www.profamilia.ro /meditatii.asp?pilde=13
 
 MEDITATII 

Sa educam prin pilde si povestioare
Fr. Daniel Ciobanu FSC

achizitionare: 27.06.2003; sursa: Editura Presa Buna

VacantaCuprinsComuniune / Comunitate

Capitolul 13. Întelepciunea vietii

283. Secretul prieteniei

"Buna ziua", zise puiul de vulpe. "Buna ziua", raspunse politicos micul print, care se întoarse, dar nu vazu pe nimeni. "Sunt aici, sub mar", zise vocea. "Ce dragalasa!... facu micul print. Cine esti tu?" "Sunt un pui de vulpe", zise puiul de vulpe. "Vino sa te joci cu mine, îi propuse micul print. Sunt atât de necajit...". "Nu pot sa ma joc cu tine, zise puiul de vulpe. Nu sunt îmblânzit". "Ah, iarta-ma, exclama micul print. Ce înseamna Tsa îmblânzestit?" "E o istorie de mult uitata, zise puiul de vulpe. Înseamna Tsa stabilesti legaturi...t" "Sa stabilesti legaturi?" "Exact, zise puiul de vulpe. Pentru mine nu esti acum decât un baietas, precum o suta de mii de baietasi. Si nu-mi pasa de tine precum nici tie nu-ti pasa de mine. În ochii tai nu sunt decât un pui de vulpe, la fel ca o suta de mii de alti pui de vulpe. Daca însa ma îmblânzesti, vom avea nevoie unul de altul. Tu vei fi pentru mine unic pe lume precum unic pe lume voi fi si eu pentru tine..." "Încep sa înteleg, zise micul print. Stiu o floare care cred ca m-a îmblânzit...".

Dar puiul de vulpe reveni la ideea lui.

"Stii, duc o viata monotona. Eu vânez gaini, oamenii ma vâneaza pe mine. Gainile seamana între ele, ca si oamenii. Si mi s-a urât de toate. Daca însa ma îmblânzesti, viata mi se va lumina atunci ca o zi însorita. Voi recunoaste sunetul unor pasi ce se vor deosebi de ai tuturora. Pasii altora ma fac sa ma pitesc sub pamânt. Pasii tai ma vor chema afara ca o muzica. Priveste! Vezi holdele acele de grâu? Eu nu manânc pâine. Grâul nu-mi trezeste nici un interes. Holdele nu-mi sugereaza nimic. Tu însa ai niste plete de culoarea aurului. Si ce minunat va fi când ma vei îmblânzi! Holda aurita ma va face sa ma gândesc la tine. Si voi îndragi pâna si fosnetul vântului printre spice...".

Puiul de vulpe tacu, privind staruitor la micul print.

"Te rog, îmblânzeste-ma!", zise el. "Cu draga inima, raspunse micul print, dar nu dispun de timp. Trebuie sa-mi gasesc prieteni si sa cunosc o multime de lucruri". Cunosti numai pe cine îmblânzesti, zise puiul de vulpe. Oamenii nu au timp sa mai si cunoasca ceva. Ei cumpara totul de-a gata de pe la negustori. Cum însa nu exista negustori de prieteni, oamenii nu au prieteni. Daca tii sa ai un prieten, îmblânzeste-ma!" "Si ce trebuie sa fac?", întreba micul print. "Trebuie sa te înarmezi cu rabdare, zise puiul de vulpe. Mai întâi te asezi pe iarba, uite-asa, la o anumita distanta. Eu ma uit la tine din coada ochiului, si tu nu scoti o vorba. Limba seamana discordie. Pe zi ce trece însa te vei da tot mai aproape...".

Si micul print îmblânzi vulpea. Iar când veni timpul sa plece...

"Ah! zise puiul de vulpe. Îmi vine sa plâng". "Tu esti de vina, îi zise micul print. Eu n-am vrut sa-ti casunez nici un rau, tu m-ai rugat sa te îmblânzesc". "Fireste", zise puiul de vulpe. "Dar vei plânge!", zise micul print. "Fireste", zise puiul de vulpe. "Atunci nu te-alegi cu nimic". "Ba da, zise puiul de vulpe, îmi ramâne culoare grâului... Iata secretul meu. Nimic mai mult: nu vezi bine decât cu inima. Esentialul este invizibil pentru ochi". "Esentialul este invizibil pentru ochi", repeta micul print spre a nu uita...

