www.profamilia.ro /liturgie.asp?predicidanca=38
 
 LITURGIE 

Maranatha - predici pentru anii A, B, C
pr. Anton Danca

achizitionare: 04.09.2003; sursa: Editura Presa Buna

Anul A

Duminica a VI-a de peste an

Legea si libertatea

Datoria de capetenie, a omenirii în general si a fiecaruia în special, este de a tinde spre desavârsire, spre perfectiune, spre realizarea omului de caracter în primul rând, adica sa aiba acea totalitate a dispozitiilor permanente care sa-i determine comportamentul individual corect în toate împrejurarile vietii si apoi, acest om de caracter, sa primeasca plinatatea harului încadrându-se în viata cea noua, pe care o cere Isus prin cuvintele: Fiti desavârsiti precum Tatal vostru cel ceresc este desavârsit (Mt 5,48). Pentru a ajunge la desavârsirea Tatalui ceresc înseamna a strabate calea lunga a smereniei, pasind pe urmele lui Isus.

Prin creatie, Dumnezeu ne-a înzestrat cu multe calitati si posibilitati de desavârsire. Este o taina cum unii sunt atât de buni din nastere, iar altii nu pot ajunge la aceasta stare nici dupa ani lungi de lupta intensa. Dintre darurile mari, pe care Creatorul ni le da din fire, unul pe care îl avem cu totii, care ne plaseaza în fruntea tuturor celor create de pe pamânt care sunt conduse de instincte, este darul de a alege în cunostinta de cauza, darul libertatii. Acest dar îl ajuta pe om sa aduca o contributie substantiala la desavârsirea fiintei sale, fiindca reusita libertatii consista în a primi si a-si însusi dispozitiile pe care Dumnezeu le-a stabilit omului ca sa ajunga la plinatatea vietii (Degeest). În acest sens ne stau în fata cuvintele lui Ben Sirah: Daca vrei, poti sa pazesti poruncile. De tine depinde sa ramâi credincios. Domnul a pus în fata ta apa si focul: întinde mâna spre care doresti! Viata si moartea sunt puse în fata oamenilor; fiecaruia i se va da una sau alta, dupa cum a ales. Ben Sirah se refera la primii oameni si la primul lor pacat. Alegerea ascultarii echivala cu plinatatea vietii. Neascultarea însa a echivalat cu pierderea vietii, cu alegerea mortii. Pentru noi, ascultarea echivaleaza cu alegerea vietii celei noi, datorita ascultarii lui Isus (cf. Fil 2,8); neascultarea echivaleaza cu alegerea mortii vesnice, cu iadul.

Pe vremuri traia la Atena (Grecia) un om întelept si mult apreciat. Un invidios a voit sa-l compromita si i-a zis într-o zi: Învatatorule, lumea te lauda zicând ca le stii pe toate, dar mie ai putea sa-mi spui: pasarea, pe care o am în mâna, este vie sau moarta? Fiindca îsi zicea în sine: daca va zice ca este vie, o voi sugruma si i-o voi arata moarta; daca va zice ca este moarta, îi voi da drumul sa-si ia zborul si toti vor vedea ca este vie si vor râde de nepriceperea lui. Numai ca înteleptul era întelept cu adevarat si i-a zis: Domnule, pasarea pe care o ai în mâna este cum o doresti: daca o vrei vie, este vie; daca o vrei moarta, este moarta. Invidiosul a ramas de rusine.

Dumnezeu a pus în mâna noastra sufletul; daca îl vrem viu, îl avem viu prin darul libertatii; daca îl vrem mort, îl avem mort prin neascultarea fata de porunci. Nimeni nu poate spune: Nu pot fi altfel, asa m-a lasat Dumnezeu: rau sau bun. Dumnezeu n-a poruncit nimanui sa fie nelegiuit, n-a permis nimanui sa pacatuiasca, o spune clar Ben Sirah. N-am fi ceea ce suntem daca n-am fi liberi. Si am fi cu totul altceva, am fi ca îngerii, daca am fi folosit întotdeauna darul libertatii în folosul ascultarii de soaptele Duhului Sfânt.

Dumnezeu, în nemarginita sa bunatate si întelepciune, pentru a-l determina pe om sa nu greseasca, i-a descoperit bogatia si plinatatea vietii din Cristos, în care el însusi a pus toate comorile întelepciunii si ale stiintei (Col 2,3). Sfântul Paul descrie Corintenilor aceste comori prin cuvintele: Ceea ce ochiul n-a vazut, urechea n-a auzit, ceea ce la inima omului nu s-a suit, aceea a pregatit Dumnezeu celor care îl iubesc pe el. Or, Isus l-a iubit si a pazit poruncile Tatalui în chip desavârsit (In 14,31). Prima si cea mai importanta dintre toate comorile de har din Cristos, la care se refera sfântul Paul, este învierea. El însusi l-a vazut pe Isus înviat si a înteles ca poate avea parte de aceasta comoara divina, daca alege viata. El spune în numele tuturor acelora care aleg viata: Noua ne-a descoperit Dumnezeu prin Duhul Sfânt aceasta întelepciune (în alegere). Unde este Duhul Domnului, acolo este libertatea.

