www.profamilia.ro /liturgie.asp?predicidanca=43
 
 LITURGIE 

Maranatha - predici pentru anii A, B, C
pr. Anton Danca

achizitionare: 04.09.2003; sursa: Editura Presa Buna

Anul A

Duminica a XI-a de peste an

Popor preotesc

În predica din duminica trecuta am insistat asupra sfintei Euharistii ca Mister al credintei, cu intentia de a va determina sa va împartasiti cât mai des. În predica de azi voi cauta sa pun în evidenta ceva nou, dar care ne va face sa întelegem si mai bine cele spuse acum o saptamâna în urma.

Isus, marele si unicul preot al Noii Aliante, se jertfeste pe sine însusi în chip neînsângerat pe altar, dupa cum citim în Scrisoarea catre Evrei. Si, dupa cum spune sfântul Ciril din Alexandria, el este preotul propriei sale jertfe, devenind hrana noastra spirituala. Pentru a ni se oferi ca hrana, dupa cum s-a oferit Tatalui ca victima, se foloseste de oameni din popor, pe care îi rânduieste special pentru aceasta misiune (cf. Evr 5,1). Isus se jertfeste, iar preotii îi devin colaboratori, distribuitori ai operei sale. Ceea ce ofera ministrii lui Cristos cel mai mult poporului credincios este sfânta Împartasanie. Aceasta, fiind opera sacerdotala a lui Cristos, distribuita de ministrii lui, are menirea sa faca din toti cei botezati un neam preotesc. Dupa cum Isus i-a invitat pe ucenicii sai, înainte de a-i înzestra cu Preotia sacramentala de la Cina cea de Taina, prin cuvintele: Rugati pe Domnul secerisului sa trimita lucratori în holdele sale, tot asa preotul invita la sfânta Liturghie, ca un alt Cristos, pe toti cei prezenti: Rugati-va, fratilor, ca jertfa mea si a voastra sa fie placuta lui Dumnezeu Tatal atotputernicul (LR). Raspunsul poporului prezent culmineaza prin primirea sfintei Împartasanii, prin oferirea trupului si sângelui lui Cristos Tatalui ceresc ca jertfa de lauda, de multumire, de cerere si ispasire, ca jertfa desavârsita.

Acest popor, care ofera jertfa oferita de marele preot, de Isus Cristos, devine pentru lume, asa cum citim în Scrisoarea catre Diogenet, "sufletul lumii", desavârsindu-si actiunea sacerdotala si misionara prin a fi aluat, sare, lumina.

Daca Dumnezeu a spus poporului israelit la poalele muntelui Sinai: Voi veti fi pentru mine o împaratie de preoti si o natiune sfânta, numai pentru ca ei au fost martorii minunilor sale din Egipt (lectura I-a), cu atât mai mult credem ca Isus, desavârsind Legea si profetii, a putut spune: Ati auzit ca s-a spus celor de demult: "Voi veti fi o împaratie de preoti, o natiune sfânta", iar eu va spun: Prin Botez deja sunteti o împaratie de preoti si un neam sfânt, fiindca vestiti învierea mea si a voastra. Deci avem dreptul de a forma un popor sacerdotal si sfânt, fiindca, asa cum spune sfântul Paul (lectura a II-a), am fost si suntem martorii unor minuni si mai mari, fara precedent, anume: Pe când eram pacatosi, Cristos a murit pentru noi, iar acum avem viata sa în noi, o viata sacerdotala, o viata de reconciliere, purtatoare de mântuire prin alungarea demonilor, prin vindecarea bolnavilor, prin învierea mortilor, de a face toate din iubire, pe gratis.

Numarul ateilor ar scadea, cei mai multi bolnavi s-ar vindeca, numarul înviatilor ar creste, daca am avea credinta mai mare în puterea noastra preoteasca, macar cât un graunte de mustar. Patru insi au dus la Isus un paralitic, pe care l-au coborât înaintea lui prin acoperisul casei. Isus a privit la efortul provenit din credinta lor, nu la boala si pacatele paraliticului, si l-a vindecat, iertându-i si pacatele (cf. Lc 5,18-25).

Sa-l primim pe Isus euharisticul cu mai multa credinta, spre a ne îndeplini misiunea preoteasca prin alungarea diavolilor, vindecarea bolnavilor, învierea mortilor etc. si vom avea mai mult succes.

Recunoaste-ti, crestinule, demnitatea ta! striga un sfânt parinte al Bisericii, privind la maretia Botezului care ne face fii adoptivi ai lui Dumnezeu cu dreptul de a mosteni împaratia cerului. As striga si eu: Recunoaste-ti, poporule preotesc, demnitatea ta! daca as considera acest lucru ca pe o demnitate, dar nu este asa, ci: a fi popor sacerdotal prin Botez este o datorie, o obligatie izvorâta din aceasta taina care ne-a fost data din iubire; ea ne obliga la recunostinta, la iubire, la caritate fata de întreaga lume; ne obliga la o viata sfânta, fiindca numai asa Preotia devine credibila.

Sfântul Petru ne spune mai concret ceea ce trebuie sa facem: sa proclamam faptele celui care ne-a scos din întuneric si ne-a condus la stralucirea slavei sale (1Pt 2,9), sa devenim misionari, sa-i ajutam pe misionari, sa traim învatatura lui Isus, sa avem în noi viata sa dumnezeiasca.