284. Cele doua cutite de plug

Într-un sat exista un taran care avea mult pamânt. Brate de munca însa nu avea, deoarece traia singur. Doar un vecin mai venea pe la el din când în când, dar nu pentru a-l ajuta, ci mai degraba pentru a-l tine de vorba. Mult timp a stat pe gânduri ce sa faca pentru a prelucra pamântul cât mai usor, mai bine si mai repede. Deodata îi veni o idee: "Ce-ar fi daca as cumpara un plug si un cutit de plug?! Grozava idee!" Se duse deci la un fierar si comanda un plug si un cutit de plug. Aici îi veni înca o idee: "Si ce-ar fi sa cumpar doua cutite de plug. Cine stie, poate voi avea nevoie de el mai târziu?!" Taranul îsi cumpara tot ce-si propusese sa cumpere si se întoarse acasa.

În drum spre casa, taranul îl întâlni pe vecinul sau. Vazându-i lucrurile, vecinul îl întreba: "De la cine ai cumparat acest plug si aceste cutite de plug, atât de noi si lucioase?" Taranul îi raspunse, dupa care fiecare îsi continua drumul sau. Ajungând acasa, taranul atârna un cutit de plug pe perete, iar pe celalalt îl monta imediat la plug. Apoi se duse la arat. Zilnic lucra cu acest plug.

Dupa câteva saptamâni, pe când taranul abia ajuns acasa de la câmp se odihnea, vecinul sau se gândi sa-i faca o vizita. Veni si dupa un schimb de cuvinte, arunca o privire asupra cutitului montat la plug. Era ca si o oglinda, asa de curat si stralucitor era. Dar vazu pe perete si un alt cutit pe care taranul îl cumparase în aceeasi zi. Acesta era închis la culoare; era deja ruginit. Atunci vecinul îl întreba pe taran: "Ei, cum se face ca aceste doua cutite de plug arata asa de diferit, doar le-ai luat împreuna? Atunci ambele aratau la fel de frumoase. Acum însa cutitul de plug, pe care l-ai folosit deja mai peste tot, chiar si în mizeriile de tot felul, arata frumos, de parca ar fi o oglinda, iar cutitul pe care l-ai atârnat pe perete si care nu a fost scos afara deloc, a ruginit". Taranul îi raspunse: "Asculta la mine, vecine: Cine sta si leneveste încet-încet rugineste".

285. Trei lucruri trebuie sa...

Trei lucruri trebuie sa-ti doresti tie si celorlalti: sanatate, bucurie si prieteni.

Trei lucruri trebuie sa stapânesti: temperamentul, limba si purtarea ta.

Trei lucruri trebuie sa cultivi: curajul, bunatatea si iubirea fata de semeni.

Trei lucruri trebuie sa daruiesti: saracilor ce-ti este posibil, un cuvânt mângâietor celor întristati si un cuvânt frumos celor ce l-au meritat.

Trei lucruri trebuie sa eviti: cruzimea, îngâmfarea si nerecunostinta.

Trei lucruri trebuie sa admiri: frumusetea naturii, copiii si pe cei în vârsta.

286. Învata

Învata de la apa sa ai statornic drum,

Învata de la flacari ca toate-s numai scrum,

Învata de la umbra sa treci si sa veghezi,

Învata de la stânca cum neclintit sa crezi.

Învata de la soare cum trebuie s-apui,

Învata de la piatra cât trebuie sa spui,

Învata de la vântul ce-adie pe poteci

Cum trebuie prin lume de linistit sa treci,

Învata de la toate, caci toate-ti sunt surori,

Cum treci frumos prin viata, cum poti frumos sa mori!

Învata de la vierme ca nimeni nu-i uitat,

Învata de la nufar sa fii mereu curat,

Învata de la flacari ce-avem de ars în noi,

Învata de la ape sa nu dai înapoi,

Învata de la umbra sa fii smerit ca ea,

Învata de la stânca sa-nduri furtuna grea,

Învata de la soare ca vremea sa-ti cunosti,

Învata de la stele ca-n cer sunt multe osti.

Învata de la greier, când singur esti, sa cânti,

Învata de la luna sa nu te înspaimânti,

Învata de la vulturi, când umerii ti-s grei,

Si du-te la furnica sa-i vezi povara ei.

