www.profamilia.ro /meditatii.asp?reflectia=138
 
 MEDITA?II 

Reflec?ia saptamânii

Inapoi la cuprins

Recuperarea demnitatii
- 19 aprilie 2007 -

La cursul de bio-etica, discutându-se subiectul "euthanasia", am fost confruntat cu întrebarea: "Cum poti lasa un suferind de o boala cronica, într-un stadiu terminal, sa supravietuiasca, îndurând cele mai cumplite chinuri? A-i curma viata nu ar reprezenta o dovada a respectului pentru demnitatea umana?" Atunci mi-am pus serios întrebarea: "Ce este demnitatea?" Dupa ce mi-am dat raspunsul, în minte mi-au venit exemplele unor cunostinte, unele demne, altele nedemne. Curios este faptul ca multi handicapati fizic si mental, multi bolnavi fara nadejde, emana o veritabila demnitate, în timp ce oamenii sanatosi, bogati, frumosi, inteligenti par asa de saraci în aceasta virtute. La Rochefaucald spune: "Exista o demnitate care nu atârna de noroc, este o anumita atitudine care ne distinge si care pare a ne destina pentru lucruri mari, este pretuirea pe care ne-o dam singuri, fara a ne da seama. Prin aceasta, câstigam respectul celorlalti oameni si, de obicei, ea este aceea care ne pune deasupra lor mai mult decât nasterea, functiile si decât însusi meritul". Iata cum, din nou, alunecam pe o pista gresita. Legam demnitatea de lucruri exterioare. Oricât vom încerca sa schimbam contextul, vom avea surpriza sa aflam ca, în cautarea propriei noastre demnitati, suntem la fel de putin respectabili ca la început. Îmi iau o slujba noua, am mai multi bani. Îmi cumpar haine de valoare si, daca se poate, tin eticheta la vedere, pentru ca prietenii mei sa vada ca am vestimentatie de firma. Treptat, numarul amicilor creste în progresie geometrica. Îmi sunt mai aproape mai ales când au nevoie de împrumuturi. Ma analizez si îmi pun pe drept întrebarea: "Ce respecta prietenii mei la mine? În relatiile noastre, eu am demnitate sau banii mei?" Cunosc oameni care leaga demnitatea cuiva de statutul sau marital. Sunt foarte multi români care gândesc asa. Un pastor de suflete ma înteapa periodic: "Mai ai un pas pâna vei deveni doctor adevarat. Îti lipseste o coasta...", o sotie adica.

Am cautat câteva definitii ale conceptului de demnitate. Demnitatea e "autoritatea morala", "prestigiul cuiva", "gravitatea", "maretia", "rangul", "functia" sau "însarcinarea înalta". Demnitatea este "valoarea suprema a omului si a natiunii", "masura de apreciere între oameni", "procesul de apreciere a individului ca om". Fiecare om doreste sa fie demn. Pentru orice nevoie si dorinta exista un substrat real si un raspuns adecvat. Substratul ar trebui cautat pe undeva în primele declaratii ontologice: "Dumnezeu S-a uitat la tot ce facuse; si iata ca erau foarte bune..." (Geneza 1, 31). Dupa ce omul a fost creat, Dumnezeu a analizat întreaga Creatie, în vârful piramidei careia l-a asezat pe om si l-a declarat desavârsit. Maretia, autoritatea, demnitatea cu care omul a fost investit (Geneza 1, 28), înca din procesul "fabricatiei", explica foamea de demnitate a lumii întregi. Alegerea neinspirata, dar liber consimtita, a pacatului ne arunca în abisul departarii de Dumnezeu. Pachetul binecuvântarii, care include demnitatea, este retras. Realitatea zilelor noastre, zugravita de Sfântul Parinte în mesajul "Urbi et Orbi" de anul acesta nu e decât proiectia, peste veacuri, a rebeliunii fata de Dumnezeu cu întregul Sau sistem de valori:

