi, Eloi, lama sabactani" care, talmacit, înseamna: "Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai parasit?" Marcu 15.34. Predica e construita pe seama acestui verset, interpretat de predicator ca fiind o parasire reala, plina de tragism, o rupere a Sfintei Treimi. De fapt, acest pasaj a stârnit mari controverse teologice, în special între patristica si teologia luterana. Asa ca, incitati de subiect, am început sa ne scriem mesaje pe o agenda care circula de la unul la altul, în timpul predicii. "Nu a fost o schisma ontologica a Sfintei Treimi, ci doar împlinirea unei profetii", ca sa furnizez doar o remarca a inteligentului si studiosului meu prieten. Si am luat noi spusele preotului si le-am întors pe o parte si pe alta, ca nu ne mai amintim nimic altceva din tot mesajul. Un alt exemplu. Uit sa pun niste ghilimele într-o fraza scrisa pe un pliant al Bisericii. O doamna cu valeitati teologice vine revoltata spre mine, cu pliantul tot corectat cu rosu. E plina de verva. Nu stie ca eu am scris paragraful acela. O exprimare stângace schimba întelesul unei fraze. Ce m-a surprins însa e faptul ca doamna nu a gasit nimic bun în articolul cu pricina. Nu s-a oprit decât la fraza formulata eronat si nimic din ceea ce era scris bine nu i-a impresionat nici mintea, nici pixul cu pasta rosie. Asa cum noi am pierdut din predica aceea toata frumusetea mesajului, focalizându-ne asupra punctelor discutabile si care, pâna la urma, nu ne influentau cu nimic viata practica de credinta.

Desi incultura ma împiedica sa discut cumva pe baza fenomenului politic românesc, am fost uimit sa constat ca s-a scris în câteva ziare straine despre presedintele tarii în termeni admirativi, în timp ce mass-media româneasca rar a gasit altceva decât motive de critica. De asemenea, aceeasi surpriza ne-a revelat-o si pastorul Richard Wurmbrand, despre care occidentalii au scris atât de mult si de frumos, în timp ce în România, în afara de protestantism si de câtiva intelectuali plecati pe dincolo, nimeni nu stie nimic. Occidentalii cunosc mai multe lucruri despre Nadia, gimnasta noastra draga, decât noi, românii. Marile firme si spitale ale lumii stiu ca românul e om inteligent si merita sa fie bine platit. Noi, românii, stim doar sa taiem craca celor care au potential sa se ridice deasupra mediocritatii - sau deasupra noastra.

La un post de radio ortodox, un preot era tare deranjat de faptul ca baptistii au preluat o serie din cântarile compuse de autori ortodocsi si le folosesc în slujba religioasa. Se gândea daca e vreo forma prin care Biserica Baptista sa fie data în judecata... Pornind de la acelasi rationament (i)logic, Biserica Catolica ar trebui sa dea în judecata Biserica Ortodoxa pentru tot patrimoniul catolic luat cu sine o data cu schisma. Evreii ar trebui sa ne dea în judecata pe noi, toti crestinii, pentru Vechiul Testament. În alta sfera, parintii ar trebui sa ceara în instanta copiilor despagubiri pentru educatia daruita lor. De fapt, toate lucrurile bune si frumoase vin din Cristos si numai din El. Valorile umanitatii îsi au obârsia în Domnul. Si Cristos este universal. Nu este numai pentru mine, "sfântul drept în credinta", e si pentru pacatosul de lânga apartamentul meu. Nu e doar pentru cel cu revelatia speciala a mortii si învierii Sale, ci Domnul Isus e si pentru cel care vede creatia si îsi da seama ca exista un Dumnezeu maret în spatele ei, desi nimeni nu i-a spus vreodata cine este El. Biserica nu e a oamenilor, ci a lui Cristos. Despartita de El nu este nimic... Si, atâta vreme cât ea este a lui Cristos, va purta spre lume mesajul harului, a gratuitatii iertarii si iubirii. Biserica Domnului nu Îl vinde pe Cristos, nu Îl poseda pe Cristos ca pe o valoare proprie, care trebuie revendicata ostentativ, la tribunal, oridecâteori e preluata de altii. Isus este realitatea supraconfesionala, Sursa Bisericii, nu produsul si proprietatea ei.

La una din întâlnirile ecumenice sibiene, o doamna a pus preotului greco-catolic întrebarea: "Îmi place sa citesc mult mistica bizantina. De ce sunt însa atât de multe lucruri dure spuse de ortodocsi împotriva noastra, a catolicilor?" Preotul a dat un raspuns inspirat: "Asa suntem noi românii! Nu avem respect unii fata de altii." Cam asa e. Discutam cu un american despre diferentele culturale. "Mi-a venit sa plâng atunci când am vazut ca statuia eroilor din centrul Sibiului a fost înlocuita de o fântâna arteziana. De ce s-a întâmplat asta?", m-a întrebat. Pentru ca noi nu avem respect pentru om. Tragem o boceala pe cinste la înmormântare, multiple comemorari dupa si gata.

