www.profamilia.ro /meditatii.asp?reflectia=137
 
 MEDITA?II 

Reflec?ia saptamânii

Inapoi la cuprins

Chemarea la Înviere
- 22 martie 2007 -

"Memoria aproape m-a lasat, dar tin minte doua lucruri: ca sunt un mare pacatos, iar Cristos un Maret Mântuitor." - John Newton

Un calugar catolic se roaga pentru mântuirea comunitatii pe care o slujeste. Toate restaurantele din oras se închid. Un preot ortodox sibian mijloceste cu genunchii plecati si cu lacrimi pe obraz pentru tinerii care trec pe lânga geamul sau, îndreptându-se spre locurile pierzarii. Nu peste multa vreme, el va initia cea mai cutremuratoare miscare de regenerare spirituala si morala a Bisericii Ortodoxe, care atinge si astazi multimi de inimi tinere. Un pastor baptist, în plenul senatului Statelor Unite, Îi cere iertare lui Dumnezeu pentru legiferarea pacatelor, îndraznind sa le numeasca. Rugaciunea lui întoarce multi americani la Domnul si revigoreaza credinta Bisericilor protestante din lumea întreaga. Continui cu exemple din imediata mea vecinatate. În noaptea de Revelion, primesc din partea uneia dintre cele mai stralucite minti ale medicinii sibiene, o tânara catolica, urmatorul mesaj: "Ceea ce îmi doresc (pentru anul urmator) pot exprima într-un cuvânt: 'Isus'." Cunoscând-o, o si cred. Iar, în sfârsit, o batrânica se aseaza lânga mine de fiecare data când merg la slujba, întrebându-ma: "- Ai fost la cateheza?" "- Nu", îi raspund de fiecare data, "am facut deja cateheza, nu apartin acestei comunitati religioase, nu am timp...". Îmi zâmbeste si îsi reînnoieste invitatia pentru saptamâna viitoare. Ea e nelipsita de la Casa Domnului.

Ce spuneti de oamenii acestia? Nu-i asa ca, atunci când ne gândim la lucrurile sfinte, la slujbe si activitati ecleziale, asociem ideea de Biserica cu cea de comunitate a "sfintilor practici", oameni cu vieti exemplare, de o moralitate fara pata, cu pasiuni exclusiv duhovnicesti, cu un fel de a se îmbraca si de a se comporta "nefiresc", "suprafiresc"?

* * *

Îmi amintesc de o seara în care pasii ma purtau spre biserica. Urmau noaptea si dimineata în care se celebrau "Învierea". Nu prea vizitam lacasul de cult pe atunci decât la sarbatoarea pascala. Cete de oameni porneau în aceeasi directie. Era însa o doamna care statea în poarta, ne sorbea din priviri pe noi toti si ne ura de bine pe un ton tragic: "- Duceti-va voi! Eu sunt prea pacatoasa pentru a merge la Înviere!" M-au urmarit spusele ei. Stiti de ce? Sunt oameni care afirma cu tarie ca nu-i intereseaza Dumnezeu. Sunt oameni care se straduiesc sa creada ca nu exista Dumnezeu. Sunt oameni specializati în a inventa carti, documentare si filme împotriva lui Dumnezeu-Fiul. Ne-am pus vreodata problema ca, în toata diversitatea lumii departe de Biserica, sunt suflete care nu mai cred în iertarea lor, în învierea lor?

Exista pe undeva, în Vechiul Testament, o carte numita "Cântarea Cântarilor". Se afirma despre aceasta carte ca ar fi un elogiu la adresa iubirii. Evreii o considera o scrisoare de dragoste a lui Dumnezeu pentru poporul ales. În acord cu Traditia, "Cântarea Cântarilor" este o carte alegorica ce evoca dragostea dintre credincios si Domnul Isus. Fata reprezinta Biserica si, prin Biserica, pe fiecare credincios convertit în parte. Iar Solomon ar fi un exponent al Domnului Isus. Printre primele cuvinte ale fetei stau acestea: "Sunt neagra, dar sunt frumoasa, fiice ale Ierusalimului" - C.C. 1, 5 - . Fata îsi vede pacatul, natura adamica, atunci când se întâlneste cu Solomon. Lumina lui Cristos descopera pacatul din noi. Cu toata dragostea si în deplin discernamânt spun ca a te vedea "negru", "cazut", vrednic de a fi "damnat", poate fi începutul zamislirii în tine a unei fapturi noi.

