www.profamilia.ro /meditatii.asp?reflectia=130
 
 MEDITA?II 

Reflec?ia saptamânii

Inapoi la cuprins

Frustrarea
- 8 februarie 2007 -

Psihologul crestin M. Scott Peck, în lucrarea "In search of stones", povesteste cum, înainte de pensionare, a fost consultat de patru femei foarte asemanatoare. Aveau între saizeci si saptezeci de ani si cam aceeasi problema: erau frustrate din cauza îmbatrânirii si cazusera în depresie. Nu erau religioase. Banii si-i facusera prin casatorie sau munca. Copiii lor erau toti "succese" si parca viata lor urmase un scenariu dinainte stabilit. Dar acum faceau cataracta, aveau nevoie de aparate auditive, de dinti falsi si de "solduri noi". Piesa vietii lor devenise foarte dramatica si în nici un caz pe placul lor, asa ca doamnele erau nervoase. Psihologul a încercat sa le ajute prezentându-le batrânetea ca pe un timp pe care în nici un caz nu trebuie sa-l piarda, privindu-se în oglinda si îngrijorându-se de fiecare nou rid care le apare pe fata. Apoi, le-a expus ideea ca aceasta perioada a vietii ar trebui sa fie mult mai spirituala, sa fie un stagiu de pregatire. Nu i-a fost deloc usor sa le faca sa accepte aceasta idee. Le-a repetat de câteva ori faptul ca ele nu sunt scenaristele vietilor lor si ca, de fapt, viata nici nu le apartine. Doua dintre ele au preferat sa plece si sa nu mai asculte predicile lui, alegând depresia si nedorind sa se împace cu ideea ca, de fapt, ele nu sunt regizoarele vietilor proprii. La cabinet s-a prezentat si o alta doamna, care, desi era mult mai afectata de depresie, gândea dintr-o perspectiva crestina. Pe la saizeci si ceva de ani, doamna suferise o dezlipire de retina la ambii ochi. Oftalmologul nu reusise sa îi reataseze retina. Doamna era cumplit de suparata pe doctor si, desi nu avea nici o dovada, era convinsa ca medicul gresise operatia si era vinovat de malpraxis. Era 90% oarba si furioasa pe soarta ei. Scott Peck îi spune doamnei: "În clipa asta nu sunt convins ca veti ajunge în Rai carând cu dumneavoastra atâta mândrie. Vi se pare ca orbirea de care suferiti e un blestem, dar în acelasi fel ati putea-o privi ca pe o binecuvântare ce v-a fost data ca sa scapati de povara mândriei. Cu exceptia ochilor, sunteti destul de sanatoasa si, probabil ca mai aveti cel putin zece, doisprezece ani de trait. Depinde numai de dumneavoastra daca doriti sa traiti acesti ultimi ani ca pe un blestem sau ca pe o binecuvântare". Când a revenit pentru a treia sedinta, depresia ei de patru ani disparuse.

Ce este frustrarea? Un fenomen complex de dezechilibru afectiv ce apare la nivelul personalitatii în chip tranzitoriu sau relativ stabil, ca urmare a nerealizarii unei dorinte, a obstructionarii satisfacerii unei trebuinte, a deprivarii de ceva ce ne apartinea anterior, în ordinea materiala sau în plan proiectiv si afectiv. Cu alte cuvinte, ansamblul modificarilor mintii noastre, datorita unei lipse reale sau imaginare, justificate obiectiv sau subiectiv. Suferiti de pe urma frustrarii? Cum reactionati la situatiile frustrante? Sunteti persoane cu toleranta scazuta la frustrare din când în când sau va luptati permanent cu ea? Cum priveste Dumnezeu frustrarea? Exista mijloace duhovnicesti de depasire a ranilor produse de frustrare? Fara nici o intentie de a reda aceasta reflectie printr-o omiletica a interogatiilor, va fac invitatia de a va "cauta" de frustrare, câta vreme aceasta maladie a lumii post-moderne nu ne va rasturna, atât dumneavoastra, cât si mie, întregul echilibru mental si spiritual.

Cu câtiva ani în urma, am vizitat o familie deosebita de credinciosi. Material, aceasta familie era cea mai bogata din oras. Corectitudinea, alaturi de etica muncii le oferisera un statut social de invidiat. Era suficient sa le rostesti numele în oras pentru a fi si tu privit cu respect. Stând la masa cu "stâlpul casei", sot si tata a trei copii, acesta mi-a dezvaluit frustrarea lui, veche, dar înca perceputa puternic. Parintii nu avusesera bani sa-l trimita la facultate, desi el si-ar fi dorit mult sa urmeze studiile superioare. Cu un entuziasm remarcabil, am încercat sa-l conving ca nu e timpul pierdut. Si ca, pentru a învinge frustrarea, singura solutie este sa o anihileze, înscriindu-se acum la facultatea dorita. S-a uitat la mine cu acea duiosie care deriva dintr-o combinatie a experientei de viata cu spiritualitatea înalta si mi-a spus: "Daca ai stii câte frustrari din astea îti rezerva viata!" A trecut vremea si aveam sa experimentez una dintre cele mai frustrante situatii din viata mea. Dupa terminarea facultatii, 10% dintre colegii mei au prins o specializare apropiata celei dorite, 10% nu au obtinut un punctaj de trecere, iar 80% a trebuit sa ne reorientam spre o alta sectie. Care au tolerat usor aceasta situatie profesionala frustranta, specifica societatii românesti? Colegii mei crestini. Cu un optimism care pentru un necrestin ar fi "frate" cu deviatia maniacala, colegii mei credinciosi au acceptat situatia, au depasit-o, au mers mai departe.

