www.profamilia.ro /liturgie.asp?predicidanca=140
 
 LITURGIE 

Maranatha - predici pentru anii A, B, C
pr. Anton Danca

achizitionare: 04.09.2003; sursa: Editura Presa Buna

Anul C

Preasfânta Fecioara Maria Nascatoare de Dumnezeu

(1 ianuarie)

Magnificat

Nu putem întelege misterul sarbatorii de azi, fara a ne întoarce la micul Craciun din 25 martie, la Buna-Vestire.

În casuta saraca, dar atât de curata, a preasfintei Fecioare Maria din Nazaret, vine îngerul Gabriel si o saluta: Bucura-te, cea plina de har, Domnul este cu tine. Binecuvântata esti tu între femei. Preacurata se tulbura, se teme. Îngerul o lamureste: Ai aflat har la Dumnezeu; vei zamisli si vei naste un fiu... Fecioara ezita. Îngerul intervine si o asigura ca devenind mama, va ramâne ceea ce si-a propus, fecioara; îi da drept garantie atotputernicia divina care a lucrat o minune în sânul Elisabetei. Preacurata ramâne coplesita de maretia planului divin; accepta cu smerenie si spune: Iata roaba Domnului! Fie mie dupa cuvântul tau! (Lc 1,26-38).

Ce iese în evidenta, mai presus de toate, din aceasta relatare evanghelica?

În primul rând ne apare evidenta atitudinea lui Dumnezeu fata de creatura sa: se gândeste la om, îl respecta, îl trateaza cu atâta delicatete, îl saluta si-i respecta vointa; ceea ce înseamna ca îl iubeste si are planuri mari cu el. Când a creat cerul si pamântul n-a cerut consimtamântul nimanui; cu un singur cuvânt le-a adus pe toate la existenta. Pentru a pastra ceea ce a creat îi este suficient un act al vointei sale; dar ca o femeie sa devina mama a Fiului sau îl costa: se smereste si se pleaca în fata creaturii sale; alege un sol ceresc de prim rang, caruia îi încredinteaza un mesaj; îl trimite pe pamânt într-o forma noua de prezentare, ca sa poata fi perceput de o fiinta deosebita, creata din pamânt si suflet; îngerul o saluta; Fecioara este nelamurita si se opune când i se pare ca trebuie sa renunte la alegerea proprie de a ramâne fecioara; îngerul o lamureste; ea accepta; Duhul Sfânt însusi se coboara asupra ei si atotputernicia divina uneste în sânul ei curat ca lacrima unui înger natura divina cu cea umana formând un nou fel de viata într-o fiinta care nu s-a mai vazut nici în cer si nici pe pamânt. Taina întruparii Fiului lui Dumnezeu, cu neputinta de patruns cu mintea omeneasca, din cauza nemarginitului în forma marginita, fiindca persoana divina, careia preacurata Fecioara Maria îi da carne din carnea ei si sânge din sângele ei, este a doua persoana din Preasfânta Treime, nascuta deja din veci în sânul Tatalui fara de mama, ca sa se nasca în timp din Maria Fecioara, fara de tata. Ca Fiul lui Dumnezeu sa devina Fiul Omului era absolut necesara colaborarea unei fiinte omenesti? Era necesara libertatea umana; altfel n-ar fi fost om cu adevarat.

Pentru a obtine colaborarea libera si constienta a Mariei, Dumnezeu cel atotputernic asteapta, se târguieste cu creatura sa. Preacurata este o fiinta constienta de libertatea sa, de hotarârea luata pe când era la templu de a ramâne fecioara. Îngerul o lamureste si Dumnezeu asteapta decizia vointei ei libere, absolut necesare pentru ca acela care se va naste din sânul ei sa fie o fiinta umana libera. Dumnezeu, cu toate ca avea la îndemâna toate mijloacele de constrângere: fulgere si trasnete, ca sa obtina imediat ceea ce dorea, el asteapta, respecta gândirea si libertatea de vointa cu care a înzestrat-o. Dumnezeu nu se contrazice: a creat pe om dupa chipul si asemanarea sa? Îi respecta gândirea si libertatea asa cum le respecta în sine: nu constrânge, nu impune, nu siluieste, nu distruge, oricât de dârza ar fi vointa care i se opune. Aceasta este metoda si procedura lui Dumnezeu fata de oameni: respecta, desavârseste, lumineaza, ajuta si convinge cu bunatate ca este bine ceea ce voieste el. Atotputernicia este gingasa, delicata, blânda, dulce, suava etc. Dumnezeu este gentil.

Întelegem maretia misterului de azi?

Maternitatea divina a preacuratei Maria este opera atotputerniciei gingase, delicate, blânde, dulci, suave, este capodopera gentiletei lui Dumnezeu, a atotputerniciei care se smereste în fata unei fiinte pe care a creat-o.

Acest mister ne este oferit spre reflectie chiar la început de an cu scopul de a ne stradui sa ne însusim, pe tot parcursul anului, însusirile divine necesare vietii noi cu care trebuie sa ne îmbracam, spre a deveni prin Cristos fii adoptivi ai lui Dumnezeu.

