www.profamilia.ro /liturgie.asp?predicidanca=54
 
 LITURGIE 

Maranatha - predici pentru anii A, B, C
pr. Anton Danca

achizitionare: 04.09.2003; sursa: Editura Presa Buna

Anul A

Duminica a XXII-a de peste an

Renuntare si alegere

Isus a venit sa ne arate, pe lânga fericirea vesnica ce ne este pregatita în cer, calea fericirii sfinte de pe acest pamânt în care consta începutul împaratiei lui Dumnezeu. Este adevarat, Mântuitorul numeste aceasta cale îngusta. Ne întrebam: Care este si de ce este îngusta calea?

Profetul Ieremia voia sa renunte la misiunea sa de propovaduitor al legii si al cuvântului lui Dumnezeu, deoarece întâlnea peste tot numai împotrivire. Ispita a devenit un foc chinuitor. Cum a scapat? A cumpanit lucrurile si a ales în cunostinta de cauza sa-i slujeasca numai Domnului. Alegerea aceasta i-a adus fericire si în necazurile pe care le-a întâlnit.

Sfântul Paul arata credinciosilor din Roma ca renuntarea la placerile trupesti nu constituie adevarata cale care duce la desavârsire si la fericire, ci alegerea ca, spre slava lui Dumnezeu, trupul sa fie oferit ca o jertfa vie, sfânta si placuta Domnului.

Isus anunta ucenicilor necesitatea de a merge la Ierusalim ca sa patimeasca multe si sa fie ucis. Petru nu întelege aceasta necesitate a suferintei si mai ales a mortii, desi Mântuitorul le pusese în legatura indisolubila cu învierea. Cum spune proverbul: Sa nu dai cioara din mâna pe cea din par, asa si el: socotea ca Isus ar face mai bine sa-si apere viata pe care o are, decât sa renunte la dânsa pentru cea pe care nu o are. Era logic în gândirea sa umana. Era necesar ca el sa intre în logica divina a iubirii. Isus îl dojeneste cu cea mai mare asprime: Pleaca, satano, ca nu cugeti cele ce sunt ale lui Dumnezeu, ci cele ale oamenilor. Prudenta umana este lasitate în fata iubirii divine. Prudenta renunta; iubirea alege. Isus nu renunta la viata si la fericire prin suferinta si moarte, ci alege învierea, alege culmea fericirii, iar în fata ei suferinta de câteva ceasuri si moartea nu conteaza, învierea este vesnic fericita si izvor de fericire pentru cei care cred îsi risca vremelnicia pentru vesnicie. Cristos este calea; ea este îngusta aici, fiindca tot pamântul este îngust fata de împaratia cereasca, dar el îi invita pe ucenici sa-l urmeze si se vor convinge.

Renuntarea este dureroasa fiindca este rodul unei constrângeri, pe când alegerea facuta cu credinta, cu speranta si mai ales cu iubire, este plina de fericire, fiindca este rodul libertatii. Iata aceasta învatatura ilustrata printr-un exemplu. Eu, sau oricare dintre noi, dau cu împrumut o suma mare de bani unui om oarecare. Acesta îmi da garantia cuvântului sau ca mi-i va restitui dupa o luna. În loc sa mi-i restituie, vine si se plânge ca îi mai trebuie o suma oarecare. Îi mai dau si de data aceasta. Îsi da din nou cuvântul ca îmi va restitui toti banii peste o luna. Dar peste o luna vine sa-mi ceara altii. Nu-i mai dau si îi cer sa-mi restituie suma totala. Se plânge ca nu are, dar sa-l mai astept. Îl caut si observ ca se fereste din calea mea. I-am cerut o data, de doua ori, de trei ori si, în cele din urma, am renuntat la acei bani... Ori de câte ori voi întâlni acea persoana, un ghimpe îmi va întepa inima si nu o voi privi cu drag. Dar sa iau lucrurile altfel! Vine omul si-mi cere în împrumut o suma de bani. Eu îi dau, nu cu împrumut, ci aleg sa fac o fapta de caritate, îi dau de pomana o data, de doua ori, de câte ori pot. Ori de câte ori ma voi întâlni cu acea persoana, inima mi se va umple de bucurie pentru ca am avut posibilitatea sa fericesc pe cineva, care ma va saluta cu zâmbetul pe buze si cu toata dragostea.

Domnul, spre a ne face fericiti, ne cere sa ne daruim lui, sa-l alegem pe dânsul înaintea tatalui, mamei, fratilor si surorilor, ne cere sa ne daruim în totalitate: trup si suflet pentru totdeauna, adica sa-i pazim poruncile din iubire.