Exista doua curente radicale de opinie, elaborate de crestini, cu privire la frustrare. Nu le-am gasit scrise nicaieri, dar le-am remarcat si cred ca nu sunt singurul. Primul sustine faptul ca frustrarea nu are ce cauta în "panoplia" interiorului nostru, în care locuieste Spiritul Sfânt, ca noi, crestinii, am fi cumva niste "îngerasi" care levitam peste frustrarile inerente vietii, fara ca ele sa ne atinga. Un al doilea curent ne îndeamna sa luptam cu circumstantele frustrante, sa initiem reforme sociale, sa impunem ostentativ principiile crestine politicienilor neconvetiti si tuturor autoritatilor laice, sa ridicam Biserica mai presus de stat. - Asa au gândit de pilda fratii nostrii reformati, modelul de "Biserica supra-stat" fiind cuprins în teologia calvina si practicata în zorii Bisericii Reformate -. În realitate, ambele tendinte extreme sunt la fel de periculoase si de ineficiente. Dând glas primului curent, ne-am nega realitatea launtrica, ascultând de al doilea, ne-am stradui zadarnic sa câstigam razboaie spirituale, luptând cu armele firii. Scriptura ne propune un alt model. Un model din complexitatea caruia eu m-am oprit doar la trei învataturi.

O prima învatatura ne este data de psalmistul David, cel ce a avut mult de furca cu frustrarea:

"Doamne, m-ai cercetat si m-ai cunoscut.
Stii când am stat si când m-am ridicat si de departe mi-ai patruns gândul.
Cararea mea si firul vietii mele Tu le-ai cercetat
si toate caile mele mai dinainte le-ai vazut.
Ca înca nu este cuvânt pe limba mea
Si iata, Doamne, Tu le-ai cunoscut pe toate si pe cele din urma si pe cele de demult;
Tu m-ai zidit si ai pus peste mine mâna Ta
Minunata este stiinta Ta, mai presus de mine; este înalta si n-o pot ajunge.
Unde ma voi duce departe de Duhul Tau si de la fata Ta unde voi fugi?
De ma voi sui în cer, Tu acolo esti. De ma voi coborî în iad, de fata esti.
De voi lua aripile mele de dimineata si de ma voi aseza la marginile marii
Si acolo mâna Ta ma va povatui si ma va tine dreapta Ta."
Psalmul 138 (139), 1-10

David ne învata ca, indiferent de situatiile din vietile noastre, indiferent de probleme, lipsuri, infirmitati, Dumnezeu este stapân peste istoria universala si peste istoria fiecaruia dintre noi. El le cunoaste si nu le îngaduie la întâmplare. Când ne copleseste frustrarea, sa privim cu ochii credintei catre Cel a Carui suveranitate nu cunoaste margini! Sa ne lasam impresionati de maretia Lui, sa ne odihnim în Voia Lui, cea buna, placuta si desavârsita".

O alta învatatura ne este oferita de apostolul Paul, în "Epistola catre Filipeni": "Nutriti în voi acelasi simtamânt care era în Cristos Isus. El, care din fire este Dumnezeu, nu a socotit ca o cucerire egalitatea Sa cu Dumnezeu, ci S-a dezbracat pe Sine Însusi, a luat fire de sclav si S-a facut de o asemanare cu oamenii, iar dupa felul Lui de a fi a fost socotit ca un om. S-a umilit pe Sine Însusi si S-a facut ascultator pâna la moarte, moartea pe cruce. De aceea L-a si înaltat Dumnezeu si I-a daruit Numele ce sta deasupra oricarui nume, ca la numele lui Isus sa se plece tot genunchiul, al celor din cer, de pe pamânt si de sub pamânt, iar orice limba sa dea marturie ca Domn este Isus Cristos, spre marirea lui Dumnezeu - Tatal." - Filipeni 2, 5-11.