Învata de la floare sa fii gingas ca ea,

Învata de la miel sa ai blândetea sa,

Învata de la pasari sa fii mereu în zbor,

Învata de la toate, ca totu-i trecator.

Ia seama, fiu al jertfei, prin lumea-n care treci.

Sa-nveti din tot ce piere, cum sa traiesti în veci.

287. Soare în fiecare zi

Accepta fiecare zi ca pe un har, ca pe un cadou si, daca poti, ca pe o sarbatoare. Nu te scula prea târziu dimineata. Uita-te în oglinda, zâmbeste-ti si spune-ti: "Buna dimineata". Faci astfel un exercitiu ca sa poti s-o spui si altora.

Daca cunosti ingredientele pentru "soare", poti sa îl pregatesti singur, la fel de bine ca mâncarea zilnica. Iei o portie mare de bunatate la care adaugi zdravan rabdare, rabdare cu tine însuti si cu ceilalti. Nu uita priza de umor pentru a digera insuccesele. Amesteci si o masura buna de chef de munca, torni peste toate un zâmbet si ai soare în fiecare zi.

288. Vechile deprinderi

Cine poate sa determine câinele sa se dezobisnuiasca de latrat? - Eu nu pot.

Cine poate sa determine pisica sa se dezobisnuiasca de prins soareci? - Eu nu pot.

Cine poate sa determine lupul sa se dezobisnuiasca de urlat? - Eu nu pot.

Cine poate sa determine vulpea sa se dezobisnuiasca de viclenie? - Eu nu pot.

Cine poate sa determine ursul sa se dezobisnuiasca de mormait? - Eu nu pot.

Cine poate sa determine cioara sa se dezobisnuiasca de furat? - Eu nu pot.

Cine poate sa determine gâsca sa se dezobisnuiasca de gâgâit? - Eu nu pot.

Cine poate sa determine oaia sa se dezobisnuiasca de behait? - Eu nu pot, caci aceasta apartine naturii lor.

Cine poate sa determine pe cineva sa se dezobisnuiasca de o veche deprindere? - Eu nu pot, caci aceasta este o alta natura.

Este greu sa speli un morcov ca sa devina alb. Da, e foarte greu.

Este greu sa încovoi un copac batrân. Da, e foarte greu.

Este greu sa opresti un râu. Da, e foarte greu.

Este greu sa faci dintr-un vin otetit unul bun. Da, e foarte greu.

Este la fel de greu sa repari o greseala veche.

Este la fel de greu sa scoti pe cineva din vechile obisnuinte rele.

Taie, si geluieste, si pileste, si rascheteaza, si frezeaza, si slefuieste, si freaca, si curata si spala asa cum poti. Cu toate acestea, cu greu vei reusi sa scoti o obisnuinta din cineva.

289. Fratele neînsemnat

Într-o familie ramasesera doar sapte frati la casa. Sase din cei sapte frati mersera la munca, iar cel de-al saptelea se îngrijea de gospodarie. Când cei sase frati se întorceau obositi de la munca, gaseau casa aranjata, mâncarea gata pusa pe masa si totul era pus la locul sau. Acestia erau bucurosi si-l apreciau pe fratele lor.

Unul din cei sase voia însa sa fie mai destept decât ceilalti si-i puse celui de-al saptelea frate numele de "Lenesul". El voia ca si acesta sa mearga la treaba cu ei si sa-si câstige astfel pâinea cea de toate zilele. Acest nume, din pacate, a avut priza la ceilalti frati ai sai. Deci l-au silit sa-i însoteasca la treaba. Astfel acesti frati traira o experienta surprinzatoare. Când se întorceau obositi de la treaba, nimeni nu-i întâmpina cu un zâmbet; nici o mâna binevoitoare nu se îngrijea de cele ale casei; nici o masa nu era cu bucate asternuta.

Acum observara cât de rau procedara luând aceasta misiune de la fratele lor. Simtindu-se cu musca pe caciula, recunoscura fapta lor rea si hotarâra ca înca din ziua urmatoare cel de-al saptelea frate sa-si reia fosta misiune în primire. Fericirea pierduta a celor sapte frati se reîntoarse cu binecuvântarile sale. Astfel si-au reluat traiul lor în liniste, pace si întelegere.