Când apostolii si-au început activitatea lor misionara, au oferit cuvântul lui Isus, cuvântul mântuirii, mai întâi conationalilor, dar fiindca ei l-au refuzat, l-au oferit pagânilor, au chemat la mântuire toate neamurile pamântului (cf. Fap 13,46-49). Se pare ca pe zi ce trece si aceste neamuri ale pamântului refuza cuvântul Domnului si credinta scade în asa masura încât întrebarea lui Isus: Când va veni Fiul Omului, va mai gasi oare credinta pe pamânt (Lc 18,8), începe sa fie tot mai actuala, secularizarea fiind în floare. Oare gestul sfântului Anton de Padova de la Rimini nu a fost profetic? Predicând oamenilor, acestia nu au voit sa-l asculte, dar predicând pestilor, acestia s-au minunat. Tot sfântul Anton, pe cei necredinciosi, pe eretici si pe toti cei care refuzau sa creada în prezenta lui Isus din sfânta Euharistie, îi dojenea, zicându-le: Învatati voi, oamenilor de la niste fiinte mute cum sa-l cinstiti pe bunul Dumnezeu. Va veni ziua în care cuvântul adevarului va fi adresat întregului univers si acesta îl va primi, se va schimba, se va reînnoi, dupa cum a prezis Isaia (cf. 66,22), dupa cum spune si sfântul Petru ca este dorinta cosmosului (2Pt 3,13), dupa cum a vazut sfântul Ioan ca profet (cf. Ap 21,1), strigându-l cel de pe tron: Iata le fac pe toate noi (cf. Ap 21,5).

Fiecare dintre noi, de la cel mai mic si pâna la cel mai mare, toti trebuie sa ne revizuim comportamentul si sa intram în concordanta cu învatatura dumnezeiasca pentru a ne îndeplini cu demnitate, credinta si eficacitate menirea de neam preotesc. În acest popor sacerdotal, în Biserica lui Isus Cristos, fiecare crestin este important si nimanui nu-i este permis sa fie pesimist ca poetul care zice:

Din codru rupi o ramurea,

Ce-i pasa codrului de ea?

Ce-i pasa unei lumi întregi

De moartea mea? (George Cosbuc, Moartea lui Fulger).

Daca te simti mic, uitat, dispretuit, bolnav, batrân etc. daca descurajarea te apasa si-ti sopteste: Ce-i pasa unei lumi întregi de existenta sau neexistenta ta? nu uita: de rugaciunea ta, de lacrimile tale depinde mântuirea multora; de suferinta ta, de saracia ta, de izolarea ta, de uitarea ta, de nepasarea sau de dispretul celor din jur, de boala ta etc. depind minunile lumii: alungarea demonilor, vindecarea bolnavilor, învierea mortilor, fiindca esti încadrat într-un neam ales, într-o preotie regeasca, într-un popor sfânt, în poporul pe care Dumnezeu si l-a cucerit prin jertfa Fiului sau (cf. 1Pt 2,9), esti madular viu în trupul mistic al lui Cristos.

Prin predica de azi am intentionat sa ma achit, într-o oarecare masura, de datoria impusa de porunca lui Isus: Învatati (Mt 28,19) si de îndemnul pastorului Bisericii, papa Paul al VI-lea, care spune: Doctrina despre preotia comuna sa fie mereu explicata si întiparita adânc în memoria credinciosilor, caci ea este minunat de apta pentru a alimenta evlavia euharistica, înalta demnitatea tuturor credinciosilor si stimuleaza sufletul ca sa atinga culmea sfinteniei (Mysterium Fidei 14). Cu atât mai mult insista Conciliul Vatican II: Acelora pe care îi leaga intim de viata si de misiunea sa, Isus le împartaseste si din functia sa preoteasca, pentru ca ei sa poata aduce cult spiritual spre gloria lui Dumnezeu si mântuirea oamenilor. Prin urmare, laicii, fiind daruiti lui Cristos si unsi cu Duhul Sfânt, sunt chemati si înzestrati în mod minunat, pentru ca roadele Duhului sa creasca în ei tot mai bogate. Într-adevar, toate lucrarile, rugaciunile si initiativele lor apostolice, viata conjugala si de familie, munca zilnica, destinderea trupului si a sufletului, daca sunt traite în Duhul Sfânt, ba chiar si încercarile vietii, daca sunt suportate cu rabdare, devin jertfe spirituale placute lui Dumnezeu prin Isus Cristos (cf. 1Pt 2,5), care, în celebrarea Euharistiei, sunt oferite Tatalui cu adânca evlavie, împreuna cu ofranda trupului Domnului. Astfel, si laicii, actionând peste tot cu sfintenie ca adoratori, îi consacra lui Dumnezeu lumea însasi (LG 34).

Cât de minunat ne învata Biserica sa ne cunoastem viata cea noua si s-o traim spre slava lui Dumnezeu, fiind unsi cu Duhul sau, înzestrati cu daruri deosebite, ca roadele Duhului sa fie cât mai bogate, ca rugaciunile, viata de familie, munca, odihna, distractiile permise, încercarile, toate sa fie oferite Tatalui împreuna cu jertfa lui Isus din Euharistie pentru mântuirea lumii întregi. Amin.

 

urmatoarea

Această pagină a fost listată de la adresa: http://www.profamilia.ro/liturgie.asp?predicidanca=43
Vă rugăm să respectați drepturile de autor