www.profamilia.ro /meditatii.asp?reflectia=107
 
 MEDITA?II 

Reflec?ia saptamānii

Inapoi la cuprins

Respectele mele, Doamnelor Greutati!
- 6 aprilie 2006 -

Īntr-o buna zi, magarul unui taran cazu īntr-o fāntāna. Nefericitul animal se puse pe zbierat ore īntregi, īn timp ce taranul cauta sa vada ce e de facut. Pāna la urma, taranul hotarī ca magarul si asa era batrān, iar ca fāntāna, oricum secata, tot trebuia sa fie acoperita odata si odata. Si ca nu mai merita osteneala de a-l scoate pe magar din adāncul fāntānii. Asa ca taranul īsi chema vecinii, ca sa-i dea o māna de ajutor. Fiecare dintre ei apuca cāte o lopata si īncepura sa arunce de zor pamānt īnauntrul fāntānii. Magarul pricepu de īndata ce i se pregatea si se puse si mai abitir pe zbierat. Dar, spre mirarea tuturor, dupa cāteva lopeti bune de pamānt, magarul se potoli si tacu. Taranul privi īn adāncul fāntānii si ramase uluit de ce vazu. Cu fiecare lopata de pamānt, magarul cel batrān facea ceva neasteptat: se scutura de pamānt si pasea deasupra lui. Īn curānd, toata lumea fu martora, cu surprindere, cum magarul, ajuns pāna la gura fāntānii, sari peste margine si iesi frematānd...

Viata va arunca poate si peste tine cu pamānt si cu tot felul de greutati... Secretul pentru a iesi din fāntāna este sa te scuturi de acest pamānt si sa-l folosesti pentru a urca un pas mai sus. Fiecare din greutatile noastre este o ocazie pentru un pas īn sus. Putem iesi din adāncurile cele mai profunde daca nu ne dam batuti. Foloseste pamāntul pe care ti-l arunca peste tine ca sa mergi īnainte. [1]

* * *

Lectura acestei povestioare cu tālc m-a facut sa ma gāndesc la Postul Mare, perioada liturgica pe care cred ca toti crestinii o simt ca una īn care atacurile satanei sporesc, īn care mai mult ceea ce īti propui nu īti reuseste, īn care te simti mai neputincios, gārbovit, batjocorit si scuipat de viata, de cei de lānga tine, ori chiar de tine. Este probabil forma noastra palida de coparticipare la suferintele Lui, care ar trebui sa ne dea deja de gāndit: la capatul ei este Īnvierea. Dar cine sta sa se gāndeasca la aceasta cānd suntem la un pas de īngropaciune? Mergānd zilele trecute la spovada ma gāndeam ca nici nu stiu de unde sa īncep. Ma simteam atāt de apasat de lopetile cu pamānt care parca īmi intrase si īn gura: mai spune ceva daca poti... Mila lui Dumnezeu este īnsa mare asa ca pamāntul de pe mine īl tasez acum cu picioarele. Da, stiu, vor mai veni si alte lopeti de pamānt, la care eu nu trebuie decāt sa ma īncapatānez ca magarul de mai sus.