Toti simtim dorinta de a trai, de a fi fericiti, de a ajunge la viata vesnica prin învierea din morti. De ce totusi Dumnezeu este atât de mult insultat? De ce poruncile lui sunt nesocotite? Oamenii nu înteleg valoarea libertatii cu care au fost daruiti. Este atât de mare acest dar, atât de misterios, atât de sublim! Se spune despre Carol al XI-lea, regele Frantei, ca avea o piatra scumpa de o frumusete rara, pe care a scris aceste cuvinte: Cine ma are, nu va fi sarac niciodata. Noi avem aceasta piatra pretioasa, darul libertatii, prin care putem fi bogati si fericiti pentru toata vesnicia, numai sa stim cum sa folosim libertatea.

Din punct de vedere filozofic, libertatea se defineste prin capacitatea omului de a opta, de a decide si de a actiona în cunostinta de cauza. Din punct de vedere teologic, libertatea ne este data pentru a fi oameni, mai presus de animale. Suntem înzestrati cu darul libertatii asa cum un copil este bogat fiindca tatal sau este bogat, dar suntem conditionati de starea noastra de copii, adica trebuie sa fim constienti ca bogatia care ne defineste ca bogati apartine tatalui. Copilul va deveni bogat la majorat. Tot asa si noi, vom fi liberi cu adevarat când vom ajunge la majoratul spiritual, adica la plinatatea omului desavârsit (cf. Ef 4,24), când Cristos va fi totul în noi (Ef 1,10). Pâna atunci, libertatea este un dar divin dat pentru a fi administrat. Administratorul nu-i stapân, el trebuie sa dea cont de administratia buna sau rea, va fi rasplatit sau pedepsit conform dispozitiilor administrative. Rasplata, pe care o primeste administratorul bun al darului libertatii, este însasi libertatea fiilor lui Dumnezeu (Rom 8,21), adica plinatatea vietii vesnice, starea îngerilor lui Dumnezeu., când Dumnezeu devine posesiune si omul posesorul lui Dumnezeu.

Când Dumnezeu i-a dat lui Moise legea pe muntele Sinai, i-a dat-o ca pe un pact de alianta. Alianta este temelia prieteniei. El nu i-a dat legea pentru a-i limita darul libertatii poporului sau, ci spre a-l calauzi spre fericirea pe care libertatea o are în sine, asa cum busola nu limiteaza libertatea pilotului, ci îl îndruma corect spre port.

Isus afirma ca a venit, nu ca sa desfiinteze Legea, ci sa o desavârseasca, ceea ce înseamna o deschidere spre mai bine, spre binele infinit; adica nu ajunge sa nu faci raul în aceasta viata, ci trebuie sa te angajezi în mod liber pentru a face cât mai mult bine, fiindca binele nu are limite, de aceea niciodata nu poti spune: Am facut destul. Când am facut ceea ce trebuia sa facem, Isus ne arata ca suntem slugi netrebnice (Lc 17,10), dar ca sa fim prietenii sai, trebuie sa ne angajam colaboratori ai sai la opera infinita a mântuirii cu acea disponibilitate pe care a avut-o, de exemplu, sfânta Bernadeta Soubirous, care a spus: Când sunt înaltata pe cruce, ma simt mai fericita decât o regina înaltata pe tron.

În pasajul evangheliei de azi îl auzim pe Isus care ne atrage atentia sa nu folosim darul libertatii în defavoarea întelepciunii inimii, a iubirii, zicând: Ati auzit ca s-a zis celor de demult: "Sa nu ucizi; sa nu savârsesti adulter; sa nu juri strâmb", iar eu va spun. Aducând explicatiile de rigoare la aceste trei imperative ale legii, crestinul vine pus în stare de tensiune, iar necredinciosul în stare de revolta. Crestinul îsi spune: Trebuie sa ma folosesc de darul libertatii spre a face binele, spre a apara viata, cinstea aproapelui, demnitatea persoanei. Aceasta o cere iubirea. Necredinciosul îsi zice în sine cu îngâmfare: Fac ce-mi place. Sunt un om liber si fac ce vreau cu viata mea. Sunt stapân. Atitudinea necredinciosului este gresita, fiindca nu-i stapânul vietii, nu si-a câstigat dreptul la viata prin meritele proprii si daca o are ca mostenire, aceasta îl obliga sa o transmita mai buna decât cum a primit-o, altfel devine robul propriilor patimi. De aceasta robie a viciilor intentioneaza Isus sa ne elibereze prin desavârsirea Legii.

Cred ca stiti povestea butoiului cu cele zece cercuri având cel mai bun vin, pe care stapânul îl lauda si înveselea inima musafirilor sai. Auzind vinul despre valoarea lui, si-a zis: Daca eu sunt cel mai bun, de ce ma tin la întuneric si legat cu zece cercuri în acest butoi de lemn mizerabil? Nu trebuie sa fiu si eu liber, sa vad lumina, sa fac ce vreau? Trebuie sa-mi dobândesc libertatea. Si, opintindu-se din toate puterile, a rupt unul dupa altul toate cele zece cercuri si doagele s-au risipit. Vinul cel bun s-a scurs pe pamânt; a devenit mai întâi o baltoaca plina de gunoaiele din pivnita si apoi l-a înghitit pamântul... Libertate periit. A pierit din cauza ca a voit o libertate care nu-i apartinea. Libertatea lui era între doagele strânse de cele zece cercuri.

Întelept este crestinul care stie ca cele zece porunci îi apara libertatea de a fi vinul cel mai bun, care este în stare sa îmbete chiar pe îngerii lui Dumnezeu.

 

urmatoarea

Această pagină a fost listată de la adresa: http://www.profamilia.ro/liturgie.asp?predicidanca=38
Vă rugăm să respectați drepturile de autor