În al doilea rând, trebuie sa meditam maretia preacuratei Fecioare în taina maternitatii divine, ca sa ne mijloceasca harurile de care ea este plina, pentru a-i deveni fii.

Cu toate ca îngerul Gabriel o asigura de plinatatea harului, precum a coplesit-o Domnul, cu toate ca vointa ei este respectata si îl determina pe Dumnezeu la o minune, cu toate ca în locul unui sot, oricât de neprihanit ar fi fost el ca om, a fost necesara interventia rodnica a Sfântului Duh, cu toate ca este constienta de marea ei misiune de a fi mama a lui Mesia, maretia preacuratei Maria sta în faptul de a se fi recunoscut în fata lui Dumnezeu prin ceea ce trebuie sa fie fiecare om, smerit. Ea ni se ofera model: Iata roaba Domnului!

În fata lui Dumnezeu care se smereste si se pleaca în fata omului, omul demonstreaza ca este cineva, ca este chip si asemanare cu Creatorul, când stie sa se smereasca, nu numai în fata lui, ci mai ales în fata acelora pe care el îi respecta, chiar si atunci când gresesc.

Cooperarea divino-umana la unison a adus în lume pe Mântuitorul, despre care sfântul Teofil din Alexandria a spus, iar cuvintele sale au ramas consemnate în documentele Conciliului Ecumenic din Efes (431), citez: Marea minune nu a fost savârsita de acei artisti care îsi exercita arta lor într-o materie nobila, ci tocmai contrariul, aceia apar mai mari în ochii oamenilor care îsi demonstreaza duhul creator al artei lor în lutul si fiabilitatea pamântului. Tot asa si cel mai mare decât toti artistii, cuvântul lui Dumnezeu, nu a venit la noi în nobila materie a unui corp ceresc, dar a venit sa arate prin fiabilitatea lutului maretia artei sale.

Sarbatorim azi, prin misterul maternitatii divine a preacuratei, maretia artei divine: a Tatalui, a Fiului si a Sfântului Duh. Lucrarea a început, dar nu s-a terminat, ea continua în noi, prin sfintele taine, dar mai ales prin Euharistie, în care avem trupul si sângele lui Cristos. Dar trupul si sângele lui Cristos au fost initial ale mamei sale, Maria. Prin urmare, într-un fel, putem spune ca ne împartasim din sânul ei cu trupul si sângele Fiului ei si astfel ea ne devine mama sacramentala, mama Bisericii; Biserica fiind marele sacrament al Tatalui. Astfel: solemnitatea Maternitatii Divine a preacuratei devine solemnitatea Maternitatii Divine a Bisericii, prin care si în sânul careia noi ne nastem pentru viata divina; cu atât mai mult cu cât acela care a venit la noi din sânul Tatalui ceresc prin Maria, ne-a dat-o ca mama, pentru a ajunge în sânul Tatalui ceresc.

Era în 1943 într-un lagar din nordul Rusiei. Un prizonier povesteste cum la începutul Adventului din acel an s-au adunat noaptea în taina si în surdina au început sa cânte: Dorit Mesie, vino. Au facut si o coroana pe care au prins patru bucatele de lumânare. Le aprindeau numai pentru câteva clipe, de teama sa nu se termine.

Într-una din zile s-a raspândit zvonul ca printre prizonieri exista unul care stie sa picteze. L-au aflat; de meserie era medic si l-au rugat sa le picteze ceva frumos de sarbatorile Craciunului. Dar ce? Unii ziceau sa picteze ceva de-ale mâncarii; altii voiau un peisaj din tara natala; altii voiau una, altii alta. Vazând ca parerile sunt împartite si pe toti nu-i poate multumi, unul a fost de parere sa fie lasat pictorul sa-si aleaga singur tema. Si el s-a apucat sa picteze cu un carbune, pe spatele unei harti învechite si cu mâna tremurânda de emotie, chipul sfintei Fecioare Maria cu pruncul Isus în brate. În ziua de Craciun, un sir lung de prizonieri astepta sa vada surpriza pregatita de medicul-pictor. Si, când el le-a desfacut tabloul, toti au ramas uimiti; îngenunchind, au început sa lacrimeze. Unii au stat toata ziua în rugaciune. În mijlocul stepei rusesti, rupti de foame, de frig si de boli, prizonierii s-au simtit mângâiati si întariti de chipul Fecioarei-mame cu pruncul Isus în brate; pictura realizata de un medic protestant. Pe chipurile tuturor s-a aprins o speranta noua într-o fericire care depaseste tot ce poate fi pe pamânt.

La început de an am încercat sa va schitez marea opera a lui Dumnezeu si cred ca am facut doar ceea ce a facut acel pictor cu un carbune pe spatele unei harti vechi. Rog în schimb pe bunul Dumnezeu sa aprinda o lumina noua pe chipurile voastre, dându-va speranta într-un an plin de roade spirituale, sanatate, fericire si pace, ca un preludiu al acelora pe care speram sa le avem în viata vesnica. Amin.

 

urmatoarea

Această pagină a fost listată de la adresa: http://www.profamilia.ro/liturgie.asp?predicidanca=140
Vă rugăm să respectați drepturile de autor