Suntem foarte diferiti ca oameni. Chiar si gemenii ce împart acelasi sac vitelin pentru o vreme, au alte directii de viata, nu de putine ori antagonice. Un singur lucru ne leaga pe toti: PACATUL. Pe cei morali si pe cei cazuti prada cumplitelor patimi. Pe cei bogati, precum si pe nevoiasi. Pe intelectuali si pe analfabeti. "Toti doar au pacatuit si sunt lipsiti de maretia lui Dumnezeu", spune apostolul Paul în "Scrisoarea catre Romani 3, 23." În lumea noastra, nu esti un vorbitor agreat daca aduci vorba despre pacat. Curând, clericilor nostri li se va interzice sa predice despre pacat. Iata unul din multele si multele motive pentru care ma bucur ca sunt un simplu laic, insignifiant: pot spune lucrurilor pe nume, fara consecinte. Însa, atunci când vorbesc despre pacat, ma gândesc mai întâi la mine. Eu sunt o mostra de pacat. "Cu gândul, cuvântul, fapta si omisiunea, din vina mea, din vina mea, din prea mare vina mea"[1]. Convertirea mea m-a facut sa cred ca voi fi cu totul o faptura noua si asta instant. Cu adevarat, multe lucruri s-au schimbat. Mi s-au deschis ochii si pricep Sfintele Scripturi. Am o viata (nesatisfacatoare, dar am) de partasie cu Dumnezeu si cu Biserica. Dar sunt unele pulsiuni, dorinte, atitudini, fapte care contravin conceptiei imaculate pe care o asociam crestinilor întorsi la Cristos. Unele deficiente spirituale se vor îndrepta pe parcurs. Altele vor dainui pâna la moartea trupului meu. Sunt convins ca si cei dintre noi care se considera crestini desavârsiti vor înfrunta firea ca si mine, pâna în vesnicia regenerarii plenare. Iau de partea mea trei autori, doi teologi catolici si protestantul C.S. Lewis. Preotul Louis Beirnhert afirma: "Putem oare a face sa depinda în asemenea masura sanctificarea de hazardul unui psihism fericit sau de o evolutie reusita? Nu-i este mai lesne sa se desparta de sine însusi si sa-L accepte pe Dumnezeu unui om înzestrat cu o fire înclinata spre virtute, decât unui om ticalos sau obsedat. În fata exigentei despartirii de pacat ce se adreseaza însasi inimii, conditia oricarui om este strict aceeasi. Diferenta este ca, pentru toate aceste 'psihisme oropsite', sfintenia nu va înflori niciodata în perfectiune. Din cauza aceasta, oamenii nu-si vor cunoaste niciodata sfintenia. Ea nu se va revela decât în eternitate. Acestia sunt sfintii nenumiti astfel."[2] Aceeasi idee e sustinuta si de teologul catolic Francois Brune: "Sfintenia înseamna a face tot ce poti cu ceea ce esti... Iar în privinta asta, doar Dumnezeu este judecator. Toti cei care au avut o experienta la hotarele mortii repeta, dupa aceea, ceea ce spun fara încetare Evangheliile: nu avem niciodata dreptul sa-i judecam pe oameni!"[3]

