www.profamilia.ro /meditatii.asp?pilde=10
 
 MEDITA?II 

Sa educam prin pilde oi povestioare
Fr. Daniel Ciobanu FSC

achizitionare: 27.06.2003; sursa: Editura Presa Buna

Sensul vie?iiCuprinsCaritate / Iubire fraterna

Capitolul 10. Razboi / Pace

213. Nu fructe, ci seminte

Un copil a avut odata un vis deosebit. Se parea ca era într-un magazin în care, în spatele tejghelei, statea un vânzator. Acesta era un înger, dar copilul nu stia. Copilul, putin cam trist, îl întreba pe înger: "Ce vindeti aici, domnule?" Îngerul îi raspunse: "Vând tot ceea ce doriti".

La auzul acestor cuvinte, copilul parca prinse mai mult curaj si deveni mai deschis. Deodata îi spuse: "As dori atunci ca toti copiii sa aiba posibilitatea de a învata într-o scoala, ca toti somerii ca aiba locuri pentru a munci, ca saracii de la periferiile oraselor si satelor sa aiba conditii mai bune de trai, as dori sa nu mai existe ura si razboaie între popoare; da, as dori pace pentru toata lumea". Aici îngerul îl întrerupse si-i spuse: "Prietene, tu însa m-ai înteles gresit. Noi nu vindem fructe, ci numai seminte".

214. Soarele si furtuna se cearta

Soarele si furtuna se certara odata cine are mai mare putere pentru a dezbraca de palton un drumet. Mai întâi începu furtuna sa sufle puternic. Imediat drumetul îsi închise nasturii de la palton. Furtuna sufla si mai violent. Drumetul tinu paltonul si mai bine cu mâinile. În sfârsit, furtuna se lasa batuta si abandona. Atunci veni soarele la rând. Începu sa straluceasca si drumetului i se facu cald. Numaidecât începu sa transpire si se dezbraca de palton.

215. Cea mai buna solutie

Un baietel care se aflase în vizita la bunicul sau, gasi o broasca testoasa si începu sa o studieze. În acel moment, broasca se retrase în carapacea ei, iar baietelul încerca în zadar cu un betisor sa o scoata afara. Bunicul sau îl prinse asupra faptului si-l opri sa mai chinuiasca broasca. "Nu e bine cum procedezi. Vino sa-ti arat cum trebuie procedat". Lua broasca testoasa în casa si se aseza lânga soba. Nu dupa multe clipe broasca se încalzi, îsi scoase capul si picioarele afara si privi la baietel.

"Oamenii sunt câteodata ca si broastele testoase, spuse batrânul. Nu încerca niciodata sa-l constrângi pe cineva, ci încalzeste-l cu bunatate, si atunci el va face cum doresti tu".

216. Fara violenta

Klemens Maria Hofbauer, apostolul Vienei, îi iubea nespus de mult pe saraci. Într-o zi merse într-un salon de oaspeti pentru a cersi bani pentru cei nevoiasi. Ajunse si la un barbat care ura tot ceea ce avea legatura cu Biserica. El i se adresa lui Klemens spunându-i: "Cum de ai curajul sa-mi ceri bani?" Si-l scuipa pe preot. Acesta îsi scoase batista din buzunar cu calm, se sterse pe fata, apoi spuse cu modestie: "Asta a fost pentru mine. Acum însa dati-mi ceva, va rog, si pentru cei nevoiasi". Si-i întinse palaria. Fiind impresionat de gestul preotului, barbatul îi darui toti bani pe care îi avea la el.

217. Sta în puterea voastra

A fost odata un întelept care întotdeauna dadea sfaturi foarte bune. De aceea, multi întrebau despre el si crestea în ochii oamenilor. Acest lucru deranja asa de mult pe conducatorii tarii, încât se gândira cum sa-i puna o capcana acestui întelept.

Dupa lungi discutii au ajuns la o idee: Cineva dintre ei trebuia sa se prezinte la întelept cu un soarece ascuns în mâna si sa-l întrebe ce este înauntru. Daca spune, contrar asteptarilor, ca e un soarece, ar trebui sa continue cu întrebarea: Ceea ce am în mâna e mort sau viu? Daca raspunsul ar fi: "Mort", atunci ar deschide mâna cu soarecele viu. Iar daca raspunsul ar fi: "Viu", atunci ar putea strânge pumnul si soarecele ar muri imediat.

Deci, unul dintre conducatori merse la întelept si-l întreba: "Ce se gaseste în mâna mea?" Înteleptul raspunse: "Un soarece". "Este viu sau mort?" La aceasta întrebare batrânul întelept raspunse: "Daca ceea ce se gaseste în mâna ta e mort sau viu, sta în puterea ta".

