www.profamilia.ro /liturgie.asp?predicidanca=47
 
 LITURGIE 

Maranatha - predici pentru anii A, B, C
pr. Anton Danca

achizitionare: 04.09.2003; sursa: Editura Presa Buna

Anul A

Duminica a XV-a de peste an

Cuvântul Domnului

Sfântul Paul afirma ca speranta crestina cunoaste un viitor luminos pentru întreg universul (cf. Rom 8,19-22). Aceasta înseamna ca întreg cosmosul are un viitor, merge catre ceva si este angajat într-un proces care înca n-a ajuns la deplina dezvoltare, spre un ceva care este mai mult decât spatiul static al omenirii. Acela care l-a înteles mai bine pe apostolul neamurilor a fost Teilhard de Chardin care spune ca întreaga evolutie cosmica se îndreapta, nu catre ceva, ci spre cineva - spre Dumnezeu - având menirea de a trece prin punctul culminant Omega. Într-aceasta viitorul cosmosului si istoria lui sunt în strânsa legatura cu mântuirea umanitatii. Lumea noastra si omul sunt unite sub aspectul sperantei crestine si aceasta lume nu va fi completa si nici glorificata fara om (Memorator scriptural). Preamarirea finala a universului se va realiza numai prin învierea omului.

Pentru a se ajunge la glorificarea finala a cosmosului, este necesar ca omul sa primeasca el însusi cuvântul lui Dumnezeu; el transforma omul si omul transforma natura.

Vointa omului, în urma pacatului stramosesc, a slabit. Slabeste însa si mai mult prin fiecare pacat actual. Vointa lui Adam a slabit dupa primul pacat. A continuat sa slabeasca si mai mult prin fiecare neascultare fata de cuvântul lui Dumnezeu. O legenda spune ca vazând Domnul cât de mult se chinuie Adam cu pamântul care îi producea mai mult spini si palamida, i-a spus: Trage numai o brazda si arunca în ea samânta si vei avea recolta suficienta. A ascultat si a avut. Când Eva a nascut pe Cain si apoi pe Abel, a venit Ispititorul si i-a spus: De ce trage numai o brazda? Acum sunteti mai multi si aveti trebuinta de mai multa hrana. Spune-i sa are mai mult. Eva a insistat si Adam a început sa traga din greu la plug pentru mai multe brazde. Domnul i-a zis: Om nesatul si neascultator, mi-a fost mila de tine si am voit sa te crut. De acum tu poti sa ari si sa semeni cât vrei, dar eu îti voi da cât voi vrea. De atunci omul munceste mult si culege putin.

Scurt timp dupa pacatul lui Adam, oamenii au început sa pacatuiasca mult, iar Dumnezeu i-a pedepsit cu potopul (cf. Gen 7,1-24). Oare potopul a întarit vointa omului de a nu mai pacatui? Nu. Nici potopul, nici ploaia de foc si pucioasa care a nimicit Sodoma si Gomora (cf. Gen 19,1-28), nici cele zece plagi cazute asupra Egiptului (cf. Ex 7) si nici o alta pedeapsa n-a dus la întarirea vointei. Numai cuvântul lui Dumnezeu, actionând din interior, a realizat adevarate minuni. De la apostoli si pâna la copii, mai ales la tinere fecioare precum Cecilia, Agata, Agneza, Maria Goretti etc. au uimit lumea prin statornicia lor în credinta.

Inima noastra înseteaza dupa mângâiere. Unde o poate gasi? Tot în cuvântul lui Dumnezeu. Pagânii si multi necredinciosi ai zilelor noastre se scufunda în tristete, melancolie, descurajare si ajung la spitalele de neuropsihiatrie si nu rareori chiar la sinucidere. Crestinul adevarat - sarac sau bogat, bolnav sau sanatos, muncitor sau intelectual etc. - îsi soarbe din cruce mângâierea inimii si spune: Bucuros vreau, Isuse al meu, sa sufar si sa mor din iubire fata de tine!

Dupa cum vointa are trebuinta de întarire si inima de mângâiere, tot asa si mintea, ratiunea umana doreste mereu adevarul. Tot omul, de la mic la mare, doreste sa stie, sa afle adevarul. Filozofii si savantii se zbat zi si noapte pentru adevar si nu rareori se întreaba nedumeriti ca Pilat din Pont: Ce este adevarul? (In 18,38). Raspunsul nu poate fi decât unul: adevarul este cuvântul lui Dumnezeu. Numai omul întarit în vointa, luminat de adevar în ratiune si mângâiat în inima de cuvântul lui Dumnezeu dispune de forta vitala care poate imprima universului un mars precis catre destinatia finala, spre o deschidere spre infinit, printr-o reînnoire realizata prin foc, focul iubirii ca rezultat al învierii obtinute de credinta în cuvântul datator de viata (cf. In 6,63-68).

