www.profamilia.ro /liturgie.asp?predicidanca=196
 
 LITURGIE 

Maranatha - predici pentru anii A, B, C
pr. Anton Danca

achizitionare: 04.09.2003; sursa: Editura Presa Buna

Anul C

Duminica a XXXII-a de peste an

Învierea mortilor

Credinta în viata vesnica dainuie de când exista lumea. Mezii si persii din antichitate îsi aruncau mortii pe câmp, ca sa-i manânce fiarele salbatice si pasarile cerului, crezând ca sufletul poate afla odihna vesnica numai dupa descompunerea trupeasca. Locuitorii insulei Borneo îngropau de vii o multime de sclavi împreuna cu cadavrul sefului lor, ca sa-i însoteasca sufletul în viata de dincolo. Romanii puneau o moneda în gura mortului ca plata cuvenita lui Caron la trecerea sufletului cu barca peste râul Acheron, ca apoi sa intre în Hades.

Nu se cuvine sa punem Biblia în acelasi cadru cu documentele superstitioase si idolatre ale popoarelor pagâne, ea este revelatia divina a Creatorului. Desi credinta în viata vesnica se desprinde de pe primele pagini, în care se spune despre cei care mureau ca au trecut sa se adauge la stramosii lor (Num 20,24 etc.), credinta în înviere este de data mai recenta. Întrevazuta sau dorita în cartea lui Iob (19,1-23-27); dezvoltata mai clar în cartea lui Daniel (12,2); clara si precisa în cartea Macabeilor (2Mac 7,12-29), expusa în lectura I. Ca si în cartile lui Iob si Daniel, tot asa si în cartea Macabeilor, credinta în înviere s-a nascut din grele suferinte, din necesitatea imperioasa a dreptatii.

Cu toate acestea, desi majoritatea evreilor din vremea Mântuitorului credeau în învierea trupului, existau totusi multi care o negau, mai ales saduceii care admiteau nemurirea sufletului si viata vesnica, dar considerau învierea ca pe o inovatie si ca pe o absurditate. Acest lucru se vede clar din triumfalismul cu care saduceii pun problema, spre a-l pune în dificultate pe Isus în cazul celor sapte frati care au avut aceeasi femeie ca sotie si a cui va fi la înviere (Mt 22,25-29). Acesti saducei formau latura culta a arhiereilor. Cultura lor religioasa a fost impregnata mult de cultura elenistica, ce sustinea ca sufletul, tocmai pentru a avea viata vesnica, este necesar sa se elibereze de trup, fiindca o înviere a trupului ar însemna moartea sufletului, condamnarea lui de a ramâne în sicriul material al trupului. Din acest motiv apostolul Paul, când a predicat atenienilor în Areopag despre învierea mortilor, ei i-au spus cu ironie: Lasa, te vom asculta altadata (Fap 17,32). Isus le va reprosa saduceilor ca nu au credinta în învierea trupurilor datorita cunoasterii insuficiente a Scripturilor.

Mortii vor învia fiindca evolutia omului pe pamânt îsi va atinge tinta finala când constiinta umana va atinge culmea dezvoltarii sale prin cunoasterea binelui si raului (Gen 3,5) care a fost pricina caderii, prin cunoasterea adevarului care da omului adevarata libertate (In 8,32). Casatoria nu va mai fi necesara pentru înmultirea neamului omenesc, fiindca viata cea noua adusa de Isus si împartasita oamenilor, mai ales prin Euharistie, îsi atinge culmea prin opera Duhului Sfânt care l-a înviat pe Cristos din morti si va face vii si trupurile acelora care au crezut în cuvântul lui Isus (Rom 8,11). Chiara Lubich spune: Bobul de grâu moare sub brazda, ca sa se înmulteasca, noi trebuie sa murim, ca sa ne înmultim, desigur, nu ca pe pamânt, dar ca în ceruri, ca îngerii lui Dumnezeu, ca acei care poseda cunoasterea vietii. Daca omul de pe pamânt ar cunoaste taina vietii, n-ar fi necesara casatoria pentru înmultire. Dumnezeu, care este însasi viata în esenta ei unica, se înmulteste, nu ca divinitate, ci sub un numar indefinit de forme de viata, el ramânând mereu unul si acelasi în trei persoane. La ce se puteau referi cuvintele lui Isus, adresate ucenicilor: Voi care ati lasat case, sotii, frati, surori, mame, tati veti primi însutit si veti mosteni viata vesnica (Mc 10,30), daca nu la secretul vietii si al înmultirii îngeresti? Aceasta nu-i o dogma a Bisericii, dar rasplata de a primi copii însutit, superiori celor lasati pe pamânt, presupune ceva deosebit tot în domeniul vietii, adica o cunoastere superioara.