Sfāntul Augustin scria: "Pentru cei care īl iubesc pe Dumnezeu, totul se transforma īn bine, chiar si pacatele." Cāt optimism! Perspectiva noastra asupra negrului este clara: este negru. Doar Dumnezeu gaseste mereu īn negru o pata alba, o luminita ce trebuie īncurajata ca sa biruie īntunericul. Pentru noi pacatele, greselile, lipsurile, īncercarile, greutatile sunt inerent negative. Ce bun poti scoate din ele? Īntr-o frumoasa lucrare, pr. Tadeusz Dajczer scria ceva ce m-a impresionat profund: "Talantul nu este numai ceva ce ai primit, ci si lipsa unui anumit lucru. Īn lumina credintei, talantul este, de exemplu, sanatatea pe care o ai, dar daca esti bolnav, si acesta este un talant. Īn fiecare caz, Isus īti pune īntrebare: Ce faci cu acest talant? Poti īntr-adevar sa-ti risipesti atāt sanatatea cāt si - mai ales - lipsa de sanatate. Si totusi, totul este dar - talantul este un dar. Dumnezeu īti face fara īncetare daruri. Un talant este, bunaoara, neputinta ta de a te ruga, pe cānd tu consideri aceasta o nenorocire. Ceea ce conteaza este ce faci cu aceasta neputinta de a te ruga. Poate ai īngropat acest talant si īti spui: Ei bine, nu am sa ma rog. Cānd de fapt poti scoate de aici atātea lucruri: incapacitatea de a te ruga trebuie sa faca sa creasca īn tine foamea de Dumnezeu si, chiar prin aceasta, sa devina pentru tine un mijloc de sfintire."

"La fel stau lucrurile cānd ai probleme casnice, cānd familia este dezmembrata: si acesta este talantul tau si o sansa oferita de Dumnezeu. Ce vei face? Daca cedezi disperarii si descurajarii, īl īngropi īn pamānt. Un om de credinta nu poate sa nu perceapa sensul adānc al īncercarilor sale" [2]. Cred ca aici pr. Dajczer ne da un criteriu de masurare a credintei noastre: ne plāngem, ori chiar blestemam ce ni se īntāmpla rau īn viata, ori cautam sensul lor si modul īn care le putem fructifica? Ceea ce ai gresit trebuie transformat īn īnvatatura. Cānd ceva īti lipseste, nu esti sarac: ai lipsa acelui lucru. Cānd greutatile te apasa, de fapt esti binecuvāntat spre cresterea ta. Aceasta īmi aminteste de o parabola:

La o manastire a sosit īntr-o zi un tānar ce dorea sa intre īn rāndul calugarilor. Staretul l-a primit cu bratele deschise, i-a aratat chilia si l-a introdus īn programul zilnic de rugaciune si munca. Dupa cāteva zile, amarāt, tānarul aspirant vine la staret: "Parinte, mi-e tare greu: mi-e greu cu rugaciunea multa, mi-e greu cu munca multa, mi-e greu." "Hai sa ne plimbam īn gradina mea", īi spuse staretul, "si sa vorbim mai pe īndelete". Tānarul porni cu staretul spre gradina povestind tot drumul despre problemele lui. Ajuns īn gradina observa un lucru ciudat: niste palmieri care aveau pusi bolovani īn vārf. Mirat, tānarul s-a oprit si l-a īntrebat: "Parinte, ce este cu palmierii acestia?" Staretul i-a raspuns: "Fiule, cresc de cātiva ani palmieri si īntotdeauna aveam probleme cu ei: cresteau repede, frumosi, īnalti, dar subtiri. La primul vānt mai puternic se frāngeau. Frumusete de palmieri. M-am rugat atunci lui Dumnezeu sa-mi spuna ce sa ma fac cu ei. Si īntr-una din nopti am avut un vis. Īmi spunea sa pun niste bolovani pe vārful palmierilor. Am ramas mirat, dar am facut īntocmai. La īnceput au murit cāteva frunze. Palmierul nu crestea īnsa. Mai apoi am vazut ca palmierul se īngrosa pe zi ce trece pentru ca, dupa nu mult timp, sa īnceapa sa creasca si īn īnaltime. Bolovanii au cazut, palmierii au crescut grosi si frumosi, iar vāntul nu i-a mai frānt. De atunci fac tot asa." Tānarul i-a multumit staretului si s-a īntors bucuros la treburile manastirii.

Si un final īntr-un ton umoristic. Se spune ca o pasare pornise prea tārziu spre tarile calde, astfel ca a fost surprinsa de o ninsoare grea. Frigul si zapada au facut ca pasarea sa cada la pamānt. Ar fi murit daca o vaca nu ar fi trecut pe lānga ea si nu ar fi scapat balega peste ea. Pasarea a īnceput sa īsi revina īn caldura balegii si a īnceput sa ciripeasca. Fermierul a auzit-o, a scos-o de acolo si a māncat-o. Morala povestii: nu oricine arunca murdarii peste tine este dusmanul tau, si nu oricine te scoate din mizerie īti este prieten.

