www.profamilia.ro /liturgie.asp?predicidanca=4
 
 LITURGIE 

Maranatha - predici pentru anii A, B, C
pr. Anton Danca

achizitionare: 04.09.2003; sursa: Editura Presa Buna

Anul A

Duminica a IV-a din Advent

Spre izvoarele libertatii

La început a fost: libertatea lui Dumnezeu. El putea sa creeze lumea sau nu. Dar a creat-o. Aceasta lume nascuta din actul vointei libere a lui Dumnezeu era necesar sa poarte amprenta libertatii. Din flacara unei lumânari se aprinde alta lumânare, alta flacara, la fel ca prima. Tot asa: din libertatea creatoare a lui Dumnezeu s-a nascut libertatea omului. Este drept, în Dumnezeu actul vointei sale este infinit si atotputernic, în schimb în om, libertatea nu este actul vointei sale, ci este un dar marginit al vointei nemarginite. Omul a aparut pe pamânt cu darul divin al libertatii, dar vointa sa nu era atotputernica. Darul libertatii îl facea fericit, dar nu pe deplin, de aceea a voit sa fie ca Dumnezeu, a cautat atotputernicia vointei în pomul oprit (Gen 3,5). Lipsit de vointa atotputernica, omul a cazut, a pacatuit si diavolul i-a furat libertatea si, o data cu dânsa, i-a rapit si fericirea.

Raul trebuia înlaturat. Cine îi mai putea reda omului libertatea si fericirea? Numai atotputernicul Dumnezeu printr-un act liber al vointei sale. Ca sa redevenim oameni întregi, liberi, era necesar sa avem un Emanuel - Dumnezeu cu noi, care sa ne redea mereu tarie în vointa, ca libertatea noastra sa rodeasca faptele cele bune. Prin urmare, rascumpararea omului izvoraste dintr-un act liber al vointei lui Dumnezeu, care a voit sa ramâna cu omul, ca Sarpele viclean sa nu-i mai rapeasca fericirea.

Regele Damascului s-a aliat cu regele Israelului pentru a ocupa Ierusalimul, capitala regatului lui Iuda, pentru a-l înlatura de pe tron pe regele Ahaz, ca sa puna pe un altul, care sa le fie aliat si sa porneasca împreuna un razboi împotriva Asiriei. Aflând de acest complot urzit contra sa, Ahaz tremura de frica si vrea sa se apere de dusmani facând alianta cu Asiria. Isaia îi cere lui Ahaz sa nu se înspaimânte de cei doi regi dusmani si sa nu recurga la alianta cu pagânii, fiindca, acceptând protectia împaratului asirian, trebuie sa accepte si protectia zeilor sai pagâni, ceea ce ar duce poporul ales la idolatrie, punându-se în dusmanie cu Iahve. Profetul îl îndemna pe Ahaz sa se roage, sa ceara ajutorul Domnului Sabaot. Regele era slab în credinta si considera ca este mai prudent sa recurgi la aliante militare, conform uzantelor politice, decât sa ispitesti pe Domnul. Acest fapt îi da lui Isaia prilejul potrivit sa anunte gratuitatea libertatii, mântuirii, din partea lui Dumnezeu. El spune: Iata, însusi Domnul va va da un semn: o fecioara va zamisli si va naste un fiu si-i va pune numele Emanuel, adica "Dumnezeu este cu noi". Libertatea lui Dumnezeu din actul creatiei se repeta în actul liber al rascumpararii prin nasterea din fecioara a lui Emanuel. Fericirea se naste din libertate si consta în a fi Dumnezeu cu noi. Cine nu-i cu Dumnezeu, nu-i liber si nu poate fi fericit.

Dumnezeu îsi poate realiza planurile sale si fara aportul omului, dar în iubirea lui l-a voit colaborator responsabil, cum îi defineste sfântul Paul pe toti cei de bunavointa: colaboratori ai lui Dumnezeu (1Cor 3,9; 2Cor 6,1). În aceasta sta toata frumusetea si maretia omului de chip si asemanare cu Dumnezeu. Acesta este adevarul adus de Isus si care ne face liberi. Darul de a fi colaboratori ai lui Dumnezeu face parte din fericirea libertatii sale de a si-l asocia pe om la planurile realizarii împaratiei sale, facându-l pe om sa-si înteleaga propria fericire prin consimtamântul acordat liber si constient la vointa lui atotputernica. A pune libertatea personala în slujba Domnului, conform cu vointa lui, înseamna a diviniza natura, înseamna a aduce "învierea din morti" prin Isus Cristos, asa cum ne sugereaza lectura a II-a, înseamna a deveni domni.

Nasterea lui Isus Cristos a fost asa: a doua persoana din sânul Preasfintei Treimi, nascuta din veci în sânul Tatalui, îsi pune libertatea sa la dispozitia Tatalui si zice: Iata vin sa fac vointa ta, Dumnezeule si devine Domn asemenea Tatalui. Maria, aflând aceeasi vointa divina, îsi pune si ea libertatea în serviciul divin si spune: Iata roaba Domnului, fie mie dupa cuvântul tau si devine Doamna noastra prin Cristos. Iosif, aflând si el de vointa lui Dumnezeu, îsi pune libertatea în slujba lui si, trezindu-se din extaz, a luat-o la el pe logodnica sa, devenind domn si stapân al casei sale. Asa s-a ajuns ca Isus sa divinizeze firea omeneasca unind-o cu firea dumnezeiasca în persoana sa divina si sa devina Domnul nostru, datatorul de divinitate Mariei, lui Iosif si apoi noua tuturor.