Iar ca daruirea noastra sa nu devina obiect de mândrie, sau de dispret fata de cei care nu ne urmeaza, trebuie sa învatam ceva si din patania lui Petru. Când Isus l-a pus piatra de temelie a Bisericii, în loc sa raspunda alegerii pline de iubire a lui Isus cu alegerea sa plina de recunostinta, crede ca Isus i-a devenit datornic pentru ca i-a dat raspuns corect la întrebarea despre ce spun oamenii ca este el si prin urmare, ar trebui ca Isus sa asculte si de învatatura lui de a nu merge la Ierusalim pentru suferinte si moarte: Sa nu ti se întâmple tie acestea! Dojenit atât de aspru, impresionat pâna în adâncul sufletului ca Isus, atât de blând poate sa dojeneasca atât de greu, Petru cade pe gânduri si mediteaza profund, ca sa afle unde este greseala pe care a comis-o. Nu va întelege diferenta dintre renuntarea pe care el a propus-o lui Isus si alegerea pe care acesta a facut-o decât dupa coborârea Duhului Sfânt, care îl va umple de întelepciune, întelegere, stiinta celor de mai mare valoare si de puterea de a alege, asemenea lui Isus, vointa Tatalui. Isus a voit sa aleaga moartea? Nu, el a ales vointa Tatalui si implicit toate cele legate de împlinirea ei. Mântuitorul însusi subliniaza aceasta daruire total libera. Privind din exterior, am fi înclinati sa spunem ca si-a impus o moarte violenta; dar în realitate suntem în fata unui dar al vietii, facut cu deplina cunoastere si libertate. El daruieste din proprie initiativa aceasta viata pamânteasca, pe care nimeni nu este în masura sa i-o ia (In 10,18). Cu atât mai mult se cuvine ca noi sa oferim ceea ce putem pierde, sa alegem viata pe care cel care ne-a dat-o, Dumnezeu, ne-o poate lua. Sa o daruim, ca sa primim în dar viata noua prin înviere. Acest fel de alegere constituie o cale îngusta, fiindca sunt foarte putini acei care o înteleg si risca sa mearga pe dânsa.

Cât de mult sufera în zadar cei care renunta la Dumnezeu, la credinta si la viata sacramentala, nadajduind ca îsi vor gasi fericirea în cele lumesti, trecatoare. Suferinta lor o putem deduce din unele expresii ale unor cunoscuti necredinciosi precum Haine, Voltaire, Lenau si altii.

A trai este a suferi; întreaga lume este un spital imens si medicul este moartea, zicea Haine cu tristete.

Ce este viata vesnica, nu stiu, dar ca viata pamânteasca este o farsa proasta, o stiu bine, spunea Voltaire cu mândrie descurajanta.

Cel mai fericit dintre toti este cel care moare de copil, zicea Lenau cu un dram de deznadejde.

Coppée, renumitul scriitor francez, a cautat în zadar fericirea fara Dumnezeu. Ajungând aproape la disperare, si-a recapatat credinta pe patul de suferinta si a marturisit: Viata (fara Dumnezeu) este ca o ceapa, daca o tai, începi sa plângi.

Chopin, mare compozitor, pe patul de moarte, sarutând crucifixul, a spus: Abia acum sunt la izvorul fericirii.

Toti acei care stiu sa-l aleaga pe Isus, aleg fericirea, viata, învierea.

Alegerea învierii este o condamnare la moarte a egoismului si o înscriere în logica lui Dumnezeu. În fiecare dintre noi este un Petru care protesteaza la aceasta condamnare la moarte a amorului propriu. Chemarea noastra de azi sta în a ne converti la logica lui Dumnezeu prin Isus Cristos, el fiind logica suprema a iubirii.

Când preotul a intrat în camera unde sfânta Tereza a Pruncului Isus era în agonie si a încercat sa o îmbarbateze pentru a accepta renuntarea la aceasta viata, ea i-a raspuns: Parinte, nu-i nevoie de resemnare decât pentru a trai. Sa mor, ma bucur, deoarece însusi Isus îmi va veni în întâmpinare. Si când cineva se afla cu Isus, nu moare, ci intra în viata.

Alegând pe Isus, sfântul Ignatiu de Antiohia a spus: Pot veni asupra mea: focul, crucea si fiarele salbatice; de mi s-ar sfarâma oasele, de mi s-ar sfâsia trupul, de mi s-ar chinui pâna si sufletul, toate le voi suferi, numai sa pot vedea într-o zi pe Cristos.

Sfântul Augustin predica tuturor credinciosilor din Hippona. Dupa ce le-a aratat iubirea si bunatatea lui Dumnezeu pe de o parte si rautatea pacatului pe de alta parte, le pune aceasta întrebare: Daca voi ati aduna toate comorile lumii, toate placerile, toate bunurile pamântului, pe de o parte, iar de partea cealalta ar fi Dumnezeu si voi ar trebui sa alegeti, ce ati face? Un strigat puternic a umplut biserica: Piara bunurile lumii! Noua sa ne ramâna Dumnezeu!

Dar noi?

Sfântul Paul ne spune pe cine si de ce sa alegem pe Dumnezeu, fiindca Dumnezeu însusi, în nemarginita sa iubire, ne-a ales pe noi înainte de întemeierea lumii, ca sa fim sfinti si neprihaniti, sa fim instrumente vii care sa-i cânte gloria sa pentru toata vesnicia (cf. Ef 1,4.12). Amin.

 

urmatoarea

Această pagină a fost listată de la adresa: http://www.profamilia.ro/liturgie.asp?predicidanca=54
Vă rugăm să respectați drepturile de autor