www.profamilia.ro /meditatii.asp?reflectia=13
 
 MEDITA?II 

Reflec?ia saptamânii

Inapoi la cuprins

Frunza verde
- 15 ianuarie 2004 -

Am participat, nu de mult timp, la o înmormântare. Preotul care a predicat, voind sa evidentieze importanta si demnitatea fiintei omului, spunea printre altele: "Oamenii care nu cred în Dumnezeu considera omul ca ceva care traieste putin timp pe pamânt apoi moare si totul se termina. În cazul acesta omul nu ar fi cu nimic mai mult decât o frunza, care se iveste primavara, traieste câteva luni pe ramul copacului, apoi se îngalbeneste, moare si cade în pamânt. Intra astfel într-un anonimat total. Dumneavoastra, ca fiinte cu ratiune, stiinta, vointa si libertate, v-ar conveni sa fiti redusi la valoarea unei simple frunze?" întreba retoric predicatorul.

Poate acel predicator a minimalizat valoarea frunzei, pentru a evidentia maretia omului. Si, poate, avea dreptate. Totusi noi ne-am obisnuit asa de mult cu frunzele care ne înconjoara, încât usor le rupem, usor le calcam în picioare, usor le ardem toamna, usor le desconsideram. Însa aceste frunze sunt adevarate minuni ale lui Dumnezeu.

Mai întâi ma gândesc la batrânul Noe: ce bucurie a simtit atunci când porumbelul i-a adus în cioc o ramurica înverzita, cu câteva frunzulite! Acele frunzulite parca vorbeau, purtau în ele o veste minunata: pamântul devenise din nou locuibil si Noe scapa din închisoarea arcei sale. În antichitate oamenii foloseau frunzele de laur pentru a împodobi fruntea învingatorilor. Frunzele de laur vorbeau tuturor despre curajul si puterea celui încoronat cu acest frunze. Frunzele au fost si decor pentru marile sarbatori. Ma gândesc acum la procesiunile evreilor, care purtau în mâini acele frumoase frunze de palmier.

Frunzele au constituit si vor constitui pentru întreaga omenire hrana. Nici nu ne-am putea imagina masa noastra fara gustul minunat al frunzelor. Cât de hranitoare sunt diferitele salate, cât de placut e parfumul atâtor mirodenii. Chiar si frunza de urzica, pe care de multe ori am evitat-o, stiind ca doar o simpla atingere ne va ustura, e atât de placuta si atât de hranitoare în primele zile ale primaverii!

Apoi atâtea frunze sunt adevarate laboratoare de medicina: contin asa de multe elemente terapeutice, încât medicii se întrec si nu se satura sa ni le prescrie ca leac pentru o multime de boli. Oare în vechime (si pâna în zilele noastre, când au fost inventate medicamentele chimice), frunzele nu au fost singurele medicamente pentru omenire? Si azi, din orice frunze am face ceai, nu se poate sa nu aiba un efect binefacator.

Când eram elev în clasa a cincea, îmi amintesc ca profesorul de botanica ne-a dat ideea de a ne înjgheba fiecare câte un ierbar. Fiecare dintre noi am început sa adunam fel de fel de frunze si sa le uscam, tinându-le presate în cartile noastre. Dupa ce se uscau deveneau adevarate fotografii prin cartile noastre. Iar profesorul ne arata si ne explica cât de frumoase si minunate erau aceste frunzulite, chiar daca erau uscate. N-am sa uit niciodata cum ne vorbea despre multimea de nervuri ale frunzei, despre multitudinea de forme si marimi a frunzelor, despre culoarea pe care o capata frunzele, despre dantelaria variata a marginii frunzelor. Nu o spunea deschis (pentru ca nu avea voie) dar ne facea sa întelegem perfect ca aceste frunze erau adevarate minuni ale lui Dumnezeu (el spunea "ale naturii").

Frunzele, desi noi nici nu ne dam seama usor, constituie marele laborator pe care ni l-a oferit Dumnezeu pentru a ne prepara, zi si noapte, oxigenul asa de necesar noua tuturor. Va imaginati ca daca ar disparea toate frunzele de pe pamânt, am muri si noi o data cu ele pentru ca nu am mai avea ce respira? Atunci când oamenii distrug verdeata, când distrug culturile, distrug farmacia verde a terrei, distrug fabrica de oxigen.

Ati avut ocazia de a privi de sus o padure întinsa, în plina toamna? Este un tablou incredibil: o multime de culori, de la maroniu si pâna la un galben foarte deschis, o imagine de paradis, un peisaj greu de descris în cuvinte! Si asta tot datorita frunzelor, atât de minunat gândite si create de Dumnezeu. Frunzele, chiar si când se usuca, tot frumoase ramân!

Daca un necredincios ar privi cu bunavointa si cu suflet deschis o simpla frunza, ar avea în fata sa un mare tratat de teologie: ar vedea, usor de tot, câta inteligenta si fantezie a investit Dumnezeu în aceasta simpla si prea banala frunzulita.

Poporul nostru român, atent la tot ceea ce îl înconjoara si îl ajuta, a introdus frunza ca o însotitoare în momentele de bucurie si de jale. Acest laitmotiv "frunza verde" sau "foaie verde" apare permanent în folclorul nostru românesc. Oratiile de nunta si bocetele, doinele si baladele, cântecele de petrecere si uraturile, colindele si cântecele de dragoste încep cu o invocare a preafrumoasei frunze: "Frunza verde-a bobului" sau "Foaie verde de marar" si multe altele.

Daca pe pamânt ar fi o singura frunza ne-am uita la ea ca la o mare minune a lumii. Dar daca sunt mai multe, nu merita oare aceeasi pretuire? Ne plac tuturor tablourile si admiram marii pictori. Dar frunzele nu sunt picturi. Ele sunt adevarate opere de arta vii, create de Dumnezeu. Oare nu merita o adevarata admiratie Marele Artist?

Îti multumim, Doamne, pentru minunatele frunze pe care le-ai gândit si le-ai creat pentru noi!

pr. Iosif Dorcu

Această pagină a fost listată de la adresa: http://www.profamilia.ro/meditatii.asp?reflectia=13
Vă rugăm să respectați drepturile de autor