290. Ceea ce gândesti te asteapta

Un strain veni la un întelept. Voia sa se stabileasca în orasul sau. El îl întreba: "Ce fel de oameni locuiesc aici?" Dar înteleptul voia mai întâi sa stie: "Ce oameni locuiesc în orasul tau?" "O, oameni neprietenosi si egoisti!" Si înteleptul îi raspunse: "Si aici locuiesc la fel!"

Imediat veni un altul care-i puse aceeasi întrebare. Dar si acestuia îi raspunse înteleptul cu o aceeasi întrebare: "Ce fel de oameni sunt în orasul unde ai locuit pâna acum?" Strainul spuse: "Ma mut cu parere de rau din orasul meu, caci acolo locuiau oameni foarte simpatici!" Atunci înteleptul îl linisti: "Asemenea oameni simpatici te asteapta si aici!".

291. Copilul cel mai întelept

Traia odata un om care avea trei fii pe care îi iubea foarte mult. Nu era bogat, dar câstigând ceva bani din munca sincera, reusi sa-si cumpere un ogor. Când a ajuns la adânci batrâneti, îsi spuse el: "Oare caruia dintre copiii mei sa-i las ogorul? Am sa-l las aceluia care se va dovedi mai întelept".

Si i-a pus la încercare. I-a chemat pe toti trei lânga patul sau, din care nu se mai putea scula, si le-a zis: "Iata, va dau câte cinci mii de lei fiecaruia. Casa noastra are o singura camera si e goala. Cine reuseste sa umple mai mult camera cu lucruri cumparate cu acesti bani, acela va primi ca mostenire ogorul". Toti trei au plecat dupa cumparaturi. Fiul mai mare a cumparat un snop de paie; al doilea un saculet cu pene. Fiul mai mic a cumparat o lumânare si o cutie de chibrituri.

A doua zi, toti trei feciorii s-au adunat în camera batrânului aducând fiecare ce cumparase. Cel mai mare a împrastiat snopul de paie, dar abia a umplut un colt de camera. Al doilea a împrastiat penele, dar abia a umplut un sfert de camera. Tatal era foarte nemultumit. În sfârsit, copilul cel mai mic se aseza în mijlocul odaii, scapara chibritul, aprinse lumânarea si lumina ei umplu toata încaperea. Tatal a fost foarte impresionat de aceasta lumina. De aceea i-a lasat lui mostenire ogorul, întrucât se dovedise a fi cel mai inteligent.

292. Înteleptul si soarta

Când eram tânar am fost un revolutionar. Atunci ma rugam: "Doamne, da-mi putere sa schimb lumea". Pe la jumatatea vietii mi-am schimbat rugaciunea: "Doamne, ajuta-ma sa-i schimb pe cei cu care traiesc si cu care intru în contact: familia, prietenii, colegii de munca. Atunci voi fi multumit". Acum când am îmbatrânit si zilele-mi sunt numarate. Rostesc doar o singura rugaciune: "Doamne, ajuta-ma sa ma schimb pe mine însumi". Ce bine ar fi fost daca de la început m-as fi rugat astfel. Nu mi-as fi risipit viata.

293. Cele 12 fericiri pentru cei care vor sa aiba putin umor si sa fie întelepti

Fericiti sunt cei care pot râde de ei însisi, caci ei nu se vor plictisi niciodata.

Fericiti sunt cei care pot deosebi un munte de o movila de cârtita, caci ei îsi vor economisi o multime de nervi.

Fericiti sunt cei care se pot odihni si dormi, fara sa caute scuze, caci ei vor fi întelepti.

Fericiti sunt cei care pot tacea si asculta, caci în felul acesta vor învata multe lucruri noi.

Fericiti sunt cei care au suficienta inteligenta pentru a nu se lua prea mult în serios pe ei însisi, caci ei vor fi pretuiti de semenii sai.

Fericiti sunt cei atenti la chemarea altora, fara a se considera de neînlocuit, caci ei vor semana bucurie.

Fericiti veti fi daca veti privi lucrurile mici cu seriozitate, iar lucrurile mari cu liniste, caci veti ajunge departe în viata.

Fericiti veti fi daca veti putea zâmbi si daca nu va veti schimonosi fetele, caci drumul vostru va fi luminat de soare.