Cristos nu a fost scutit de prilejuri de frustrare. S-a coborât din marire, a trait ca rob, a platit în locul nostru pretul pacatului. A murit torturat, supus celei mai crunte morti de atunci. Trupul I-a fost îngropat într-un mormânt de împrumut, în timp ce cu Spiritul S-a pogorât în locuinta mortilor, stramutând în Rai sufletele adormite cu credinta în El. Dar dupa suferinta si moarte, Isus va domni din nou peste toate, în unitatea suprema a Sfintei Treimi. Iar dincolo de frustrarea de o clipa, Isus va vedea "o samânta de urmasi" - Isaia 53, 10 -, adica pe toti crestinii de peste veacuri care I-au înteles chemarea. Problema omului nostru - chiar a crestinului de azi - este ca nu mai priveste dincolo de pragul mortii. Investeste totul în viata aceasta fizica, limitata, si, prin urmare, asteapta totul de la ea. Domnul a învins frustrarea anticiparii martiriului, privind la binecuvântarea de dincolo de cruce. Noi suntem chemati la a trai prezentul în lumina viitorului, la ne reproiecta expectantele în dimensiunea eternitatii, guvernata dupa legile echitatii depline.

În sfârsit, o alta lectie o putem desprinde urmarind atitudinea Domnului Isus din seara de dinaintea prinderii Sale. - Ioan 14-18 -. E împreuna cu ucenicii, la ceas de cina. Urmeaza Calvarul. Stie ce-L asteapta. Nu se tânguieste în public. Nu cauta mila ucenicilor. Nu cere nimic pentru Sine. Adreseaza ucenicilor cuvinte de îmbarbatare. Se concentreaza pe ei, se investeste în ei, Îsi aduna toate fortele daruindu-Se din nou, consumându-Se pentru ei. Scapi de frustrare tamaduindu-le ranile produse de frustrare altora! Te regasesti pe tine, pierzându-te!

Cu siguranta, Dumnezeu are rezervate pentru noi multe alte mijloace de a ne ajuta sa traim victoriosi într-o lume care cauta sa ne înfrânga! Iar daca frustrarile vietii ne-au condus pe carari întunecate, daca vointa ne este captiva, daca bucuria si speranta si-au pierdut sensul, sa ne predam lui Isus! Sa patrundem prin Isus Cristos în vecernia iubirii divine, ce acopera frustrarea si vindeca ranile produse de ea!

"Doamne Isuse, Cel ce ai spus apostolilor Tai ca le lasi pacea Ta, da-ne noua Pacea! Pentru ca, prin ea, sa învingem frustrarea, sa-Ti recunoastem suveranitatea, sa traim pe pamânt cu ochii atintiti spre Cer, sa ne pierdem în slujirea altora si sa ne regasim în Tine! Da-ne noua Pacea!"

"Lili si cu mine suntem un cuplu ajuns de mult la maturitate. Avem cincizeci si sase si respectiv cincizeci si sapte de ani. Poate sunteti surprinsi de remarca mea, dar nu ar trebui. Gasesc de-a dreptul amuzanta aceasta tendinta a culturii noastre de a nega nu numai moartea, dar si îmbatrânirea. Majoritatea americanilor par sa creada ca maturitatea începe la 60 de ani. Daca asa ar sta lucrurile, atunci "batrânetea" ar fi normal sa înceapa pe la 120 de ani.

În orice caz, nu mai am forma fizica si energia pe care le-am avut odinioara. Mi-e din ce în ce mai greu sa urc si sa cobor din masina, ori sa urc treptele din fata casei la sfârsitul unei zile grele si nu este numai vina coloanei mele vertebrale. Toate ma supara: vederea, auzul, dintii. O veche ruptura a tendonului lui Ahile îmi provoaca slabiciune în glezna stânga, iar o fractura pe care am suferit-o cu mult timp în urma mi-a slabit glezna dreapta. Uit cuvinte simple si nume si nu îmi este foarte clar daca mi-a slabit memoria foarte mult sau pur si simplu am prea multe de memorat. N-am nevoie de mila nimanui, pentru ca Lili îmi ofera mila din plin. Cu zece ani în urma, râdeam si faceam haz de sanatatea ei de fier, chiar daca e cu aproape doi ani mai mare decât mine. Acum nu mai e de râs. Colesterolul îi este ridicat. A pierdut doi dinti din cauza gingiilor care îmbatrânesc si ele si mai are câtiva dinti care se misca. În saptamâna în care eu am avut ultima operatie pe coloana, i-au scos o gramada de pietre din vezica biliara. Sa nu uitam de pastilele de calciu si estrogen. Recent a trebuit sa fie operata la glezna. Are artrita la degete. De fiecare data când merge la oculist, acesta îi spune ca 'lentila s-a mai aburit putin'. Nu este cine stie ce sa te doara toate cele, dar Îi multumim lui Dumnezeu ca cel putin ne avem unul pe celalalt si ne putem împartasi necazurile."

 

Note
[1] Brânzei, Daniel - "Lucrurile de sus", Carmel Print, 2004
[2] M Scott Peck, M.D. - "In search of Stones"

Andrei Patrînca

Această pagină a fost listată de la adresa: http://www.profamilia.ro/meditatii.asp?reflectia=130
Vă rugăm să respectați drepturile de autor