Craciunul este o chemare continua de a ne oferi consimtamântul în mod liber si constient la opera mântuirii, fiind colaboratori ai lui Dumnezeu, pentru eliberarea poporului de pacate.

Adeziunea libera la vointa lui Dumnezeu este semnul si mobilul marilor minuni istorice: nasterea lui Dumnezeu ca om, de a exista o mama-fecioara, de a exista pe pamânt o familie - sot, sotie si copil - mai curata decât cei mai curati îngeri ai cerului. Cine ar fi în stare sa descrie frumusetea si maretia acestor minuni?

Spre a fi cu adevarat oameni, adica domni, cu simtul si cu responsabilitatea libertatii, avem nevoie de Emanuel, Dumnezeu cu noi. A rupe firele de contact cu Dumnezeu înseamna a pune la baza relatiilor dintre oameni egoismul, interesul personal, tirania, ceea ce înseamna a nu mai fi domn. Cel care crede ca are la dispozitie numai banchetul pamântesc, cine îl va convinge sa nu se bucure în mod individual si cât mai mult posibil în dauna altora?

Libertatea pusa în slujba lui Dumnezeu este pusa în slujba iubirii si numai asa pot rasari minunile pe pamânt.

Avem nevoie de Mesia, care se mai numeste Isus, adica Iahve este mântuirea, avem nevoie continua de marele rod al libertatii divino-umane care sa ne deschida ochii spre a vedea Craciunul în slava învierii lui Isus si a noastra, singurul mijloc prin care vom deveni cu adevarat liberi si fericiti, adica de Duhul Sfânt.

Mijlocul ales de Dumnezeu pentru a ne face liberi si fericiti este nasterea lui Isus pe pamânt, opera Duhului si a libertatii doamnei noastre Maria.

Prin nasterea lui Isus din fecioara a voit ca libertatea noastra sa fie independenta de Casatorie; Casatoria fiind o "legatura" si un "jug".

Prin nasterea lui Isus în saracia grajdului din Betleem, Creatorul a voit ca libertatea noastra sa nu fie îngradita si dependenta de bunurile materiale.

Prin nasterea lui Isus în întuneric, Tatal a voit ca libertatea noastra sa nu depinda de simturile trupesti, ci de actul vointei prin care credem în mod liber.

Prin nasterea lui Isus între straini, Iahve a voit ca libertatea noastra sa nu fie constrânsa de relatiile de rudenie sau de onoruri mostenite din mosi-stramosi.

La început a fost libertatea lui Dumnezeu, ca la sfârsit sa fie libertatea noastra în Dumnezeu, prin Emanuel, ca în viata vesnica, prin vointa devenita una cu vointa lui Dumnezeu, sa ne putem crea minunile pe care le va dori inima noastra.

Va trebui sa ne apropiem de ieslea lui Isus cu inima deschisa pentru a primi darul adus de sus: libertatea fiilor lui Dumnezeu prin iertarea pacatelor.

Avem nevoie de curaj pentru a face acest pas spre Emanuel.

Tatal împaratului Constantin cel Mare, pe când acesta era înca mic, a trecut în revista trupele sale. Era pagân notoriu si habotnic. Oprindu-se în mijlocul soldatilor, a spus: Acela care dintre voi este crestin, sa treaca la dreapta mea! Unii soldati crestini se temeau, altii, mai curajosi, cu pasi apasati au iesit din front si s-au aliniat la dreapta lui. Împaratul i-a privit, si-a încruntat sprâncenele si a strigat: Numai voi? Ceilalti nu se misca? Stia ca are mai multi soldati crestini si era nemultumit, nu de credinta lor, ci de lasitatea lor. Apoi, întorcându-se catre cei din dreapta lui, le zise: Voi veti forma garda mea de onoare; iar ceilalti, care sunt tot crestini, dar au ramas în rânduri de frica, vor fi exclusi din armata mea, deoarece, daca azi le-a fost rusine de Dumnezeul lor, mâine se vor rusina si de împaratul lor în fata dusmanilor mei.

În aceste zile care ne-au mai ramas pâna la Craciun, sa dovedim prin fapte ca suntem crestini, pasind cu curaj la scaunul de spovada pentru a ne curati sufletul de pacate, folosind darul libertatii, ca în însusi sufletul nostru sa se nasca minunea minunilor: Emanuel în sfânta Împartasanie. Asa vom forma garda lui de onoare când va veni cu marire si slava pe norii cerului. Lasii vor fi exclusi, trimisi chiar în focul iadului.

Se mai poate folosi si urmatorul exemplu: Amalecitii au navalit sa tâlhareasca bogatiile - casele si câmpiile - Israelului. Fiind alungati, în graba fugii lor, au lasat pe câmp un biet sclav în spasmele mortii. Soldatii regelui David, trecând pe lânga el, l-au ridicat si l-au dus la rege. Cuprins de compatimire, David a poruncit sa i se dea de mâncare pâine, smochine si struguri. Încetul cu încetul, sclavul si-a revenit. Regele David l-a chemat si i-a zis: Nu vei mai fi sclav, ci om liber. În razboi vei lupta alaturi de mine ca un viteaz, iar în timp de pace vei trai cu cinste si rasplata. Amalecitul si-a folosit toata viata dreptul la libertate în slujba regelui David.

Isus vine sa ne ridice din bolile noastre sufletesti, sa ne dea libertatea, sa ne hraneasca el însusi cu trupul si sa ne astâmpere setea cu preasfânt sângele sau, sa ne faca liberi si fii ai învierii.

Care este raspunsul nostru?

 

urmatoarea

Această pagină a fost listată de la adresa: http://www.profamilia.ro/liturgie.asp?predicidanca=4
Vă rugăm să respectați drepturile de autor