218. Fabula despre pescarus

"Tu esti scârbos, spusera pescarusii catre unul dintre ei stând la un loc pe malul verde al unui lac. Toti stam cu ciocul în vânt, numai tu faci exact pe dos". "Daca mie-mi face placere, spuse pescarusul neagreat. Va deranjeaza cu ceva?" "Tu strici comunitatea noastra!", îi reprosara ei si privira mai departe în vânt. Doar pescarusul neagreat facea altceva.

Atunci o pisica se furisa printre boscheti, pândi pasarile, cerceta vântul care-i era prielnic si îsi pregati saritura. Pescarusul care facea altceva decât ceilalti observa si striga: "Pericol! Zburati!" Si întregul stol de pescarusi si-a luat zborul. "Esti un individualist delicat", îl ocarâra ei pe cel care îi deranjase.

219. Sopârla

Un calator indian care era entuziasmat si interesat pentru lumea a treia experimenta socul culturilor. Deodata totul îl împovara: clima, alte conditii de cazare si mâncare, oameni simpatici si, de asemenea, închisi si nelinistiti. Totul îi ajunse pâna în gât si, în sfârsit, din aceasta cauza se îmbolnavi. El primi o camera în care dupa verificari amanuntite, spre îngrozirea sa, descoperi o sopârla grasa si urâta. El deveni agresiv: "Nu vreau sa convietuiesc cu asa ceva în camera". Dar pe cât de mult se straduia s-o prinda, ea disparu în spatele unui dulap unde nu mai putea ajunge nimeni. Era prea mândru pentru a cere ajutor din partea cuiva.

În mijlocul disperarii sale îi trecu prin minte un gând: "Ar putea sa încerce sa iubeasca aceasta sopârla". Nu era simplu. Dar acum când intra în camera, în primul rând se uita sa vada ce face sopârla. Dupa câteva zile îi dadu si un nume. Cu timpul sopârla deveni o adevarata partenera de discutie. Iesira astfel la iveala si calitatile pozitive ale ei: sopârla controla înmultirea tântarilor.

Atunci el recunoscu: "Problema nu era din cauza mediului, ci din cauza lui însusi".

220. Mi i-am facut prieteni

Se povesteste despre un împarat din China ca voia sa cucereasca tara dusmanilor sai si sa-i nimiceasca. Mai târziu a fost vazut mâncând si glumind cu dusmanii sai. "Nu voiai sa-i ucizi pe dusmanii tai?", a fost întrebat. "I-am nimicit, raspunse el, pentru ca mi i-am facut prieteni!"

221. Podul

Max si Peter erau elevi în clasa a III-a. Locuiau pe aceeasi strada într-un oras. Înainte erau buni prieteni. Dar dintr-un motiv neînsemnat s-a ajuns la cearta între ei si au început sa se urasca unul pe celalalt ca niste dusmani.

Când Max iesea din curtea sa, striga la vecinul sau: "Hei, prostutule!" Si-i arata fostului sau prieten pumnul. Peter raspunse: "Tu vorbesti care nu esti decât un gândac de gunoi?" Si-l ameninta si el cu pumnul.

Colegii lor de scoala au încercat în nenumarate rânduri sa-i împace, dar orice efort a fost în zadar: erau niste încapatânati. În cele din urma începura sa arunce unul în altul cu noroi.

Nu dupa mult timp a plouat cumplit în acea regiune. Apoi norii s-au îndepartat si soarele s-a aratat din nou, dar strada era sub apa. Cine voia s-o traverseze, proba adâncimea apei cu piciorul si-si tragea piciorul afara.

Max iesi din casa, se opri la poarta si privi cu placere în jurul sau: peste tot era curat dupa ploaie si totul stralucea la lumina soarelui. Deodata însa se întuneca privirea sa. Observa ca Peter statea si el vizavi la poarta curtii sale. Observa de asemenea ca tinea în mâini o caramida.

"Asa, se gândi Max, vrei sa arunci cu piatra dupa mine! Bine, asta stiu sa fac si eu!" Fugi în curte, cauta si gasi o caramida si veni din nou la poarta, pregatit sa se apere.

Totusi Peter nu arunca piatra dupa dusman. Se apleca si puse caramida cu grija în apa. Apoi verifica cu piciorul daca se clatina caramida si disparu din nou. Piatra parea o mica insula.

"Aha! spuse Max, asa ceva stiu sa fac si eu". Si puse caramida în apa.

Peter aduse o a doua caramida. Cu atentie puse piciorul pe prima si lasa în apa cea de a doua caramida, în aceeasi linie cu caramida dusmanului sau. Apoi Max aduse trei caramizi. Astfel au construit o trecatoare. Pe ambele margini statea lumea: priveau la baieti si asteptau sa vada ce se va întâmpla. În fine nu ramase decât un pas între ultima piatra si ultima caramida. Baietii erau unul în fata celuilalt. Dupa mult timp acum privesc din nou unul altuia în ochi si Max spuse: "Am o broasca testoasa. Traieste la noi în curte. Nu vrei s-o vezi?