***

Decorul pare sumbru. Dumnezeu e drept, uraste pacatul. Omul alege pacatul si respinge dreptatea. Aceasta incompatibilitate între Creator si creatia cazuta a fost cea mai mare criza existenta vreodata în toata Creatia. Dimensiunea acestui moment critic e cosmica. Atunci când Ioan a fost rapit la cer pentru a i se dicta Apocalipsul, Ioan a fost impresionat de durerea care exista în cer, încât a izbucnit în plâns. Nu era nimeni care sa împlineasca nevoie de curatie a lui Dumnezeu: "Apoi am vazut în mâna dreapta a Celui care sta pe tron o carte scrisa pe fata si pe dos, pecetluita cu sapte peceti. Si am vazut un înger puternic, care striga cu glas înalt: 'Cine este vrednic sa deschida cartea si sa desfaca pecetile ei?' Dar nimeni, nici în cer, nici pe pamânt, nici sub pamânt, nu era în stare sa deschida cartea, nici sa se uite în ea. Eu plângeam mult, ca nimeni nu s-a aflat vrednic sa deschida cartea, nici sa se uite în ea." - Apoc. 5, 1-4. Însa, în toiul crizei, Isus Îsi face aparitia. Domnul Cristos, în care regalitatea Leului devine una cu blândetea Mielului sacrificat. - Apoc. 5, 5-6. În acest moment, apogeul suferintei creatiei devine cântare noua de biruinta: "El merse si lua cartea din mâna dreapta a Celui asezat pe tron. Si când lua cartea, cele patru fiinte si cei douazeci si patru de batrâni se aruncara la pamânt dinaintea Mielului. Fiecare avea o harpa si cupe de aur pline cu parfumuri, care sunt rugaciunile sfintilor. Cântau un cânt nou: 'Vrednic esti sa iei cartea si sa desfaci pecetile ei, caci ai fost înjunghiat si cu sângele Tau ai rascumparat pentru Dumnezeu oameni din toate triburile, limbile, popoarele si natiunile si ai facut din ei o împaratie pentru Dumnezeul nostru si preoti, iar ei vor domni pe pamânt'" (Apoc. 5, 8-10).

Sfântul Sofronie al Ierusalimului spune, vorbind în numele Domnului Isus: "Înaintea Mea, nimeni nu a învins lumea, dar dupa Mine o învinge cine vrea". Prin pozitia în Cristos, orice om poate gusta mântuirea. În afara de Isus, nu este alt nume dat noua, dumneavoastra si mie, pentru mântuirea sufletelor noastre" (Faptele Apostolilor 4,12).

* * *

Se va celebra din nou Învierea Domnului Isus. Ai de gând sa asisti la slujba? Sau esti prea pacatos pentru a te apropia de Cristos? Isus este Puterea care a învins moartea. Isus este Puterea care a învins moartea din tine. Poate ca nu sti, iubite suflet. Dar, la mormântul gol nu au ramas doar bucati de pânza impregnate puternic prin metamorfoza trupului. La mormântul gol din dimineata Învierii e pentru tine, pentru mine, pentru fiecare fiinta omeneasca, o viata noua, smulsa din cer, conducând spre cer.

Cristos a înviat! Cristos ne cheama la Înviere!

Se bucura zorii de Tine, Doamne! Tu, pârga a celor adormiti, ai revenit în viata. Bine-ai venit în lumea care nu va mai fi niciodata la fel!

Ma-nchin Tie, Isuse, Cel dintâi Nascut din toata zidirea! Noule Adam, capul sarpelui l-ai zdrobit prin moarte si înviere. Pacatul a fost achitat, Iadul a fost înfrânt, iar cheile locuintei mortilor sunt în mâinile Tale! Fumul jertfelor s-a risipit de mireasma jertfei Tale. Legea a fost împlinita în Tine, iar Cartea cu sapte peceti a fost deschisa de Singurul vrednic sa o faca!

Bine-ai venit în lumea care nu va mai fi niciodata la fel! Bine ai venit în mine!

 

[1] Fragment din liturgica romana
[2] Louis Beirnaert, Experienta crestina si psihologie
[3] Francois Brune, Cristos si Karma

Andrei Patrînca

Această pagină a fost listată de la adresa: http://www.profamilia.ro/meditatii.asp?reflectia=137
Vă rugăm să respectați drepturile de autor