www.profamilia.ro /meditatii.asp?reflectia=119
 
 MEDITATII 

Reflectia saptamânii

Inapoi la cuprins

Fiti nebuni molipsitori!
- 9 noiembrie 2006 -

Ati vazut filmul "O minte sclipitoare"? Foarte probabil ca da. Premiat cu nu mai putin de patru statuete Oscar, filmul se numara printre "marii clasici", printre filmele pe care nu se poate sa nu le vezi. Având la baza evenimente reale, mai exact viata matematicianului John Forbes Nash (n. 1928 - vezi foto), filmul ofera o memorabila lectie de viata. Pentru cei care nu l-au vazut, el prezinta viata acestui om, cu "o minte sclipitoare", a carui cariera se anunta a fi glorioasa, dar, lovit fiind de schizofrenie, a cunoscut apoi o cadere brusca. Cu eforturi extraordinare, prof. Nash reuseste sa se redreseze, si, în ciuda bolii, a continuat sa mai predea. În seara aceasta am revazut doar finalul, incitat de o lectura care mi-a atras atentia asupra unui anumit fapt.

Într-una dintre aceste scene de la finalul filmului îl vedem pe prof. Nash, în martie 1994, iesind dupa o ora de curs sustinuta la Universitatea Princeton. Afara îl asteapta un barbat care îl abordeaza. Dar prof. Nash stie deja ca mintea îi joaca feste si de atâtea ori a fost vazut vorbind cu personaje imaginare, asa ca nu se repede sa îi raspunda. În schimb opreste o studenta si o întreaba: "Poti sa îl vezi?" Aceasta raspunde: "Da." Repeta: "Esti sigura?" Primind din nou confirmare, prof. Nash se întoarce catre barbat si îi spune: "Iertati-ma. Totdeauna sunt suspicios cu oamenii noi. Acum stiu ca sunteti real, asa ca..." si porneste alaturi de cel care îi aduce vestea ca a câstigat premiul Nobel în Stiinte Economice.

Recunosc ca nu m-am gândit la aceasta pâna la lectura de care aminteam mai sus, dar într-adevar, viata prof. Nash este într-un fel viata fiecaruia dintre noi. Asemenea luptei lui împotriva vocilor pe care le auzea, împotriva nalucilor care îi tulburau existenta, avem si noi de dus o lupta, doar mutata din spatiul psihologic în cel spiritual. Pentru ca cine poate sa spuna ca nu "aude" voci, care adesea se confrunta în minte tragându-ne nu de putine ori în directii opuse. Câte fantasme nu ne invadeaza mintea! Lupta lui Nash, si lupta noastra, este una de discernere. Care este vocea lui Dumnezeu si care a satanei? Care gânduri ne înalta, si care ne coboara în mocirla? Cum putem sti ce sa alegem? Cum putem diferentia dorintele realizabile de plasmuirile înselatoare?

Discutând cu barbatul venit sa îl înstiinteze de premiul Nobel, prof. Nash îi spune: "Vezi... sunt nebun. Iau medicamente. Vad lucruri care nu sunt reale. Dar aleg sa nu le bag în seama. Ca o dieta pentru minte." Fiecare dintre noi suntem bombardati cu mii de ispite, stând acasa sau mergând spre strada. Diferenta o face atitudinea fata de ele. "Aleg sa nu le bag în seama." În clipa în care am ales altceva, când am ales sa le lasam sa intre în mintea noastra, acceptându-le ca alternative "reale", dam dovada de fapt schizofrenie spirituala. Nimeni nu spune ca daca în fata vezi un portmoneu plin de bani, cazut din buzunarul cuiva, sau formele mai mult dezgolite ale unei domnisoare, nu este "natural" ca gândul sa alunece în anumite directii. Dar dupa ce acele gânduri au batut la usa mintii mele ce fac? Le spun "poftiti" sau "aleg sa nu le bag în seama"?

Discernerii vocilor, dar sub numele de discernere a duhurilor, Sfintii Parinti i-au dedicat numeroase tratate. Este la urma urmelor o arta sa stii sa alegi ce asculti, sau de ce sa asculti. Este interesant, întorcându-ne la momentul din martie 1994, modul în care reactioneaza prof. Nash: cu toata umilinta, apeleaza la o studenta întrebând-o: "Poti sa îl vezi?" Gestul lui, revenind la spatiul spiritual, ne subliniaza importanta comunitatii, la care putem de asemenea apela atunci când este vorba de discernere. A cere sfatul altcuiva (fie el preot, ruda, prieten) atunci când îti este greu sa faci o alegere în viata, costa la capitolul mândrie, dar este de multe ori singura solutie, dat fiind ca adesea lucrurile se vad mai clar din exterior. Dumnezeu nu vorbeste doar în mintea noastra ci si prin gura celor de lânga noi.

Luând în seama cele de mai sus, vad acum filmul si într-o alta cheie: ca o încurajare de a ne trai cu curaj si pe fata "nebunia" crestinismului, în ciuda râsetelor pe care le putem provoca. Da, si ce daca avem anumite "ticuri", precum acela de a ne face cruce când trecem pe lânga o biserica? Si ce daca stam de vorba cu îngerul nostru pazitor, cerem mijlocirea sfintilor si credem într-o Treime invizibila? Sunt semne de nebunie pentru lumea moderna în care locuim. Dar aceasta trebuie sa ne preocupe mai putin decât deprinderea acelui "fler" de a distinge ce ne spune Dumnezeu, ce vrea Dumnezeu de la noi.

Ma mai întorc pentru ultima oara la prof. Nash, acum la momentul discursului dupa primirea premiului Nobel. "Am crezut întotdeauna în numere, în ecuatii si în logica", ar fi spus prof. Nash (greu de crezut, sincer cred ca discursul a fost dramatizat pentru film, dar sa trecem cu vederea). "Dupa o viata întreaga ma întreb ce este într-adevar logic. Cautarea mea a fost în domeniul fizic, metafizic, cel al închipuirilor si înapoi. Si am facut cea mai importanta descoperire a carierei mele, cea mai importanta descoperire a vietii mele: doar în misterioasele ecuatii ale dragostei poate fi gasita logica ratiunii."

Avem un Dumnezeu care este iubire si care ne-a creat din iubire, pentru iubire. Stim din proprie experienta ca uneori din iubire ajungi sa faci lucruri nebunesti. Dumnezeu si-a jertfit propriul Fiu: ce nebunie mai mare? Un sfânt si-a vândut toate bunurile si le-a dat saracilor; altul s-a lasat gazat de hitleristi în locul unui tata de familie; o sfânta a ales sa moara punând mai presus viata fetitei ei nenascute: nebuni, nebuni, nebuni! Sa fim nebuni este si soarta noastra. A fi k-lumea, în rând cu lumea, are doar aparenta ratiunii. Adevarata ratiune o gasim altundeva. Sa alegem deci nebunia crestinismului, refuzând sa traim într-un sanatoriu (bisericuta, izolare, spuneti-i cum doriti) si cautând în schimb, asemenea lui Nash, modurile de a ne trai "boala" între semeni. As adauga: "moduri molipsitoare de a ne-o trai". Pentru ca, evident, obiectivul nostru este sa transformam lumea într-un gigantic sanatoriu de nebuni pentru Cristos.

Radu Capan
www.capan.ro

Această pagină a fost listată de la adresa: http://www.profamilia.ro/meditatii.asp?reflectia=119
Vă rugăm să respectați drepturile de autor