222. Basmul despre antirazboi

Când Dumnezeu, dupa creatia lumii plina de minunatii, privi la opera si la bucuria creaturilor sale, observa ca o fiinta era trista si tacuta: era mielul nevinovat. Dumnezeu vazu durerea animalului abatut si-l întreba: "Ce-ti lipseste?" "O! raspunse mielul oftând. Sunt slab si lipsit de ajutor, si sunt supus tratamentului dur din partea altor animale! De ce nu mi-ai dat mijloace pentru a ma apara? Ceilalti au coarne ascutite sau copite puternice, gheare ascutite sau dinti veninosi. Ei pot sa fuga repede, sa se înalte în zare sau sa se scufunde în apa. Doar eu am ramas prada samavolniciei dusmanilor mei".

Plângerea mielului îl misca pe Dumnezeu. El spuse: "Bine, îti dau posibilitatea de a alege: Vrei gheare sau dinti ascutiti cu care sa prinzi sau sa distrugi tot ceea ce-ti vine-n cale?" "O, nu, Doamne! raspunse mielul. Nu vreau astfel de instrumente periculoase! Îmi place pacea! Te rog sa-mi dai acele instrumente care ma fac sa uit nedreptatea acumulata, sau care ma ajuta sa suport mai usor suferintele!"

"Bine, raspunse Dumnezeu, îti voi da trei din cele mai bune instrumente cu care nu vei dispera în momentele de nefericire. Îti daruiesc: blândete, devotament si rabdare!

223. Alegerea regelui

Pasarile voiau sa aleaga un rege, si fazanul avea pretentia sa fie el, deoarece el ar fi cea mai frumoasa pasare. Când sortii cazura pe el, o stancuta l-a întrebat: "Daca îi vine vulturului sa ne persecute, cum ne vei proteja?

224. Mistretul si vulpea

O vulpe observa cum un mistret îsi ascutea coltii de trunchiul unui stejar si de aceea îl întreba: "Ce faci aici, deoarece nu vad nici un pericol, nici un dusman?" "E adevarat, raspunse mistretul, tocmai de aceea ma pregatesc acum pentru lupta. Caci daca dusmanul este lânga mine, atunci timpul e pentru lupta si nu pentru ascutirea coltilor".

225. Ca o oala de bucatarie

Un elev îl întreaba pe învatator: "Cum e posibil sa faci ca doi dusmani sa colaboreze între ei?" Învatatorul raspunse: "Învata de la o oala simpla de bucatarie. Fundul sau subtire nu poate sa împace elementele dusmane, focul si apa, dar le face sa colaboreze pasnic. El nu se amesteca în problemele contradictorii ale acestor doi inamici. El lasa ca apa sa fie apa, dar si focul ramâne foc si arde mai departe".

226. Lacomia distruge fericirea

Erau pe terenul de sport unde se jucau copiii, când un elev îi puse învatatorului Mengtse urmatoarea întrebare: "Spuneti-mi, va rog, cum se face ca toti oamenii vor sa fie fericiti si nu sunt?" Mengtse arata cu mâna spre copii si spuse: "Dupa mine, acesti copii sunt fericiti".

"Cum sa nu fie? raspunse elevul. Sunt copii si se joaca. Dar cum este cu fericirea adultilor?"

"Ca si fericirea copiilor", raspunse învatatorul. Si, spunând aceasta, scoase din buzunar o mâna plina cu monede de cupru si le arunca printre copiii care se jucau. Deodata râsul vesel muti si copiii se îmbulzira asupra monedelor de cupru. Fiecare voia sa ia cât mai multe. Strigatele si tipetele lor au înlocuit râsul fericit. "Acum, întreba învatatorul, cine a distrus fericirea?" "Cearta", raspunse elevul. "Si cearta, cine a produs-o?" "Lacomia, egoismul". "Ai gasit deja raspunsul la întrebarea ta. Toti oamenii sunt dornici de fericire, dar tocmai lacomia si egoismul din ei ucide ceea ce ei doresc".

227. Monahul si scorpionul

Un monah statea pe malul fluviului Gange si medita adânc asupra naturii. Când îsi deschise ochii, observa un scorpion care cazuse în apa si lupta cu disperare sa-si salveze viata. Plin de mila, monahul baga mâna în apa si scoase scorpionul la mal. Acesta însa îl întepa teribil de tare pe salvator.

Dupa un anumit timp, când îsi deschise ochii din nou, monahul observa ca scorpionul cazuse din nou în apa si ameninta sa se înece. Din nou îl salva monahul si acesta îl întepa pentru a doua oara asa de tare încât monahul tipa.

