www.profamilia.ro /meditatii.asp?reflectia=11
 
 MEDITA?II 

Reflec?ia saptamânii

Inapoi la cuprins

Timpul nu-i al nostru
- 1 ianuarie 2004 -

Era într-o noapte când se schimba anii. Un batrân de 88 de ani statea si privea pe fereastra cum ninge. Acea noapte minunata era pentru el un moment de reflectie: cum se scurge timpul, cum se scurg anii unul câte unul. La un moment dat intra un grup de colindatori. Îi cânta mosului o colinda. Mosul îi omeneste. Apoi unul dintre colindatori îl întreaba: "Mosule, câti ani ai?" "Dragul meu, raspunde mosul, nu stiu sa-ti spun câti am, sau câti mai am, dar pot sa-ti spun câti nu mai am. Au trecut din viata mea si nu-i mai am vreo 88 de ani."

Mare dreptate avea bunelul: anii trecuti nu-i mai avem, nu-i mai întâlnim, au trecut în vesnicie.

De multe ori avem o impresie foarte gresita: credem ca timpul ne apartine, ca putem face ce vrem noi cu el, ca-l putem risipi sau pierde, ca am fi stapâni pe el. Ori timpul, adica perioada în care noi ne perindam pe acest pamânt, este un mare dar al lui Dumnezeu.

Mai întâi nu noi am ales momentul în care sa intram în istorie, în timp, adica în aceasta farâma de vesnicie în care avem privilegiul de a fi fiinte vii pe acest pamânt. Dumnezeu ne-a trimis în timp, pentru a ne pregati vesnicia. Nimeni nu a spus: eu vreau acum sau eu vreau mai târziu. Doar Cristos a venit la "plinirea timpurilor", când întreg pamântul avea nevoie de prezenta sa.

Noi nu putem opri timpul. Avem rareori clipe minunate de fericire care nu am vrea sa se mai termine. Am vrea sa oprim timpul în loc. Dar nu avem nici o putere. Tocmai atunci timpul parca zboara mai iute.

Ce greu trec zilele în care suntem bolnavi! Ce lungi sunt zilele si anii pentru un detinut! Ce lungi sunt câteodata cele opt ore de munca si care noi am vrea sa treaca cât mai repede! Ce lung e timpul de asteptare când cel drag nu mai vine! Am vazut si multe persoane care asteapta cu nerabdare ziua pensionarii. E curios, nu? Parca asteapta sa îmbatrâneasca!

Adica de multe ori am asteptat ca timpul sa treaca mai iute pentru a ajunge la o tinta, la un liman, la o împlinire.

Dar sunt si momente, cum ar fi schimbarea anilor, în care ne dam seama ca timpul zboara prea iute.

Eu as vrea sa sublimez ce mare valoare are chiar si numai o ora. O ora e o nimica toata, are doar 60 de minute. O risipim asa de usor, o pierdem în lucruri inutile, sau o folosim pentru a face rele. În câteva minute se poate comite o crima, în 20 de minute se poate face un avort, în trei secunde se poate rosti o înjuratura, dureaza doar o clipa sa lovesti obrazul vecinului tau, privirea piezisa si dusmanoasa dureaza doar o fractiune de secunda. Si lista ar putea continua

Si totusi... Câte lucruri se pot face într-o ora, chiar si într-un minut.

O ora poate sa ne schimbe viata, destinul, ba chiar si vesnicia. Tâlharul din dreapta lui Isus, pe Calvar, s-a mântuit în câteva clipe. Nu avut nevoie de ani întregi. Poate multe destine s-au schimbat într-o clipa. Tineri, care s-au vazut si s-au îndragostit la prima vedere, au trait apoi o viata împreuna. Un tânar, impresionat de un gest frumos al unui preot, a luat decizia pe moment de a fi si el la fel cu acel preot.

Sa participi la o liturghie dureaza doar o ora; sa speli rana bolnavului dureaza 10 minute; sa faci pomana dureaza câteva secunde (cât bagi mâna în buzunar ca sa scoti un banut si sa-l pui în mâna saracului). Sa spui un Tatal nostru dureaza 15 secunde. Sa mângâi un mâhnit dureaza putin: întinzi mâna binevoitoare si îi mângâi fruntea sau obrazul. Un zâmbet dureaza si mai putin, dar face bine, vindeca rani.

Se spune ca un om, care moare de cancer, moare constient. Si se mai spune ca, desi este în culmea durerilor, el tot ar mai vrea sa traiasca macar câteva clipe. Ce mare valoare au clipele atunci când ele sunt numarate, atunci când nu le mai ai nici pe acestea!

Exista si persoane care doresc sa moara, sau care chiar îsi pun capat zilelor. Daca acestia ar sti ce valoare are macar o clipa, niciodata nu si le-ar împutina. Adica nu ar arunca marele dar al timpului pe care ni-l face Dumnezeu.

Oare de ce noi risipim în viata nu clipe, dar ani întregi, sau poate chiar zeci de ani? Cred ca este o grava inconstienta. Nu ne dam seama ce mare valoare au acesti ani (mai multi sau mai putini) pe care NI I-A DAT DUMNEZEU.

Acum, la schimbarea anilor, ne putem întreba franc si deschis: cât timp din anul 2003 am folosit efectiv pentru cresterea mea umana si spirituala? Cât timp i-am oferit lui Dumnezeu si cât intereselor mele meschine? Cât timp am afectat pacatelor? Cât timp am pierdut pur si simplu?

Binecuvântat fii, Doamne, pentru ca ne-ai dat existenta în timp, ca ne-ai oferit ani de viata, ca ne ajuti sa începem un alt an! Îti multumim pentru clipele minunate ale anului 2003!

Stapâne al timpului si al vesniciei, atâta timp cât stam în timp, da-ne o adevarata sete dupa vesnicie!

pr. Iosif Dorcu

Această pagină a fost listată de la adresa: http://www.profamilia.ro/meditatii.asp?reflectia=11
Vă rugăm să respectați drepturile de autor