Demostene (384-322 Î.C.) pleda în Areopag cauza unui condamnat la moarte. Membrii tribunalului erau plictisiti si au adormit. El rupe firul discursului si începe sa povesteasca cum s-au certat doi oameni pentru umbra magarului. Juriul a facut ochii mari. Demostene indignat i-a apostrofat: Domnilor judecatori, adineaori va pledam salvarea unui om si v-ati plictisit, iar acum când spun nimicuri, va aratati atât de interesati. Sa va fie rusine! Când la o predica preotul pledeaza pentru mântuirea sufletului prin cuvântul Domnului, crestinii se plictisesc, cu exceptia voastra, dar când se spune o poveste toti sunt ochi si urechi. Numai ca azi cele mai multe certuri sunt, nu despre umbra magarului, ci despre burta lui; fiecare tipa ca moare de foame; nimeni nu-si plânge osânda. N-ar trebui sa uitam niciodata ceea ce a spus sfântul Paul credinciosilor din Tesalonic: Luând voi cuvântul ascultarii de Dumnezeu de la noi, nu ati luat cuvânt omenesc, ci precum este adevarat cuvântul lui Dumnezeu (2Tes 2,13). Împaratul Constantin cel Mare asculta mereu predica stând în picioare, fiindca zicea: Nu se cade a primi solia dumnezeiasca sezând.

Predica de fiecare duminica si sarbatoare de porunca este un talant si o samânta care au menirea sa rodeasca. Dumnezeu ne va cere cont de felul în care am primit si am colaborat cu samânta si talantul primit. La trimiterea ucenicilor sa predice, Isus le-a spus: În orice cetate veti intra si nu va vor primi, iesind în pietele ei, ziceti: Si praful de pe picioarele noastre din cetatea voastra vi-l scuturam. Mai usor va fi Sodomei în ziua judecatii decât cetatii aceleia (Lc 10,10-12).

Sfânta Biserica ne-a poruncit, sub pedeapsa pacatului de moarte, sa participam la sfânta Liturghie în fiecare duminica si sarbatoare de porunca, dar nu ne-a poruncit sa ascultam predica. Cu toate acestea, sfântul Bernardin de Siena spune: Daca din aceste doua lucruri tu nu ai putea împlini decât unul, Liturghia sau predica, este mai primejdios pentru sufletul tau sa lasi predica. De fapt, ai crede tu în Taina altarului daca n-ai afla-o din propovaduirea cuvântului dumnezeiesc? Toata credinta vine din ascultarea cuvântului.

Chiar daca cele spuse la predica sunt simple, stiute, repetate, plictisitoare sau adânci si prea grele pentru tine, ai rabdare, vor rodi când te vei astepta mai putin si când vei avea mai mare trebuinta: Duhul Sfânt va va aminti toate si va da marturie pentru mine (In 15,26).

Parabola ne mai pune în evidenta si alte învataturi. Este bine sa luam aminte la faptul cum semanatorul arunca samânta cu atâta darnicie în diferite locuri prielnice si neprielnice recoltei. Aceasta dovedeste ca Dumnezeu, având totul la dispozitie, îsi poate permite si risipa ca dovada a darniciei si caritatii sale. Dintr-un alt punct de vedere putem observa cum semanatorul risca sa piarda mult numai sa obtina ceea ce vrea. Este oare mai important un suflet decât o suta de cuvinte divine? Apoi samânta multa, aruncata în atâtea locuri diferite si ostile vietii arata amploarea jertfei semanatorului Cristos. Cineva a spus: Samânta este cu adevarat pierduta numai atunci când ramâne în pumnul strâns al semanatorului sovaielnic (egoist, zgârcit, lacom, descurajat etc.), care nu arunca în brazda de teama sa nu o piarda. Înca un punct de atentie: omul este pamântul care, fara suflarea lui Dumnezeu, fara actiunea Duhului Sfânt, ramâne nerodnic. Pamântul tare ca drumul pietros sau plin de spini este omul lipsit de actiunea Duhului Sfânt.

As aminti aici actiunea slujitorilor unui episcop care, pentru ca ieseau afara la predica si se întorceau dupa ce se termina, pe motiv sa nu piarda timpul fiindca nu înteleg, i-a trimis sa aduca apa cu cosarca. Dupa ce au turnat în zadar mai multe galeti, au venit si i-au spus ca nu se poate aduce apa în felul acesta. Episcopul le-a replicat: Într-adevar, cosarca nu tine apa, dar aceasta trece prin ea si o spala; tot asa si voi, nu retineti predica, dar ea trece prin suflet si îl spala. Nu e minunat? N-au mai lipsit din acea zi.

Isus si-a îmbracat învatatura sa despre importanta primirii cuvântului lui Dumnezeu în parabola atât de minunata a semanatorului. Parabola depaseste limita timpului prezent si devine vesnic actuala; depaseste limita personala si devine universala, valabila pentru fiecare; depaseste granitele oricarei împaratii lumesti si devine internationala, un bun ecumenic menit sa duca la unitatea credintei pe toti oamenii.

Datoria noastra fata de cuvântul lui Dumnezeu este sa-l primim, sa-i oferim inima ca loc prielnic pentru a se dezvolta si a aduce roade îmbelsugate; sa ne rugam pentru ca toti oamenii sa-si gaseasca hrana spirituala în el si sa ajungem toti la împaratia lui Dumnezeu. Amin.

 

urmatoarea

Această pagină a fost listată de la adresa: http://www.profamilia.ro/liturgie.asp?predicidanca=47
Vă rugăm să respectați drepturile de autor