"Câte rani, câta durere în lume! Nu lipsesc calamitatile naturale si tragediile umane care provoaca nenumarate victime si uriase pagube materiale. Ma gândesc la ceea ce s-a petrecut recent în Madagascar, în Insulele Solomon, în America Latina si în alte regiuni ale lumii. Ma gândesc la flagelul foametei, la bolile incurabile, la terorism si la sechestrarile de persoana, la miile de fete ale violentei - uneori justificata în numele religiei - la dispretul pentru viata si la violarea drepturilor umane, la exploatarea persoanei. Privesc cu îngrijorare la starea în care se gasesc nu putine regiuni ale Africii: în Darfur si în tarile vecine starea continua sa fie catastrofala si din pacate situatia umanitara este subevaluata; la Kinshasa, în Republica Democratica Congo, ciocnirile si jafurile din saptamânile trecute suscita temeri privind viitorul procesului democratic congolez si reconstructia tarii; în Somalia reluarea confruntarilor îndeparteaza perspectiva pacii si agraveaza criza regionala, mai ales în ceea ce priveste deplasarile populatiei si traficul de arme; o grava criza roade Zimbabwe, pentru care Episcopii tarii, într-un recent document, au indicat ca singura cale de depasire rugaciunea si angajarea activa pentru binele comun. De reconciliere si de pace are nevoie populatia din Timorul de Est, care se pregateste sa traiasca importante alegeri electorale. De pace au nevoie si Sri Lanka, unde doar o solutie negociata va putea pune capat dramei conflictului care însângereaza tara si Afghanistanul, marcat de crescânda neliniste si instabilitate. În Orientul Mijlociu, pe lânga semne de speranta în dialogul dintre Israel si Autoritatea palestiniana, nimic pozitiv nu vine din pacate dinspre Irak, însângerat de masacre continue, în timp ce populatia civila emigreaza. În Liban, paralizia care a cuprins institutiile politice ameninta rolul pe care tara e chemata sa îl desfasoare în regiune si pune în pericol viitorul ei. Nu pot, în fine, uita dificultatile pe care comunitatile crestine din Tara Sfânta le înfrunta zilnic si exodul crestinilor de acolo, din leaganul credintei noastre. Fata de ei îmi reînnoiesc cu afectiune expresia apropierii mele spirituale".

Am fost cândva liberi sa alegem între bine si rau. Acum nu mai putem. Veninul sarpelui ne-a otravit fiintele cu egocentrism. Suntem într-o criza a identitatii, ce atrage, automat, o criza a demnitatii noastre. Asa gândeau si ucenicii Domnului Isus. Tocmai în momentul în care promisiunile profetice pareau ca-si gasesc împlinirea deplina în Isus, Acesta sufera batjocura, e dat la moarte dureroasa, iar trupul Sau e asezat într-un mormânt al unui fariseu milostiv. Nici macar nu îndraznesc sa iasa din cetate, de frica învatatorilor Legii, sunt ascunsi într-o casa, în spatele unei usi zavorâte. Femeile mironosite pornesc sa unga corpul decedatului Isus cu miresme. Domnul murise într-o zi premergatoare Sabatului, iar sâmbata ce urma le-a obligat sa lase trupul neîmbalsamat. Chiar se gândeau cum vor putea deplasa piatra de câteva tone, cum vor putea trece de sigiliul roman, cum vor îndupleca puternicele garzi, lasate de straja, sa le ajute.. Surprinzator, îngerii le întâmpina cu vestea glorioasa: " A înviat!" Ele merg degraba la ucenici, le împartasesc minunea... iar evreii acestia, fricosi, disperati, închisi într-o odaie ascunsa, îsi redobândesc demnitatea. Frica de ieri devine curajul de a înfrunta moartea prin martiriu sau exil. Disperarea de ieri e înlocuita de speranta într-o înviere mai buna. Închistarea de ieri e astazi deschidere spre o lume întreaga, în evanghelizare si misiune. Între ziua de ieri, când erau fara demnitate, si azi exista mesajul: "Cristos a înviat!" Stiti care este paradoxul? Nici un om nu a facut nimic, vreme de milenii, pentru a redobândi demnitatea pierduta. Domnul Isus, desi neîmpartasind alegerea pacatului, ne-a recuperat demnitatea prin moarte si Înviere. Abia acum ceea ce spune Schiller se transforma din "utopie" în "realizabil": "Demnitatea voastra e în mâinile voastre, pastrati-o! Ea coboara cu voi! Cu voi se va înalta!"

Demnitatea nu trebuie sa depinda de culoare, sex, vârsta, nationalitate, sanatate, stare civila. Ci doar de o alegere: a fi sau a nu fi cu Isus, a-L primi sau a nu-L primi ca Mântuitor, a trai sau a refuza minunea învierii tale prin El!

Cristos a înviat!

Andrei Patrînca

Această pagină a fost listată de la adresa: http://www.profamilia.ro/meditatii.asp?reflectia=138
Vă rugăm să respectați drepturile de autor