Sa înlocuim "câr-coteala" cu încurajare! Ca sa putem încuraja, ne trebuie însa acea identificare cu Isus în smerenie: Filipeni 2. Omul Isus nu a crezut ca un lucru ce i se cuvenea sa se arate deopotriva cu Dumnezeu, desi era Dumnezeu si Om, în egala masura, ci S-a supus vointei Tatalui, daruindu-Se lumii întregi. Cârcoteala se încarca prin mândrie. Acumulatorul încurajarii este smerenia.

În afara smereniei, încurajarea se numeste "linguseala". Multi români, neobisnuiti cu încurajarile, reactioneaza ciudat la remarcile pozitive ale celor din jur, confundând "spunerea de bine" cu "interesul ascuns în spatele vorbelor frumoase". Sa nu ne împiedice atitudinea nepotrivita a unora sa încurajam! Ci mai cu seama sa o facem! Pâna când cei din jur vor învata sa sesizeze diferentele, vor aprecia onestitatea intentiilor noastre si ne vor urma exemplul!

O alta problema de care trebuie sa tinem cont atunci când vorbim de reversul cârcotelii, este ca încurajarea darâma ierarhiile. Nu avem regi, dar numai noi stim cât de puternice sunt ierarhiile pe teritoriul tarii noastre! Pe fondul acesta al inegalitatii de perceptie sociala a românului, suntem obisnuiti sa primim încurajare doar de la cel mai sus situat decât noi, pe scala valorilor sociale. De pilda, un enorias asteapta întotdeauna o vorba de îmbarbatare de la pastorul sufletesc. De ce nu ar fi valabila si situatia inversa? Sa nu fie preotul om cu nevoie de îmbarbatare ca si mine? Aseara am surprins câteva minute placute dintr-un film. Fiind un film cu subiect psihiatric, nu l-am urmarit pâna la capat, caci mi-ar fi trezit în mine pasiunea spre acest frumos domeniu care nu a fost sa fie profesia mea. Personajul central era un medic psihiatru, un om cu totul aparte. În cabinetul sau se sinucide unul din pacienti. Psihiatrul intra în depresie. Pe când îsi rumega agonia, într-o dezinsertie familiala fireasca acestei conjuncturi, fiul sau, adolescent, se apropie de canapeaua sa si îi spune: "Tata, eu sunt fiul tau si te iubesc." "Esti bine, fiule?"."Da, tata, nu iau droguri, nu beau, nu am gânduri suicidale si nu sufar de mania persecutiei... Vreau doar sa-ti spun cât de deosebit esti si ce mult îmi place felul în care te implici în vietile oamenilor - desi cred ca uneori te daruiesti prea mult". Frumos, nu? Noi nu avem cultura aceasta a încurajarii care darâma ierarhiile! Dar începutul schimbarii începe o data cu momentul constientizarii deficientei. Sa dea Domnul sa ne umplem de copii care îsi privesc parintii ca pe niste prieteni si nu drept principalii sponsori, de pacienti care sa ofere remedii pentru suflet medicilor distimici, de laici care sa umple potirele din cer cu rugaciuni pentru Episcopii lor, de functionari care sa fie aproape de sefii lor, întotdeauna dezinteresat si în spiritul supunerii.

Într-o biserica era o doamna care avea mereu un cuvânt de îmbarbatare pentru toti. Multi preoti se perindau pe acolo. Dupa fiecare slujba, "fratii cârcotasi" o întrebau: "Si de data asta ti-a placut?" Raspunsul ei ramânea afirmativ. Într-o zi, la amvon apare un predicator al carui mesaj este catastrofal. "Cârcotasii se apropie de ea, convinsi ca de data asta trebuie sa-si lase obiceiul de a vorbi de bine si sa le urmeze exemplul. "Hei, ce zici acum?", întreaba ei. "Paragraful biblic din care a predicat a fost asa de frumos!", raspunde ea.

Sa renuntam la cârrrrâââââiiiireea noastra nationala si sa ne îmbracam cu încurajare! Sa iesim de sub steagul mândriei, îmbracând hainele smereniei! Ante-mergator ne este Domnul Isus! Si împlinitor în noi tot El ne este!

 

"Doamne Isuse, model de dedicare si smerenie, încurajarea noastra când sufletul ne este doborât, taria noastra când ne biruie slabiciunea firii, dezbraca-ne de mândrie si ne înveleste în umilinta! Caci de este ceva frumos în noi, de la Tine este! Si nimic cu care sa ne putem fali nu avem, în afara de crucea Ta! Învata-ne sa îi privim pe semenii nostri, oricât de diferiti ar fi de noi prin gândire, fel de vietuire, religie cu ochii înnoiti prin sângele Tau! Contempla sufletul meu neîncetat smerenia Ta si va fi departe de distructiva cârcoteala! Adorare Tie, resursa sfânta a schimbarii mele launtrice, întru asemanarea cu Tine!"

Andrei Patrînca

Această pagină a fost listată de la adresa: http://www.profamilia.ro/meditatii.asp?reflectia=146
Vă rugăm să respectați drepturile de autor