Fericiti veti fi daca veti putea interpreta purtarea altora mereu cu bunatate, chiar si atunci când aparenta arata contrariul, caci voi veti fi considerati drept naivi, dar acesta este pretul iubirii.

Fericiti sunt cei care gândesc înainte de a face ceva si care se roaga înainte de a se gândi, caci ei vor evita o multime de prostii.

Fericiti sunteti daca taceti si zâmbiti, chiar si atunci când va este taiata vorba, când sunteti contrazisi sau calcati în picioare, caci Evanghelia începe sa patrunda în inima voastra.

Fericiti sunteti îndeosebi voi care îl puteti recunoaste pe Domnul în toti aceia pe care îi întâlniti, caci voi veti poseda adevarata lumina si adevarata întelepciune.

294. Basmul despre omulet

A fost odata un omusor ce traia în Misisipi. Daca statea alaturi de alti oameni, acesta nu ajungea decât pâna la genunchii lor. Tare ar fi vrut sa fie mai mare. El îsi zicea: "Îl voi întreba pe cel mai mare animal din vecinatate ce ar trebui sa fac ca sa devin mai mare".

Merse la cal si-l întreba: "Dragul meu, poti sa-mi spui ce trebuie sa fac pentru a creste mai mare?" Calul îi raspunse: "Trebuie sa manânci mult porumb si sa alergi mult, cel putin 20 km pe zi, si dupa ce vei fi facut aceasta, cu timpul vei fi asa de mare si puternic ca mine". Omuletul facu dupa cum i se spusese, însa porumbul îi era ca si o greutate mare în stomac, iar din cauza alergatului îl dureau picioarele. Astfel deveni foarte trist, iar de crescut tot nu crescuse.

Deci, se întoarse acasa si se întreba de ce sfatul cel bun al calului nu-i folosi la nimic. În sfârsit îsi zise: "Poate ca acest animal nu a fost sfetnicul potrivit. Îl voi întreba pe bou. Merse deci în vizita la bou si-i spuse: "Dragul meu, poti sa-mi spui ce trebuie sa fac pentru a creste mai mare?" Boul raspunse: "Trebuie sa manânci multa iarba si apoi trebuie sa mugesti si, dupa ce ai mugit destul, vei vedea ca deodata vei fi asa de mare ca mine". Omuletul urma si acest sfat în mod constiincios, însa din cauza ierburilor îl durea burta, iar din cauza mugetului ragusi. Cel mai rau însa era ca nici acum nu crescu mai mare.

Deci, se întoarse din nou acasa, se aseza pe scaun si se întreba de ce nici acest sfat al boului nu-l ajuta cu nimic. Putin timp dupa aceasta trecu o bufnita. Ea striga: "Lumea proasta are mereu idei ciudate, lumea proasta are mereu idei ciudate". "Asteapta o clipa, bufnito, spuse omuletul. Vreau sa te întreb ceva". "Da, te rog repede, spuse bufnita în mod politicos si se aseza pe o ramura. Ce as putea face pentru tine?" "Vreau sa devin mai mare, spuse omuletul. Însa cu toate ca am încercat în fel si chip, nu am reusit. M-am si descurajat deja". "De ce vrei însa sa devii mai mare decât esti?" "Foarte simplu, raspunse omuletul. Când este o cearta, este bine sa fii mare si puternic ca sa nu-l atragi pe cel mai mic". "A încercat deja cineva sa te loveasca?", întreba bufnita. "Nu, aceasta nu s-a întâmplat înca", raspunse omuletul. "Atunci, vezi, spuse bufnita. Nici tu nu ai nevoie sa te lovesti. Deci, pentru ce sa mai devii mai mare si mai puternic decât esti?"

"Mai este înca ceva, spuse omuletul. Daca as fi mare ca si ceilalti, as putea privi foarte departe". "Catara-te pe un copac, îl sfatui bufnita, si atunci vei vedea mai departe decât toti ceilalti". "Într-adevar, ai dreptate", spuse omuletul. "Deci, spuse bufnita, vad ca ne întelegem. Daca cineva este mic sau mare nu este important. De ce doresti sa-ti creasca picioarele! Doreste mai degraba sa-ti creasca mintea si atunci vei scapa de toate grijile".

