www.profamilia.ro /meditatii.asp?reflectia=141
 
 MEDITA?II 

Reflec?ia saptamânii

Inapoi la cuprins

Instinctul patern al lui Dumnezeu
- 17 mai 2007 -

Am intentionat sa încep reflectia utilizând o comparatie între instinctul matern uman si dragostea Tatalui din ceruri. Mi-am amintit însa de multimea copiilor avortati, de multe camine ce adapostesc, în lumea întreaga, copii parasiti si mi-am spus ca nu e tocmai potrivit sa folosesc acest exemplu. Am gasit însa pe internet un articol interesant, scris de un iubitor al animalelor. Acesta relateaza cum, în urma cu câtiva ani, a mers pentru prima oara cu Tina, cateaua sa, la "Gradina zoologica". Aceasta vizita urma tocmai dupa ce puii sai fusesera îndepartati de ea, iar Tina era coplesita de tristete. Sa-l lasam însa pe autorul articolului sa continue povestirea: «Fara sa vreau, observam reactiile pe care le avea în fata custilor diferitelor animale. Vederea elefantului a facut-o sa-si înalte capul mirata si sa traga aerul puternic pe nari. Apoi a ridicat o labuta din fata si a încremenit asa câteva momente. 'Ce animal ciudat! Ce mare, ce calm si ce nas lung are' - parca voia sa-mi spuna. Într-o cusca, pe o alee laturalnica, se învârteau nervosi câtiva lupi. Imediat ce i-a vazut, Tina a început sa latre furios, parul de pe spate i s-a zbârlit, iar lesa a devenit elementul-cheie în încercarile mele disperate de a o îndeparta de cusca respectiva. Tot lesa a salvat si paunul colorat care se plimba tantos într-un tarc. 'Pe asta l-as fi mâncat cu fulgi cu tot, daca m-ai fi lasat', îmi arunca Tina priviri rugatoare, 'Ia uita-te la el ce înfumurat e, nu te calca si pe tine pe nervi?' În schimb, când am trecut pe lânga cusca tigrului, si-a pus coada între picioare, capul în pamânt si a grabit pasul. 'Eu ma grabesc, am alte treburi, tu poti sa stai aici cât vrei', mi-a transmis ea.

La un moment dat, am trecut pe lânga o cusca ce parea goala. Am mers mai departe, însa Tina s-a oprit. Am întors capul si în clipa aceea am vazut si eu ceea ce îi atrasese atentia. Lipiti de gardul de sârma stateau niste pui de vulpe. Cred ca nu împlinisera nici macar o saptamâna. Erau jigariti si tremurau de frig din toate încheieturile. Tina s-a lipit si ea de gard si a început sa schelalaie usor. Simtind laptele matern de care fusesera lipsiti în ultimele zile, puii de vulpe, care erau putin mai mari decât pumnul meu, si-au înaltat boticurile în aer si au început sa adulmece cu nesat. Aceasta scena, în care instinctul matern al Tinei vibra prin toata fiinta ei, m-a impresionat extraordinar" (Dragoste de mama, Axon Alexandru).

Hei, pentru a afla ce s-a întâmplat cu puii de vulpe haideti sa pacurgem reflectia noastra în întregime!

Martorii vietii, mortii si învierii Domnului Isus au avut o surpriza extraordinara atunci când Cristos le-a vorbit despre Înaltarea Sa. Întotdeauna Domnul S-a aratat aplecat spre oameni, nu înaltat deasupra lor. În plus, în toata vâltoarea lumii desacralizate, Isus era singurul care ar fi putut aduce o raza de sfintenie. Mai erau înca multe întrebari de lamurit, multe trupuri si suflete de vindecat. De pe muntele Maslinilor, Domnul se înalta însa la cer! Este vreme de înaltare. Dar ce vor face ucenicii fara El? Ce va face Maica Sfânta? Ce va face lumea întreaga fara Isus?

Cu 850 de ani înainte de Cristos, înaltarea lui Ilie prefigura Înaltarea Domnului si, deasemenea, înaltarea dreptilor în vremea cea de pe urma (1 Tesaloniceni 4, 16). Ilie lasase pe pamânt un singur martor, pe Elisei, discipolul sau. Isus a lasat în urma milioane de martori care l-au vazut înaltat prin ochii apostolilor si ai credintei. De la rasarit pâna la apus, în orice clipa, crestinii înalta spre cer cântare si rugaciune de biruinta.

Interesant este faptul ca Elisei avea o slujba modesta. Scriptura îl descrie pe Elisei drept cel care «turna apa pe mâinile lui Ilie» (1 Regi 3, 11). Trebuie sa ne imaginam faptul ca nici Ilie nu traia o viata comfortabila. Mântuitorul însa a fost robul tuturor. Când a început sa investeasca în ucenici, i-a avertizat mai dinainte de orice lucrare ca «Fiul Omului nu are nici macar unde sa-Si plece capul». Acum, iata-L pe Domnul pe Muntele Înaltarii, la poalele caruia se afla Gradina Ghetsimani, locul agoniei de dinainte de rastignire. Întâmplatoare asezare? Nu cred. La poalele Muntelui Înaltarii sta Gradina Smereniei. La baza proslavirii sta umilinta.