Greutatile vietii merita reconsiderate... ori chiar respectate! Īn aceeasi carte, pr. Dajczer citeaza un fel de "testament" al sfintei Bernadeta, pe care īl redau īn continuare, ca o anexa la reflectie:

 

Pentru saracia tatalui si a mamei mele, ruinarea morii, bārna nenorocirii, vinul oboselii, oile rāioase, īti multumesc, Dumnezeul meu!

Gura īn plus de hranit care eram, pentru copiii mucosi, oile pazite, īti multumesc!

Īti multumesc, Dumnezeul meu, pentru procuror, comisar, jandarmi, si pentru cuvintele grele ale Parintelui Peyramale!

Pentru zilele īn care ai venit, Preasfānta Fecioara Marie, pentru cele īn care te-am asteptat, nu voi sti sa-ti multumesc decāt īn rai!

Dar pentru palma domnisoarei Pailhasson, pentru zeflemeli, jigniri, pentru cei care m-au crezut nebuna, pentru cei care m-au crezut mincinoasa, pentru cei care m-au crezut lacoma, īti multumesc, Preasfānta Fecioara Marie!

Pentru ortografia pe care n-am stiut-o niciodata, pentru memoria cartilor pe care n-am avut-o niciodata, pentru nestiinta si pentru prostia mea, multumesc!

Multumesc, multumesc! Pentru ca daca ar fi fost pe pamānt o fata mai nestiutoare si mai proasta, ai fi ales-o pe ea...

Pentru mama mea moarta departe, pentru supararea pe care am avut-o cānd tatal meu, īn loc sa-si īntinda bratele spre micuta lui Bernadeta, m-a numit "sora Maria-Bernard", īti multumesc, Isus!

Īti multumesc ca ai adapat cu amaraciune aceasta inima prea tandra pe care mi-ai dat-o!

Pentru Mama Josefina, care m-a declarat buna de nimic, multumesc!

Pentru Maica īndrumatoare, pentru vocea ei dura, severitatea si batjocurile ei, si pentru pāinea umilintei, īti multumesc!

Multumesc pentru ca am fost cea careia Maica Maria-Theresa putea sa-i spuna: "Nu faci niciodata altceva!"

Multumesc pentru ca am fost acea privilegiata de mustrari, despre care surorile mele spuneau: "Ce noroc ca nu suntem Bernadeta!"

Multumesc totusi pentru ca am fost Bernadeta, amenintata cu īnchisoarea pentru ca te vazuse, privita de multimi ca un animal curios, aceasta Bernadeta atāt de obisnuita ca vazānd-o spuneau: "Asta e!..."

Pentru acest trup vrednic de mila pe care mi l-ai dat, aceasta boala de foc si de fum, carnea mea putrezita, oasele mele cariate, sudorile mele, febra mea, durerile surde sau ascutite, multumesc, Dumnezeul meu!

Si pentru sufletul acesta pe care mi l-ai dat, pentru desertul de uscaciuni interioare, pentru noaptea si fulgerele Tale, pentru tacerile si trasnetele Tale, pentru tot, pentru Tine, prezent sau absent, īti multumesc, Isus! (Bernadette, Editura Bloud et Gay, 1957)

 

Note
[1] Luminatorul, revista Asociatiei Bisericilor Baptiste din SUA si Canada, februarie 2006
[2] Tadeusz Dajczer, "Meditatii despre credinta", Editura Traditie, Bucuresti 2003

Radu Capan

Aceastć paginć a fost listatć de la adresa: http://www.profamilia.ro/meditatii.asp?reflectia=107
Vć rugćm sć respectaži drepturile de autor