295. Dorintele

În China s-au întâlnit odata trei fosti colegi de scoala. Unul devenise guvernator al împaratului, altul învatator si al treilea se facuse gradinar. Când se asezara sa discute între ei, ajunsera sa vorbeasca si despre dorintele pe care le aveau pentru aceasta viata, si chiar si ei constatara ca totdeauna aveau dorinte pentru ziua urmatoare, deoarece erau în vârsta si fiecare zi li se parea drept un dar deosebit.

"Îmi doresc pentru ziua de mâine, spuse guvernatorul, o ceasca de portelan plina cu ceai delicios si un cal sprinten si frumos. Nimic mai mult nu-mi doresc".

"Eu, spuse învatatorul, îmi doresc o ceasca plina cu ciocolata topita si ochi buni pentru a putea citi o carte buna".

"Si eu, spuse gradinarul, îmi doresc pentru ziua de mâine ca soarele sa rasara ca si pâna acuma, ca izvorul din care zilnic beau sa nu sece si ca pasarile din copacii cu ale caror fructe ma hranesc sa cânte".

În acea noapte a avut loc în China un mare cutremur de pamânt. Când guvernatorul a vrut sa bea ceai a doua zi, nu a putut deoarece ceasca de portelan zacea sparta pe jos. Si când a vrut sa încalece pe calul cel frumos si sprinten, nu a putut, caci peretii se prabusisera si calul muri. Învatatorului îi merse la fel. Când a vrut sa bea ciocolata topita, nu a putut fiindca ceasca era sparta. Când voia sa citeasca o carte, nu a putut deoarece biblioteca se prabusise si toate cartile luara foc. Numai gradinarului îi merse altfel. Când se trezit, soarele rasari precum îsi dorise. Când merse la izvor pentru a bea apa, aceasta înca mai curgea si când merse în gradina, mai gasi pomii cu mere si pere în picioare, iar în ramurile lor pasarile cântau ca mai înainte.

De aceea, spune un proverb chinezesc: "Cine îsi doreste cel mai putin pentru a doua zi, acela va fi cel mai fericit".

296. Trei prieteni

Un om avea odata trei prieteni; pe doi din ei îi iubea foarte mult, iar al treilea îi era asa si asa. Dupa un anumit timp a fost adus în fata tribunalului unde a fost acuzat în mod nedrept si dur. "Cine dintre voi, spuse el, vrea sa vina cu mine si sa dea marturie pentru mine, caci sunt acuzat aspru si regele este plin de mânie împotriva mea?" Primul dintre prietenii sai se scuza imediat ca nu poate sa mearga cu el din cauza unor treburi. Al doilea îl însoti pâna la usa tribunalului. Aici se întoarse si pleca acasa din cauza ca-i era frica sa stea în fata judecatorului mânios. Al treilea, pe care el conta cel mai putin merse înauntru, vorbi si dadu bucuros marturie pentru nevinovatia sa, asa încât judecatorul îl lasa liber.

Trei prieteni are omul în lumea aceasta: Banii, cel mai bun prieten al sau, îl parasesc si nu îl însotesc; Rudele si prietenii sai îl însotesc pâna la usa mormântului, dupa care se întorc acasa; Al treilea prieten pe care l-a uitat în viata de cele mai multe ori sunt faptele bune. Ele singure îl însotesc pâna la tronul judecatorului. Ele merg înainte, vorbesc pentru el si gasesc îndurare si har.

297. Înteleptul si câinele

Câtiva oameni aveau un maestru atât de mare, încât într-o zi îi spusera: "Vrem sa-l cinstim pe învatatorul care te-a instruit atât de bine scriind numele sau pe o placa pe care s-o atârnam pe peretele din conventul în care se aduna sufitii. Cine a fost el?" El le raspunse: "Maestrul meu a fost un câine". În mirarea generala din cauza acestei afirmatii, el continua: "Da, a fost tocmai un câine. Într-o zi am vazut un câine însetat care s-a apropiat de un lac; vazând în apa limpede propria-i imagine, a luat-o la fuga înspaimântat temându-se ca era vorba de un alt câine. Cu cât îi crestea setea, cu atât încerca sa se apropie de apa, dar totdeauna imaginea reflectata îl înspaimânta. În final s-a hotarât: si-a înmuiat botul în apa, imaginea a disparut si el a reusit sa bea. Atunci am înteles ca pâna nu voi înceta sa am în fata mea Eul meu, nu voi ajunge sa-l înteleg pe Dumnezeu".