Când se repeta cazul pentru a treia oara, un taran care observa de departe toate acestea îi spuse monahului: "Dar de ce o ajuti pe aceasta biata creatura, daca în loc sa-ti multumeasca îti provoaca numai dureri?"

"Amândoi urmam naturile noastre, raspunse monahul. Tine de natura scorpionului sa întepe si de a mea sa pun în practica mila si iubirea".

228. Clanta usii

Un pictor a facut odata o pictura cu titlul "Casa pacii". Era mare si solida ca o arca. Culorile erau deschise si armonice. Tabloul degaja o atmosfera pacifica.

Un baietel privi tabloul cu atentie. Deodata îl întreba pe tatal sau: "Taticule, în acest tablou lipseste ceva. Lipseste clanta de la usa. Cum poate pacea sa intre în aceasta casa?" Tatal, nu putin uimit, raspunse: "Cu siguranta ca pictorul nu a uitat clanta, ci pur si simplu a lasat-o deoparte. Pacea vine în casa doar daca îi deschidem usa din interior si daca o lasam sa locuiasca la noi".

229. A multumi pentru orice critica

Un om se plimba într-o plantatie de nuci de cocos. La un moment dat, o maimuta a desprins o nuca din copac si aceasta i-a venit omului drept în cap. Omul a luat nuca de jos, a desfacut-o, i-a baut laptele, a mâncat miezul si a facut din cojile sale o farfurie.

230. Cu pasi marunti

Sfântul Francisc de Sales a fost întrebat odata de catre unul din studentii sai: "Ce pot face eu pentru pace?" Acesta i-a dat urmatorul raspuns: "Nu mai trânti usa asa de tare...!"

231. Poate ca lipseste doar înca un singur vot

Se povesteste într-o fabula cum un pitigoi o întreaba pe turturica: "Spune-mi, cât cântareste un fulg de zapada?" Aceasta raspunse: "Nimic mai mult decât nimic". "Atunci îti voi povesti o minunata istorioara, spuse pitigoiul. Stateam pe o crenguta de pin când, deodata, începu sa ninga. Si pentru ca nu aveam ce face, am numarat fulgii de zapada care se asezau pe crenguta si pe cetina crengutei. Erau exact 3.741.952 de fulgi. Când cei 3.741.952 de fulgi, nimic mai mult decât nimic, s-au lasat pe crenguta, aceasta s-a rupt". Pitigoiul pleca. Turturica ce de pe vremea lui Noe este specialista în asemenea întrebari, dupa o scurta reflectie, îsi spuse: "Poate ca nu mai lipseste decât un singur vot pentru ca sa existe pace în lume!"

232. Drumul spre pace

Sfântul Francisc, care era patruns de spiritul saraciei, dadu saracilor tot ceea ce avea. Prietenii sai care i se alaturasera, facura la fel. Oamenii se mirau si chiar episcopul de Assisi îl întreba: "Nu vreti sa posedati chiar nimic?" Raspunsul lui Francisc a fost urmatorul: "Daca as poseda ceva, as avea nevoie de arme pentru a putea apara apoi ceea ce posed. Astfel ar lua nastere tot felul de certuri si lupte care i-ar împiedica pe oameni sa iubeasca pe Dumnezeu si pe aproapele".

233. Coexistenta

În urma cu putin timp m-am uitat din nou la un film: "Animalele". Este o pelicula vrednica de a fi vizionata, turnata de regizorul francez Frédéric Jossif. În acest film sunt scene emotionante din zona Pavlov a gradinii zoologice din Moscova. Emotionant pentru ca nu se întâmpla nimic. Un leu, maiestuos la privire, traieste împreuna cu o caprita alba si vesela si nu se întâmpla nimic. Un lup locuieste cu o oaie si nu se întâmpla nimic. Tigrul doarme, manânca si se joaca cu caprioara si nu se întâmpla nimic. Astfel s-a ajuns la o concurenta între comportamentele uman si animal. Chiar se sustinea ca animalele ar fi mai bune decât oamenii. Dar ceea ce s-a vrut prin acest film a fost sa se dea raspuns la întrebarile: de ce, cum si prin ce s-a putut ajunge la aceasta coexistenta?

S-a ajuns prin coeducatie.

De douazeci de ani, de când s-au început aceste experimente pacifice si nu a existat nici un insucces, cresc în acelasi loc animale salbatice si de casa, leii si mieii. Dorm în aceeasi cusca. Ce-i drept, nu manânca aceleasi mâncaruri, dar din acelasi loc si fiecare lasa celuilalt ceea ce-i apartine. Caprele nu-i iau tigrului carnea, si leul nu pofteste iarba oii.

Această pagină a fost listată de la adresa: http://www.profamilia.ro/meditatii.asp?pilde=10
Vă rugăm să respectați drepturile de autor