Ignorarea Scripturilor, ca si frica de chinurile trupesti, i-a determinat pe multi sa respinga ideea învierii. Ideile materialiste despre lume au format falsa conceptie despre viata si anume ca învierea si viata vesnica, sustinute de religie, constituie o evadare de la datoriile fata de viata terestra. Din contra, religia pune un accent deosebit pe faptul ca Dumnezeu este autorul vietii pamântesti si i-a încredintat-o omului ca pe o maxima responsabilitate si numai de dânsa depinde viata noua si cea vesnica prin înviere. Pacatul este cel mai mare dusman al învierii.

Omul, în sufletul caruia apasa povara faradelegii si în mintea caruia povara ignorantei este cât o piatra de moara, nu poate dori cu sinceritate învierea altora, dar despre sine nici nu vrea sa auda ca va muri.

Omul crede în înviere când nu se teme de moarte; si nu se teme de moarte când sufletul sau este curat, ca sufletul nevinovat al unui prunc (Mt 18,3), când are parhesia, adica acces liber spre Dumnezeu, ca sufletele celor sapte frati Macabei. Cei care vor fi ca pruncii, gasiti vrednici sa intre în împaratia lui Dumnezeu, vor dori învierea trupurilor pentru a avea o mantie a sufletului croita si brodata de cele sapte daruri ale Duhului Sfânt în toata stralucirea lor cereasca, fiindca si pe acest pamânt ele fac sufletul desavârsit, asemenea preacuratei Fecioare Maria plina de har (Lc 1,28), de aceea trebuie ca trupul acesta supus putreziciunii sa se îmbrace în neputrezire (1Cor 15,53). Tu esti vrednic de a trai... Este atât de dulce viata si lumina este atât de frumoasa, îi ziceau calaii martirului Pionius (secolul al III-lea); dar el le-a raspuns: Da, aceasta o stiu însa crestinul este în cautarea altei vieti mai bune. Lumina este frumoasa însa noi dorim lumina adevarata; mai stim si aceasta ca pamântul este frumos, fiindca este lucrarea mâinilor lui Dumnezeu. Dar daca renunt la toate acestea, sa nu credeti ca o fac din cauza dezgustului sau a dispretului, ci pentru ca eu cunosc si alte bunuri si frumuseti mult mai mari si mai atragatoare. Si fiindca n-au reusit sa-l determine sa se lepede de credinta, calaii l-au dus la locul de executie pentru a-l arde pe rug. Pionius a strigat din mijlocul flacarilor: Mor bucuros ca tot poporul sa stie ca dupa moarte va urma învierea trupului.

Pentru a-si dovedi atotputernicia iubirii sale în fata creaturilor constiente de integritatea lor - trup si suflet - este necesar sa existe învierea din ziua de apoi, ca moartea sa fie învinsa - Dusmanul cel din urma, care va fi nimicit, este moartea (1Cor 15,26) -, spune sfântul Paul; si nu avem nici un motiv de a nu-i da crezare din moment ce Cristos a înviat.

Concluziile sa le tragem din lectura a II-a: rugaciunea continua, grija fata de propovaduitorii adevarului, folosirea vietii ca mijloc de întâlnire cu Domnul care întârzie, dar nu va uita sa vina, asa cum cei care cred în cuvântul lui nu uita sa se hraneasca cu preasfânt trupul si sângele lui, ca sa aiba viata vesnica si sa învie în ziua de apoi.

Nadejdea noastra nu poate fi mai mica decât a psalmistului David care spune:

Îl am mereu în fata mea pe Domnul.
El sta la dreapta mea si nu ma clatin.
De aceea se bucura inima mea
si tresalta de veselie sufletul meu,
chiar si trupul meu se va odihni întru nadejde.
Caci tu nu vei lasa sufletul meu în lacasul mortilor,
nici nu vei îngadui ca cel drept al tau
sa vada putrezirea.
Îmi vei arata cararea vietii,
bucurie deplina de la fata ta si desfatari la dreapta ta, în veci
(Ps 16/15,8-11)

Fiul psalmistului, Solomon, spune la rândul sau: Nu Dumnezeu a facut moartea si nici nu se bucura de pieirea celor vii. El a zidit toate lucrurile spre viata si fapturile lumii sunt izbavitoare; întru ele nu este samânta de pieire si moartea nu are putere asupra pamântului. Cuviosia este nemuritoare, iar nedreptatea duce la moarte (Înt 1,13-15).

 

urmatoarea

Această pagină a fost listată de la adresa: http://www.profamilia.ro/liturgie.asp?predicidanca=196
Vă rugăm să respectați drepturile de autor