298. Cele trei site

Într-o zi, un om veni la un întelept si-i spuse: "Asculta, învatatorule, trebuie sa-ti povestesc cum s-a comportat prietenul tau". "Numai un pic, îl opri înteleptul. Ai trecut ceea ce vrei sa spui prin cele trei site?" "Care trei site?", întreba omul plin de mirare. "Întocmai, prietene, trei site. Sa cercetam daca tot ceea ce vrei sa-mi spui poate trece prin cele trei site: Prima este a adevarului. Ai verificat daca tot ceea ce vrei sa-mi spui e adevarat?" Omul îi raspunse: "Nu, le-am auzit si eu la rândul meu, si...". "Bine, dar te-ai folosit de a doua sita, cea a bunatatii? Daca ceea ce vrei sa-mi povestesti nu e tocmai adevarat, nici bun, vrei cel putin sa mi-o spui cu bunatate?" "Pai...", raspunse celalalt sovaind. "Asa, spuse înteleptul. Sa încercam atunci sa ne folosim de cea de-a treia sita si sa vedem daca ceea ce vrei sa-mi povestesti este de folos". "De folos? Pai nu stiu daca..." "Atunci, spuse înteleptul surâzând, daca ceea ce vrei sa-mi spui nu e nici adevarat, nici bun si nici de folos, prefer sa nu stiu, iar pe tine te sfatuiesc sa uiti totul".

299. Bogatul sau saracul

Doi oameni, unul sarac si altul bogat, erau în parloarul unui întelept. Amândoi voiau sa ceara sfaturi de la acesta. Drept primul a fost chemat înauntru bogatul. Audienta a durat mult timp. Mai mult decât o ora. Când a fost chemat saracul, acestuia nu-i oferi decât câteva minute. De aceea protesta aprig: "Maestre, e drept ceea ce faci? Pe cei bogati îi tratezi diferit de cei saraci! Unde este dreptatea ta despre care se aude peste tot?" "Când ai intrat aici, îi spuse înteleptul, am stiut de la prima vedere ca esti sarac. La acela însa a trebuit sa astept si sa-l ascult o ora întreaga ca sa descopar ca este si mai sarac decât tine".

300. Mânzul nemultumit

Un cal traia cu mânzul sau vivace într-o vale mirifica cu pasuni verzi, râuri limpezi, umbra racoroasa a multor copaci.

Dar mânzului îi mergea ca si oamenilor care au de toate: era nemultumit. Nu facea decât ceea ce-i aducea placere: dormea, desi nu era obosit; era comod si satul si în cele din urma dispretuia valea. "Tata, daca trebuie sa mai traiesc aici, sigur ma voi îmbolnavi. Iarba nu-mi mai place, aerul este asa de sufocant, râul este murdar. Trebuie sa plecam de aici!"

Asa ca au plecat de aici. S-au urcat pe cararuse abrupte spre coama muntelui. Vântul rece batea tare si aproape ca nu mai gaseai petic de iarba. A doua zi, mânzul parea epuizat si fara vlaga din cauza foamei. A treia zi, nu-si mai putea misca picioarele.

"Este timpul sa ne întoarcem", spuse tatal si-l conduse pe fiul sau în vale pe un alt drum. Sosira acolo abia noaptea. Abia simti sub picioarele sale iarba frageda si proaspata si mânzul necheza cu bucurie: "Tata, ramânem aici. Niciodata nu am mâncat o iarba asa de frumos mirositoare si asa de gustoasa!" În acest moment se înaltau zorii diminetii. Si mânzul observa ca tocmai în aceasta vale au trait si mai înainte. De rusine, nu mai îndraznea sa priveasca la tatal sau.

301. Teama ucide

Ciuma era în drum spre Damasc si într-un desert depasi caravana unui capitan. "Unde mergi asa de repede?", întreba capitanul.

"La Damasc. Am în plan sa iau viata la o mie de oameni".

La întoarcerea din Damasc, ciuma trecu din nou pe lânga caravana. Capitanul întreba din nou: "50.000 de vieti ai nimicit, nu o mie".

"Nu, raspunse ciuma, am luat doar o mie. Teama a luat restul".

Această pagină a fost listată de la adresa: http://www.profamilia.ro/meditatii.asp?pilde=13
Vă rugăm să respectați drepturile de autor