Cu mantaua sa, Ilie loveste apele care se despart. În întelegerea Bisericii si în deplina concordanta cu ansamblul Scripturii, «mantaua» reprezinta Cuvântul divin si Spiritul Sfânt, iar «apele» - moartea. Atunci când Ilie este ridicat la cer, lui Elisei îi ramâne mantaua. Atunci când Domnul Isus se înalta, pe pamânt ramâne Cuvântul. Prin viu grai si prin colectia de scrieri nou-testamentale. Ca si altadata, Biblia, Cuvântul lui Dumnezeu, despica apele mortii, la care suntem condamnati cu totii prin pacat. Indivizii, familiile, societatile, natiunile care acorda un respect deosebit Sfintei Scripturi se bucura de o expansiune morala si materiala extraordinara. Acelasi Cuvânt din fata caruia apele se retrageau în semn de închinare - 2 Regi 2, 8 - acelasi Duh prin care apele erau purificate la simpla Lui atingere - 2 Regi 2, 22 - sunt astazi la lucru. În inimile gata sa-l primeasca, Cuvântul va cladi un om nou, sfintit, care se aseamana din ce în ce mai mult cu Fiul lui Dumnezeu. Dar Cuvântul nu ar avea nici un folos daca Spiritul Sfânt nu ne-ar constientiza «cine suntem noi si cine este Dumnezeu». Coarda sufletului nostru care vibreaza cântarea vesniciei nu poate fi atinsa decât de dumnezeiescul Duh Sfânt. Prin Spritul Sau, Isus nu doar ca ramâne cu omul, ci ramâne în om, «în centrul castelului interior», cum descria launtrul sfânta Tereza de Avilla.

Fara Domnul Isus, omenirea pare abandonata. Însa prin Înaltarea Domnului si Pogarârea Duhului Sfânt, Cristos este mai aproape de noi ca niciodata. Spiritul Sfânt zamisleste omul cel nou, imitator al Celui de-al doilea Adam, omul care poarta în el întreaga Sfânta Treime.

Ce s-a întâmplat însa cu puii de vulpe? Proprietarul Tinei s-a apropiat de îngrijitor, cerându-i permisiunea sa-i duca acasa: "'Au nevoie de o mama... i-as putea lua eu, daca este posibil...', am replicat pe un ton timid. În momentul acela, o lumina s-a aprins în ochii îngrijitorului. Tinea foarte mult la animale. 'Desigur! O sa vorbesc eu mai târziu cu administratorul, dar nu cred ca o sa fie vreo problema'. Aproape ca plângea de bucurie. 'Numai sa-i aduceti înapoi când se pun pe picioare'. Prin acest gest, i-am facut fericiti pe cateaua mea Tina, pe un îngrijitor cu un suflet mare si am salvat de la o posibila moarte patru pui de vulpe. Dupa trei luni de zile, am adus înapoi la Gradina zoologica patru vulpite vioaie si sanatoase », încheie povestirea iubitorul de animale.

Înfiati prin Isus Cristos. Acesta este statutul copiilor lui Dumnezeu. Sub ocrotirea Domnului Isus, «puii pricajiti, obositi de lupta cu poftele firii», devin puternici, «pregatiti pentru Rai». Tatal ar putea sa ne lase acolo, în agonia pacatului. Dar e gata sa ne hraneasca cu «laptele duhovnicesc» si nu doar. Un singur inconvenient are comparatia noastra. Puii nu au putut alege înfierea lor de catre Tina. Noi avem libertate deplina de a-L alege sau de a-L respinge pe Domnul Isus. S-ar putea sa credem ca vom trai si fara de El. Si vom trai un timp... câteva clipe în cusca vietii terestre. Când orologiul va bate prima clipa a libertatii vesniciei, se va vedea ca doar cei ce s-au lasat înfiati de Cristos au forta de a trai etern.

Isus nu ne-a parasit prin Înaltarea Sa ! Ce dreptate au sfintii: «Isus S-a înaltat la Cer pentru ca Cerul sa se pogoare în noi!»

 

Grait-am ieri cu Domnul prin lacrimi, si am spus:
De noi cum nu Ti-e sila, preascumpul meu Isus?
Cum nu-Ti întorci Tu fata cu sila de la noi,
Si cum mai vrei sa suferi, faptura de noroi?
Cum vrei sa calce-n lume piciorul Tau curat,
Cel care peste aripi de îngeri a calcat?
Cum poala preacurata, Stapâne, n-o feresti,
În tina omeneasca sa nu Ti-o murdaresti?
Cum poti sa suferi Doamne miros de putregai,
Când ai tamâia dulce a crinilor din rai?
Cum poti sa rabzi ocara, Tu, Doamne preaslavit?
Cum suferi bezna noastra, Tu, soare stralucit?
Si cum fiind caldura iubirilor ceresti,
În inima mea rece Tu vrei sa locuiesti?
Tu, Cel ce stai în cerul cu mari luminatori,
În iadul meu, Stapâne, cum vrei sa Te cobori?
Ca Petru, ani de-a rândul Te-am izgonit mereu
Iesi de la mine Doamne ca pacatos sunt eu.
Dar n-ai plecat, ba înca cu pasul Tau curat
Ai coborât tot cerul în iadul meu spurcat.
Cu pasul Tau pe mine de tot m-ai curatit,
Cu raza Ta tot chipul Tu mi l-ai stralucit,
Cu focul Tau pe mine cel rece m-ai aprins,
Si peste saracia mea goala ai întins
Un colt al hainei Tale, si m-ai facut bogat,
Mi-ai dat inel, coroana, porfira de-mparat,
Mi-ai încaput în suflet, Tu, Cel neîncaput,
Si sufletul meu, iata, Tu cer nou l-ai facut...
Zorica Latcu - Maica Teodosia

Andrei Patrînca

Această pagină a fost listată de la adresa: http://www.profamilia.ro/meditatii.asp?reflectia=141
Vă rugăm să respectați drepturile de autor